Editura Global Info / Literatură |
Alecu Donici
Râul şi heleşteul
(Hărăzită dlui Gr. Alexandrescu)
— Ce vrasăzică, frate!
Zicea către un râu vecinul heleşteu —
Eu apele-ţi mereu
Le văz că sunt mişcate;
Şi cum nu oboseşti mi-e greu de înţeles.
Apoi privesc ades
Pe unda ta plutind, când barce încărcate,
Când plute, luntri, de care sunt mai nenumărate.
Aceste ostenele
Zadarnice şi grele,
Cum nu le părăseşti?
Cum nu te pilduieşti
De-a mea viaţă lină
De desfătare plină;
Căci eu, deşi nu sunt pe hartă arătat,
Deşi nici un poet vrun vers nu mi-au cântat,
Dar stau în maluri moi,
Pe perini de noroi,
Ca o cucoană mare
Pe puful cel mai moale;
De barce, plute, luntri nu sunt împovărat
Şi greutatea lor asupră-mi n-am cercat.
Viaţa fără griji în pace mi-o petrec,
Căci toate pre pământ ca vânturile trec,
Deşertăciunile lumeşti eu le urăsc
Şi în filosofie prin somn mă adâncesc.
— Dar filosofisând,
Pătruns-ai legea bine:
Că apele, mişcând,
Păstrează prospeţime? —
Asupra ziselor lui, râul au răspuns —
Şi dacă astăzi eu nu sunt un râu ascuns
De al istoriei prea falnică privire,
Apoi pricina e a mea neadormire
Cu care am urmat acestui înţeles
Şi pentru care sunt din râuri eu ales.
Iar tu de secete vei fi curând uscat,
În trândavul tău pat!
Această zicere au fost proorocie,
Căci heleşteul sec degrabă s-au mâlit,
Iar râul astăzi stă un râu de toţi slăvit,
Mişcând neîncetat a sale ape vie.
Aşa talentele, când lenea le cuprinde,
Slăbind din zi în zi, se pierd făr-a se-ntinde.