Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Alecu Donici

    Autorul şi hoţul

    În întunericul lăcaşului de umbre,
    În tartarul cumplit
    Unde de grozăvii trist sufletu-ţi se umple
    Şi unde merge omul de fapte osândit,
    Sosiră totodată
    La aspra judecată
    Un hoţ răutăţit,
    În sânge încruntat
    Care au şi murit,
    Pe viaţă spânzurat,
    Şi un autor vestit,
    Puternic în condei,
    Care au dezvelit
    Mult slobode idei,
    Ce-ntocmai ca Sirene1
    Era la glas duios,
    Dar, potrivit cu ele,
    Şi mult primejdios.
    Orânduielile la iad sunt cu grăbire,
    Nu este ca la noi zadară prelungire
    Şi hotărârile se dau într-un minut.
    Fără zăbavă dar,
    Pe două straşnice grătare de metal
    S-au pus două căldări, cu smoală s-au umplut
    Şi bieţii vinovaţi în ele au intrat.
    Dar sub tălhari au pus un munte-ntreg de brad,
    La care singură Alecto2 foc au dat,
    Stârnind o flacără atâta de grozavă,
    Cât bolţile la iad
    Mai toate au crăpat;
    Iar către autor părea asprime slabă.
    Sub el la început
    Ardea un focuşor abia-abia văzut,
    El însă ne-ncetat mai rău se aprindea.
    Trecură zile, ani şi sub tâlhari de mult
    Cenuşă s-au făcut,
    Iar focul sub autor necontenit ardea.
    Văzând aşa asprime,
    Văzând neuşurare,
    El strigă cu glas mare
    Că nu-i dreptate-n nime!
    Că el, trăind în lume,
    Şi-au dat un mare nume
    Şi, de au scris ceva
    Cam slobod, cam ghimpos,
    Dar n-au crezut cândva
    A fi mai păcătos
    Decât un rău, un hoţ!
    Atunci, o furioasă zână,
    O sor' din cele trei a iadului surori,
    Cu cozi împodobită de şerpi otrăvitori,
    Cu bice sângerate-n mână,
    Viind drept autor, au zis: "Nenorocite!
    Tu cum de îndrăzneşti
    Asupra providenţei strigare să porneşti
    Şi să înşiri cuvinte
    Precum le înşirai
    Cât pe pământ erai!
    Şi tu te socoteşti
    Mai bun decât un hoţ?
    El răul au urmat, el au făcut şi morţi
    Cât au avut viaţă.
    Iar tu... Ea au deschis lui lumea ca să vază:
    Priveşte, uită-te la faptele-ţi cumplite,
    Vezi fiii ce-au otrăvit pe mumă, pe părinte,
    Cu multe desfrânări
    Vezi fiice depărtate
    De-a lor nevinovate
    A sexului chemări,
    Vezi deznădăjduirea familiilor întrege,
    Adusă prin a tale mintioase încercări.
    Tu de însoţiere, de legături, de lege
    Ai râs, ai defăimat
    Şi, pentru ca sujet de scris să poţi alege,
    Ai fi dorit să vezi pământul răsturnat.
    De cine patima au fost descrisă bine,
    Cu dezveliri că viaţa e vis amăgitor?
    De cine-i încântat nemernicul amor?
    De tine!
    Simţirea tinerimii de tine-i aţâţată
    Prin o îmbrobodire de adevăr înalt
    Şi răzbunarea urii de tine-nfăşurată
    În scutece de sânge de om din om vărsat.
    Aceste fapte toate,
    Prin scrieri înfocate
    Certând ai proslăvit
    Şi-n loc de fericire,
    Tu omului ai dat povară de gândire.
    Dar încă câte rele nici nu s-au dezvelit
    Din scrierile tale
    Ce sunt cu-mbelşugare:
    Deci rabdă, suferind!"
    Au zis Mejer scrâşnind
    Şi iute au trântit capacul pe căldare.

    Dumnezeu să nu se-ndure
    De oricare autor,
    Ferindu-i pe toţi de furii
    Şi de-a iadului cuptor.

    Note

    1. Sirene: zâne de ape care cu ademenitoarele lor cântări amăgesc pe călătorii ce le plac şi prinzându-i îi ţin robi în fundul apelor (Mitologie).

    2. Alecto, Tizifoni şi Mejer — trei furii ale tartarului (Mitologie).




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA