Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Alexandru Macedonski

    Avânt

    Precum în largul mării corabia s-opreşte
    Când vântul nu mai suflă şi pânza pe catart
    Atârnă nenstrunată sub luna ce-i zâmbeşte
    Cu razele ce-asupră-i zadarnic se împart;

    Precum vioara tace când coarda se destinde
    Ş-abia auzi în suflet cântând ca printr-un vis
    Răsunete suave, voioase sau murinde,
    Ce trec prin amintire c-un farmec nedescris;

    Aşa-n restriştea vieţii, poetul, şi el tace,
    Cu inima rănită în pieptul sângerat,
    Nimica nu-l mai mişcă, nimica nu-i mai place
    Şi-l află-orice simţire cu sufletu-ngheţat.

    Ca el e şi matrozul corabiei oprite...
    Avântul şi-l legase de-al vasului înot,
    Iar apa oglindeşte priviri nensufleţite,
    Şi mută se întinde oglindă pestetot.

    Sunt triste, oh! sunt triste momentele acele,
    Căci inima rănită a bietului poet
    Adoarme ca şi marea sub cerul plin de stele
    Şi nu mai cântă-ntr-însul speranţă, nici regret.

    Precum însă deodată la-ntâia adiere
    Corabia tresare pe-al undei sân amar
    Şi pânzele se umflă ş-o-mpinge cu putere,
    Jucând-o în buiestru ca falnic armăsar;

    Tot astfel inspirarea deodată se ridică,
    Şi aripi nevăzute îl schimbă-n semizeu,
    Se-ntinde pe hârtie a versului panglică,
    Iar sufletul în urmă îşi lasă corpul greu.

    Lirismul şi satira se joacă pe-a lui frunte
    Ca fulgere desprinse din foc dumnezeiesc,
    Nou Moise, el se urcă atunci pe vârf de munte
    Şi alte legi sădeşte în sufletu-omenesc.

    Deşi în urmă-i urlă a urei aiurare,
    Zâmbind, când să-l sfâşie cei răi se învrăjbesc,
    Aşa de sus ţinteşte ş-atâta e de mare,
    Încât cuprinde totul: ceresc şi pământesc!

    El vede armonia din lumile eterne,
    Pricepe nesfârşitul ş-al totului mister;
    Materia în faţă-i se fierbe şi se cerne,
    Urmează în adâncuri cometele ce pier;

    Ştiinţa grăniţată o calcă în picioare...
    Atomele iau viaţă, le simte cum trăiesc...
    Le-aude bucuria sau lunga lor plânsoare
    În vecinica mişcare pe care-o-ndeplinesc;

    Coboară printre oameni şi ştie să mângâie,
    Şi cântecu-i se varsă ca râuri de isop,
    El curăţă şi spală de-a patimilor râie...
    Insultele nu-l pleacă, să râure potop;

    Căieşte pe poporul ce merge la pieire,
    Tiranu-ncremeneşte sub biciul lui de foc,
    Dar vai! el care merge de-a drept la nemurire,
    Adesea n-are-n viaţă nici pâine, nici noroc.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA