Ştiri / Ştiinţă |
A fost descoperită o nouă specie de caracatiţă
Oamenii de ştiinţă au descoperit ceea ce ar putea fi o nouă specie de caracatiţă, o creatură înfricoşătoare, asemănatoare unei fantome din desene animate.
Supranumită Casper, datorită asemănării cu fantoma prietenoasă din seria de desene animate Casper the Friendly Ghost, mica caracatiţă de culoare albă, a fost găsită la o adâncime de aproximativ 4300 metri în Oceanul Pacific, în apropiere de arhipelagul Hawaii.
Casper nu are celule de pigment, numite cromatofori, tipice cefalopodelor şi nu pare a fi foarte musculoasă.
Caracatiţa a fost descoperită întâmplător în luna februarie în timpul unei explorări a fundului oceanului la nord-est de Insula Necker, efectuată cu Okeanos Explorer, un vehicul acţionat de la distanţă apartinând Agenţiei Americane pentru Oceane şi Atmosferă - NOAA.