| Editura Global Info / Literatură |
Andrei Mureşanu
Glasul unui român
La ceriu, părinte bune, de caut cu umilire,
În darn 'mi este ruga, deşert al meu suspin!
Un vierme, de se mişcă, tu scii de a lui clătire;
Dar luptele, ce cercă un nem, de unde vin?
Se poate, că străbunii s'au mormîntat în crime;
Dar răul străvechimii dor nu-l cerţi pân'la noi!
Căci altfel era bine, ca fiii de sclăvime
Să vie orbi pe lume, născuţi pentru nevoi!
Eşiţi, voi umbre moarte, eroii gintei mele!
Şi daţi dovezi la lume, ce atât v'a înegrit;
Strigaţi în gura mare, că voi de-atâtea rele,
Ce cercă strănepoţii, nu v'aţi vinovăţit!
Să spuie Retezatul, acel asil de pace,
D'a fost Românul trândav în timpuri de nevoi?
De n'a păzit credinţa, de n'a vrut toate-a face,
Să scape numai ţara din curse de războiu!
La undele de sânge, ce-au curs în Câmpul Pânii,
Vărsat prin iatagane şi paloş de Osman:
Au n'au învins Corvinul p'acel cumplit duşman?
Au n'au avut în parte amestec şi Românii?
Ah ! căci nu-mi pot răspunde străvechile morminte!
Spunând, ce ţin în sînuşi: Român, au gen străin?
Atunci s'ar frânge cearta, ce curge acum fierbinte,
S'ar şterge atunci ca ceaţa şi vechiul meu suspin!
De tace omenimea, glas va da stânca'n munte,
Şi apele nu vuet prin ton nepomenit.
Nu mai e timp s'apuie un gen, ce-a mers în frunte,
La toată năvălirea, ce ţara-a copleşit.
Numai e timp s'apuie un gen faimos în lume,
Nutrit prin o minune, din zei provenitor,
A căruia mărire, virtute şi renume
Pusese sub picioare p'ai lumei domnitori.
Nu mai e timp s'apuie o viţă strălucită,
Ce-a dat în zeci de secoli din sînul său eroi!
De-a şi supus'o soarta a fi nefericită:
Răsare-i însă steaua şi scapă din nevoi!
E verde încă bradul şi umed după fire;
Dar' razele căldurei au nu-l vor sci usca?
E nor încă pe ceriuri; dar norul e subţire,
Si-un vînt de primăvară au nu-l va depărta?
La ceriu, părinte sfinte, căzând cu umilire,
O ginte părăsită tu n'o vei lăpăda!
Eşti drept şi ierţi păcatul, văzând o pocăire!
Eşti bun şi 'ţi este milă de tot ce-i mâna ta!
1840
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
