Editura Global Info / Biografii

Biografie

Ion Barbu

Poet şi matematician român, unul dintre cei mai importanţi poeţi interbelici, reprezentant al modernismului literar românesc.

Ion Barbu.1895 — La 19 martie se naşte în Câmpulung Muscel, Dan Barbilian, viitorul poet şi matematician Ion Barbu. Tatăl său este Constantin Barbilian, magistrat de carieră, mama, Smaranda, născută Şoiculescu, fiică de procuror.

1902 — Începe şcoala primară la Câmpulung Muscel. Continuă şcoala la Damieneşti, Roman, urmându-şi tatăl, apoi se întoarce în Muscel şi termină şcoala la Stâlpeni.

1906 — Începe liceul la Piteşti. Face ultimele trei clase ale cursului inferior la Câmpulung.

1910 — Începe cursul superior al liceului la Bucureşti, unde stă în gazdă, tatăl său find numit în funcţia de prim-preşedinte la tribunalul din Giurgiu. Urmează clasele a V-a şi a VI-a, la liceul “Lazăr”, iar clasele a VII-a şi a VIII-a la liceul “Mihai Viteazu”. Prezintă aptitudini rare pentru matematică. Profesorul său de matematică, Ion Banciu, l-a îndrumat cum trebuie şi l-a format.

1912 — Reuşeşte, primul pe ţară, ca participant la un concurs al “Gazetei matematice”. La Giurgiu, în vacanţa de vară, cunoaşte pe Tudor Vianu, cu care are să se împrietenească pe viaţă.

1913 — Prietenul său, Simion Bayer, cu care stă în gazdă la Bucureşti, îl trezeşte interesul pentru versuri. Din clasa a opta datează şi primele sale exerciţii poetice, îndrumat de Tudor Vianu.

1914 — Îşi dă bacalaureatul, cu o comisie de examinare având ca preşedinte pe profesorul Gheorghe Ţiţeica. Din toamnă, începe să urmeze ca student cursurile secţiei de matematică de la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti.

1916 — Odată cu izbucnirea războiului, îşi întrerupe studiile şi pleacă în Moldova. Intră la şcoala de geniu şi îşi face apoi stagiul de plutonier la un regiment de pontonieri cantonat pe Prut.

1918 — Spre sfârşitul verii se întoarce la Bucureşti. Vocaţia literară începe acum să prevaleze. Pe 18 septembrie, Alexandru Macedonski îi publică în "Literatorul" prima poezie, Fiinţa.

1919 — Se duce cu toate versurile scrise până atunci la Eugen Lovinescu, căruia i se recomandă sub numele “Popescu”. Câştigat de la prima lectură, criticul îi face o prezentare călduroasă în "Sburătorul", din 8 decembrie, într-un articol intitulat "Un poet nou". Dan Barbilian îşi începe cariera poetică sub pseudonimul Ion Barbu, numele bunicului său.

1921 — Îşi ia, în primavară, licenţa în matematică.

La sfârşitul verii, ca urmare a unei recomandări făcute de profesorul Gheorghe Ţiţeica, este trimis cu o bursă în Germania, în vederea pregătirii unei teze de doctorat, în micul oraş universitar Goettingen, sub îndrumarea profesorului Landau. La numai două luni de la plecarea din ţară, se pomeneşte cu bursa suspendată de minister. Nu se întoarce, izbutind să rămână mai departe, cu subsidii primite de acasă. În perioada germană face excese de droguri, eter şi cocaină.

De Crăciun, i se publică în ţară, în revista "Viaţa Românească", poemul După melci.

1923 — Cunoaşte, la Tubingen, în casa unei prietene, pe Gerda Hossenfelder, fiica unui medic de vază din Cotbuz, pe atunci studentă în anul întâi la chimie, în Berlin.

1924 — Se întoarce în ţară, fără să îşi fi luat doctoratul pentru care plecase la Goettingen. La jumătatea lunii august este internat pentru tratament psihiatric şi dezintoxicare. Iese în ianuarie 1925.

1925 — La 14 iunie, se căsătoreşte, la Giurgiu, cu Gerda Hossenfelder, venită ceva mai înainte după el, la chemarea lui. Începe să îşi câştige existenţa ca profesor suplinitor de matematică la liceul din Giurgiu.

1926 — Primeşte un post de asistent la catedra de geometrie analitică a profesorului Gheorghe Ţiţeica, la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti.

1927 — Toamna, se mută la Bucureşti, unde suplineşte ore de matematică, mai întâi la liceul “Spiru Haret”, apoi la “Cantemir”. Publică diatribe, dintre care cea mai semnificativă rămâne Poetica domnului Arghezi, apărută în “Ideea europeană”, din 1 noiembrie.

1929 — Îşi ia doctoratul în matematici, cu o teză privind "Reprezentarea canonică a adunării funcţiunilor ipereliptice". Renunţă la orele de la liecu, mulţumindu-se să rămână cu postul de asistent la facultate.

1930 — Publică volumul de versuri Joc secund, care este comentat ca un eveniment literar de Al. A. Philippide, Şerban Cioculescu, Al. Rosetti, Perpessicius, George Călinescu, Pompiliu Constantinescu.

1932 — În urma unui concurs pe bază de lucrări, ajunge conferenţiar la catedra de matematici elementare şi geometrie descriptivă la facultate.

Începe să iasă de sub tutela profesorului Gheorghe Ţiţeica şi să capete o conştiinţă mai clară a limitelor proprii, datorându-şi regăsirea de sine, cufundării în opera lui Gauss, Reimann şi Klein, ca şi unui contact mai strâns cu lumea matematică germană.

1934 — Ia parte la un congres internaţional de matematică la Praga, unde se împrieteneşte cu Wilhelm Blaschke şi apoi la altul, la Pyrmont, în Germania.

1935 — Apare mica monografie a lui Tudor Vianu, Ion Barbu.

1936 — Este invitat să ţină prelegeri la universităţile din Hamburg şi Goettingen. Ia parte la un congres internaţional de matematică la Oslo. La 20 decembrie devine membru titular al Academiei de Ştiinţe din România.

1938 — Ţine prelegeri la universităţile din Munster-Westfalia şi Viena. Ia parte la un congres internaţional de matematică la Baden-Baden. Cu acest prilej, se deplasează şi în alte oraşe din Germania şi vizitează Olanda. Devine membru în Deutsche Mathematische Vereinigung (Uniunea matematică germană).

1942 — Este numit profesor la catedra de algebră a Facultăţii de Ştiinţe din București, urmând să nu se mai ocupe de geometrie.

1943 — Apare lucrarea Axiomatizarea mecanicii clasice.

1950 — Este distins cu Premiul "Gh. Lazăr", pentru matematică, al Academiei Române.

1956 — Publică în “Viaţa românească”, ultima poezie, Bălcescu trăind. Apare lucrarea Teoria aritmetică a idealelor în inelele necomutative.

1958 — Se reîntoarce la geometrie şi studiază spaţiile, care vor fi desemnate în matematicile contemporane ca "spaţii Barbilian".

1959 — Apar studiile Asupra unui principiu de metrizare şi Fundamentele metricilor abstracte ale lui Poincaré şi Carathéodory ca aplicaţie a unui principiu general de metrizare.

1960 — Apare studiul J-metricile naturale finsleriene şi lucrarea Grupuri cu operatori (teoremele de descompunere ale algebrei).

1961 — La 11 august, moare la spitalul "Vasile Roaită" din Bucureşti, bolnav de cancer la ficat. Este înmormântat în Cimitirul Bellu din Bucureşti.

Devine membru titular post mortem al Academiei Române la 21 ianuarie 1991.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA