Alexandru Vlahuță

Cum curge vremea...

Cum curge vremea şi ne-ngroapă!
Ia vezi ce mare te făcuşi:
Mai ieri, erai numai de-o şchioapă,
Când te pierdeam printre păpuşi;

Când te dam huţa pe picioare,
O minunică răsfăţată,
Şi te-ntrebam care-de-care:
Ce eşti mata — băiat, ori fată?

Parcă te văd cum înainte
Ne ieşi la toţi, şi-n gât ne sai;
Mama-ţi tot zice: fii cu minte...
Tu parcă altă grijă n-ai!

Zâmbind, dai gurii noastre pradă
Obrajii rumeni şi rotunzi;
Şi toate laşi să ţi se vadă,
Căci n-ai de ce să ţi le-ascunzi.

Sub scară, jos, într-o rochiţă
Păn' la genunchi — aproape goală,
Spui vorbe dulci şi dai guriţă
Unui pisoi ce-ţi toarce-n poală.

Când uşile, ca de furtună,
Trosnesc, izbite de părete,
Ştim că vii tu, cea mai nebună
Şi mai drăguţă dintre fete.

Râzând, de toate cele plină
Pe mânuşiţi şi pe obraz,
Tu umpli casa de lumină,
De fericire şi de haz...

Fireşte, azi eşti domnişoară,
Nu ne vorbim ca mai-nainte...
Privirea ta mă înfioară,
De serioasă şi cuminte.

Şi, totuşi, nu ştiu cum îmi vine,
Când văd aceşti doi ochi ce cată
Aşa frumoşi şi mari la mine,
Şi ştiu că-i sărutam odată!...