Editura Global Info / Literatură

Anton Bacalbaşa

Calm

Suntem în plină sesiune parlamentară, şi, cu toate astea, atmosfera politică e învăluită într-o pâclă deasă; o monotonie covârşitoare, o linişte de mormânt apasă asupra tuturora. S-au dus vremile de agitaţie, s-a sfârşit cu zgomotul, cu viaţa, cu mişcarea ce de regulă însoţeau sesiunile parlamentare.

De ce? De ce, nimic mai simplu. Este ştiut că băuturile alcoolice, haciciul, opiul aduc, mai întâi, o surescitare însemnată în organism, dar apoi se observă la individ o moliciune cumplită, o slăbire colosală a voinţei, simptomele unui ramolisment iminent.

Alegerile sunt opiul pe care extravaganţii noştri politiciani îl iau în doze respectabile atunci când „naţiunea" e chemată să-şi exercite „liber" dreptul de vot. Sub stăpânirea acestui puternic excitant, politicianii sunt de nerecunoscut. Cei mai trufaşi de obicei sunt atunci cei mai plaţi; dispreţuita şi batjocorita populace devine „poporul suveran"; tarabele cele mai ocolite ajung „domiciliul inviolabil"; vinul cel mai borşit se preface în argument electoral; e un freamăt, o frenezie, un extaz în toţi, de la vlădică până la opincă, pentru că... „nu mai sunt privilegii, revolulia de la 48 ne-a făcut egali; trăiască libertatea, trăiască cetăţenii!"

Dar alegerile trec, vinul se bea, bancnotele rupte-n două se lipesc, domnii deputaţi devin gravi, Cleone cel fără de ruşine se spală pe mâini, îşi reia toga părăsită şi cugetă cu dezgust la nenorocita invenţie a sistemului parlamentar. Atunci reacţiunea opiului începe, ramolismentul îşi înfige ghearele-i nemiloase.

***

Şi cum să nu fie aşa? Căci, nenorocililor politiciani, aţi ameţit lumea în vremea alegerilor cu băşici de săpun — şi ce săpun prost! — şi acum, când a bătut vântul, băşicile s-au evaporat. V-aţi păzit ca de foc să intraţi în miezul chestiunilor care ar fi putut pasiona şi încălzi lumea, şi acum... culegeţi ce aţi semănat: nimic.

În alte ţări, unde o burghezie, mai conştientă de rolul ei de clasă şi de primejdia ce aşteaptă o clasă atunci când în sânul ei încolţesc factorii transformatori, îşi dă seama că vremea concesiilor de făcut poporului a venit, deschiderea sesiunii parlamentare e un eveniment, agitaţia începe atunci cu mai mult foc, lumea se-ntreabă atunci mai cu patimă: „Ce facem? Unde mergem?"

În Franţa, desfiinţarea cultului în ateliere; în Germania, colosala reformă şcolară; în Belgia, votul Universal; în Anglia, uriaşa grevă a minerilor; toate astea fac lumea să fiarbă, toate astea sunt motive puternice pentru ca poporul să se agite, pentru ca Parlamentul să atragă toate privirile. Acolo, în adevăr, lumea are de ce se pasiona.

Dar la noi! Nu cumva şedinţele noastre parlamentare, seci ca o şedinţă de-a Academiei, pot să intereseze milioanele de suferitori? Ori poate congresul librarilor şi al liberalilor? Ce? Scrisoarea d-lui Fleva? Retragerea d-lui Stătescu? Ori, poate... mai ştii? demisia d-lui Vrăbiescu? Astea să agite milioanele de români lipsiţi de drepturi şi de pâine?

***

Serios vorbind, cu cât observi mai mult atitudinea, cu atâta trebuie să te convingi că adevăraţii amici — conştienţi sau nu — ai guvernului conservator sunt tocmai liberalii. Căci cu o opoziţie atât de lipsită de idei, atât de incapabilă de a pasiona lumea cu vreo cerinţă adânc simţită de mulţime, va fi de ajuns guvernului conservator să nu facă acte prea flagrante de reacţionarism ori să aducă vreo doua-trei legi-paleative pentru ca să-şi asigure cârma încă pe 12 ani.

Ba şi-ar asigura-o pe vecie, dacă în mersul istoric al omenirii nu ar fi o putere fatală care creşte din zi în zi şi care e reprezentată de democraţia socială.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA