Editura Global Info / Biografii

Biografie

Liviu Rebreanu

Scriitor interbelic, romancier, nuvelist, dramaturg, traducător şi academician.

1885 — La 27 noiembrie se naşte în satul Târlişua (din fostul comitat Solnoc Dăbâca, azi județul Bistriţa-Năsăud) Liviu Rebreanu, primul dintre cei 14 copii ai învăţătorului Vasile Rebreanu (1863-1914) şi ai Ludovicăi (născută Diuganu). În tinereţe, mama sa (1865-1945) era pasionată de teatru, fiind considerată "primă diletantă" pe scena din Becleanul de baştină. Ambii părinţi constituie modelele familiei Herdelea care apare în Ion, Răscoala, Gorila.

1889 — Familia Rebreanu se mută în comuna Maieru, pe valea Someşului.

1891 — Începe cursurile şcolii primare în Maieru.

1895 — Urmează două clase la Gimnaziul grăniceresc din Năsăud.

1897 — Se transferă la Liceul german din Bistriţa unde a urmat încă trei clase.

1898 — În clasa a IV-a, scrie "întâia şi ultima poezie". Fascinat de o tânără actriţă dintr-o trupă ambulantă ungurească, scrie un vodevil după modelul celui văzut. Mai târziu, aflat în Budapesta, a cultivat, fără succes, acelaşi gen dramatic.

1899 — Familia Rebreanu se mută în satul Prislop.

1900 — Începe Şcoala Reală Superioară de Honvezi din Sopron (Ödenburg, în nord-vestul Ungariei, lângă graniţa cu Austria). La sfârşitului anului I a obţinut calificativul "eminent". Ca şi la Bistriţa, a manifestat o înclinaţie deosebită pentru studiul limbilor străine.

1902 — După abateri de la regulamentul școlii, a fost retrogradat din funcţia de chestor. La sfârşitul celui de-al doilea an de şcoală reală, a primit doar distincţia simplă. În cel de-al treilea an a pierdut şi distincţia simplă, din cauza mediei scăzute la purtare.

1903 — Urmează Academia militară "Ludoviceum" din Budapesta până în 1906, deşi s-a simţit atras de medicină. Din nou, în primul an, a primit distincţia de eminent.

1906 — La 1 septembrie a fost repartizat ca sublocotenent în armata austro-ungară, la regimentul al doilea de honvezi regali din Gyula. Acolo, pe lângă îndeletniciri cazone, Rebreanu a avut numeroase preocupări literare: lecturi, conspecte, proiecte dramaturgice, Vetélytársak - Örveny (Rivalii - Vâltoarea); Valkó föhadnagy (Locotenentul Valkó); Gigi (Ghighi).

La Budapesta şi Gyula a scris şi transcris cinci povestiri, în limba maghiară, din ciclul Szamárlétra (Scara măgarilor), satire cu caracter anticazon (volum nepublicat). Sub presiunea unor încurcături băneşti, a fost forţat să demisioneze din armată; în prealabil, scriind în "arest la domiciliu", s-a hotărât să se dedice literaturii.

1908 — La 12 februarie demisionează din armată şi revine la Prislop.

La 1 noiembrie a debutat în presa românească la Sibiu, unde în revista Luceafărul îi apare nuvela Codrea.

1909 — Pentru scurt timp este funcţionar la primăria din Vărarea.

Participă la serbările Astrei de la Sibiu. Trece munţii şi se stabileşte la Bucureşti. Participă la cenaclul lui Mihail Dragomirescu, unde va prezenta nuvela Proştii.

1910 — În luna ianuarie 1910, pe baza convenţiei cu Austro-Ungaria, guvernul budapestan cere autorităţilor româneşti extrădarea gazetarului. În februarie, Rebreanu a fost arestat şi deţinut la Văcăreşti. Într-un memoriu adresat autorităţilor româneşti în luna mai, tânărul scriitor a menţionat că adevărata pricină a cererii de extrădare constă în activitatea sa publicistică pe care, anterior, a desfăşurat-o în slujba românilor de peste munţi. În închisoarea Văcăreşti a terminat nuvela Culcuşul.

După o lungă detenţie la închisoarea Văcăreşti, este extrădat şi întemniţat la Gyula. Aici scrie Golanii şi începe să traducă volumul de povestiri Lelki kalandok (Aventuri spirituale) al scriitorului maghiar Szini Gyula. Autorul îi era prieten şi, după mărturisiri datând din acele zile, împreună ar fi scris mai multe lucrări. Câteva titluri din volum, îndeosebi din ciclul Biedermeier képek (Tablouri Biedermeier) vor fi publicate, peste ani, la Bucureşti, în paginile Universului literar (1913) şi în Almanahul Adevărul (1914). A întocmit un proiect sumar al romanului Zestrea, datat în închisoarea din Gyula.

La 16 august este eliberat din închisoare.

S-a angajat ca ajutor de notar în Măgura Ilvei, apoi în Nimigea. Din Bucureşti a primit vestea că piesa Osânda va fi pusă în citire, ulterior, însă, a fost respinsă.

În toamna anului 1910 se afla într-o situaţie materială precară. Împreuna cu Mihail Sorbul, scoate revista Scena, dedicată teatrului şi muzicii.

A fost angajat la Ordinea, unde redactor-şef era Ștefan Antim, ce apare în Răscoala ca personajul Antimiu.

La 25 octombrie 1910 a debutat în Bucure;ti, în revista Convorbiri critice.

1911 — An dedicat teatrului. Până în 1912, a avut îndeletniciri diverse: de la întocmirea repertoriului la reclama publicitară; de la traducerea unor piese (Hoții de Schiller şi Ofițerul de Franz Molnar) la pregătirea revistei bilunare Teatrul.

În iunie este numit secretar literar la Teatrul Naţional din Craiova, condus de Emil Gârleanu. O lună mai târziu, la teatrul din Craiova a sosit şi Ştefana (Fanny) Rădulescu (viitoarea soţie a scriitorului); ca artistă, va debuta pe scena teatrului din localitate, în spectacolul cu piesa Rapsozii de Victor Eftimiu (9 octombrie).

Devine membru al Societăţii Scriitorilor Români.

1912 — În data de 15 ianuarie, presat de acute nevoi materiale, începe să publice în revista craioveană Ramuri, condusă de Constantin Şaban-Făgeţel.

Pe 19 ianuarie se căsătoreşte cu actriţa Ştefana (Fanny) Rădulescu, adoptând-o şi pe fiica acesteia, Puia-Florica.

Pe data de 1 mai părăseşte Craiova, stabilindu-se la Bucureşti. Soţia a fost angajată la Teatrul Național, la intervenţia lui Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti. În Capitală a avut colaborări sporadice la ziare şi reviste, fiind copleşit de greutăţi materiale. Familia rămasă in Prislop îi cere ajutorul cu disperare, deşi învăţătorul Vasile Rebreanu mai lucrează "ca cancelarist" la avocatul Tudor Moisil.

1913 — Din luna iulie, după intrarea României în cel de-al doilea război balcanic (10 iulie), s-a angajat ca reporter la Adevărul (la sfârşitul războiului a fost concediat).

1916 — În 27 august România a declarat război Austro-Ungariei. Fost ofiţer, s-a oferit voluntar în armata română, dar nu i s-a aprobat cererea. În 6 decembrie armatele germane ocupă Bucureştiul. Închis în casă, continuă să scrie la romanul Ion.

1917 — Între 12/13 mai, fratele său Emil Rebreanu, ofiţer în armata austro-ungară, este acuzat de dezertare şi spionaj, fiind condamnat la moarte (ecouri în lumea romanului Pădurea spânzuraţilor).

1918 — În primăvară a fost arestat şi anchetat de autorităţile de ocupaţie, dar Liviu a reuşit în cele din urmă să fugă. În luna mai, ajutat de socialişti, a trecut în Moldova şi a locuit o vreme la Iaşi. În luna noiembrie a revenit în Bucureşti.

1919 — Reîntors la Bucureşti, prozatorul a încercat să scrie la Pădurea spânzuraţilor, fără să reuşească să finalizeze romanul. În vacanţa din vară a călătorit cu soţia în Transilvania, Rebreanu documentându-se atent în legătură cu sfârşitul tragic al lui Emil.

1922 — Termină de scris romanul Pădurea spânzuraţilor, care primeşte "Marele premiu al romanului".

Primeşte medalia „Bene Merenti".

1929 — În decembrie a fost numit director al Teatrului Naţional din Bucureşti, funcţie pe care a deţinut-o timp de un an. La însărcinarea primului ministru, a lucrat la proiectele de organizare a Direcţiei Educaţiei Poporului, al cărei conducător a devenit la începutul anului următor.

1930 — Pe 19 noiembrie în urma unor cumplite dezamăgiri înregistrate în conducerea treburilor publice, Rebreanu a demisionat din conducerea Direcţiei Educaţiei Poporului. A cumpărat o casă şi o vie la Valea Mare, lângă Piteşti, unde vor fi scrise majoritatea cărţilor sale de-acum încolo.

Apare filmul Ciuleandra, primul film sonor în care se vorbeşte româneşte, cu premiera pe 30 octombrie, la cinema Capitol din Bucureşti.

1939 — Pe 25 mai, la propunerea lui Mihail Sadoveanu, Rebreanu este ales membru al Academiei Române.

1941 — La începutul anului a fost numit din nou director al Teatrului Naţional. A acceptat numirea de director al cotidianului Viaţa.

1942 — În luna ianuarie a luat parte la un turneu de conferinţe despre cultura românească la Berlin, München, Stuttgart, Leipzig, Dresda, Görlitz, Breslau, Viena. În luna martie a călătorit la Zagreb şi Weimar, călătorii prilejuite de constituirea societăţii culturale pan-europene. Aici a susţinut ca aceasta să nu facă nici un fel de politică, ci numai literatură.

1944 — La 4 aprilie fiind grav bolnav, s-a retras la Valea Mare, fără să mai revadă vreodată Bucureștiul (un control radiologic a semnalat, încă din ianuarie, opacitate suspectă la plămânul drept). La 7 iulie, Rebreanu scria în Jurnal: „Perspective puţine de salvare, dată fiind vârsta mea, chistul din plămânul drept, emfizemul vechi şi bronşita cronică.”

La 1 septembrie 1944, la Valea Mare, a încetat din viaţă la vârsta de 59 de ani. Peste câteva luni a fost deshumat şi reînhumat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

O altă opinie sugerează că Liviu Rebreanu s-ar fi aflat în seara de 23 august 1944 într-o maşină alături de generalul Manolescu şi Rică Georgescu, fiind împuşcat de un soldat care asigura un baraj, rană din care i s-a tras decesul.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA