Editura Global Info / Biografii

Biografie

Ion Ghica

1816 — La 12 august se naste, la Bucuresti, Ion Ghica.
Tatal este logofatul Dimitrie (Tache) Ghica. Familia Ghica avea vechi traditii in istoria tarilor romane, inca din secolul al XVI-lea si dand, pe langa mari spatari, hatmani si bani, noua domnitori, care s-au perindat la tronul Moldovei si al Munteniei.
Mama este Maria, nascuta Campineanu, sora lui I. Campineanu.

Copilul este botezat de mitropolitul Dionisie Lupu, avand ca nas pe Grigore Ghica —viitorul domnitor de la 1822 — unchiul tatalui sau.
Au fost sapte copii ai familiei. Patru s-au stins din viata de timpuriu. In afara de Ion, au mai fost Maria (n. 1821) si Pantazi (n. 1829).
In casa parintilor au venit multi oameni invatati: Iancu Vacarescu, Ion Heliade Radulescu, Costache Aristia, Eufrosin Poteca, Petrache Poenaru, Ion Campineanu. Acestia il influenteaza pe copil.

La inceput, Ion Ghica invata carte greceasca cu dascali greci si romani. Scrisul si cititul in romaneste le deprinde de la un secretar al tatalui sau, Petre Nanescu, fost elev al lui Gheorghe Lazar, iar de la Ion Heliade Radulescu ia lectii de gramatica romaneasca.

1830—1834 — Este elev la colegiul „Sfantul Sava" din Bucuresti, impreuna cu C.A. Rosetti, Constantin Balaceanu, Nicolae Budisteanu, Scarlat Filipescu, Grigore Gradisteanu, si apoi cu Grigore Alexandrescu si Nicolae Balcescu. Dintre profesori, il impresioneaza J. A. Vaillant (franceza), Simion Marcovici (literatura romana si retorica), Aaron Florian (istoria romanilor), Eufrosin Poteca, Petrache Poenaru (conducatorii succesivi ai scolii). Ion Ghica se numara printre elevii cei mai dotati ai colegiului, fiind notat inca din primul an „cu eminenta".

1835 — La sfarsitul lunii iunie pleaca la Paris, calatorind cu diligenta.
Debuteaza ca traducator cu Pretioasele de Moliere, pusa in scena la Teatrul Filarmonicii. Piesa se tipareste la tipografia lui Heliade.
La Paris, Ion Ghica locuieste in Cartierul Latin, intr-o pensiune unde mai erau cazati si alti tineri din Bucuresti: fratii Golesti, N. Kretzulescu, Niculae Cantacuzino-Pascanu.

Intalneste grupul de tineri moldoveni aflati la studii la Paris, printre care V. Alecsandri, Alexandru Ioan Cuza si Nicolae Docan. Acum se leaga intre Ion Ghica si V. Alecsandri o prietenie de o viata.

1836 — In ianuarie isi sustine bacalaureatul in Litere la Sorbona.

1836-1837 — Urmeaza cursuri la Scoala Centrala de Arte si Manufacturi.

1838 — In august isi ia bacalaureatul si in matematica la Facultatea de Stiinte a Universitatii din Paris pentru a putea urma Scoala de Mine, una dintre cele mai prestigioase scoli superioare din Paris, unde se inscrie in octombrie.

1838-1840 — Timp de doi ani urmeaza, ca student extern, cursurile Scolii de Mine, ramanand legat de Cartierul Latin, unde isi avea gazda in vecinatatea celebrelor cafenele ale studentimii de langa Saint-Germain-de-Pres.
Integrat repede in atmosfera vietii pariziene, tanarul Ion Ghica era preocupat de a face cunoscute tarile romane in Apus si de a lega prietenii si relatii care sa-i fie folositoare in acest sens.

Audiaza cursuri si la College de France, unde predau J. Michelet si Edgar Quinet.
Patrunde si in lumea saloanelor pariziene, unde cunoaste pe generalul Coletti, aroman din Grecia, reprezentantul regelui Oltton la Paris, si pe omul politic David Urquhart — ambii evocati mai tarziu in Scrisori.

Pe baza scrisorilor primite din tara, de la N. Balcescu, Gr. Alexandrescu si Voinescu II, publica in ziarul parizian "Le National", sub titlul generic de Correspondance de Bucarest, 12 articole-scrisori in intervalul 19 octombrie 1938 si 18 martie 1840.
Ion Ghica raspandeste acum in Franta manifestul Act de unire si independenta redactat de Partida nationala de la Bucuresti, infiintata de Ion Campineanu.

Publica trei brosuri (nesemnate) in limba franceza despre Principatele Romane, ultima ocupatie ruseasca si despre drepturile moldovenilor si valahilor conform cu dreptul gintilor si al tratatelor.

1939 — In august, Din initiativa lui Ion Ghica, Al. Golescu si D. Bratianu, la Paris ia fiinta Societatea pentru invatatura poporului roman.

1840 — Dupa ce obtine diploma de inginer de mine, in vara pleaca intr-o calatorie in Anglia, pentru documentare in domeniu.
Spre sfarsitul anului se intoarce in tara, dupa aproape sase ani petrecuti la Paris.

1841 — In ianuarie reuseste, dupa multe demersuri, sa-si viziteze prietenii, Grigore Alexandrescu si N. Balcescu, detinuti in urma esecului miscarii conspirative de rasturnare a guvernului, miscare initiata de Dimitrie Filipescu, Eftimie Murgu, N. Balcescu. Intervine pentru eliberarea lui Gr. Alexandrescu. Intentioneaza sa intre profesor la Colegiul „Sfantul Sava", dar este refuzat. La fel i se respinge un proiect de exploatare a salinelor.

Prin activitatea de la Paris si prin legaturile cu cei arestati si surghiuniti, Ion Ghica devine indezirabil in ochii stapanirii. Pentru a se sustrage atmosferei ostile din partea curtii domnitorului si chiar riscului de a fi arestat, Ion Ghica pleaca la Iasi, la sfarsitul anului, sfatuit de unchiul sau Ion Campineanu, care intre timp fusese eliberat. Drumul de la Bucuresti la Iasi, care a durat 5 zile, este descris intr-una dintre cele mai realizate scrieri ale sale: O calatorie de la Bucuresti la Iasi inainte de 1848.
La Iasi, participa la viata si intrunirile cercurilor intelectuale, impreuna cu V. Alecsandri (la care locuieste un timp), M. Kogalniceanu, Alexandru Ioan Cuza, Costachi Negri.

1842 — Este numit profesor de geometrie, geologie si mineralogie la Academia Mihaileana.
In iulie-august, venit la Bucuresti in vacanta, intreprinde, impreuna cu Gr. Alexandrescu, o calatorie la manastirile din Oltenia.

1843 — La 17 februarie domnitorul Moldovei Mihail Sturdza ii acorda rangul de „vel-spatar" (mare spatar).
Pe 7 septembrie este numit oficial profesor de economie politica la Academia Mihaileana. Totodata, este numit inspector scolar si membru in Comitetul de conducere al Academiei Mihailene, unde are numeroase initiative.

In toamna revine la Bucuresti, unde impreuna cu Nicolae Balcescu, Christian Tell si C.A. Rosetti, Ion Ghica pune bazele societatii secrete „Fratia", care va pregati izbucnirea revolutiei de la 1848 in tarile romane. Membrii societatii trebuia sa pastreze „secretul absolut", chiar cu pretul vietii si al averii.
Reintors la Iasi, Ion Ghica isi inaugureaza, la 17 noiembrie, cursul sau cu prelegerea Despre importanta economiei politice publicata in revista "Propasirea", febr. 1844.
La 24 noiembrie, Ion Ghica asista la lectia de deschidere a cursului de istorie nationala a lui M. Kogalniceanu.

1844 — La 9 ianuarie, sub conducerea lui V. Alecsandri, M. Kogalniceanu, Ion Ghica si Panaiota Bals, apare, la Iasi, "Propasirea", care continua traditia culturala a "Daciei literare" (1840). Pentru revista care va aparea pana in octombrie 1844 (cand este suprimata de cenzura), Ion Ghica obtine si colaborarea prietenilor sai de la Bucuresti: Grigore Alexandrescu, N. Balcescu, D. Bolintineanu.
In "Propasirea" din ianuarie—iulie, Ion Ghica publica un amplu proiect scolar intitulat Insemnari asupra invataturii publice, in care propunea ca scoala primara sa devina obligatorie si gratuita si metodele de invatatura si de scriere sa fie aceleasi in ambele principate.
In iulie, dupa ce incheie anul scolar, Ion Ghica se reintoarce definitiv la Bucuresti, unde desfasoara o intensa activitate in cadrul societatii „Fratia".

1845 — La sfarsitul lunii iulie ia din nou drumul Frantei. In drum spre Paris se opreste la Viena si in Italia.
In decembrie ia fiinta Societatea Studentilor Romani din Paris, Ion Ghica fiind ales presedinte, C. A. Rosetti — secretar, iar casier — moldoveanul Scarlat Varnav. Societatea era patronata de poetul Alphonse de Lamartine. Ea imbina actiunile culturale cu telurile, nedeclarate fatis, politice, revolutionare. Ca presedinte, Ion Ghica a definitivat Statutele Societatii.

1846 — Sosesc la Paris V. Alecsandri, Alexandru Ioan Cuza, Costache Negri, C. A. Rosetti, N. Balcescu, Costachita Filipescu. Apare la Paris brosura Societatea Studentilor Romani sub patronajul domnului de Lamartine.
In aceasta perioada Ion Ghica s-a intalnit la Paris cu poetul german Heinrich Heine, in locuinta caruia este invitat de mai multe ori. La sfarsitul verii se indreapta spre tara, cu un popas la Viena.
Candideaza pentru alegeri in Obsteasca Adunare — dar nu este ales, se opune insusi domnitorul Gheorghe Bibescu.

1847 — In ianuarie se casatoreste cu Alexandrina (Sasa) de 15 ani, fiica generalului Nicolae Mavros, fost om de incredere si sef al cancelariei lui Pavel Kiseleff la Bucuresti. Alexandrina i-a fost credincioasa pana la moarte si i-a daruit mai multi copii, dintre care au supravietuit: Dimitrie, Maria, Eliza, Scarlat, Nicolae, Ana si Alexandrina.
In martie, Ion Ghica este ales in Comitetul de conducere al Asociatiunii Literare, alaturi de Iancu Vacarescu, Stefan Golescu, Ion Voinescu II si Ion A. Filipescu. Din initiativa lui, apare, in cadrul Asociatiunii, "Album stiintitic literar", prin care se continua "Propasirea". Aici publica Ion Ghica articolul Despre mijloacele de comunicatie. Din acest an dateaza incercarea de roman Istoria lui Alecu Soricescu.

1848 — Ion Ghica face parte din Comitetul revolutionar, impreuna cu C. A. Rosetti, fratii Golesti, Ion Voinescu II, in care intra, cu rol preponderent, N. Balcescu la inceputul lui aprilie cand se reintoarce de la Paris. Comitetul revolutionar il trimite pe Ion Ghica la Constantinopol ca „agent confidential" pentru a lua legatura cu lumea diplomatica si a pregati o atmosfera favorabila miscarii revolutionare din Tara Romaneasca. La izbucnirea revolutiei la Izlaz, la 9/21 iunie 1848, Ion Ghica se afla la Constantinopol in misiune diplomatica, misiunile lui avand un caracter cvasioficial. Prin memorii adresate sultanului (a fost
primit chiar de vizir) si prin demersuri la ambasadele Apusului, Ion Ghica a militat constant pentru recunoasterea si apararea revolutiei dinTara Romaneasca.

Dupa inabusirea revolutiei, in septembrie, prin interventia armatelor imperiale ruse si otomane si arestarea si deportarea revolutionarilor, Ion Ghica ramane la Constantinopol, fara a fi considerat propriu-zis exilat, ceea ce ii permite sa tina legatura cu revolutionarii exilati si sa incerce sa-i uneasca intr-un efort comun. Dar disensiunile intre Ion Ghica si o parte dintre revolutionari se adancesc si datorita faptului ca Ghica inclina din ce in ce mai mult spre o pozitie moderata, cu fixatii conservatoare. Ion Ghica se dorea lider al emigratiei si ulterior sef de stat, ceea ce intra in contradictie cu proiectul lui Heliade.

La Bucuresti, in tipografia lui C.A. Rosetti si Winterhalder, ii apare lucrarea de mare importanta in epoca Masurile si greutatile romanesti si moldovenesti in comparatie cu ale celorlalte neamuri, cu un articol despre mijloacele de comunicatie.

1849 — La inceputul anului, este vizitat la Constantinopol de N. Balcescu si Ion Balaceanu. Are loc o adunare a emigrantilor romani. Pozitia ireconciliabila a lui Heliade zadarniceste unitatea emigrantilor romani din cele doua centre: Istanbul si Paris.
In martie ii moare mama, dar carmuirea de la Bucuresti nu-i permite reintoarcerea in tara.
Intreaga avere ii este sechestrata, printr-o hotarare a Departamentului Dreptatii privitoare la „cauzasi" (revolutionari).
Ion Ghica dovedeste o atitudine din ce in ce mai filoturca si antitarista, ajungand sa sustina acum unirea Principatelor Romane sub suzeranitatea otomana.

1850—1851 — Poarta corespondenta cu revolutionarii exilati, indeosebi cu N. Balcescu, care ii reproseaza: „Eu nu pricep ce vrei tu, Ghica? Crezi oare ca ne putem mantui numai pe calea diplomatica, iar nu prin revolutie?"

1852 — In primavara, N. Balcescu, bolnav, vine la Constantinopol fiind oaspetele lui Ion Ghica, intr-o asezare pe malul Bosforului, unde se bucura pentru un timp de clima dulce a locului. Nereusind sa obtina pasaport pentru venirea in tara — cu toate interventiile lui Ion Ghica — N. Balcescu se intoarce la Palermo in Sicilia, unde se stinge din viata la 11 noiembrie 1852, lasand lui Ghica, prin testament, manuscrisele — toata averea sa.
In anii exilului, Ion Ghica a colaborat cu articole, mai ales economice si despre caile de comunicatie, in "Jurnal de Constantinopole" (semnate: Ion). A intocmit un proiect (nerealizat) al unei publicatii economice si literare, care sa apara in toate limbile vorbite in imperiul otoman.
Excelent diplomat, si-a facut relatii cu marele vizir si ambasadorii Angliei si Frantei.
Se instaleaza la Hissar, o resedinta linistita, cu o gradina care cobora pe tarmul Bosforului.

1853 — O data cu izbucnirea razboiului Crimeii, rolul lui Ion Ghica creste, viziteaza adesea resedinta marelui vizir.

1854-1858 — Este guvernator al insulei Samos, cea mai mare insula din Marea Egee. Noul guvernator reuseste sa puna capat pirateriei care ameninta insula si imprejurimile, sa inceapa construirea de drumuri, sa infiinteze scoli (ajutat si de sotia sa). Toate acestea ii aduc decorarea de catre sultan, iar in 1856 acordarea titlului de bei (print) de Samos.

1857 — Se permite intoarcerea in tara a exilatilor de la 1848.

1858 — Noiembrie. Ion Ghica se intoarce in tara dupa mai bine de zece ani (plecase in mai 1848). Gaseste Bucurestiul schimbat, iar pe Calea Mogosoaiei (Victoriei) se inalta mandru Teatrul National (ridicat in 1852).

1859 — In ianuarie, Ion Ghica participa la Adunarea electiva din partea districtului Dambovita. Dar intrigile politice ii determina esecul (ziarul "Romanul" al lui C. A. Rosetti il prezentase drept „slujbas" al imperiului otoman, desi Ion Ghica nu-si schimbase cetatenia).
Dupa alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor in ambele Principate, Ion Ghica este numit prim-ministru al guvernului Moldovei, apoi, in acelasi an, al guvernului Tarii Romanesti. Sub guvernarea lui Ion Ghica se introduce oficial alfabetul latin.

1860 — Este ales deputat in Adunarea legislativa al carei vicepresedinte va fi in mai multe randuri pana in 1864.

1861 — Este director al Lucrarilor Publice. Ii apare lucrarea Reorganizarea Romaniei. Partea intaia. Comuna.
In ziarul "Independenta" publica articole cu caracter politic si economic, iar in "Revista pentru stiinte", litere si arte - un amplu studiu intitulat Dacia veche.

1862 — In primavara pleaca spre Londra cu fiul sau Dimitrie, pe care il inscrie la vestitul colegiu Wellington.
Se opreste la Paris, cu misiuni diplomatice din partea lui Alexandru Ioan Cuza; este invitat la dejun de Touvernel, ministrul de Externe al Frantei.
Tot la Paris il intalneste pe Pavel Kiseleff, acum ambasadorul Rusiei in Franta.
In ziarul "Taranul roman" publica articolele Misiunea romanilor si Caile de comunicatie. Drumurile de fier.

1863 — Se accentueaza indepartarea de Alexandru Ioan Cuza care nu-l mai chemase la guvernare. In articolul Reflectiuni politice publicat in "Independenta romana", il invinuieste pe nedrept pe Cuza de „guvernare personala".
Este membru al Comisiei pentru infiintarea de banci.

1864 — Este alaturi de I. C. Bratianu, C. A. Rosetti, Lascar Catargiu, Dimitrie Sturdza s. a., care sunt pentru detronarea lui Cuza si aducerea unui print strain pe tronul Romaniei.

1865 — Intr-un al doilea articol Reflectiuni politice, publicat in "Steaua Dunarii", Ion Ghica reia atacurile impotriva lui Alexandru Ioan Cuza.
Ion Ghica publica in doua brosuri primele trei parti din lucrarea sa economica fundamentala Convorbiri economice. Lucrarea va fi continuata prin alte brosuri aparute in anii 1868, 1872, 1873, 1875.
Publica Vademecum al inginerului si comerciantului, greutati si masuri.

1866 — 11 februarie. Alexandru Ioan Cuza este inlaturat de la domnie. Printre capii loviturii de stat se numara si Ion Ghica — el preia conducerea guvernului ca prim-ministru, functie in care il intampina la Pitesti pe noul domnitor roman in persoana printului Carol de Hohenzolern Sigmaringen.

1867 — Dupa terminarea celui de-al patrulea mandat de prim-ministru, Ion Ghica pleaca intr-o lunga calatorie in Europa (Italia, Franta).

1869 — Ion Ghica incearca sa injghebe o grupare politica proprie; in acest scop scoate ziarul "Opiniunea constitutionala".

1870 — C. D. Aricescu publica in volum Politica d-lui Ioan Ghica, ex-bei de Samos.
In decembrie i se incredinteaza din nou presedintia Consiliului de Ministri, functie in care ramane pana la 10 martie 1871, cand isi da demisia, parasind politica.

1871 — Toamna calatoreste la Viena si in Polonia.

1872 — In iunie pleaca intr-o calatorie mai lunga: Istanbul, Pireu, Marsilia, Vichy, unde urmeaza o cura balneara.

1873 — Se stabileste cu familia la Ghergani, de unde vine adesea la Bucuresti spre a se intalni cu prietenii.
In ziarul "Romanul" publica articolul Consideratiuni asupra creditului funciar.

1874 — Este ales in unanimitate membru al Academiei Romane.

1876 — In septembrie este ales presedinte al Academiei Romane. Ca presedinte, a contribuit mult la organizarea institutiei pe plan national si la imbogatirea fondului arhivistic; el insusi doneaza manuscrisele ramase de la N. Balcescu si corespondenta revolutionarilor romani de la 1848. Stabileste schimburi de publicatii cu strainatatea.

1877 — Ion Ghica este numit director general al teatrelor si in acelasi timp al Teatrului National din Bucuresti, functie in care ramane pana in 1881.
Publica, in brosura, Cugetare politica (nesemnata), in care pledeaza pentru neutralitate in razboiul ruso-turc.

1878 — I se reinnoieste mandatul de presedinte al Academiei Romane.
Calatoreste in martie la Berlin si Paris.
Tine comunicarea Amintiri despre Grigorie Alexandrescu, publicata in Analele Academiei (reluata apoi in Scrisori).
Prezinta pentru premiere la Academia Romana cartea lui A.D. Xenopol Studii economice.
In septembrie tine la Academie comunicarea Inceputul omului.

1879 — In aprilie, impreuna cu prietenul sau Alexandru Cantacuzino, il viziteaza, la Mircesti, pe V. Alecsandri, care le citeste in premiera drama istorica Despot Voda. Ion Ghica ia piesa si o pune in scena la Teatrul National din Bucuresti incepand cu 30 septembrie.
Anul 1879 constituie un moment hotarator in afirmarea lui Ion Ghica drept scriitor: in timpul vizitei de la Mircesti se stabileste intre cei doi schimbul de „corespondenta literara", ceea ce duce numai in cativa ani la dezvaluirea, prin Scrisori catre V. Alecsandri, a celui mai de seama memorialist al literaturii romane.
Retipareste Convorbirile economice, volumele I, II. Volumul III apare in 1884.

1880 — La 28 martie rosteste, discursul de receptie la Academia Romana, dedicat unchiului sau Ion Campineanu. Ii raspunde B. P. Hasdeu.
Revista "Convortiri literare" incepe sa-i publice Scrisori catre V. Alecsandri. Din aprilie pana in decembrie apar: Din vremea lui Grigore Ghica (la includerea in volum: Clucerul Alecu Gheorghescu), Polcovnicul Ionifa Ceganu, Din vremea lui Caragea, Scoala acum 50 de ani, Din timpul zaverii. Revista continua sa-i publice Scrisorile in anii urmatori.
La Academia Romana tine comunicarea Semintiile, soiurile si rasele (tiparita in Analele Academiei Romane).

1881 — In august Ion Ghica este trimis ambasador si ministru plenipotentiar la Londra, indeplinind aceasta misiune pana in octombrie 1890.

1882 — In mai-iunie Ion Ghica primeste vizita la Londra a lui V. Alecsandri. De acum incolo se vor revedea adesea fie la Londra, fie la Paris, si vor discuta asupra Scrisorilor destinate a fi publicate in "Convorbiri literare".
Verile si le petrece in Franta, la Vichy, la tratament balnear.

1883 — Spre sfarsitul anului se hotaraste sa-si adune scrisorile catre V. Alecsandri in volum.

1884 — In februarie vine in tara pentru un timp. La Bucuresti traieste marea bucurie de a-si vedea prima editie din Scrisori catre V. Alecsandri, imprimata la Tipografia Academiei Romane.
La Academia Romana, V. Alecsandri prezinta o Dare de seama asupra volumului de Scrisori, prezentand totodata si Convorbiri economice din care in acest an aparuse volumul III.
La Tipografia Academiei i se tipareste si lucrarea Pamantul si apa. Partea I.

1885 — Fiind desemnat de guvernul de la Bucuresti sa reprezinte Romania la Congresul Postelor de la Lisabona, Ion Ghica are prilejul de a vizita Spania si Portugalia.
Vara se intalneste, la Paris, cu V. Alecsandri, care fusese numit ambasador in Franta. De acum incolo, cand va veni in capitala Frantei, va fi gazduit in locuinta lui Alecsandri din Calea Montaigne nr. 1, unde poposeau adesea poetii Frederic Mistral, Lecomte de Lisle si Armand Sully Prudhomme.

1886 — In martie participa la lucrarile Academiei Romane, unde Iacob Negruzzi, la propunerea lui V. Alecsandri, citeste, in sedinta publica, Amintiri despre Grigorie Alexandrescu de Ion Ghica.
Este ministru al afacerilor externe intre 11 februarie si 10 mai.

1887 — La Londra, luna iunie o dedica, in exclusivitate, ceremoniilor prilejuite de aniversarea a 50 de ani de domnie a reginei Victoria. Este primit in audienta de regina.
La Bucuresti, la Editura Socec, apar Scrisori catre V. Alecsandri, „editiunea noua". Fata de prima editie din 1884, care cuprindea 15 scrisori, se adauga noua scrisori noi.
Editia noua din Scrisori a aparut intr-un tiraj de 600 exemplare, din care 100 de exemplare pe hartie de calitate superioara. Primii recenzenti: Ioan Slavici si I. Bianu.

1888 — Vara merge la tratament la Vichy, in Franta.

1889 — Ii apare, la Editura Socec, Amintiri din pribegia de la 1848. Noua scrisori catre V. Alecsandri. Noile scrisori „politice" cuprind si numeroase pagini de literatura.

1890 — Vestea mortii lui V. Alecsandri (22 august 1890) il surprinde la Londra; era bolnav de astma.
La inceputul lui septembrie demisioneaza din postul diplomatic de la Londra si se intoarce in tara.
La 14 septembrie i se face lui Ion Ghica cinstea de a conduce sesiunea Academiei Romane consacrata omagierii memoriei poetilor Iancu Vacarescu, Grigore Alexandrescu, V. Alecsandri — personalitati ale culturii romane de care memorialistul fusese atat de apropiat.

1891 — La 1 martie, la 75 ani, i se acorda lui Ion Ghica o pensie lunara de 600 de lei, ceea ce reprezinta 40% din salariul mediu lunar primit in ultimii trei ani.
Pe 15 aprilie este reales presedinte al Academiei Romane. In "Revista romana" publica Moravuri de altadata.

1894 —Pe 13 aprilie Ion Ghica este ales din nou presedinte al Academiei.
Retras la conacul de la Ghergani, Ion Ghica venea la sedintele si sesiunile Academiei Romane, la inceput nelipsit, dar din acest an mai rar. Gaseste linistea in camerele conacului si in plimbarile in parcul din jur, caruia, prin amenajari, ii daduse un aspect englezesc.
Boala i se accentueaza. In ultimii ani de viata, o paralizie partiala a mainii drepte il impiedica sa scrie. Dicteaza sotiei sale, Sasa, si celor doua fiice: Ana si Eliza. Ele i-au fost alaturi pana la sfarsitul vietii. Ii organizau la conac si seri de muzica, la una din ele fiind prezent si George Enescu, in varsta de 14 ani.
Din partea Academiei Romane primea corespondenta la sfarsitul fiecarei sesiuni la care nu mai putuse sa participe.

1896 — Lordul Henry Stevely de Ardely, intalnit adesea la Londra, pe cand se afla ambasador in Anglia, ii trimite o antologie de poezie romaneasca in traducere engleza, aparuta din initiativa lui. Totodata se interesa de sanatatea sa. In ultimii ani de viata a fost tratat de doctorul Constantin Istrati.

1897 — Pe 22 aprilie, in dimineata acestei zile, Ion Ghica se stinge din viata in conacul sau de la Ghergani. Corpul neinsufletit este depus in capela familiei, construita in 1869, in parcul conacului.

Inmormantarea s-a facut cu fast oficial: un tren special a plecat din Bucuresti spre Ghergani, aducand membri ai Academiei Romane, membri ai Camerei Deputatilor si Senatului, ministri, doi generali reprezentand pe rege, care au format un imens cortegiu funerar, impreuna cu numerosii membri ai familiei Ghiculestilor, a celor inruditi, alaturi de numerosi tarani din Ghergani si din satele invecinate. Slujba de inmormantare a facut-o insusi mitropolitul primat, insotit de un sobor de preoti. Un detasament de soldati au dat onorul. Au rostit cuvantari: Dimitrie Sturdza — in numele guvernului; Tache Giani — presedintele Camerei Deputatilor; V. A. Urechia —vicepresedintele Senatului; P. S. Aurelian — in numele Academiei.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA