Editura Global Info / Literatură |
Alexandru Macedonski
De-mi spui...
De-mi spui cine-a dat viaţa întâiului atom,
De-mi spui de unde vine pe lume întâiul om,
De-mi spui unde să află fiinţa prea putinte
Ce lumea a creat-o zicând două cuvinte,
De-mi spui de ce e lumea şi care-i ţinta sa,
De ce se mişcă totul şi-n veci se va mişca,
De-mi spui aceste toate, atunci m-apuc şi eu
Să-ţi spun cam unde este şi cum e Dumnezeu.
Publicată în Contemporanul, I, 5, septembrie 1881, datată: "1881, aug. în 23", şi semnată Luciliu.