| Editura Global Info / Literatură |
Anton Bacalbaşa
Nunta Engliterei cu România
(Prin fir telegrafic)
Prinţul Ferdinand era în uniformă de vânător. El a îmbrăţişat cu dragoste logodnica sa, care avea aerul cel mai plăcut şi cel mai vesel...
(Agenţia română)
Îmi este cu neputinţă să descriu ce s-a petrecut la Sigmaringen cu ocazia sosirii a.s.r. principelui Ferdinand de România. Era grandios, şi pana mea se refuză, ca să zic aşa, să aştearnă cu cerneală violetă sentimentele ce însufleţeau în acele momente solemne pe toţi asistenţii.
Curţile regale şi imperiale tresăreau de o dulce emoţiune, doamnele din suită, palpitau, înşişi caii jandarmilor, cu lacrimi de recunoştinţă în ochi, nechezau într-un mod solemn.
Când prinţul Ferdinand se coborî din vagon, prinţesa Maria se aruncă în braţele lui.
— Ah! exclamă prinţul, în fine, te revăd, angel dulce al vieţii mele!
— Fried'l!... Atâta putu să exclame blânda copilă, şi în geana sa luci o lacrimă.
— Da' amu şi-o găsit ăştia de hârjoană? În faţa lumii? lrra! Mai lăsaţi zbegu, plozilor! mormăi bătrânul Lascar Catargiu, pe fruntea căruia se zăreau creţuri sinistre.
lar în fund, generalul Manu exclamă cu o voce în care regretul cel mai sincer vorbea:
— Dacă nu e puterinţă, ce mai chichirez gâlceava?
Un moment, şi trăsurile porniră ducând în sânul lor perechile fericite.
Mulţimea care se adunase într-un mod considerabil —erau peste cinci regimente de soldaţi — începu a striga din adâncul plămânilor:
— Hoch!
La auzul acestui cuvânt, toate capetele se descoperiră. Singur Lascar Catargiu, întorcându-se cu faţa spre mulţime, începu a ameninţa cu pumnul:
— Da' ci-i bre? Aţi turbat amu? Ne luaţi cu ho? Ho vouă, şuilor, bezmeticilor, nemţi cu coadă! Păcat că n-am adus pe Teleman cu mine, că v-arăta el vouă!
— Câinii latră, caravana trece! strigă Alexandru Lahovary cu un gest dispreţuitor, care făcu să îngheţe zâmbetul pe urechile regalului mire.
lar d. Mitilă Sturzea, rănit în tot ce poate avea omul mai patriotic, începu refrenul cunoscut:
Neamţ, c .... urajos,
Lasă puşca-n jos!...
***
Dar caii mergeau înainte, fericiţi de a trage pe tinerele perechi răsturnate în trăsură...
Când ajunseră la poarta castelului, tunurile începură să bubuie. Imediat a.s.r. îşi închise urechile în formă de abajur. Numai generalul Manu, după ce făcu o inspecţie minuţioasă pantalonilor săi istorici, exclamă cu un gest marţial:
— Aceste tunuri nu mă pot înspăimânta. Ele sunt oarbe!
La poarta castelului, o bandă de lăutari români, sub conducerea vestitului Stănică Bârlează, începu a intona tradiţionalul cântec de nuntă:
S-a suit mireasa-n prun,
Sus, nune, sus,
Şi i-a dat un ţep...
La auzul acestui cântec, în care şi cel mai aprig antidinastic ar fi putut vedea unirea României cu Anglia, toţi izbucniră în lacrimi...
— Plângeţi, copii, strigă regele Carol, căci lacrimile te mai uşurează!
— Ba, sire, întrerupse generalul Manu, pe mine nu mă uşurează numai lacrimile...
Peste o oră, potopul de lacrimi inundă totul... Când veniră măturătorii primăriei, înarmaţi cu lighenele necesare, ei nu găsiră decât o mare de apă, în mijlocul căreia numai urechile a.s.r. pluteau ca un memento regalo-imperial, părând a zice tuturor:
— Trecătorule, mergi de spune la Sparta că ne-am udat de emoţiune.
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
