Editura Global Info / Literatură |
Andrei Bârseanu
Pe-al nostru steag e scris Unire
Pe-al nostru steag e scris unire,
Unire-n cuget şi simţiri
Şi sub măreaţa lui umbrire
Vom înfrunta orice loviri.
Acel ce-n luptă grea se teme
Ce singur e rătăcitor,
Iar noi uniţi în orice vreme
Vom fi, vom fi învingători.
Am înarmat a noastră mână
Ca să păzim un scump pământ,
Dreptatea e a lui stăpână,
Iar domn e adevărul sfânt.
Şi-n cartea veşniciei scrie
Că ţări şi neamuri vor pieri,
Dar mândra noastră Românie
Etern, etern va înflori.
Învingători cu verde laur
Noi fruntea nu ne-o-mpodobim
Nici scumpele grămezi de aur
Drept răsplătire nu dorim.
Ştiind că-n viaţa trecătoare
Eterne fapte-am împlinit
Şi chinul morţii-ngrozitoare
Bogat, bogat e răsplătit.