Editura Global Info / Literatură

Anton Bacalbaşa

Virtute militară

(Din viaţa militară)

(Dramă cazonă în opt timpi)

Personajele

POTROACĂ, sergent reangajat pe doi ani
SERGENTUL-MAJOR, reangajat cu primă
GHEORGHE A ŞTEFANII, recrut moldovean
VASILE, deşcă veche
ZAMFIRESCU, locotenent distins
I-IUL SOLDAT
II-LEA SOLDAT
SERGENŢI, CAPORALI, FRUNTAŞI, SOLDAŢI

În garnizoana Bucureşti. Leatul 1886.

Scena înfăţişează „camera” unei cazărmi. În fund o uşă, alături fereastră ce da în sală, lângă fereastră un restel cu arme. În dreapta o uşă ce dă în camera sergentului-major. În stânga, până lângă uşă, paturi soldăţeşti, acoperite cu pături. Deasupra uşii, portretele mm.-ll.

La ridicarea cortinei, soldaţii stau în picioare şi spun pe de rost teoria. Sergentul Potroacă, cu o nuia în mână, ţine tactul.

SCENA I

Potroacă — soldaţii

POTROACĂ: Deciuplina...

SOLDAŢII (în cor): Deciuplina...

POTROACĂ: Melitară...

SOLDAŢII: Melitară...

POTROACĂ: Este...

SOLDAŢII: Este...

POTROACĂ: Sufletu...

SOLDAŢII: Sufletu...

POTROACĂ (scurt): Armatii!

SOLDAŢII (idem): Armatii!

POTROACĂ (strigând): Gheorghe a Ştefanii!

GHEORGHE: Zent!

POTROACĂ: Vino-ncoace!

GHEORGHE (venind milităreşte): Trăiţi, don sergent!

POTROACĂ: Aşa să vine, măi dobitocule?! Nu ştii nici cum să vine-naintea supiriorului, hai?! Ia vezi, că acuma te-nvăţ melităria! Marş la loc!

GHEORGHE (se răsuceşte-n călcâie făcând stânga-mprejur şi se duce la loc zicând mai-nainte): Trăiţi, don sergent! (Dintre culise se aude glasul sergentului-major, care chefuieşte, şi strigăte de: „Vivat, á la votru”¹.)

POTROACĂ: Gheorghe a Ştefanii!

GHEORGHE: Zent!

POTROACĂ: Vino-ncoace!

GHEORGHE (ca mai sus): Trăiţi, don sergent!

POTROACĂ: Aşa te-am învăţat eu, măi idiotule?! Că mă bagi în cremenal! Aşa ştii tu să dai un rispect la un supirior? Prepune că mâine ar veni la cazarmă un grad, să zicem don general, cum te-ai prezenta? Marş la loc! (Gheorghe se duce la loc milităreşte.)

POTROACĂ: Vino-ncoa!

GHEORGHE (acelaşi joc): Trăiţi, don sergent!

POTROACĂ: Aha! Acuma ştii!? Car’ s’ zică, numa la general ştii să te opreşti scurt!? Apâi eu ce sunt, mă? Nu sunt tot supirior?

GHEORGHE: Ba da, trăiţi...

POTROACĂ: Nu vorbi! (îl loveşte cu nuiaua.)

SERGENTUL-MAJOR (dintre culise): Sergent!

POTROACĂ: Ordonaţi, don sergen-major!

SERGENTUL-MAJOR (tot din culise şi după ce a zis din nou: „Vivat, â la votru!”): Pentru ce nu-l înveţi mai bine cum să se prezante?

POTROACĂ: Îl învăţ, don sergen-major, da’ nu vrea să-nţeleagă, nu-i deciuplenat!

SERGENTUL-MAJOR (intră-n scenă; însă, înainte de a intra, se aude din nou între culise: „Vivat, á la votru!”).

SCENA II

Sergentul-major, cei de sus

SERGENTUL-MAJOR (clătinându-se pe picioare):

Ce face? Ce face? E nedeciuplenat? Lasă, că-l învăţ eu acuma, să ţie minte c-a fost în viaţa lui melitar! Dumneata eşti de vină, că n-ai mână de fier... cu nuieluşa aia nu faci nimica, domle! (Către Gheorghe.) De ce nu ştii să te prezanţi scurt, mă? Eşti un individ! (Pe ton recitativ.) Soldatu trebuie să vie milităreşte, calcă orizontal, adică prependicular, scoate bonetu cu mâna dreaptă, îl trece-n cea stângă şi se opreşte scurt, bătând cu picioru drept în pământ, iar pe cel stâng aducându-l vertical, adică oblig, lângă cellant. Uite-aşa! (Execută mişcarea şi o greşeşte împleticindu-se. Apoi adaugă repede.) Râzi, hai?! Râzi de supirior!? (Pe ton recitativ.) Insulta supiriorului în timp dă pace!... (Aprins.) Ce articol e ăsta? Sergent, i-ai învăţat?

POTROACĂ: Da, don sergen-major!

SERG.-MAJOR: Apâi de ce nu ştii dac-ai învăţat? Auzi, domle, să nu ştie nici insulta supiriorului! Stai că te-nvăţ eu!... Luaţi-l în spinare. (Soldaţii nu se mişcă) Ce, n-auziţi?! Vă faceţi n-aude! (la baioneta de la sergent şi se repede printre toţi lovindu-i. Atunci un soldat ia-n spinare pe Gheorghe.)

POTROACĂ: Câte ordonaţi, don sergen-major?

SERG.-MAJOR: Numai zece.

POTROACĂ (lovind pe Gheorghe): Una!

SERG.-MAJOR: Ai să-nveţi insulta supiriorului?

GHEORGHE: Iertaţi-mă, să trăiţi, don sergen-majur, că-nvăţ! (Aceeaşi scenă se repetă până la zece lovituri. Din odaia serg.-major se aude: „Vivat â la votru!”)

SERG.-MAJOR (către Potroacă): Pentru ce ai mâncat o lovitură?

POTROACĂ: N-am mâncat nici una.

SERG.-MAJOR: Ba ai mâncat! Eu nu sunt beat!

POTROACĂ (dă lui Gheorghe a unsprezecea lovitură): Gata!

SERG.-MAJOR (către Gheorghe): Acuma ştii? Să-nveţi minte! Ştiu eu pentru ce nu-nvăţaţi voi nimica! Pent’ că s-a desfiinţat bătaia din armată! Ia să fie bătaie, să vezi cum aţi mai învăţa! Auliu, mamă! Când eram eu răcut, pă 81, ştiu că era meliţie! Acuma-i curată prosteală! Atunci azvârleai tesacu de zbârnâia în scânduri şi te punea să-l scoţi cu dinţii. Acuma nu mai e meliţie, nu mai e deciuplină, nu mai e nimic! Săraca bătaie, numa ea v-ar veni de hac... Da de! Acuma nu să mai bate, acuma e meliţie nouă, de-aia sunteţi aşa de procopsiţi! (Lui Potroacă.) Ai o ţigară?

POTROACĂ: Parol n-am, don sergen-major.

SERGENTUL-MAJOR: Care are o ţigară? Să zică prezent!

SOLDAŢII (se reped care mai de care, se opresc scurt şi strigă): Poftiţi, să trăiţi, don sergen-majur!

SERGENTUL-MAJOR (după ce a luat o ţigară de la unul): Duceţi-vă la loc! (Soldaţii fac stânga-mprejur şi se duc la loc. Serg.-major dă să intre-n odaia lui. La intrare se opreşte puţin.) Pă dobitocu ăsta (arată pe Gheorghe) să-l pui un ceas cu căţeaua-n spinare! (Iese.)

SCENA III

Aceiaşi, fără serg.-major

POTROACĂ: Haide, găteşte-ţi amoniţia... Ai auzit ce-a ordonat don serg.-major...

GHEORGHE (îşi strânge raniţa, şi-o pune-n spinare şi trece la uşă cu baioneta la puşcă): Văleau, mamă... De-amu nu mi-o rămas decât să dizertez!

POTROACĂ: Şi nu sta rezemat, că acuma intră iar, şi ai dat dă dracu!... Acuma să vă fac niţică tiurie din tragerea-n ţintă... (Pe ton de lecţie pe de rost.) Arma model 1879 se compune din următoarele particule, adică particuler... Este... ăsta... blocul, adicălea globul, cum e pă la lămbi d-alea frumoaselea; al doilea ţeava... adică ţeava; al treilea patu... adică... patu puştii, şi al patrulea albia... cum ar fi o albie... de! Va’s’zică, pă ce cunoşti o armă model 1879?

VASILE: Arma model 1879 are... o ţeavă, un pat particuler şi o lampă.

POTROACĂ: Ce lambă, mă? Ce visezi dă lambă? (Vrea să-l lovească.)

VASILE (ferindu-se): Un glob dă lampă...

POTROACĂ: Apâi vezi, aşa! Globu-i glob şi lamba-i lambă... Ce-are a face griva cu iepurele?

UN SOLDAT (către altul): Da’ unde o fi globu, mă?

ALT SOLDAT: O fi înăuntru, dracu ştie!...

UN SOLDAT: Şi cum nu să sparge, când dă foc?

ALT SOLDAT: Apâi de, e glob cazon!

POTROACĂ: Ce vorbiţi acolo, răcanilor?

ÎNTÂIUL SOLDAT: S’ trăiţi, don sergent, mă-ntreba cum de nu să sparge globu când dă foc cu arma.

POTROACĂ: Măăă! O să-mbătrâniţi, şi tot proşti o să rămâneţi! Cum să să spargă dacă nu-i ordin? Apâi adineauri vă-nvăţai deciuplina? Ce este deciuplina?

SOLDAŢII (în cor şi cadenţat): Deciuplina... melitară... este... sufletu... armatii...

GHEORGHE (din uşă): Drepţi! (Soldaţii îşi iau poziţia.)

SCENA IV

Locot. Zamfirescu, ceilalţi

POTROACĂ (apropiindu-se de locot. milităreşte, ţine mâna la chipiu până ce-şi face raportul): Să trăiţi, don locotenent, în timpu sirviciului meu nu s-a-ntâmplat nimic. Toate au mers în cea mai perfectă ordine!

LOCOT. (salută cu un deget la chipiu, apoi se întoarce către Gheorghe): Da’ ăsta ce-a făcut?

POTROACĂ: S’ trăiţi, don locotenent, n-a ştiut insulta supiriorului!

LOCOT.: Când ai de gând să-nveţi, mă? Nu vrei să te faci şi tu om? Dobitocule! (Se aude din odaia sergentului-major: „A la votru!”) Da’ sergentu-major unde e, mă-nţelegi?

POTROACĂ: E-n camera domniii-sale cu nişte subofiţeri de la a patra!

LOCOT.: Iar s-o fi apucat de zaifeturi, mă-nţelegi... Eu... de, îi tolerez, mă-nţelegi, că sunt mai manerat, da’ o să-şi găsească odată beleaua! Prea le face late, şi o să se ducă, mă-nţelegi, dracului... Eu... de, sunt manerat! (Intră în camera sergentului-major.)

SCENA V

Cei de sus, fără locot.

POTROACĂ: Va’s’zică... un glob, o albie, un pat particuler şi o ţeavă... Ai învăţat acuma?

VASILE: Da, s’ trăiţi, don sergent!

POTROACĂ (recitativ): Pentru a te servi de armă la tragerea-n ţintă, o ridici oblig, adică pe... paralel cu pământul... Şi ocheşti prin mijlocul supirior al crestăturii înălţătorului şi prin vârfu cătării... Ia zi!

VASILE: O ridici oblic, adică paralel, şi ocheşti prin mijlocu supiriorului. (Se aude afară gornistul sunând ruperea rândurilor de la teorie. Soldaţii fac o mişcare să se retragă.)

POTROACĂ: Ho! Ce v-aţi pornit? Vă grăbiţi, hai?! Parc-aţi scăpa din puşcărie! Unde găsiţi mai bine ca aici? Cald-cald, învăţătură-nvăţătură, nimenea nu te bate, nu-ţi zice nici dă-te mai încolo... Ce mai vreţi? Învăţaţi, măi, că spre binele vostru este!... Când v-aţi duce acasă, să ştiţi şi voi o vorbă mai ridicală, s-aveţi şi o învăţătură, nu aşa, „am plecat viţel şi mă-ntorc bou!” Când te-o vedea fata lui nea Ion, să să sperie de tine, să gândească că eşti doftur, nu altceva! Uite eu! Ce credeţi? Că m-am născut aşa învăţat?... Armata siriaca! Ea mi-a deschis capu! Ea m-a făcut om cum mă vedeţi. Am avut eu, nu-i vorbă, şi deşteptăciunea mea particuleră, da’ în armată m-am deschis mult.

SCENA VI

Cei de sus, locot.

LOCOT. (din uşă către serg.-major): Va să zică, nu uiţi, mă-nţelegi, şi-mi trimiţi de dimineaţă... Mai ales nu uita, mă rog ţie, Mihăilescule, afacerea aia... Văd că s-a împlinit luna şi te faci Gheorghe, mă-nţelegi...

SERG.-MAJOR (dintre culise): ...Nu uit, mâine...

LOCOT.: Ei, bonsar, bon amiuzman²...

SERG.-MAJOR (tot dintre culise): Mersi, don locotenent. Las’, că facem noi!

LOCOT. (către Potroacă): Acuma poţi da drumu oamenilor de la teorie... Care nu ştie, mai aplică-le, mă-nţelegi, constituţia militară... Că altfel nu merge, mă-nţelegi. Eu sunt manerat, dar... (Iese.)

SCENA VII

Cei de sus, fără locot.

POTROACĂ: Acuma la culcare! Da’ mai întâi să vă faceţi cizmele ca oglinda, să-mi răsucesc mustaţa în ele! Nu aşa, de-a scăpării, c-apâi... aţi auzit ce-a zis don locotenent!... (Afară se aude sunând rugăciunea. Potroacă comandă.) La dreap-ta! (Soldaţii se-ntorc cu toţii la stânga.) Ce faceţi? Aţi turbat?

VASILE: S’trăiţi, don sergent, răsăritu e la stânga...

POTROACĂ: Nu vorbi! Am vrut să vă încerc să vedem, ştiţi unde e răsăritu?... Acuma zi rugăciunea. Al cui e rându?

VASILE (începând): Tatăl...

SOLDAŢII (în cor): Tatăl...

VASILE: Nostru...

SOLDAŢII: Nostru...

VASILE: Carele...

SOLDAŢII: Carele...

VASILE: Eşti...

SOLDAŢII: Eşti...

POTROACĂ (dând un pumn în ceafă unui soldat): Ce râzi la rugăciune, mă jidane? Râzi de rugăciune, hai?! (îl loveşte mereu.) Să treci şi tu cu căţeaua-n spinare şi două zile sala de poliţie! Te-nvăţ eu să mai râzi la rugăciune! Auzi spurcatu!...

SOLDATUL: N-am râs, trăiţi...

POTROACĂ: Nu vorbi la rugăciune!... Mâine la ploton de pedeapsă! Am să te gonesc până ţi-o ieşi limba de-un cot! (Către ceilalţi.) Să zică numa unu!

(Vasile zice Tatăl nostru începând de la „în ceruri”. Toţi îşi fac câte trei cruci.)

POTROACĂ: La front! (Toţi se-ntorc.) Acuma cizmele! Şi să n-aud vorbă, că uite sfântu arhanghel! (Arată nuiaua.) Numa periile să mişte! (Toţi se reped şi scot din saci câte o perie de cizme. Vin la marginea paturilor, se descalţă şi încep a freca.)

SCENA VII

Cei de sus, serg.-major.

SERG.-MAJOR (e beat bine. Iese urmat de doi sergenţi şi un sergent-major, tot aşa de beţi. Către Potroacă): Dac-o-ntreba cineva de mine, să vii să mă chemi... Sunt peste drum... Mergem la Mariţa-n vizită! (Arătând spre cei cu raniţa-n spinare.) Pă măgarii ăştia să mi-i ţii toată noaptea cu raniţa în spinare. Să-nveţe minte că nu să joacă la oaste! Fiecare să-şi facă datoria, nu numa eu şi altu ca mine! (Iese cu mantaua pe umeri cântând.)

Ah! Ce fericită-i
Viaţa de soldat!
El de toată lumea
Este respectat!

(Soldaţii, care la intrarea serg.-major s-au oprit „în poziţie”, încep a freca cizmele. Potroacă suceşte o ţigară.)

(Cortina cade.)

Note

TE-AR MAI PUTEA INTERESA