Editura Global Info / Biografii

Biografie

Hortensia Papadat-Bengescu

Prozatoare, romancieră şi nuvelistă din epoca interbelică. Romanele sale sunt printre primele realizări de prestigiu ale prozei psihologice româneşti.

Hortensia Papadat-Bengescu1876 — La 8 decembrie se naşte Hortensia Bengescu, în comuna Iveşti, judetul Galaţi. Tatăl este generalul Dimitrie Bengescu. Mama este profesoara Zoe (născută Ştefănescu). Tatăl a fost frate cu dramaturgul şi generalul George Bengescu-Dabija. Primeste din familie o frumoasă educaţie muzicală şi literară, îndeosebi franceză, prin unchiul ei.

1887-1894 — Studii la pensionul de fete, „Bolintineanu", din Bucureşti. În ciuda dorinţei de a continua studii superioare la Paris, renunţă, datorită prejudecătilor timpului şi dragostei materne excesive.

1896 — Are loc căsătoria cu magistratul Nicolae N. Papadat, om mult mai vârstnic, cu care nu va putea realiza comuniunea afectivă şi intelectuală dorită.

Are cinci copii. Urmează o lungă perioada de greutăţi şi nemulţumiri, cu peregrinări prin diverse oraşe de provincie, Turnu-Măgurele, Buzău, Focşani, Constanţa, Galaţi. O prietenă scriitoare, Constanţa Marino-Moscu, o îndeamnă să scrie literatură. Începe să scrie în limba franceză.

1912 — Debutează cu un necrolog, La moartea actorului Petre Liciu, în ziarul monden “La Politique”, pe care îl semnează Loys.

1913 — Adevăratul debut a fost începutul colaborării la “Viaţa Românească”, cu poemul în proză Viziune, urmat de suita prozelor lirice. Remarcată si încurajată de Garabet Ibrăileanu şi George Topârceanu, se ataşează de cercul ieşean, îndeosebi de mentorul sau critic. Cu Ibrăileanu întreţine un foarte interesant dialog epistolar între anii 1914 şi 1923.

1914 — Primeşte premiul revistei “Femina”, pentru poezia în limba franceză La mer.

1915 — Debut ca autor dramatic cu piesa A căzut o stea.

1916 — În timpul Primului Război Mondial lucrează ca infirmieră voluntară la Crucea Roşie.

1919 — Debut editorial cu volumul de proze scurte Ape adânci, comentat favorabil de Garabet Ibrăileanu, dar remarcat şi de Tudor Vianu, în “Sburătorul”.

1920 — Urmează drama Bătrânul, apoi volumul de proză Sfinxul.

1921 — Scrie Femeia în faţa oglinzii.

1923 — Scrie romanul Balaurul. Rod al unei experienţe trăite ca soră de caritate în gara Focşani.

1924 — Scrie Romanul Adrianei.

1925 — Apare volumul Romanţă provincială.

1926 — Apare romanul Fecioarele despletite, primul din ciclul Hallipa.

1927 — Apare volumul de nuvele Desenuri tragice, care o apropie de cercul „Sburătorului", de care va rămâne definitiv legată. Eugen Lovinescu o îndeamnă spre abordarea romanului ca gen literar. Tot în acest an apare şi Concert din muzică de Bach.

1930 — Revista “Tiparniţa literară” îi consacră un număr omagial, subliniind dimensiunea europeană a operei.

1933 — Scrie Drumul ascuns. După pensionarea soţului ei, se stabileşte cu familia în Bucureşti.

1935 — Scrie Logodnicul, roman autonom şi, în ultima fază de creaţie, romanul Fetiţa, rămas în manuscris.

1936 — La 60 de ani primeşte Marele Premiu al Societăţii Scriitorilor Români, votat de un juriu format din Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Perpessicius, Al. Busuioceanu şi Şerban Cioculescu.

1938 — Scrie romanul Rădăcini.

1946 — Scrie Străina, un roman pierdut şi regăsit, apărut abia în 2009. Primeşte Premiul Naţional pentru proză, acordat de Ministerul Cultelor şi Artelor. Scrie nuvela autobiografică Spovedanie, păstrată în manuscris. Toate celelalte proiecte literare rămân neterminate.

1955 — La 5 martie moare la Bucureşti, atinsă de o boala îndelungată şi dată complet uitării de colegi şi de criticii literari. După 1965 a fost treptat reintegrată în circuitul literar şi academic.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA