Editura Global Info / Literatură

Anton Pann

Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea

ÎNVĂŢĂTURA DATĂ RĂU
SE SPARGE ÎN CAPUL TĂU

Nastratin era un hogea (dascăl sau învăţător)
Care a rămas de basmu până astăzi tutulor,
Pentru că era din fire cam p-o ureche, năzdrăvan,
Nu-l găseşti însă în faptă să fi fost vreun viclean;
El şezând odată-n şcoală, ce îi dete-n simplul gând:
- Ascultaţi, copii – le zise (cu-ntâmplare strănutând) -
Să ştiţi d-astăzi înainte că eu când voi strănuta,
Toţi bătând îndată-n palme să-mi ziceţi hair-ola¹!

Cu-ntâmplare dar odată găleata în puţ căzând
Şi cu ce să scoată apă pentru şcoală neavând,
Hogea porunci îndată ca din toţi ai săi şcolari
Să se lase-n puţ s-o scoată vreunul din cei mai mari;
Merg şcolarii toţi în grabă, pe lângă puţ se adun,
Dar privind ş-adânc văzându-l, n-a vrut să intre nici un.

Deci văzând că coraj n-are nici unul din câţi era,
Hotărî-n cele din urmă el într-însul a intra;
Ş-aşa dezbrăcat de toate, cu capul gol şi desculţ,
Legat cu un ştreang de mijloc, şcolarii-l lăsară-n puţ;
După ce găsi găleata şi după ce o legă,
Către şcolari dete gură şi să-l tragă le strigă;
Ei pornind cu toţi dodată să-l tragă în sus de jos

Şi tocma cam pe la gura puţului când fu el scos,
Razele luminii-ndată îl gâdilară în nas
Şi începu să strănute una-ntr-altă-n acel ceas;
Ei cum aud că strănută aminte-n grab ş-au adus
De porunca lui cea dată (după cum am spus mai sus)
Şi cu toţii deodată funia din mâini lăsând,
Începur-a bate-n palme şi “hair-ola!” strigând.
Bietul Hogea cade-n dată ca un dovleac jos trântit
Până-n fund îşi sparse capul, de pereţi fiind lovit.
După ce ieşi în urmă d-acei nerozi copii tras,
Jupuit ca vai de dânsul, la picioare, mâini şi nas,
Zise: - Nu e vina voastră, ci a mea, că n-am judecat,
Ş-astfel de cinste neroadă ca să-mi daţi v-am învăţat,
Care-n cele după urmă din pricina-i ajunsei
Cu picioare, mâini belite şi cu cap spart m-alesei.

PÂINE, LA FOAME UDATĂ
E CEA MAI DULCE BUCATĂ

Nastratin Hogea odată pe fiul său l-a-ntrebat
Niscaiva zaharicale vreodată d-a mâncat.
Copilul său îi răspunse că n-a mâncat nicidecum.
Hogea îl întreabă iarăşi: - Dar ce mănânci tu acum?
- Pâine uscată cu apă. Hogea zise: - Aşadar,
Socoteşti tu c-ar fi-n lume vrun alt mai dulce zahar
Ca astă pâine uscată ce o uzi şi o îmbuci,
Cu atâta gust şi foame cât ş-altui poftă aduci?

CÂND SE GĂTEŞTE ÎN LATURI,
NUMAI DIN MIROS TE SATURI

Nastratin Hogea-ntr-o seară la fereastră cum şedea
Îşi lungea nasul aiurea, p-alţii fără a-i vedea;
Trecând unul din prieteni: - Ce miroşi? l-a întrebat.
- Vecinul meu – el răspunse – găteşte scumpe mâncări,
Şi de-al lor miros mă satur, trăgându-l cu gust pe nări.

GRIJILE-S LA CREDITORI
MAI MULT DECÂT LA DATORI

Unul, întâlnind pe Hogea, s-a oprit a-l întreba
De ş-a plătit datoria. Iar el îi răspunse: Ba!
- Dar ce umbli fără grijă, când te ştii că eşti dator?
- Grija – zise el – s-o poarte cel ce este creditor.

CÂND CERI ŞI NU ŢI SE TRECE,
TE-NTORCI CU INIMA RECE

Într-o zi viind la Hogea un prieten i-a cerut
Să-i dea frânghia de rufe, numai pentru un minut;
- De n-aş avea, Hoge zise, vreo trebuinţă de ea,
Ţ-aş fi zis cu toată voia: poftim, frate, de o ia;
Dar am să întinz pe dânsa, să usuc nişte pospai²
- Nu-mi spui – acela răspunse – că nu vrei să mi-o dai?
- Bine vezi tu – Hogea zise – că e vorba cam aci
Şi mai mult nu e de lipsă să stau a ţ-o tălmăci.

DACĂ N-AI SĂ MERGI CĂLARE
NU UMBLA LA-MPRUMUTARE

Unul a venit odată ş-îndrăznind ca un vecin
A cerut să-i dea măgarul pentru un ceas Nastratin;
Dar nu-l am acasă astăzi: altu-i l-am împrumutat.
Măgarul din grajd dodată a răcnit într-acel ceas.
- Spui că nu-i - zise vecinul - şi na, iaca al său glas!
Iar Nastratin îi răspunse: - Ce, tu nu crezi ce-ţi spun eu?
Mai mult crezi tu pe măgarul decât chiar cuvântul meu?

CASCĂ OCHII LA TOCMEALĂ
IAR NU DUPĂ CE TE-NŞALĂ

Murind lui Nastratin Hogea măgarul ce îl avea,
Socoti cum să mai scoată din paguba sa ceva:
Şi aşa tăind cu el capul măgarului celui mort,
L-a-nfăşurat pe deasupra binişor cu nişte tort;
Apoi cu acest ghem mare în piaţ' să-l vânză mergând,
Se duse şi el cu dânsul cu alţi vânzători în rând;
Stând aci, veni îndată un ovrei cumpărător,
Carele de chilipire era-n piaţ' precupitor;
În vreo câteva cuvinte învoindu-se din preţ,
Îi zise cumpărătorul (văzându-l prea greuleţ):
- Dar ce are ghemu-ntr-însul, de vine greu la cântar?
Nastratin Hogea răspunse: - Iaca un cap de măgar!
Dacă-l mai întrebă încă ş-îi răspunse tot la fel,
Socoti cumpărătorul că îl face prost pe el.
Şi scoţând îi dete-n mână banii cât i s-a căzut,
Care Nastratin luându-i, se făcu grab nevăzut.
Pe cumpărătorul însă cugetele nu-l lăsa,
S-apucă, desfăcu ghemul cum a mers la casa sa,
Şi abia găsi pe dânsul numai o oca de tort,
Iar celelalte ocale capul măgarului mort.
"Mai mare daraua
Fu decât ocaua."
Ce să facă?! Pleacă iute să-l caute necăjit,
Dar Hogea cum luă banii, la casa sa a fugit;
El însă tot căutându-l prin piaţ' de a-l mai vedea,
Abia la o săptămână putu cu el ochi ca să dea,
Şi puind mâna pe dânsul, judecăţii-n grab l-a dat,
Arătând cu jeluire cum şi ce fel l-a-nşelat.
Fiind dar Nastratin Hogea la judecată adus,
El totodată de faţă şi dovezile ş-a pus,
Cum că i-a spus adevărul, că e un cap de măgar,
Când i-a făcut întrebare de ce e greu la cântar.
Judecata pe temeiul dovezilor drept dând dar,
Cumpărătorul rămase cu capul cel de măgar.

UN NEBUN FĂGĂDUIEŞTE
ŞI-NŢELEPTUL S-AMĂGEŞTE

Într-o zi, Nastratin Hogea, ceartă c-un vecin având,
Fuse tras la judecată, pentru dânsul jalbă dând;
Nastratin plecând să meargă spre a se înfăţişa,
Băgă-n sân un pietroi mare şi se-nfăţişă aşa;
Când pârâtorul de dânsul spunea câte îi plăcea,
Nastratin pe taină sânul îşi arăta şi tăcea.
Judecătorul văzându-l că îşi bătea sânul plin,
Toată dreptatea o dete în partea lui Nastratin;
După ce jeluitorul fu d-aci afară dat,
Zise lui Nastratin Hogea: - Scoate ce mi-ai arătat;
El scoţând îndată piatra, o puse cu cinste jos
Şi se trase la o parte, cu chip prea politicos.
- Dar ce este asta? zise judecătorul bătrân;
- Este darul, el răspunse, ce ţi-l arătam în sân.

HAINA MAI MULT E PRIVITĂ
DECÂT PERSOANA CINSTITĂ

Nastratin Hogea odată fiind la nuntă chemat,
Se duse în haine simple, ca sărac biet îmbrăcat;
Nuntaşii astfel văzându-l nici în seamă nu-l băga,
Ci pe cei cu haine scumpe să trateze alerga;
Şi după ce aşezară la masă pe toţi frumos,
Îl puseră şi pe dânsul în colţul mesii de jos.
Nastratin văzând aceasta, se sculă-n grab alergă,
Şi la un al său prieten să-i dea hainele-l rugă;
Dându-i hainele acela, se-mbrăcă galant pe loc,
Puse şi-o blană asupră-şi, cu postav roşu de foc,
Şi aşa mergând el iarăşi la nunta ce-a fost chemat,
Cum îl văzură nuntaşii, cu cinste l-a-ntâmpinat:
- Poftim, poftim, Hogea - efendi³, către dânsul toţi zicând,
L-a pus tocma-n fruntea mesii, fiecare loc făcând.
El dacă şezu la masă ş-a-ntins mâneca în vas,
Zicând: - Poftim, poftim, blană, mănâncă ce e mai gras!
Îl întrebară nuntaşii: - Hogea-efendi! zicând,
Pentru ce o faci aceasta, ş-întingi mâneca mâncând?
- Pentru că, el le răspunse, eu întâi când am venit,
Cu hainele cele proaste, nimenea nu m-a cinstit,
Şi când v-am dat bună ziua, abia mi-a zis: "Mulţămim!",
Iar cum venii cu acestea, toţi mi-au zis: "Poftim, poftim !"
De aceea şi eu blana să mănânce o poftesc,
Căci văz toţi privesc la haine, iar persoana n-o cinstesc.

OMUL NU POATE SĂ FACĂ
UN LUCRU LA TOŢI SĂ PLACĂ

Hogea s-apucă odată ca să-şi facă un cuptor,
Pe nevasta sa-mprejuru-i având-o de ajutor;
După ce-l isprăvi însă, după cum lui i-a plăcut,
Veni un vecin şi-i zise că nu e bine făcut,
Pentru că l-a-ntors cu gura către vântul de apus,
Ci era să fie bine spre miazăzi să-l fi pus;
Altul viind zise iară: - Hogea, ce bine făceai
Cătră răsărit cu gura cuptorul de-l întorceai;
Altul iar îi zise: - Hogea, eu în locu-ţi de eram,
Cuptorul spre miazănoapte cu gura lui îl puneam.
Văzând Hogea că la nimeni lucrul lui nu i-a plăcut,
Îl strică ş-apucând iarăşi, pe rotile l-a făcut;
Dup-aceea din prieteni în vreun fel de îi zicea,
El se apuca îndată ş-într-acolo-l întorcea.
Şi aşa Nastratin Hogea cu cuptorul învârtit,
Al fiecăruia gustul şi plăcerea i-a-mplinit
Zicând: - Câtă osteneală pentr-un cuptor avui eu,
Ca să-l fac pe gustul lumii, iar nu după placul meu.

CINE FURĂ AZI O CEAPĂ MÂINE FURĂ ŞI O IAPĂ DAR
OR ÎN TEMNIŢĂ PLÂNGE, OR PICIOARELE ÎŞI FRÂNGE

Nastratin Hogea-ntr-o vreme nici un câştig neavând
Şi în cea mai de pre urmă sărăcie ajungând
Hotărâ să fure ceapă de la un al său vecin
Ce avea destulă-n casă şi nu da la vreun strein.
Dar văzând Nastratin Hogea că el uşa o-ncuia,
Plan făcu pe coş să intre noaptea şi ceva să ia.
Deci suindu-se pe casă şi privind pe coş în jos,
Se ivi-n el umbra lunii în chip de stâlp luminos,
Şi lăsându-se la vale p-acea umbră, amăgit,
Deodată fără de veste se pomeni jos trântit,
Rămâind ca vai de dânsul cu piciorul rupt în loc,
Având mică norocire că n-a fost în vatră foc.
Deşteptându-se vecinul, de bufnirea-i când căzu,
Se sculă totdeodată, nici o clipă nu şezu,
Strigă, cere la nevastă lumânarea-n grab să-i dea,
Mai curând să prindă hoţul, şi cine e a-l vedea.
Iar Hogea zise: - Vecine! atât să nu te grăbeşti,
Că ce am păţit, şi mâine tot aicea mă găseşti.

TE PĂZEŞTE SĂ NU SUPERI
P-ALTUL ÎNTRE PROŞTI SĂ-L NUMERI

Nastratin Hogea-ntr-o vreme nouă măgari dobândind
Şi într-o zi toţi aceştia la păşune scoşi fiind
S-a dus seara ca să-i strângă de pe câmp unde era
Şi de sunt toţi ca să vază, începu a-i număra.
Ieşind dar la număr tocma, pe unul încălecă,
Luă pe toţi după urmă şi la casa lui plecă.
Când mergea pe cale însă stătu iar a-i număra,
Şi văzu că înaintea-i numai opt măgari era;
Se uită, se miră singur cu unul ce s-a făcut,
Şi văzând o groap-adâncă pe unde a fost trecut,
Gândi că poate într-însa unul din ei a căzut,
Când a privit el cu ochii aiurea şi n-a văzut;
Descălecă şi se duse în groapă a se uita,
Dar ce să vadă într-însa, când degeaba căuta?
Se-ntoarse ş-începe iarăşi măgarii a-şi număra,
Şi văzându-i că sunt nouă, începu a fluiera;
Iar încălecă pe unul, şi până-ntr-un loc mergând,
Să-i mai numere o dată iarăşi îi veni în gând.
Şi văzând că şi acuma iar la număr opt era
(Că pe cel de supt dânsul nicidecum nu-l număra)
Stând: - Ciudat lucru! el zise - or ochii mei sunt stricaţi,
Or că eu nu poci să-i număr, cum merg ei amestecaţi!
Şi descălecând îi puse câte unu-unu-n rând
Şi pe fiecare mâna puind el şi numărând,
Ieşiră măgarii tocma noauă, după cum au fost,
Ş-încălecă iar pe unul, făcându-se singur prost.
Plecând însă cu-ndoială, nu se putu stâmpăra
După ce puţin mai merse, stătu iar a-i număra,
Şi măgarul de supt dânsul nenumărând iar aşa,
Tot opt ca şi pân-acuma, ceilalţi la număr ieşea.
Într-acest timp, trecând unul, i-a zis: - Nu te supăra,
Fă bine şi te opreşte măgarii a-mi număra!
Ca să văz şi tu ca mine tot aşa lipsă îi scoţi,
Or că mie mi se pare că nu sunt la număr toţi.
Începu omul acela măgarii a-i număra,
Arătând întâi cu mâna de supt el care era.
Hogea îi zise (văzându-l că începe de la el):
- Dar ce! mă pui şi pe mine în rând, omule mişel?
Şi necăjit de aceasta, acasă cu ei s-a dus
Şi aci iar cu nevasta ca să-i numere s-a pus.

MULŢI SUNT PROŞTI CARE LE PLACE
P-ALŢII-N SOBOR SĂ ÎMPACE

Nastratin Hogea odată
Măgarul din grajd scăpând
Plecă cu traista-ncărcată
Ca să-l caute-ntrebând:

Ş-întâlnind pe oarecine
Din săteni l-a întrebat:
- N-ai văzut cumva, vecine,
Pe magarul meu prin sat?

- Ba l-am văzut, el zise,
Colea ca jude şezând,
Şi la vite-n holde prinse
Judeca, ispas făcând.

Hogea zise cu mirare:
- Jude-n sat magarul meu?!
Zise acel la plecare:
- Da, da ceea ce-ţi spun eu.

Hogea necăjit se duse
În cel mai repede pas,
În pragul uşii se puse
Unde se făcea ispas.

Şi traista după ce-ntinse
Cu un jos a o pleca,
- Tpru, tpru, tpru! din buze zise
Către cei ce judeca.

Toţi râseră de această,
Numai unul cum şedea,
Viind, se plecă la traistă,
Ca ce e-n ea a vedea;

Iar Hogea traista-ncărcată
După gâtu-i aruncând
Începu totdeodată
Ca să-l judece zicând:

- Treburile-mi stau acasă
Şi tu aici în sobor
Poftişi tocmai când îmi pasă
Să te faci judecător.

CUI ÎI PLACE LINIŞTIRE
SĂ-ŞI FACĂ ÎMPREJMUIRE

Nastratin Hogea-ntr-o iarnă lemne de foc neavând
Îşi arse dimprejur gardul, numai porţile lăsând;
Şi văzând el că vecinii ş-alţii p-aicea trecea,
Intrând sau ieşind din curtea-i, şi venea şi se ducea,
Supărându-se de-aceasta ieşind striga către toţi
Că fiecare să intre şi să iasă tot pe porţi.

ÎNTR-ACEASTĂ LUME ORICE
D-UNDE VINE SE ÎNTOARCE

Nastratin Hogea-n grădină castraveţi mai mulţi făcând
Şi dintr-înşii pe parale unul-altuia vânzând,
Cu banii strânşi merse-ndată ş-îşi cumpără un magar,
Gata, la cap un căpăstru şi în spate un samar;
Îl lău, merse-n pădure, tăie lemne,-l încărcă,
Ş-încet-încet după dânsul către casa lui plecă;
Când sosi la un râu mare şi să-l treacă trebuind,
L-a dat alături cu puntea, Hogea căpăstrul ţiind;
Magarul din întâmplare în apă se-mpiedică
Şi neputând să se scoale, s-afundă şi se-necă;
Nastratin Hogea lăsându-l fără a se turbura,
Zise: - Cum se vede treaba, ursita asta-ţi era,
Unde era castraveţii în apă a se-nnăcri
Pe tine-n locul acelor râul te acoperi;
Aşadar or castraveţii, or banii din ei luaţi
Sunt ursiţi, precum se vede,-n apă a fi înecaţi.

PÂNĂ LA ANUL, OR MAGARUL, OR SAMARUL

Într-o zi Nastratin Hogea pe o uliţă trecând
Şi pe poartă-n curtea unui bogat ochii aruncând
Se opri ca să privească la un lucru foarte rar.
Adică la-mpodobirea a unui mânz de magar,
Carele avea căpăstru peste tot cu fir lucrat
Şi pe ciucuri împrejuru-i margaritar înşirat,
Un cioltar cu flori de aur pe spatele lui întins
Şi drept chingă peste dânsul un cordon de fir încins,
Pus pe o saltea luxoasă, ş-alături pernă de puf,
Ş-un rob cu apărătoare răcorindu-l de zaduf;
Iar bogatul, de departe, în pridvorul său şezând,
Îl privea-n mare plăcere, dintr-un ciubuc lung fumând.

Nastratin văzând aceasta, fără a întârzia,
Se apropie de dânsul ş-începu a-l mângâia;
Bunioară ca copilul când vedea vrun mieluşel
Merge, îl îmbrăţişează ş-îl sărută frumuşel.
Bogatul vesel privindu-l, când îl mângâia mereu,
Întrebă: - Dar or îţi place cum e măgăruşul meu?
- De minune! el răspunse, este vrednic d-a-l iubi,
Şi alt nici un cusur n-are, decât nu poate vorbi.
- Ce fel? bogatul îi zise, poate vorbi un măgar?
- Cum nu? - Hoge îi răspunse - numai să mi-l dai şcolar,

Şi într-un an ţi-l fac ritor, or în ce limbă vei vrea.
- Ba nu voi - bogatul zise - că-l procopseşti aşa prea,
E destul ca să vorbească limba care o ştiu eu,
Şi vreo patru limbi streine, ca să-l fac tâlmaciul meu.
- Aşadar, îi zise Hogea, trebuie să ne tocmim,
Însă să mi-l dai acasă, că-n alt chip nu ne-nvoim.
- Bine! - îi zise bogatul - cum ştii tu, aşa să faci,
Numai despre plată spune-mi cu câţi galbeni te împaci.
- Să-mi dai - Nastratin îi zise - o sută de-mpărăteşti,
Răspunzându-mi înainte jumătatea din aceşti;
Iar jumătatea ceilaltă să mi-o dai la şase luni,
Când şi examen voi face, între câţi vei să aduni,
Ca să vază fiecare că nu dai bani în zadar,
Ci pentru o-nvăţătură aşa auzită rar.

Bogatul de vorba Hogii atât de mult s-a-ncântat,
Încât scoase banii-ndată şi jumătate i-a dat,
Poruncind şi pe şcolarul să-l aibă în casa sa,
Nu cumva la ne-ngrijire vreodată a-l lăsa:
Pe salteaua lui să-l culce şi pe perna cea de puf,
Cum şi după prânz când doarme să-l apere de zaduf
Că el pe fiece lună îi va trimite mertic
Cu toată îndestularea, să nu-i lipsească nimic.
După ce aceste toate s-au făcut ca prin înscris
Şi pe şcolarul cu Hogea împreună l-a trimis,
Femeia Hogii, cu masa care sta şi-l aştepta,
Şi din când în când pe poartă ca să vie se uita,
Văzându-l cu măgăruşul cel împodobit intrând,
Se mira ce o să fie, pricina necunoscând.
- Dar ce e asta, bărbate! îl întrebă ea pe loc.
El arătă acei galbeni, ca jaratecul de foc,
Ş-îi răspunse cu amăruntul cum şi ce fel l-a tocmit,
Cum şi jumătate banii-nainte i-a primit.
- Dar or ţ-ai ieşit din fire? zise ea, la el privind.
Unde ai văzut în lume vreodată măgar vorbind?
Or te-ai apucat acuma pe oameni să amăgeşti
Şi la bătrâneţe tocma belele să pătimeşti?
- Fii pe pace, el îi zise, n-avea nici o grije tu,
Că tocma acuma ceasul norocului îmi bătu.
E o vorbă: "Pân' la anul câte căciuli nu rămân
Într-această-ntinsă lume pustii şi fără stăpân!"
Asemenea pân-atuncea or să-ntâmplă de mor eu,
Or cumva se bolnăveşte şi moare şcolarul meu.
Cu asemenea cuvinte şi cu alte Nastratin
Îşi mai împăcă nevasta şi se linişti puţin...

Note

TE-AR MAI PUTEA INTERESA