Editura Global Info / Literatură

Alecu Donici

Lupul şi motanul

Un lup odată au intrat,
De frică, nu de voie bună,
Scăpând viaţa, la un sat.
El se gonea din urmă
De către vânători cu puşte înarmaţi
Şi câini întărâtaţi;
Iar un aşa alai să nu dea Dumnezeu
Nici la vrăjmaşul meu.
În deznădăjduire,
Sărmanul lup căta oriunde mântuire
Şi, întâlnind pe un motan,
Prieten de mai an,
Îi zice: "Frăţioare!
Tu nu ştii undeva aici a mea scăpare?"
— Ba ştiu — răspunse el — aleargă la Trifan,
Că este foarte blând şi milostiv ţăran.
— Oh! nu pot, către dâns' sunt tare vinovat,
Căci astă-iarnă lui viţica i-am mâncat.
— Apoi dă fuga la Arvinte,
El este un ţăran şi vrednic şi cuminte.
— Cu dânsul iarăşi sunt smintit,
Pentru c-adeseori lui oi am spârcuit.
— Aşadar ce să faci? La vornicul bătrân
Aleargă, că e bun şi primitor român.
— Nici la acesta n-am obraz,
Lui an cu nişte miei i-am fost făcut necaz.
— Apoi dar, cumătre, nu-i bine.
Şi ce nădejde ai aice pentru tine,
Când tu cu toţii eşti stricat
Şi numai singur vinovat:
Culege dar ce-ai semănat!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA