Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Ştiri / Tehnologie

    Au fost realizate bateriile cu încărcare ultra-rapidă

    GH. MĂNOIU | 29 DECEMBRIE 2022

    Oamenii de ştiinţă de la Nanyang Technology University din Singapore au dezvoltat un tip de baterii cu încărcare ultra-rapidă, care pot fi reîncărcate cu până la 70 la sută în doar două minute.



    Imagini ale bateriei expuse de realizatori. Foto: Nanyang Technology University, Singapore


    În bateria recent dezvoltată, grafitul utilizat în bateriile litiu-ion pentru anod (polul negativ) este înlocuit cu un nou material, un gel obţinut din dioxid de titan.

    Dioxidul de titan este un material abundent, ieftin şi sigur, găsit în sol. Acesta este de obicei folosit ca un aditiv alimentar sau în loţiuni de protecţie solară pentru a absorbi razele ultraviolete nocive.

    Echipa de cercetători a găsit o modalitate de a transforma dioxidul de titan în nanotuburi mici, care sunt de o mie de ori mai subţiri decât diametrul unui fir de păr.

    Acestea accelerează reacţiile chimice care au loc în noua baterie, ceea ce permite încărcarea rapidă.

    Mai mult decât atât, bateriile din noua generaţie au o durată de viaţă de peste 20 de ani, de 10 de ori mai mult faţă de bateriile litiu-ion existente.

    În prezent, bateriile litiu-ion reîncărcabile, care sunt frecvent utilizate în telefoane mobile, tablete şi vehicule electrice, necesită înlocuire, de obicei, după aproximativ 500 de cicluri de reîncărcare.

    Acest lucru este echivalent cu doi-trei ani de utilizare tipică, fiecare ciclu având aproximativ două ore pentru ca bateria să fie încărcată complet.

    Această descoperire va avea un impact amplu asupra tuturor sectoarelor industriale, în special asupra vehiculelor electrice, domeniu în care consumatorii sunt afectaţi de timpul de reîncărcare lung şi durata de viaţă limitată a bateriei.

    Maşinile electrice vor fi în măsură să îşi încarce bateriile în doar cinci minute, cât timpul necesar pentru a pompa benzina în maşinile actuale.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA

    O echipă de oameni de ştiinţă a reuşit să producă energie electrică din hidrogenul sulfurat aflat în Marea Neagră.
    Cercetătorii de la Amur Scientific Centre din Blagoveschensk au creat un dispozitiv care ar putea extrage până la un gram de aur din fiecare tonă de cărbune ars.
    Oamenii de stiinta de la Universitatile Newcastle si Lincoln au creat un sistem computerizat care permite o navigare autonoma a robotilor mobili bazat pe sistemul vizual al lacustelor.
    Cărbunele din oase arse a fost folosit cu mii de ani în urmă pentru realizarea picturilor rupestre, iar acum va fi utilizat pentru a proteja sonda ESA-NASA Solar Orbiter de strălucirea Soarelui.
    Prima din cele cinci nave de containere de mare capacitate, comandate de China Shipping Container Lines cu sediul în Hong Kong, a fost livrată de constructorul Hyundai Heavy Industries.
    Inginerii de la Universitatea din Washington au creat un nou sistem de comunicaţii fără fir, care permite dispozitivelor să interacţioneze unele cu altele fără să se bazeze pe baterii sau cabluri de alimentare.