Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Alecu Donici

    Turma şi câinele

    Am să vă spun de-o turmă şi cele întâmplate
    La stână; dar întâi vreau să vă amintesc
    Că binele şi răul, prin lupte ne-ncetate,
    O lume cârmuiesc.
    Că element, om, fiară, fiinţi nenumărate,
    Prin lupte se nutresc,
    Că oaia şi cu capra, deşi sunt o făptură,
    Nu sunt de o natură.
    Oaia, precum o ştiţi,
    E blândă-ascultătoare,
    Iar capra-i şugubeaţă, şi nu vă îndoiţi
    Că-i şi cam săritoare.
    Deci la o turmă bună, unde era oi mii
    Şi capre două, trii,
    S-au auzit odată
    O ceartă prea ciudată,
    Căci oile ziceau
    Cam astfel între ele,
    Zbierând mereu:
    — Voi, caprelor, în turmă sunteţi nişte lichele;
    De ce dar ne conduceţi ş-adese ne purtaţi?
    Prin curături, ogoare, voi faceţi stricăciune,
    Voi despoiaţi copacii, pe garduri vă-agăţaţi,
    Iar noi păţim ruşine;
    Şi oare nu-i mai bine
    Să aveţi voi turma voastră şi singure să fiţi?
    — Nu — zise lor dulăul — voi, oilor, nu ştiţi
    Că lupul totdeauna din turmă dijmuieşte
    Şi turma fără capre mai greu o risipeşte?
    Iar unde-s frunte ele, eu încă am un dar:
    Păzindu-vă din urmă, nu latru în zadar.

    Credinţa câinelui pe oaie o păzeşte;
    Dar ce va face omul cu-a lui societate
    Când ea va fi legată ca turma, din păcate?
    Găsi-va câine credincios
    Să o asigureze de lup primejdios?..
    Căci o societate în veci nu e întreagă,
    Cât de un gând şi cuget nu sunt cei ce-o încheagă.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA