Editura Global Info / Literatură |
Artur Stavri
De dorul altor lumi
La geamul care dă-n grădină
Să veştejeşte-ncet în glastră
Şi moare arsă de lumină
O drăgălaşă floare-albastră.
Adusă-i din păduri bătrîne,
Din ţări cu umbră şi isvoare,
Cu primăvară ce rămîne
Mereu şi veselă şi-n floare.
În foi păstrează din frumosul
Azur al cerului de sară
Şi ne-a adus cu ea mirosul
Străin de lungă primăvară.
Şi moare-aici uscată-n glastră,
La focul arşiţei de soare,
Înstrăinata floare-albastră
Din ţări cu umbră şi isvoare;
I-i sete de pădure-adîncă
Şi dor de-un vînt uşor s-o culce,
De şoapta apelor sub stîncă,
De primăvara veşnic dulce —
Şi moare-n locul strîmt din glastră
Si făr-o lacrimă de rouă
Cum mor atîţi pe lumea noastră
Cu dorul sfînt de-o lume nouă.