Editura Global Info / Literatură

Barbu Ştefănescu-Delavrancea

Lene

Eram mai mulţi în drumul-de-fer. Calea lungă, zăpuşeala nesuferită şi uruiala monotonă ne aromniseră pe toţi; pe unul cu capul pe spate, pe altul cu capul între mâni şi cu coatele pe genunchi. Al treilea moţâia; al patrulea sforăia; ş-altul se încerca să doarmă iepureşte, cu ochii deşchişi.

La scăpătatul soarelui un vânt răcorel începuse a sufla. Căldura se micşorase, zăpuşeala încetase; aerul nu mai semăna cu o apă încropită. Îndată ce năduşeala de pe tîmplele celor somnoroşi şi adormiţi se răcise, mânile lor începuse a se mişca, pleoapele trăgeau una în sus si cealaltă în jos, capetele se învârteau în osia gâtului, picioarele hârâjâiau tocurile pe muşamaoa tocită a vagonului. Viaţa să deştepta încetul cu încetul. Când soarele apusese desăvârşit, întinzând pe cer făşii lungi şi roşii, prietenii să deşteptaseră întremaţi şi cu poftă de vorbă.

Anecdotele, amintirile din liceau, ştrengăriile din facultate, dragostele şi politica să amestecau fără nici un şir, fără nici o ordine. De multe ori vorbeau doi şi trei dodată. În sfârşit, spuseră tot ce puteau să spuie, învălmăşit, până ce ajunseră la patimile lor. Aci să vedea bine că sunt buni prieteni şi, lucru rar printre tineri, îşi povesteau slăbiciunile într-un chip omenesc şi sincer. Concluziile a patru din ei erau cele următoare:

- Mie îmi plac la nebunie femeile frumoase şi Alfred de Musset.

- Mie îmi plac femeile tinere şi vinul roşu şi bun.

- Şi mie, ţărancele răscoapte de soare, voinice, cu părul fără coloare, cu ochii negri, cu sânul micşor şi pietros, şi vânătoarea.

- Iar mie îmi plac fetele sfiicioase, fragede, neştiutoare, în ochii cărora se vede ciuda curiozităţii, şi în al doilea rând, un cal negru cu trapul deschis, repede, cu nările răsfrânte şi cu răsuflarea abia simţită.

Cel d-al cincilea, care în tot timpul căldurii stătuse cu capul între mâini şi cu coatele pe genunchi, deschise gura şi începu să vorbească încet şi pe gânduri:

- Pe mine mă cunoaşteţi din liceu; eram un copil ciudat, cu o viaţă...

- Mai tare, mai tare, ziseră ceilalţi, n-auzim nimic în uruiala asta nesuferită.

- Mie nu mi-a plăcut niciodată ce a plăcut celorlalţi, nu pentru că plăcea celorlalţi, dar pentru că nu-mi plăcea mie. Cât despre gusturile mele, destul de pronunţate, le-am închis în mine, nu le-am dat pe faţă şi nici n-am îndemnat pe cineva să le împărtăşească. De regulă, pe la 18 ani, studenţii au un obicei nesuferit d-a se îmboldi între ei la lucruri rele sau bune, şi mai ales rele, cari din felul lor nu le-ar plăcea. Cei cari fumează îmbie cu ţigări pe cei care nu fumează. Tutunul este sănătos chiar, te apără de molimă, îţi ia greaţa bucatelor după masă, ş-apoi, într-o ţigare de tutun cîte idei nu stau ascunse? Când fumezi, găseşti frazele cele mai bune; când fumezi, îţi legi mai bine ideile între ele; dacă eşti trist şi fumezi, gîndurile cele triste să risipesc ca şi fumul de la ţigare; dacă n-ai parale, fumezi, te gândeşti, şi pe loc găseşti mijlocul d-a le găsi; când nu mai eşti iubit, o ţigare, două, trei, patru, şi tortura amorului să schimbă în senin şi linişte. După două zile de discursuri de felul acesta, ba şi mai neghioabe, cel care nu fuma s-apucă de tutun, varsă de câteva ori şi, în aşteptarea bunelor cari ţin de tutun, bietul băiat prinde patima fumatului contra căreia să luptă apoi o viaţă întreagă, fără a izbuti să se dăzbere de ea. Cei cari beau d-asemenea cad pe cei cari nu beau decât apă, şi încep: dar eşti ca un copil mic, ca o fată de pensiune, ar trebui să fii mai bărbat. Un pahar de vin este furat din buzunarul doctorului; vinul îţi dă sânge, te face mai viu, îţi dă mai mult curaj d-a gândi, te face mai îndrăzneţ, ţi-aprinde închipuirea. Încearcă-te după câteva pahare de vin să scrii. Vei vedea câtă imaginaţie ai, şi ce vie este, şi ce puternică este, şi cât de capriţioasă şi de fermecătoare este. Ce fel de literatură faci şi tu! Literatua modernă fără vin aste ca un zmeu fără vâjiâetoare. Şi bietul băiat, după numeroase îndemnuri, cearcă un pahar de vin, cearcă două, bea apoi binişor, până când începe să bea bine. În sfârşit, începe a face ş-a tipări stihuri. La urmă, de patima vinului şi de boala stihurilor nu să mai poate vindeca. De ameţeala vinului şi d-a stihurilor, căci vinul ameţeşte cu spirtul, iar stihurile cu rima şi cu lipsa de sirit, s-apucă de gazetărie. De aceea în toată ţara abia să găses, printr-o mie de versificatori, doi-trei poeţi originali cari pricep versul şi crează câte ceva. Tot aşa să întâmplă cu bileardul, cu femeile, în sfârşit, cu toate abuzurile cari se prezintă închipuirilor naive într-un chip fermecător de către cei şireţi şi răi. Am băgat de seamă însă că cei cu viţii, dacă au şi ceva bun în ei, acest bun îl ascund cu îngrijire, de teamă d-a nu fi concuraţi în ce le-a mai rămas ca valoare. Astfel, vă previu că eu am avut şi am o patimă primejdioasă, pe care am păstrat-o cu îngrijire numai pentru mine şi am ascuns-o cu atât mai mult cu cât se poate împrăştia mai lesne decât toate celelalte patimi şi viţii. E destul s-o vezi ca să te şi molipseşti. Ea, de la ea însăşi, este un adevărat discurs atrăgător.

- Să vedem, ce patimă, spune-ne! ziseră ceilalţi patru.

- Lenea, răspunse cel d-al cincilea. Lenea, care te fură, te moleşeşte, te descântă şi-ţi povesteşte în urechi o mulţime de basme fermecătoare şi-ţi desfăşură înaintea ochilor tablouri cu mult mai frumuoase decât priveliştile reale şi te ridică de pe pământ, legănându-te în aer cu mult mai dulce decât cum te cleatănă o barcă pe apă. [...]

Este vorba de lenea care mă împiedică d-a fi om ca toţi oamenii, făcându-mă însă să gust plăceri pe cari alţii nu le pot nici înţelege, nici gusta. Când se înoptează şi cerul să spală de albastrul zilei, şi stelele strălucesc ca nişte ţinte lustruite, clipesc ca nişte ochi de argint şi spuzesc nemărginitul coviltir al cerului, când luna, ca un taler luminos şi rece, să ridică liniştit, eu mă lungesc în mijlocul curţii, pe moalele florilor sălbatice, şi nu vă puteţi închipui cum mi se apropie tot văzduhul de ploapele moleşite ale ochilor. Şi basmele încep să mi se deştepte în cap. Şi din când în când cerul mi-apare şi dispare ca un tablou care se întoarce când cu faţa, când cu spatele înaintea ta. Ziua, când soarele inundă lumea cu un potop de lumină stau ceasuri întregi privind în vag, printre gene. Şi micul curcubeu lipit de grăsimea genelor să aprinde, şi să desfăşuară, şi să precipită pe albastrul străveziu al cerului. În dimineţile de iarnă, focul s-a stins de mult în sobă, este frig în odaie, obrajii şi vârful nasului sunt reci, şi stând ghemuit în plapumă, simţ, gust cu plăcere, mă îmbăt din căldura care să înconvoaie după trup, între mine şi plapămă, ca o vată moale şi căldicică. În această căldură mă afund ca într-o baie încropită. Închiz ochii, răsuflu ceva mai greu, dar nu adorm. Între a dormi şi a fi deştept este o viaţă nespus de plăcută: orce închipuire este o realitate, cu formele, cu colorile, cu mişcarea şi cu viersul ei fericit. De fiinţa pe care o iubeşti te apropii sfiicios şi o săruţi, dar o vezi bine şi-i guşti carnea fragedă, rumenă şi parfumată. Paralele care-ţi lipsesc le găseşti şi ai trecut hotarele în ţara minunilor. Volumul pe care nu l-ai scris încă şi poate nu-l vei scrie niciodată îl alcătuieşti în câteva minute mai frumos decât ai putea, mai frumos chiar decât ai vrea. Lenea la mine este adormirea a trei sferturi din viaţă şi mărirea colosală a rămăşiţii ei; lenea la mine este o stare de magnetism animal; este o realitate mai puternică decât adevărata realitate. În aşa stare, fiind culcat pe un dig, am căzut în mare; în aşa stare fiind, am căzut după cal; în aşa stare fiind, când am deschis ochii şi m-am văzut într-o oglindă, am îngheţat de frică, crezând că m-am înşelat, şi m-am culcat într-o odaie străină, cu un străin alăturea. Închideţi ochii cu toţii şi spuneţi-vă un basm în minte, ca şi cum l-aţi spune altora, şi veţi vedea ce fericită stare este această lene.

Într-adevăr, cu toţii au închis ochii, foarte convinşi că vor gusta o fericire ciudată. În capul fiecăruia să deşira un basm. Unii râdeau, alţii să încruntau. Toţi erau cu ochii închişi.

Când s-au deşteptat, trecuseră de oraşul în care trebuia să rămâie.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA