Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Alexandru Macedonski

    Calul arabului

    Arabul căzuse în aspră robie,
    Muşchioasele-i braţe legate era...
    El n-o să-şi mai vadă nici cort, nici soţie,
    Nici larga pustie
    Ce-n veci treiera!

    Şi turcii-l vor duce cu dânşii-n cetate,
    Şi sclav ca să fie va fi destinat,
    Şi până ce-n pieptu-i un suflet va bate,
    De-un dor ce abate
    Va fi dominat!

    Iar calul său falnic, uşoară nălucă,
    Ce-n fugă se-ntrece cu paserea-n zbor,
    Şi ce, la săgeată, — nainte apucă, —
    În dar o să-l ducă
    Sultanului lor!

    L-această gândire, de lacrimi pâraie
    Revarsă-a lor undă pe negru-i obraz!...
    Toţi dorm; numai luna pluteşte bălaie,
    Scăldată-n văpaie
    Pe-un nor de atlaz!

    Lumina-l ajută şi calu-şi zăreşte,
    Dar trist, la o parte, şedea priponit,
    Cu ochiul său negru părea că-i vorbeşte,
    Părea că-l jeleşte
    În dor adâncit!

    Arabul atuncea, pătruns de simţire,
    Pe brânci se târăşte s-ajungă la el;
    Mişcat de-o înaltă şi dulce gândire,
    Spre-a lui mântuire
    Lucrează cu zel!

    Cu dinţii apucă priponul cel tare,
    Îl muşcă, îl roade şi-l rupe,-n sfârşit
    Deschisă îi este pustia cea mare,
    Cu albă cărare,
    Cu sân împietrit!

    Dar calul atuncea, de brânele-i late,
    Cu gura-l ridică, mişcat de-al său dor,
    Prin noapte, cu dânsul, fantastic străbate,
    Nimic nu-l abate
    Din falnicu-i zbor.

    Şi-n tropotul mare, trei zile goneşte,
    Când, iată că-n zare albeşte un cort,
    Arabul e-n viaţă, şi calul soseşte,
    Dar vai, când s-opreşte,
    S-abate jos mort!




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA