Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Andrei Mureşanu

    Omul frumos

    Frumos e omul, Doamne, când mintea e regină,
    Şi simţul ce ca şerpe spre rele îl înclină,
    Supus, loial şi drept;
    Vârtutea-atunci măreaţă răsare ca ş-o floare,
    De brumă neatinsă la rumena-i coloare
    În fragedul lui piept!

    Pe fruntea lui senină dreptatea străluceşte
    Întocma ca ş-un soare pe sferă când păşeşte
    De nori neturburat;
    E crimă, se retrage, e silă, se fereşte,
    E negură,-o străbate, e nor, îl împărţeşte
    Şi iesă nepătat.

    Frumos e omul, Doamne, cu inimia curată
    Cu floarea conştiinţei de crime nepătată,
    Sincer, nefăţărit;
    Conspire lumea toată, răzbată-l orice soarte,
    Închidă-l să nu vază lumină pân' la moarte,
    Şi iată-l neclintit!

    Arunce-l în deşerturi lipsite d-orice floare,
    Pe unde nu s-arată nici om, nici zburătoare,
    Ci şerpi veninători;
    Vârtutea-i va fi scutul ş-azilul de scăpare,
    Întocma ca şi cedrul, cu umbra sa cea mare,
    La oameni călători;

    Frumos e omul, Doamne, cu generozitate,
    Când iartă pe tiranul ce-apasă p-al său frate,
    Cu scop d-a-l subjuga;
    Şi-n loc să răsplătească, cum cere pofta-n lume,
    Duşmana lui lucrare, îi cruţă negrul nume,
    Voind a-l îndrepta!

    De ce nu vine, Doamne, a Ta împărăţie,
    Când oamenii să şteargă şi umbra de sclavie,
    Fiind creştini curaţi;
    Şi-n locu-i să domnească dreptatea nepătată,
    Egala-dreptăţire şi pacea-adevărată,
    Ca între fii şi fraţi!


    1849




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA