Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Ştiri / Mapamond

    A fost găsită epava navei lui Cristofor Columb


    Cercetătorii cred că au găsit epava navei pilot a lui Cristofor Columb, Santa Maria, la mai mult de 520 de ani de la naufragiul de lângă coasta de nord a insulei Haiti.



    Cristofor Columb pe Santa Maria in 1492. Pictură de Emanuel Leutze, 1855.


    Epava a fost descoperită şi fotografiată în 2003, dar până acum nu s-a luat in considerare faptul că ea ar fi una dintre cele trei nave cu care Cristofor Columb a plecat din Spania în anul 1492.

    Topografia locului se potriveşte cu descrierea dată de explorator in jurnalul său, curenţii locali sunt în concordanţă cu ceea ce este cunoscut istoric cu privire la modul in care vasul a plutit în derivă înainte de scufundare, iar amprenta vasului se potriveşte cu descrierea navei. În plus, fotografiile din 2003 arată obiecte care datează din epoca lui Columb. Din păcate, din 2003 şi până acum, epava a fost jefuită de multe dintre aceste obiecte, inclusiv de un tun.

    Dacă excavarea navei merge bine, urmează ridicarea la suprafaţă, şi după conservare, ar urma să fie puse într-o expoziţie permanentă într-un muzeu din Haiti.

    Santa Maria, pe numele complet La Santa María de la Inmaculada Concepción, cea mai mare dintre cele trei nave folosite în traversarea oceanului, cu Columb la bord, a eşuat pe Cap-Haitien în noaptea de Crăciun a anului 1492.

    Văzând că nava nu mai poate fi reparată, Columb a ordonat echipajului să ia scândurile de pe vas şi să facă un fort, numit mai târziu La Navidad. Epava a fost luată de curenţi şi scufundată.

    GH. MĂNOIU | 13 MAI 2014




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA

    Arheologii cred că au găsit în Rendlesham un palat regal anglo-saxon pierdut, în apropierea unuia dintre cele mai cunoscute situri arheologice din Marea Britanie, locul de înmormântare Sutton Hoo.
    Un fragment de os din pelvis, descoperit într-o cutie în Winchester City Museum, ar putea să aparţină regelui Alfred cel Mare, sau fiului său, Edward cel Bătrân. Se credea că regele Alfred a fost îngropat într-un mormânt nemarcat la o biserică în Hyde, Winchester, dar noile cercetări par să infirme această teorie.
    Săpăturile arheologice au descoperit în centrul oraşului francez Lille ruinele unei cetăţi din secolul al XVI-lea.
    Oraşul bolivian Potosi, cel mai mare complex industrial din secolul al XVI-lea, a fost plasat pe Lista patrimoniului mondial în pericol, din cauza activităţilor miniere neîncetate şi necontrolate în munţii Cerro Rico care pot degrada situl.
    O sferă uriaşă de piatră descoperită în Bosnia ar putea fi cea mai mare sculptură de acest fel realizată vreodată de mâini omeneşti.
    Autorităţile din Columbia au anunţat descoperirea epavei faimosului galion spaniol "San Jose", scufundat acum peste 300 de ani, cu o încărcătură mare de aur şi bijuterii la bord.