Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Alexandru Macedonski

    Sonetul puterii

    Târnăcopul, pila, mâna, muşcă stânca cu-ndârjire.
    Vâna de-aur bănuită e adânc în munte-ascunsă...
    Strălucirea ei curată nicăieri nu e răspunsă,
    Ci mereu se depărtează, ca furată de-o vrăjire.

    Mă cuprinde, câteodată, o-ntristare ş-o-ngrijire
    Străbătea-voi, prin voinţă, până-n taina nepătrunsă,
    Sau rămâne-va ş-aceasta vechea Mekă neajunsă,
    Şi plătit voi fi de munca fără seamăn, c-o rânjire?

    Dar deşi, dintre unelte, pe granit mi-au fost sfărmate,
    Rând pe rând, aproape toate, în asalturi necurmate,
    Şi cu toate că, grămadă, zac tocite, şi chiar rupte,

    Nici acum în al meu suflet nu stă-nfiptă disperarea.
    Simt izbânda-n depărtare printre trudă şi noi lupte,
    Căci unealta neatinsă ce păstrat-am e: Răbdarea.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA