Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Alecu Donici

    Vulturul şi paingul

    Prin nouri, vulturul, spre muntele Ceahlău
    Întinse zborul său.
    Pe cea mai naltă stâncă a lui, el se aşează
    Şi lumea dedesubt privind, se desfătează.
    Un şir de munţi măreţi, Moldova de o parte.
    A ei câmpii, păduri, a ei frumoase sate!
    Şi ape: Bistriţa, Moldova şi Siret,
    Pe şesuri vesele, se văd curgând încet.
    — Să fie lăudat al tău, o, Joe! nume,
    Pentru aripele ce tu mi-ai înzestrat;
    Cu care mă ridic la înălţimea lumei,
    Pe unde nimene a fi n-au cutezat!
    Aceste vulturul rosteşte bucuros.
    — Da' ştii, prietene, că eşti lăudăros!
    Paingul de pe muşchi atunce îi răspunde.
    Dar uită-te de vezi: şi eu sunt oare unde?
    Se uită vulturul şi vede, înadins,
    Paingul lângă el, cum mreaja a întins.
    — De unde te-ai luat?
    Întreabă el mirat.
    Şi cum te-ai târâit?
    — Să-ţi spun adevărat,
    Paingul au răspuns,
    Pe coadă-ţi am venit,
    Tu însuţi m-ai adus;
    Cu-a mea putere, eu nici aş fi îndrăznit,
    Iar de acum nu am de tine trebuinţă.
    Aici, statornica să-mi fac vreau locuinţă!...
    El bine n-au sfârşit şi un vârtej de vânt,
    Cu mreaja lui cu tot, îl suflă la pământ.

    Cum socotiţi şi dumneavoastră;
    Dar eu gândesc că-n lumea noastră,
    Sunt mulţi asemene ca şi paingul meu,
    Ce fără ostenele se trag în sus mereu,
    De coada unui mare;
    Şi cărora le pare
    Că singuri vrednicesc şi că li s-au căzut;
    Când spre căderea lor
    Nu trebuie mai mult,
    Decât un vântişor.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA