Barbu Ştefănescu-Delavrancea

Marele duce

Cine, după război, n-a cunoscut pe cazacul Lomiliev?

Grăsun, roşcovan, cu barba rară şi cu părul ca untdelemnul, retezat drept pe ceafa lui rasă. Totdauna călare pe un cal mic şi iute, care ştia să facă atâtea minuni, că te prăpădeai de râs. Da în genunchi, da din cap, murea, învia după porunca cazacului.

Lomiliev bea ca un adevărat cazac. De obicei intra cântând, cu ghiozdanul de hârtii, în curtea consulatului rusesc.

Într-o zi mă plimbam prin pădurea Băneasa cu bunul meu amic E. Discutam pe Zola. Amicul meu susţinea că ceea ce va rămâne din acest scriitor va fi criticul, sistemul, direcţiunea, iar nu artistul.

Eram în toiul discuţiii când auzirăm un strigăt desperat: „Turki! turki!”

Era Lomiliev; călare ; cu sabia scoasă; beat; abia se ţinea pe cal; şi gonea printre copaci; lovea cu sabia în ramuri şi striga: „Turki! turki!”

Îl cunoşteam. Învăţase româneşte. Altă dată îi dasem ceva de băut şi ne povestise mult din război.

Cum ne văzu, îşi opri calul. Se munci cât se munci, şi băgă sabia în teacă.

Dăscălecă.

Dăte drumul calului şi îi porunci să se culce. Calul se culcă.

Lomiliev se apropie de noi împleticindu-se. Începu să râză. Înjură pe „turki”. Se lungi pe iarbă.

- Ei, cazace, ş-acum te gândeşti la „turki”?

- ...O... o... o... slava Bogu... răspunse Lomiliev închinându-se.

Apoi făcu cu mâna ca şi cum ar fi retezat capete cu sabia. Un gest cu care rămăsese din război.

- Ia spune drept-drept, câţi turci au murit în război?

Cazacul îşi arată părul din cap.

- Şi câţi muscali?

Cazacul îşi arată părul din barbă.

În cap avea cazacul păr cu nemiluita, în barbă câteva fire rari şi pârlite.

- Lomiliev, ai văzut tu pe ţarul?

Cazacul făcu trei cruci şi răspunse:

- Da, l-am văzut peste Dunăre. Era ca un sfânt, ca moaştele de la Kiev.

- Dar pe Ţarievici?

- Şi pe Ţarievici... se uita parc-avea un nor sub sprâncene.

- De ce?

- O... era mâniat... ţi-era frică să-l priveşti drep în ochi.

- De ce?

- Dumnezeu ştie...

- Dar pe marele duce?

- Pe care?

Lomiliev începu să râză, apoi se închină şoptind: „Bogu! Bogu!”

Şi începu să ne spuie când a văzut el întâiaşi dată pe batiuşcă Kneaz.

Era copil.

Pe malul Volgei, în satul lui, într-o zi, sosi marele duce. Toţi cazacii îi ieşiră înainte şi-i sărutară mâna.

Copiii se ţineau şir după el, şi marele duce le împărţea copeici. Copiii luau copeica, se închinau, îi sărutau mâna şi se dădeau la o parte cu smerenie.

Marele duce se duse la biserică. Sărută pe Maica Domnului, se mirui şi lângă o izbă întinse o masă mare.

Şi bău, şi bău votca bună până nu mai putu.

Se-nroşise ca racu; ochii îi lăcrimau parc-ar fi plâns; şi râdea, şi râdea, şi cipuea fetele cari îl slujeau la masă.

Şi după ce iar a băut, s-a scult de la masă şi a poruncit să-i aducă trei cai pe care îi cumpărase în drum. Şi când i-a adus caii, i-a sărutat, i-a bătut pe şale şi a zis cazacilor, cari se uitau:

- Care din voi i-o întrece să fie ai lui!

Un cazac ieşi din mulţime şi zise:

- Batiuşca Kneaz, calul meu îi întrece pe câte-trei!

Marele duce începu să râză, şi râse, şi râse, apoi îi zise restit:

- Încalecă!

Cazacul se duse şi veni într-o clipă călare pe un cal roib şi costeliv.

Un soldat din ceata marelui duce încălecă pe unul din cei trei cai,

- Să ştii, zise marele duce, că dacă îl întreci e-al tău; iar de nu...

- Să trăieşti, batiuşca Kneaz! răspunse cazacul cu căciula în mână.

Marele duce bătu de trei ori în palme, şi cei doi voinici porniră.

Zburau!

Dăparte, dăparte, era un copac bătrân.

Acolo trebuia s-ajungă.

Cazacul ajunse întâi.

Mulţimea puse ochii în jos surâzând.

Când călăreţii se întoarseră, marele duce scrâşni din dinţi; se cletănă pe picioare; scoase un revolver din buzunar; potrivi ţeava drept în fruntea calului şi trase.

Calul se învârti împrejur şi căzu ca un mal.

- Şi p-al doilea! strigă marele duce.

- Să trăieşti, batiuşca Kneaz! răspunse cazacul.

Un alt soldat încălecă p-al doilea cal.

Marele duce bătu de trei ori în palme.

Cazacul ajunse cel dintâi.

Marele duce bău un pahar de votca şi scoase revolverul. Mulţimea privi înmărmurită.

Al doilea cal căzu jos.

- Şi p-al treilea! strigă marele duce.

- Şi... răspunse cazacul abia răsuflând.

Cazacul izbea furios cu cnutul în pântecile calului.

Un nor de praf învăluia pe călăreţi. Se văd... se duc... alăturea... împreună... încă niţel... care a ajuns întâi?...