Editura Global Info / Literatură |
Alexandru Macedonski
Ecourile nopţii
Inima-mi ce se îmbată,
Bată,
Bată căci beat de amor,
Mor!
Pe braţe-mi iată se-nclină
Lină;
Viaţa să-mi ceară i-aş da,
Da!
Afară e nori, furtună,
Tună!
În casă, pace şi traiu,
Raiu!
Cu buzele-n foc brunite,
Unite,
Nu mai formăm amândoi
Doi!
Ca şerpi de flăcări, plăviţe
Viţe
Din păru-i, m-ard, mă omor,
Mor!
Mor, dar încă o să plângă
Lângă
Piatra subt care-oi zăcea,
Ea!
Ah! jalea mea e adâncă,
Încă
N-am vieţuit şi disper,
Per!
Dar ea, săruturi o mie,
Mie
Îmi dă ş-astfel redeviu
Viu!...
Atunci privirea-mi revarsă,
Arsă
De al plăcerii pojar,
Jar!
Iar luna întunecată
Cată
La noi, printre, nori umblând,
Blând!
Şi-n nori când dânsa dispare,
Pare
În umbră sânu-i rozalb,
Alb!
Fioru-atunci mă petrece,
Rece
Prin piept ca un ascuţit
Cuţit!
Că-n lume asemănare
N-are
Dând lumii ocol împrejur,
Jur!
Sprîncene vin să se-mbine
Bine,
Umbrind pe feţi de ninsori,
Sori!
Chipu-i într-una, plăcere,
Cere!
Dulcile-i vorbe ce-ncântă,
Cântă!
Adio zile amare!...
Mare
Făcu fericirea mea,
Ea!
Acel ce-amorul desminte,
Minte!
La noi, cu farmeci divine,
Vine!
Amorul crezut o poveste,
Este!
Iată-l în inimă-mi chiar,
Iar!
1880, Ianuarie 25