Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Alexandru Vlahuţă

    Supt legea tunului

    I

    Ard, zi şi noapte, marile furnale,
    În vastele uzine ale morţii.
    Din mii de coşuri funerare torţii
    Se-nalţă limbi de flăcări infernale,

    Ce spun că toate-s şubrede pe lume,
    Că vremea-şi sparge formele ei goale,
    Dând celui tare dreptul să se scoale
    Asupra celui slab şi să-l zugrume.

    Se prăbuşesc cetăţi, credinţi şi pravili,
    Ce ni le-nchipuiam nestrămutate:
    Un vânt turbat asupra lumii bate,
    Pieire e, şi rupte-s orice stavili...

    II

    Ce tristă şi amară-nvăţătură
    Din viforul acesta se ridică!
    Iar vei trăi, sărmane om, în frică,
    Iar te-a supus întunecata ură.

    Popoarele-nvrăjbite între ele
    Vor sta de-acum, ca fiarele, la pândă,
    Sub veşnica-narmărilor osândă,
    Cătând unul pe altul să se-nşele.

    Căci răni adânci, în veci nevindecate,
    Vor sângera-n tăcerea aşteptării;
    Copii crescuţi în setea răzbunării
    Vor duce-n luptă proaspete armate,

    Şi iarăşi vor acoperi pământul
    Mormanele de morţi şi de ruine,
    Şi toat-a lumii trudă spre mai bine
    Ca pulberea va risipi-o vântul...

    III

    Lanţ ruginit, verigă cu verigă,
    Iubirea dintre oameni se desface:
    Când fiara — ostenită-n Cain — tace,
    E sângele lui Abel care strigă.


    Drum drept, an XII, nr. 3, 15 aprilie 1917




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA