Alexandru Vlahuță

Să plec?

Să plec? Ah, mult e dureros
Să plec de lângă ea.
Din sufletu-mi pustiu, noptos,
Să sting drăguţa-i stea.

Căci o iubesc cum n-am iubit
Fiinţă-n viaţa mea.
A, traiul meu va fi cernit
Departe dus de ea.

Şi când gândesc să plec, îmi pare
Că văd cum se sfaramă
Şi munţi, şi stele lucitoare,
Şi cerul de aramă.

Şi toate cad bucăţi mărunte
Şi fac în faţa mea
Un zid înalt, nalt cât un munte,
Ca-n veci să stau cu ea.

O, da, să stau, căci fără ea
Mi s-ar părea că mor,
Să stau, să-i spun durerea mea
Şi vecinicul meu dor.

Târgovişte, 1889, ianuar 26