Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Alexandru Macedonski

    Răspuns la câţiva critici

    (Fragment)


    Nu pot să zbor cu voi pe-o rază...
    Mi-e frică luna să nu cază,
    Să ne turtească împreună,
    Că-n Iadul cel de grozăvie
    Am merge în tovărăşie,
    Ş-atuncea: Noapte bună!

    Dar dintr-a mea junie dusă
    În întristarea mea nespusă
    Mai am pe neaşteptate
    Ca să-mpletesc încă ghirlante
    Pe fruntea sfintelor amante
    Un şir de foi uscate!

    Voi preferaţi în lăcrămioare
    Ca într-o baie răcoritoare
    Să v-afundaţi până la gât,
    Ş-astfel din apa lor căldicică
    Să daţi afară o cărticică
    Bună de leacuri şi de urât.

    Ei! Zău!... Voi poate c-aveţi dreptate
    Şi puteţi plânge, în libertate,
    Dureri pe care nu le-aţi simţit!
    Le puteţi pune şi pe hârtie...
    Lumii ce-i pasă?... Ce-mi pasă mie?...
    Nu vă voi spune ce-am suferit!
    Marturi zadarnici nu vă voi face
    A suferinţii care-n piept zace,
    Adevărata durere tace!
    Şi-ascunde faţa şi plânge-n umbră,
    O ştie numai noaptea cea sumbră,
    Care-o-nveleşte ca-ntr-o manta!
    Încât de visuri, vă cer iertare,
    Nu pot să umblu pe nori călare
    Când pot la dânşii a mă uita!
    Ca să bat câmpii, cum fac nebunii,
    Nu se mai poate ca să mă-nvăţ...
    Alţii să umble călări pe băţ...
    Genul meu este al Raţiunii!

    Rima din urmă mi-aduce-aminte
    C-am pus pe iune de trei silabe;
    De la păşune venind pe labe
    Un critic, însă, mă cam dezminte;
    Urmeze-şi treaba, că-i fac hatârul...
    De-o vrea păşunea să-şi prelungească,
    Nimenea n-are ca să-l oprească,
    Şi cal de astăzi va fi catârul!
    Aici desigur că este vreme
    A-mi lua seama şi a mă teme
    C-am început-o cu foi uscate
    Şi le pui toate amestecate;
    N-am spus nimica despre delire,
    Şi n-am în versuri nici o simţire,
    Ba chiar şi şchioape, când isprăvesc,
    Cu foarte multe mă pomenesc.

    Nu e-ndoială, până la ceruri
    Nici de-astă dată nu m-am urcat
    N-am pus enigme de dezlegat!
    În poezie nu am misteruri...
    Tot ce-am scris este raţionat!
    Proză rimată, curată proză,
    Că-n cer aş face stranie poză!
    Calea de mijloc iar n-am ţinut
    Dacă-n văzduhuri nu m-am pierdut,
    Ş-ar fi fost bine, barem pe-o stea
    Ca să-mi iau zborul până la ea.
    Ş-ajuns acolo, să bat în cer
    Un cui de aur sau chiar de fier,
    Ca să-mi leg sacul şi să mă leagăn;
    Închis într-însul ca într-un leagăn,
    Să văd pământul stând la picioare
    Şi dând târcoale pe lângă soare,
    Iar între soare şi-ntre pământ
    Să stau să cânt!

    Vânturi turbate găseam destule,
    Câte şi-n lume fiinţe nule!
    Raze de stele lesne găseam
    Puteam prea bine să iau un dram!
    Praful de aur, oricum, nu strică,
    În cantitate mare sau mică!
    Destul s-ajungă să poleiască,
    Că treci chiar marfă dobitocească;
    Găseam, în fine, un dram sau două
    Din aurora cu buzi de rouă,
    Şi chiar acele comete antici
    Care se plimbă cu cozi gigantici
    Puteau prea bine ca să-mi dea mie
    Dintr-a lor coadă portocalie
    Măcar un petic, să-mi înfăşor
    Gândul meu vecinic rătăcitor!
    . . . . . . . . . . . . . . . .




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA