Editura Global Info / Literatură

Anton Bacalbaşa

Spanachidi

(Fragment)¹

În seara aceea el era trist. Fără să vrea, simţea cum sufletu-i se-mbracă-n doliu, culoarea mormintelor şi a călugăriţelor; simţea cât e de mic în faţa vremii eterne şi cât este de naiv în faţa nedezlegatului mister al vieţii.

Gânduri care de care mai funebre îl apucau.

„Dacă m-aş sinucide singur?"

Ideea aceasta îi surâse.

„Cel puţin, zise el, nu voi muri ucis de alţii! Nu voi muri învins! Voi avea şi eu o victimă, voi zdrobi şi eu o viaţă, destul tot alţii m-au zdrobit!"

Îşi luă inima-n dinţi şi ţigara-n mână, privi în juru-i cu îngrijire şi nu zări nici un obiect cu care să-şi poată tăia „firul vieţii". Cugetă un moment să se înăbuşească punând capacul la sobă; dar geniul său cel bun îi spuse numaidecât că este o laşitate să pui capacul atunci când nu-i foc în sobă.

Dar dac-ar cumpăra de cincizeci de bani şoricioaică? Însă nici cugetarea asta nu-l ademenea. Şoricioaică?
Şi-apoi? Ce va face el de ţigări? Cu cincizeci de bani se poate mai uşor cumpăra un pachet de tutun!

„A, prost ce sunt! Exclamă el. Eu mă gândesc cum să mă sinucid, şi nu mi-am făcut programul! Să mor fără să se ştie cauzele tristului eveniment? Dar aceasta ar însemna mai mult decât o sinucidere!" Luă condeiul, se aşază la masă şi începu să scrie cu cerneală roşie:

PROGRAMUL SINUCIDERII MELE

În momentul când scriu aceste rânduri eu nu mai sunt printre cei vii. Scriu cu sângele meu acest manifest, cel din urmă poate, şi în care cetitorii vor afla cu cea mai adâncă părere de rău încetarea din viaţă a valorosului nostru amic şi colaborator Mişu Spanachidi... Da, eu am murit dar numele meu va rămâne.

Cauza morţii. Până în momentul de a pune sub tipar cauza fatalului act este încă necunoscută. Se bănuieşte că un mister se ascunde aci. Parchetul, sesizat de mai mulţi vecini şi de opiniunea publică alarmată, a descoperit o scrisoare olografă şi scrisă chiar de autorul ei, din care rezultă că sinucisul n-a fost asasinat.

La Cameră. Se crede că mai mulţi deputaţi, amici ai defunctului, vor interpela guvernul asupra acestei barbarii. La urmă se va vota o moţiune, prin care se va cere ca înmormântarea să se facă pe socoteala statului.

Onoare acestor reprezentanţi ai ţării!"

Dar de-abia sfârşise de scris aceste rânduri, când auzi o bătaie în uşă.

Spanachidi tăcu.

O a doua bătaie, de astă dată mai lare.

— Cine vine să turbure locaşul morţii? strigă el.

Uşa se deschise şi apăru servitorul casei.

— A venit o madamă cu scrisoarea asta, domle...

— Bine, zise Spanachidi. Du-te!

Şi servitorul ieşi.

Fostul sinucis luă scrisoarea, o desfăcu cu grabă şi o lacrimă i se ivi în colţul pleoapelor.

„Aşadar, ea mă iubeşte! Şi eu, ingratul, tocmai pe ea o uitasem! Să mai citesc o dată"...

Scrisoarea era simplă, scrisă cu o ortografie necunoscută, dar cu mult sentiment. Ea cuprindea rândurile următoare:

„Mişule dragă,

Nu uita că te aştept diseară în grădină la Icoană. Are să fie şi Lula cu musiu Barbancioc al ei. Mergem ambii patru la «Raşca», la Dinicu.

Te sărut dulce,

Siţa "

Spanachidi sărută scrisoarea, îi rupse cămaşa ca să facă pe ea un „fapt divers" pentru a doua zi la ziar, apoi puse restul în cutia lui de scrisori „Margareth Mill", unde ţinea — cum zicea el — „Anuarul amorurilor mele".

Acum era vesel. Siţa îi depărtase din minte toate gândurile negre şi-l făcuse să uite că trebuia să se sinucidă. Şi apoi, la ce s-ar fi sinucis? Ce motive avea pentru asta? Ce nemulţumiri? Nici una! Ziarul la care colabora era mulţumit de el, el era mulţumit de ziar şi presupunea că chiar cititorii sunt încântaţi. Tânăr era, viitor avea, şi iată că Siţa venea să-i pună pe frunte cununa fericirii.

„Ce inimă bună e Siţa! exclamă el singur, cu glas de «aparte». De un an de când e bonă la maiorul Ursu mă iubeşte cu un amor exact. Oricând poate, ea-mi scrie să ne întâlnim. Ah! de-ar mai dura manevrele, ca maiorul să fie concentrat!"

Şi, zicând acestea, Spanachidi luă în mână un ziar „adversar", pe care-l lua regulat de la redacţie, ca să polemizeze.

Îşi aruncă ochii pe pagina a treia şi citi:

„INFORMAŢII

Sinuciderea din capitală. Aseară s-a sinucis în locuinţa sa tânărul X. Y. Cauza funestei hotărâri nu este cunoscută. Vom da mâine şi alte amănunte."

„Ce prost sunt informaţi! zise Spanachidi. O sinucidere fără amănunte! Lasă, că le arăt eu mâine"...

Şi, luând condeiul, transformă articolul cu Sinuciderea lui Spanachidi în alt articol: Sinuciderea din capitală.

„Au să crape de necaz când or vedea că numai eu am scrisoarea olografă, scrisă chiar de autorul ei!"

Apoi îşi luă pălăria, scoase colţul batistei afară, se privi în oglindă, îşi drese mustăţile şi-şi examină punga: „Seara asta o să mă ţie probabil vreo zece lei: consumaţii la «Raşca», chetă la lăutari, bacşiş chelnerului, poate câteva alune prăjite... Dar nu-i nimic; mâine iau de la administraţie «cheltuieli de reportaj»; trăsură la casa mortului, vizită la morgă, bacşiş defunctului"...

Îşi luă bastonul şi ieşi.

La colţ tocmai venise tramvaiul. Dete douăzeci de bani:

— Pân' la Icoană!

Note

TE-AR MAI PUTEA INTERESA