Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Alexandru Vlahuță

    Nunquam ridenti1

    Ciuli urechile şi, fluturând din cap,
    Se depărtă bodogănind:
    — Că multe lighioane, Doamne, mai încap
    Şi-n lumea asta!... Însă eu mă prind
    Că nu e alta mai netrebnică sub soare
    Ca secătura asta de privighetoare...
    — Stai, frate, zice calul. Ce ţi s-a-ntâmplat
    De eşti aşa de supărat?

    — Tu n-o auzi?... Eu aş turba să stau mai mult
    Aici. Ce naiba? Nu ca să-i ascult
    Acelaşi şi acelaşi ţârlâit
    Cu-aşa de lungi urechi am fost cinstit.
    Ş-apoi — să-ţi spun — pe lângă că nu-mi place,
    Dar, înţelegi că... nici nu-i serios
    C-o astfel de dihanie s-avem de-a face,
    Eu, care lui Isus Hristos
    I-am înlesnit intrarea în Ierusalim,
    Şi tu — căci noi şi la isprăvi ne potrivim —
    Tu care duci la glorie-mpăraţi,
    Noi, în sfârşit, de-atâtea fapte mari legaţi...

    — Ci lasă-le păcatelor de fapte mari,
    Şi vino s-ascultăm. Aşa-s de rari
    Şi scumpe clipele aceste,
    Când parcă zbori,
    Când uiţi că ai să mori,
    Când ţi se pare că trăieşti într-o poveste...
    O, clipele aceste sunt aşa de rari!
    Ş-un cântec e-un izvor de fapte mari.
    Tu prea eşti serios de felul tău;
    Nu ştii să râzi, şi asta-i foarte rău;
    Nu-ţi faci idee cât îţi şade de urât
    Când stai aşa posomorât.
    Pe mine cântecul mă face visător,
    Şi nu că-s cine ştie ce cunoscător,
    Dar, uite, dimineaţa mai ales,
    Când ronţăi iarba-nrourată-n şes,
    Şi când încep privighetorile,
    De parcă plâng şi florile
    De-atâta viers, de-atâta duioşie,
    Îmi uit de toat-a neamului robie:
    Cu mii şi mii de ani mă-ntorc în urmă;
    Stăpân pe verzi pustiuri pasc, în turmă,
    Neştiutor de frâu,
    Pe-ncântătorul ţărm al unui râu
    În care, noaptea, dorm minunile cereşti...
    O, caii năzdrăvani de prin poveşti,
    Ce s-au ales la toate pricepuţi
    Şi-n toate luptele biruitori,
    De bună seamă că au fost crescuţi
    De mici în cântec de privighetori...
    Ia!...
    Ş-amândoi tăcură.
    Dar farmecul acesta, mai presus de fire,
    Cu cât umplea un suflet de iubire,
    Cu-atât umplea pe celălalt de ură.

    Tâlcul

    Să fii tu, cârtiţă, judecătoare,
    Ce zici?... Minune-ar fi o lume fără soare!

    Note

    1. Celui care nu râde niciodată (lat.).




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA