| Editura Global Info / Literatură |
Anton Bacalbaşa
Bene-Merenti
Am citit mai zilele trecute în Monitorul Oficial că d. Cristu Negoescu a primit medalia Bene-merenti pentru lucrările sale literare.
Vă puteţi închipui disperarea mea, nu pentru că d. Negoescu a primit o medalie, dar pentru că nu aflasem încă de lucrările literare ale medaliatului.
Să ai pretenţia că faci şi tu literatură, că, în tot cazul, urmăreşti ce se tipăreşte prin cărţi şi prin gazete, şi, când colo, să nu ştii că în ţara ta trăieşte un scriitor cu numele de Cristu Negoescu şi că scriitorul acesta a produs atâta încât a meritat să i se dea din partea guvernului o medalie specială.
Şi atunci... fuga la librării, fuga pe la prieteni.
— Mă rog, am să vă fac o rugăciune mare!...
— Ce e?
— Uite ce e... Dar să nu râdeţi de mine... Mi-e ruşine să vă spui.
— Lasă ruşinea la o parte, între prieteni...
— Voi spume: ştiţi voi ce-a scris scriitorul nostru Negoescu? Eu n-am aflat încă... Mi-e ruşine...
În faţa acestor întrebări şi mai ales în faţa confuziei mele, bieţii prieteni au rămas şi ei trăsniţi: nu ştiau nici ei.
La librării, acelaşi rezultat.
Tocmai târziu, la pagina a patra a unei gazete am găsit catalogul unei librării din Ploieşti. În catalogul ăsta am găsit Bucăţi alese din diferiţi autori, aranjate de Cristu Negoescu.
M-am luminat.
Dar confuzia mea s-a schimbat într-o adâncă uimire.
O fi oare de ajuns să culegi câteva bucăţi din diferiţi autori, pentru ca să capeţi o medalie literară? Asta să însemneze Bene-merenti?
E drept că chipul cum marele Negoescu a ştiut să culeagă bucăţile alese n-a fost deloc ales, aşa că bietele Bucăţi au rămas nevândute de atâţia ani de când cutreieră rafturile tuturor librăriilor. Dar nu-i mai puţin adevărat că oamenii de talent au apreciat valoarea acestei opere: dovadă Institutul Negoescu, care a împins elevelor lucrarea omului de la Ploieşti.
Totuşi, eu am rămas nedumerit până în ziua de astăzi: ce are a face fosta retorică şi cu Bene-merenti?
***
Atunci am început să mă gândesc: cine are în ţara noastră mai sus-pomenita medalie şi cine n-o are?
Şi am găsit că n-a avut-o Eminescu, n-o are Gherea, n-o are Vlahuţă, n-o are Barbu Delavrancea, n-o are — afară de Caragiale — nici unul din literaţii noştri de valoare.
În schimb, o găsim pe pieptul lui Pătraşcu, lui Zaharia Antinescu, ... şi lui Cristu Negoescu.
Atunci care este însemnarea acestei medalii? Pentru ce a fost ea creată?
Fără îndoială, aceia care au găsit că-i bine să se facă o medalie literară au avut intenţia să distingă pe scriitorii cei de talent din cei nuli sau mediocri.
În cazul acesta, scopul, fără doar şi poate, este atins: se va şti de azi înainte că Bene-merenti este distincţiunea pe care o capătă nulităţile şi mediocrităţile spre a se deosebi de scriitorii fără brevet, dar cu talent.
Lăsând însă gluma la o parte, sunt triste reflecţiile ce-ţi vin în minte când observi cum cei de sus ştiu să aprecieze şi să răsplătească pe scriitori.
E de ajuns să fii divorţat de talent, să nu fi produs în viaţa ta nimic alt decât o gălăgie infernală, să fi frecventat cu succes şcoala târâirii, să te fi plecat până la vârful ciubotelor celui dintâi stăpânitor vremelnic al unui minister, pentru ca să-ţi curgă toate onorurile şi toate favorurile care fac fala găgăuţilor.
A, e întristătoare şcoala asta oficială! Şi dacă uneori o dreaptă revoltă ţi se naşte în suflet când vezi mulţimea nihiliştilor intelectuali năpădind ori pe unde e o cinste uşoară de căpătat, de la o vreme te cuprinde dezgustul de tot ce poartă ştampila stăpânirii.
Mai la urmă e mai de laudă un negustor care-şi afişează medalia de argint obţinută la expoziţia cooperatorilor români decât toată puzderia asta de literaţi, care de abia ştiu a sloveni şi care au căpătat, fără nici o onoare, o medalie de onoare. Cel puţin marfa negustorului a trebuit să existe şi să fie supusă unui juriu. Literaţii ăştia însă n-au produs nici o iotă şi n-au trecut prin mâna nici unei comisii examinatoare.
Atâta este adevărat, că nimic nu scapă neprihănit de încape pe mâna oficialilor.
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
