Editura Global Info / Biografii

Biografie

Mircea Eliade

9 Martie 1907 – Se naște în București Mircea Eliade. Fratele Nicolae (“Nicu”) se născuse cu un an înainte. Patru ani mai târziu s-a născut sora, Cornelia (“Corina”). Tatăl, ofițer de meserie, născut Ieremia, și-a schimbat numele în Eliade, se pare din admirație pentru scriitorul Eliade-Rădulescu. Mama, Jeana Eliade (Vasilescu).

Mircea Eliade

1912 - Tatăl este mutat cu garnizoana la Cernavodă. În toamnă Mircea merge singur la grădiniță purtând “cu mândrie” uniforma cenușie. Învățase deja alfabetul, deși nu știa la ce ar putea folosi. Însă mai târziu descoperă abecedarul fratelui și după prima pagină este fascinat, ca și cum ar fi descoperit un nou joc. Mulți ani tatăl nu-i permite să citească romane, pe care le consideră “imorale”. Singurele cărți permise sunt cele de povești.

În clasa întâi învățătorul obsearvă că Mircea nu vede bine, drept pentru care tatăl îi interzice să mai citească în timpul liber, ceea ce pentru Mircea Eliade a reprezentat o catastrofă.

1914 - Familia se mută în București, curând după începutul războiului.

1917 – Este admis la prestigiosul liceu Spiru Haret. Are simțământul că s-a petrecut ceva foarte important și că se află la începutul unei noi vieți. Stimulat de pasiunea pentru științele naturii descoperă că există secrete care pot fi înțelese.
Datorită temperamentului rebel, la sfârșitul primului an rămâne corijent la română, franceză și germană. Discerne că pentru el este imposibil să învețe ceva “la cerere,” și se simte mereu atras de subiecte și autori care nu se predau în şcoală. Descoperă că dacă este “inspirat” poate să scrie cu aceeași ușurința cu care ani înainte era capabil să vizualizeze evenimente imaginare cu o deosebită încântare.

1921 – Publică primele articole în Ziarul Științelor Populare, intitulate “Dușmanul viermelui de mătase” și “Musca albastră a cadavrelor.” În același an câștigă un concurs organizat de aceeași publicație, cu o scurtă povestire, intitulată “Cum am găsit piatra filozofală”. Abandonează entomologia doi ani mai târziu. În anul cinci de liceu alege secția “Reală” convins că va urma științe exacte în facultate. În ultimii ani de liceu, în urma conflictelor cu profesorul de matematică se mută la profilul “Modern.”

1923 – Începe să țină un jurnal, obicei pe care îl urmează până la sfârșitul vieții. Trăiește momente neașteptate de inexplicabilă melancolie, senzații de iremediabilă pierdere a ceva esențial, de neînlocuit. Începe să scrie “Romanul adolescentului miop”, o carte care intenționa să fie mai mult decât un roman autobiografic şi care va fi publicat mai târziu în diverse periodice. Începe să piardă interesul față de științele naturii și este tot mai fascinat de literatură și filozofie, studii orientale și istoria religiilor.

1925 – Se înscrie la Universitatea București, Facultatea de Filozofie și Litere. Întâlnește pe profesorul Nae Ionescu care preda Logica și căruia îi devine discipol și prieten. Citește epopeea lui Ghilgameș și scrie câteva articole consacrate acestui subiect.

1926 – Scrie articole despre mistere, Orfeu și “inițierea orfică,” magie și metapsihologie, Śatapatha Brāhmaṇa, Mahābhārata, Bhāgavata Purāṇa. I se trezește interesul pentru taoism.

1927 – Publică peste o sută de articole pe diverse teme în ziarul Cuvântul. Deși un mare admirator al profesorului savant Nicolae Iorga, publică un articol în Revista Universitară criticând aspru lucrarea acestuia numita “Essai de synthèse de l'Histoire de l'Humanité.” Articolul creează un mic scandal. Eliade consideră acest episod un tragic paradox prin critica violentă și alienarea profesorului pe care îl admira foarte mult, a cărui viaţă și operă jucaseră un rol aproape “magic” în viața sa. Eliade se retrage din conducerea revistei, care ulterior încetează apariția.

Contribuie foiletoane săptămânale la Cuvântul și primește un salariu de 4000 de lei pe lună. “Când am încasat primul cec, am înțeles ce înseamnă să fii bogat. Acum o pot invita pe Rica la restaurant, și pot comanda cărți din Italia și Anglia.”

1928 - Călătorește în Italia pentru cercetări pentru disertația sa “Contribuții la filozofia renașterii” pe care o susține cu succes și absolvă facultatea cu titlul “Magna cum laude.” Îl întâlnește pe Giovanni Papini și colaborează cu Giuseppe Tucci.

Află din prefața cărții scrise de Surendranath Dasgupta “A History of Indian Philosopy,” că Maharajahul de Kassimbazar, Mahindra Chandra Nandry, a sponsorizat lucrarea și cu mare emoție compune o scrisoare către maharajah în care își declară interesul pentru filozofia indiană și dorința de a studia doi ani în Calcutta cu Dasgupta.

Trei luni mai târziu primește răspunsul în care i se oferă o bursă, nu de doi, ci de cinci ani. Dasgupta îi scrie că va fi bucuros să-i supervizeze studiile și teza de doctorat în yoga. Viza pentru India britanică putea fi obținută cu dificultate numai cu recomandarea lui Sir John Woodroffe (alias Arthur Avalon), renumit pentru introducerea tantrismului în Occident.

Din fericire România este invitată să trimită un reprezentant la congresul YMCA (Young Men’s Christian Association) care se ținea în India, în apropiere de Madras. Eliade este desemnat delegat la congres și pe 20 noiembrie se îmbarcă către India, cu scurte sejururi în Egipt și Ceylon.

Maharaja Sir Manindra Chandra Nandy de Kassimbazar

Este captivat de atmosfera Ceylonului, de jungla cu aromele puternice și “cruzimea vegetală.” Petrece prima noapte în India în casa unui brahman. Încearcă emoții profunde când vede marele templu din Rameshwaram; gloria sălbatică, non-umană îl copleșesc.

Se cazează la pensiunea unei familii anglo-indiene unde plătește 90 de rupii pe lună. Se dedică studiului limbii sanscrite și filozofiei indiene de dimineața până seara și după aproape patru luni devine familiarizat cu gramatica limbii sanscrite. Dintre cei treisprezece studenți este singurul european în clasa lui Dasgupta, drept pentru care acesta predă în engleză. Dasgupta obișnuia să recite din memorie un pasaj dintr-un text Vedānta ori Sāṃkhya, apoi îl traducea, îl comenta, și întreba fiecare student în parte dacă a înțeles. Eliade răspundea întotdeauna că a înțeles.

Are prima întâlnire cu sponsorul său, Maharajahul de Kassimbazar, un bătrânel modest care își cheltuise aproape întreaga avere pe donații și subsidii pentru diverse instituții culturale și de binefacere, indiferent de orientarea religioasa. Eliade află că bursa va fi de 90 de rupii pe lună, exact chiria lunară.

1929 – Primește stipendiul din România și călătorește în India Centrală: Allahabad, Benares, Delhi, Agra, Jaipur, Ajmer. Este impresionat în special de Benares și ghaturile sale. Revine în Calcutta încărcat cu impresii și note de călătorie, însă scrie puțin fiindcă realizează că știe atât de puțin despre India încât se teme că va scrie ca un turist care petrece câteva zile în Benares și crede că îi știe toate secretele.

Petrece peste douăsprezece ore pe zi învățând rădăcinile verbelor sanscrite, traducând din Kalidasa. Devine evident că interesele lui Eliade și Dasgupta nu coincid. Eliade dorește să studieze Tantra și să practice yoga, însă Dasgupta nu este de aceeași părere.

Vara, petrece câteva săptămâni în Darjeeling, vizitează mânăstiri buddhiste și asistă la un ritual funerar lamaist. În septembrie împreuna cu Dasgupta îl întâlnește pe Rabindranath Tagore, o experiență pe care o consideră fascinantă.

Dasgupta îi promisese lui Eliade că îl va iniția în practica yoga, însă când petrec timp împreună preferă să discute vocabularul tehnic Sāṃkhya-Yoga, istoria doctrinelor yoga sau relațiile dintre Yoga clasică, Vedānta și Buddhism. În schimb, Eliade se simte atras de Tantrism și diversele forme populare de yoga, cum sunt descrise în poezia epică, în legendele și folclorul indian.

Surendranath Dasgupta

1930 – Începând cu 2 Ianuarie, Eliade este invitat să locuiască în casa lui Dasgupta. Abia atunci Eliade simte că a sosit „cu adevărat” în India. Dimineața studiază sanscrita cu Dasgupta timp de o oră, apoi studiază singur și merge la cursuri în mașina profesorului. La început doamna Dasgupta a încercat să servească masa de seară în stil european, însă curând tacâmurile au dispărut și Eliade simte că începe să facă parte din familie când a început să mănânce cu degetele, la fel ca ceilalți.

Călătorește din nou, câteva săptămâni, în nordul Indiei și acum nu se mai simte un „vizitator,” considerând că datorează acest lucru norocului de a să trăi în casa celui mai ilustru istoric al filozofiei indiene, familiarizării cu stilul de viață indian și cu limba bengali. Se simte acasă; îi place totul: peisajul, climatul, oamenii, limba și credințele, modul de viață, cum se îmbracă și ce mănâncă.

Datorită tulburărilor create de revoluția civilă declanșată de Mahatma Gandhi și protestelor studențești, Universitatea din Calcutta este închisă pentru un timp nedefinit, timp în care Eliade ajută la pregătirea indexului la lucrarea lui Dasgupta „A History of Indian Philosophy.” Traduce sub supravegherea profesorului comentariul lui Vācaspati Miśra la Vedānta Sūtra Bhāṣya.

Când începe să lucreze la indexul cărții profesorului ajutat de fiica acestuia, Maitreyi, Eliade realizează că este îndrăgostit și își face iluzii că familia dorește ca ei doi să fie împreună. Însă în septembrie Maitreyi îl înștiințează că familia a aflat despre idila lor. Imediat i se cere să părăsească reședința (18 septembrie). Trei zile mai târziu se află în drum către Hardwār și Rishikesh, deprimat, având sentimentul că a pierdut, odată cu prietenia familiei Dasgupta, și India.

În prima zi în Rishikesh îl întâlnește pe Swami Śivānanda și primește permisiunea de a locui în Svarga Ashram cu condiția să se îmbrace conform tradiției locale și să devină vegetarian. I se arată kutiarul în care urma să locuiască: o colibă mică, cu pat de lemn și o candelă cu ulei. Putea petrece zile întregi în solitudine însă, în special, îi plăcea să converseze cu Swami Śivānanda și alți eremiți.

Swami Shivanada

Ultimele întâmplări din Bhawanipore păreau acum o lunga rătăcire într-un labirint. Tehnicile yoga de meditație descrise în textele clasice pe care le studiase cu Dasgupta și pe care acum le aplica sub îndrumarea lui Śivānanda îl conving încă o data că sunt rezultatul unei cunoașteri extraordinare a condiției umane.

Este convins de „optimismul camuflat” al spiritualității indiene: credința că, cu cât te simți mai „pierdut,” cu atât ești mai aproape de eliberare. Unele dintre experiențe le evocă mai târziu în nuvela „Secretul Doctorului Honigberger,” într-un mod „care nu ar fi fost posibil într-o descriere strict științifică.”

Śivānanda este uimit de progresul lui Eliade în stăpânirea tehnicilor yoga de bază. Prezice că Eliade va deveni un al doilea Swami Vivekananda, destinat să readucă lumea occidentală la originile spiritualității.

Până atunci, neștiut de nimeni din România sau India unde se află, scrie celor de la pensiune să-i expedieze corespondența la ashram. Curând este inundat cu scrisori, ziare și reviste de acasă. Noaptea lucrează ore în șir la „Lumina ce se stinge,” dar nu se poate culca înainte de a se reîntoarce la „izvoarele” indiene traducând în cel mai poetic limbaj de care este capabil pasaje din Bhagavad-Gitā și poeme de Tagore.

În decembrie sosește la ashram o violonistă din Johannesburg aflată în căutarea „Absolutului.” Împreună ascultă explicațiile lui Swami Śivānanda referitoare la filozofia Vedānta. Curând, fără îndrumarea sau aprobarea învățătorului cei doi se angajează în anumite practici tantrice, ceea ce nu trece neobservat celor din jur. Eliade înțelege că pentru a doua oară într-un singur an s-a lăsat înșelat de propria imaginație – în termenii filozofiei care o studia, de iluziile create de māyā. Ratase „adopția” de către Dasgupta, pierzând astfel India „istorică.” Acum, pierdea șansa de a se integra în India „eternă.”

1931 - Imediat, după numai șase luni (în martie), părăsește Svarga Ashram pentru Calcutta unde se cufundă în lucrul pentru teza de doctorat.

Intenționează să compună o istorie comparativă a tehnicilor de yoga, însă realizează că sanscrita, bengali și pali nu erau suficiente. Încurajat de Van Maanen, bibliotecar la Asiatic Society, încearcă să învețe limba tibetană, însă în absenţa posibilității unei dedicări exclusive, după cum era obișnuit să studieze o limbă, amână și se concentrează asupra etnologiei Asiei de est. Se împrietenește cu Van Mannen și Lucian Bogdanov, un orientalist rus care se stabilise în Calcutta după patru ani în Afganistan. La Asiatic Society întâlnește pe tibetanistul Jaques Bacot și alți intelectuali.

În august face câteva excursii în delta Gangelui. În septembrie prin intermediul unui prieten indian întâlnește un guru, relativ tânăr, însurat, cu copii, care vorbește engleza perfect. Este impresionat de luciditatea și originalitatea acestuia. Fără să-i fi mărturisit cele întâmplate, acesta ghicește toate necazurile prin care Eliade trecuse și consecințele lor. Îl ajută pe Eliade să recupereze o bună parte din ceea ce învățase în urma experienței în Himalaya și părea să fie învățătorul care îl putea ajuta mai bine și mai mult decât toți ceilalți.

Într-o duminică dimineață primește o scrisoare de la tatăl său care îi cere să revină în țară cât mai curând pentru serviciul militar. În decembrie părăsește India împotriva dorinţei sale, numai fiindcă își promisese să se reîntoarcă într-un an sau doi, după satisfacerea serviciului militar și pentru a evita să fie declarat dezertor, ceea ce ar fi fost o mare rușine pentru tatăl sau, ofițer de carieră.

Timpul petrecut în India pare fabulos: naivitatea și ignoranța, engleza stricată și completa neînțelegere a limbii hindustane, când abia putea silabisi cuvintele sanscrite, când căra cele două valize în vagoane de tren supra-aglomerate la clasa a treia, ceva ce nici un european probabil nu îndrăznise o asemenea aventură. Ajuns în ajunul Crăciunului acasă,în strada Melodiei, părea că se luptă neputincios, să se trezească dintr-un vis.

1932 – Începe serviciul militar la o unitate antiaeriană, însă datorită miopiei este însărcinat cu servicii auxiliare. Amintirile din Svarga Ashram și fabuloasa solitudine de pe malul Gangelui îl ajută să regăsească seninătatea de altădată. „Într-o mânăstire din Himalaya" apare la Editura Cartea Românească.

Este invitat să lectureze bilunar la radio subiecte despre India, drept pentru care este plătit 800 de lei pe lectură. Lecturile îi cresc popularitatea și este invitat să vorbească la Fundația Regelui Carol I despre Tagore.

1933 – aprilie, apare la Editura Cultura Națională romanul Maitreyi, urmat de numeroase recenzii laudative. Este celebru. Zece mii de cópii se vând până la sfârșitul anului. Liviu Rebreanu cumpăra un număr mare de exemplare pe care le dăruiește prietenilor și cunoștințelor. Susține teza de doctorat și i se acordă diploma cu titlul magna cum laude. La sfârșitul lunii iunie este Doctor în Filozofie și devine asistentul lui Nae Ionescu. În mod paradoxal, se simte dezorientat, frustrat și nefericit.

Este îndrăgostit de Sorana Țopa, actriță la Teatrul Național din București, "o femeie interesantă și exasperantă în același timp,” și de Nina Mareș, funcționară la Telefoane.

1934 – Spre dezamăgirea profundă a familiei și a celeilalte iubite, se căsătorește cu Nina în ianuarie. Prietenii consideră că a făcut o greșeala fatală pentru cariera sa, căsătorindu-se cu o femeie mai în vârstă, săracă și care nu aparținea mediului artistic ori intelectual.

Se mută cu noua soție și fiica acesteia într-un apartament pe bulevardul Dinicu Golescu, nu departe de Gara de Nord. Situația financiară este precară. Semnează un nou contract pentru romanul Întoarcerea din Rai, pentru care primește un avans de 50000 de lei, dar fiind insuficient, face traduceri, corectează și editează texte și lucrări de scriitori clasici, scrie două coloane pe săptămâna pentru Cuvântul și articole pentru Vremea.

În noiembrie începe să predea la Facultatea de Litere și Filozofie. La primul curs „Problema răului în istoria religiilor” este uimit de mulțimea care umple amfiteatrul până la refuz. Este urmărit de simpatizante care îi pun întrebări despre Maitreyi, cer autografe și recomandări bibliografice. În drum către casă, în tramvai, se întreabă câte dintre domnișoarele elegante, parfumate și bogate ar fi crezut că se grăbește să ajungă acasă ca să scrie un articol înainte de ora 23:00 pentru 500 de lei, altfel nu va avea bani de mâncare pentru familie.

1934 – Editura Cugetarea publică India; la Editura Națională apare Întoarcerea din rai; la Editura Cartea Românească apare romanul Lumina ce se stinge; la Editura Cultura Poporului, Alchimia Asiatică și Oceanografie, un volum de eseuri.
Face cunoștință cu Liviu Rebreanu și încetează să se mai vadă cu Camil Petrescu după ce acesta publică un articol în ziarul Șantier în care îl numește „puțin mistic, puțin agent secret.”

1935 - Editura Cugetarea publică Șantier, iar Editura Națională, Huliganii.

1936 – Editura Cultura Națională publică nuvela fantastică Domnișoara Christina.

1937 – Șapte ani după începerea primului capitol la Yoga, Nemurire și Libertate, cartea este publicată la Fundațiile Regale și la Librarie Orientaliste Paul Guethner, Paris. În ciuda unor omisiuni și imperfecțiuni, toți marii orientaliști ai vremii, Jean Przyuluski, Jean de la Vallée Poussin, Ananda Coomaraswamy, Heinrich Zimmer, V. Papesso, Giuseppe Tucci se declară de acord cu interpretările lui Eliade. Eliade dedică lucrarea memoriei maharajahului Mahindra Chandra Nandy, celui care i-a fost guru, Surendranath Dasgupta și magistrului său, Nae Ionescu.

Editura Vremea publică volumul Cosmologie și alchimie babiloniană; iar Editura Națională romanul Șarpele.

Ministerul Instrucției Publice, cu referire la nuvela Domnișoara Christina, atrage atenția rectorului Universități București asupra faptului că Eliade este autorul unor scrieri „pornografice”. Aceasta nu face decât să crească și mai mult popularitatea lui Eliade printre studenți și colegi.

1938 – Nae Ionescu, considerat ideologul mișcării legionare este arestat în aprilie și destituit din Universitate. Eliade, considerat prieten și contribuitor la ziarul acestuia, este arestat în iulie și petrece aproape trei săptămâni în sediul Siguranței. Spre deosebire de alți arestați i se permite să primească mâncare de acasă, cărți și manuscrise. În acest răstimp scrie „Magie, metalurgie și alchimie.” I se cere să semneze o declarație de disociere de Mișcarea Legionară drept condiție pentru a fi eliberat, însă refuză, deoarece nu fusese înscris în niciun partid politic. În consecință, este trimis în lagărul de la Miercurea Ciuc. În octombrie manifestă simptome de tuberculoză și este trimis pentru tratament la sanatoriul Moroeni, unde este diagnosticat cu pleurită.

În timpul detenției lucrează la romanul Nuntă în cer, care apare în decembrie la Editura Cugetarea.

La 12 noiembrie 1938 este eliberat.

1939 – Apare primul volum din Zalmoxis în Revue des études religieuses, Librairie orientaliste Paul Geuthner.

Generalul Nicolae Condeescu, director la Fundațiile Regale, cel mai important protector al lui Eliade, moare în urma unui atac de cord.

Apare la Editura Vremea, volumul de eseuri Fragmentarium (Eseuri). La sfârșitul toamnei scrie Iphigenia, prima sa piesă de teatru, care este acceptata la Teatrul National, dar nu o vede jucata niciodată. Livrează pentru tipărire al doilea volum din Zalmoxis.

1940 – Scrie nuvela fantastică „Secretul doctorului Honigberger,” în care dorește să folosească unele adevăruri istorice (existența lui Honigberger și experiența personală dobândită la Rishikesh) pe care să le camufleze într-o poveste fantastică în așa fel încât numai cititorul avizat să poată distinge adevărul de fantezie. Nuvela apare în Revista Fundațiilor Regale. I se sugerează să scrie încă o nuvela în același gen care să fie publicate împreună. Scrie „Nopti la Serampore” în care apar personaje reale, Van Maanen și Lucian Bogdanov.

Nae Ionescu moare în urma unui atac de cord.

În aprilie este desemnat atașat cultural la Londra unde trăiește teroarea bombardamentelor germane. Nu simte că munca depusă aici este utilă și se bucură când este transferat la ambasada din Lisabona, cu puțin înainte de ruperea relațiilor diplomatice dintre Marea Britanie și România.

Continuă să scrie la ciclul intitulat‚ Viață Nouă,” (Ștefania, Moartea lupului, Întoarcerea din rai, Huliganii) însă este nemulțumit, considerând că rezultatul este ceva demodat și lipsit de interes psihologic.

1941 – Luni în șir se concentrează exclusiv să scrie „Salazar și revoluția în Portugalia.” Pentru relaxare scrie uneori despre Camões și Eminescu, în revista Acção.

1942 – Iulie, este primit în audiență la președintele Salazar cu care discută despre studiile făcute în India și experiența portugheză. Este avizat să fie „cât se poate de precaut” fiindcă este urmărit de agenții Gestapoului.

Călătorește pentru doua săptămâni în Romania, unde este primit la mareșalul Antonescu căruia îi transmite unele sfaturi din partea președintelui Salazar. Părăsește România la începutul lunii august și nu bănuiește că nu se va mai întoarce niciodată.

1943 – Călătorește în Spania și Franța, continuă publicarea de articole culturale, interviuri, recepții și întâlniri cu jurnaliști și scriitori portughezi.

1944 - Sănătatea soției se înrăutățește semnificativ. După 23 August aproape întregul personal al ambasadei este rechemat în Romania, dar cum nu sunt mijloace de transport, trebuie să supraviețuiască cu o treime din salariu.

Nina Eliade decedează în noiembrie în urma unui cancer.

Deprimat, pentru o vreme Eliade nu poate citi altceva decât Biblia, și câțiva autori: Kierkegaard, Leon Chestov, Dilthey, Heidegger. Scrierile se rezumă la adăugiri în jurnal.

1945 – După sfârșitul războiului decide să nu se întoarcă în România. În septembrie, sosește în Paris. Estimează că economiile vor ajunge pentru câteva luni pentru un stil de viață modest. Întâlnește indologi importanți cum ar fi Louis Renou, Jean Filiozat, Paul Masson-Oursel. Este ales membru în Société Asiatique.

1946 – La Institute of Indian Civilization face o prezentare despre vocabularul yoga și două lecturi despre tehnici de yoga. Observă creșterea interesului pentru yoga, dar în același timp observă că subiectul devine un fel de hobby; drept pentru care încearcă să prezinte filozofia și practicile yoga într-un mod cât mai științific și în același timp în perspectiva mai largă a istoriei religiilor.

Georges Dumézil îl invită să prezinte o serie de prelegeri în contextul cursului său de mitologie comparată la L’École des Hautes Études.

Luna octombrie se arată dificilă financiar și este nevoit să vândă o parte din hainele aduse din Portugalia.

1947 - Decide să-și încerce norocul în Statele Unite și îi scrie lui Ananda Coomaraswamy cerându-i să-i găsească ceva de făcut în Statele Unite. Inițial răspunsul acestuia este că toate posturile de studii de indianistică și istoria religiilor din universități și colegii erau ocupate de mult; însă ulterior, în august, găsește un post cu predare în franceză pentru un salariu de 2800 dolari anual. Însă în octombrie Coomaraswamy decedează.

În octombrie face o cerere pentru un post de cercetător la Centre de la Recherce Scientifique, cu scrisori de recomandare de la Louis Renou, George Dumézil și Paul Masson-Oursel. Însă conform legii franceze, trebuia obținută aprobarea guvernului român; însă ambasadorul României la Paris refuză să își dea acordul.

„Prolégomènes à l’histoire des religions” devine la propunerea lui Gustave Payot „Traité d’histoire des religions” și oferă 60000 de franci la livrarea manuscrisului. Însă datorita condiţiilor financiare inacceptabile impuse de tipografie, Payot retrage manuscrisul.

După abdicarea regelui Mihai, românii din străinătate trebuie să se repatrieze în decurs de șase luni, ori cetățenia le va fi retrasă automat. Eliade decide să rămână în Franța.

1948 – Are câteva prelegeri la L’École des Hautes Études cu un sumar din lucrarea sa favorită, Le mythe de l’éternel retour.

În mai apare Techniques du Yoga la Editura Gallimard.

Întâlnește surorile Cotescu, Sibylle, Christinel (alias Georgette) și Lisette (soția lui Ionel Perlea). Eliade este fermecat de Christinel.

Împreună cu mai mulți prieteni înființează asociația culturală Mihail Eminescu și revista Luceafărul. Primul număr apare cu un poem numit „Adio libertate”, semnat cu pseudonim, dar scris de fapt de Vasile Voiculescu și trimis în secret din România.

Ocupa un post vacant de funcționar la UNESCO care este bine remunerat.

În august, fiica adoptivă, Giza Eliade, asemenea multor români, emigrează în Argentina.

1949 – 9 ianuarie, Eliade și Christinel se logodesc.

15 ianuarie - ține o prelegere despre tantrism la Muzeul Guimed. Recenziile la „Traité d’histoire des religions” sunt excepțional de favorabile. Georges Dumézil este entuziasmat și numeroși savanți trimit scrisori de apreciere. Prima ediție este rapid epuizată și apoi retipărită.

La sfârșitul lunii mai apare „Le mythe de l’éternel retour,” probabil cea mai discutată lucrare de către filozofi, iar în Statele Unite de teologi.

Lucrează 12-14 ore pe zi la primele capitole din Le Chamanisme, încurajat de comentariile pozitive din partea lui Georges Dumézil și încântat de semnificațiile importante pe care le descoperea în ceea ce el numea „tehnicile arhaice ale extazului.”

În iunie începe să scrie Noaptea de sânziene.

În iulie petrece câteva săptămâni cu Christinel și alții, în insula Capri. Euforic, simte că își regăsește adevărata dimensiune a existenţei pe care o percepuse în adolescență: să descifreze printr-o analiză viguroasă semnificațiile fenomenelor religioase și, în măsura în care documentele permit, să încerce să reconstruiască istoria lor, însă fără a reprima, ca altădată, activitatea imaginației literare.

Gândește că datorează prezența sa în occident relației cu Nae Ionescu, care dacă nu s-ar fi opus atât de radical regelui Carol și nu s-ar fi aliat cu Germania hitleristă, ar fi rămas în România ca profesor la Universitate pana în 1946-47. Atunci ar fi împărtășit soarta atâtor altora din generația sa.

În septembrie participă la Conferința de Psihologie Religioasă, unde ține un discurs numit „Imagini religioase – imagini naturale.”

Este încântat de invitația în anul următor la Conferința Eranos, un simpozion multidisciplinar onorat de prezenta unor savanți renumiți.

Către sfârșitul lui octombrie în apartament este atât de frig încât este nevoit să-și încălzească mâinile cu o sticle cu apă caldă și cu mare efort reușește să termine corectura nuvelei Noaptea de Sânziene.

Christinel învață să folosească mașina de scris și transcrie capitole din Le chamanisme.

1950 – 9 ianuarie Eliade și Christinel se căsătoresc; în aceeași seară au și ceremonia religioasă.

Ianuarie - ţine un discurs la Collège Philosophique despre „Le structure des mythes” și „Le mythe dans le monde moderne.” În ziua următoare ține discursul inaugural la Centre Roumaine de Recherches, unde este prezent prinţul Nicolae ca patron și suporter al centrului.

În februarie lucrează câte douăsprezece ore pe zi la Le chamanisme, iar Christinel scrie la mașină capitolele terminate.

Situația financiară se înrăutățește după ce generalul Rădescu suspendă ajutorul financiar dat studenților și anumitor intelectuali români din Paris. În afară de onorariile primite pentru articole publicate în Critique, nu au alte surse de venit decât 20000 de franci trimiși lunar de Lisette, care acum locuiește în New York, unde Ionel Perlea, afiliat cu Metropolitan Opera, se bucură de mare succes.

În martie întrerupe din nou lucrul la Le chamanisme pentru a scrie două disertații pe care urmează să le țină în Roma: la universitate, invitat de Pettazzoni, despre „Le chamanisme,” și la Institutul pentru Studii Orientale (ISMEO), invitat de Giuseppe Tucci, despre „Le Tantrisme and le chamanisme.” Face o vizită acasă la Tucci care îi prezinta vasta sa bibliotecă. Tucci propune să publice din nou Zalmoxis, însă sub auspiciile ISMEO. Eliade declină oferta datorita efortului cerut de cărțile neterminate.

În mai pleacă la Veneția să participe la adunarea constitutivă a Societății Europene pentru Cultură.

În iunie lucrează cu mare dificultate și efort, lipsit de entuziasm. Sănătatea îi este în declin, simțind revenirea unei crize de vagotonie. Știrile rele vin fără întrerupere. Publicarea romanului La nuit bengali este amânată câteva luni. Ionel Perlea rupe contractul de trei ani cu Metropolitan Opera, și acceptă alte oferte care ulterior se dovedesc mai puțin strălucite decât sperase. La sfârșitul lui iunie, Statele Unite intervin în Korea și al treilea război mondial pare iminent.

Petrece câteva săptămâni în Briançon cu Christinel și familia, unde retrăiește vremurile când cutreiera Bucegii.

În august participă la Conferința Eranos, în Elvetia, ceea ce va face de altfel până în 1962. Discută cu John Barrett de la Bollingen Foundation, care promite să pledeze pe lângă directorii fundației să-i acorde lui Eliade o bursă de studii.

În septembrie participă în Amsterdam la International Congress on the History of Religions. Cum nu are bani pentru hotel, locuiește într-o casă particulară, cu un pat de campanie, fără masă de scris și fără duș. Unii dintre colegi, sub pretextul că au descoperit un restaurant deosebit, îl invită la cină de mai multe ori.

În septembrie apare La nuit bengali la editura Gallimard. Nu are însă succesul scontat. Gustav Payot pare nemulțumit de faptul că la mai puțin de doi ani de la apariția lucrării Traité d’histoire des religions, Eliade publică un roman, considerând că numele lui Eliade evocă în mintea cititorilor un orientalist și un istoric al religiilor, și ei nu trebuie dezorientați. Eliade este de acord că a greșit alegând Maitreyi pentru debutul literar în Franța.

Situația financiară devine din ce în ce mai precară ceea ce îl silește să împrumute bani de la prieteni și rude.

În decembrie primește o scrisoare de la fundația Bollingen prin care este notificat de acordarea unei burse de 200 dolari pe lună pentru trei ani. După câteva zile, Centre National de la Recherche Scientifique îl informează că a fost numit „cercetător atașat” cu un salariu de 35000 de franci lunar. Cum însă nu putea beneficia de ambele burse, alege bursa Bollingen pe care o putea primi în orice țară.

Devine prieten cu Monica Lovinescu și Virgil Ierunca.

1951 – martie, livrează Le chamanisme (700 pagini) pentru publicare la editura Payot. Primește pe loc o sumă considerabilă, ceea ce le permite să petreacă o lună în Italia. Cartea apare în septembrie, este bine primită, curând retipărită și tradusă în câteva limbi.

Amână lucrul la lucrarea despre tantrism (Le tantrisme) când află că Giuseppe Tucci urmează să publice comentariul lui Chandrakirti la Guhyasamāja Tantra, împreună cu glosa lui Tsong-kha-pa, drept pentru care nu îndrăznește să scrie „o mica monografie” înainte de a fi citit aceste texte.

Are acum timp să revadă Noaptea de Sânziene. Este nemulțumit că subiectul pare o rătăcire într-un labirint. Rescrie 150 de pagini, și este în sfârșit, mulţumit.

În august lecturează la conferința Eranos.

În octombrie pregătește volumul Images et Symboles, o carte pe care o plănuise din vară.

În noiembrie primește scrisoare de la sora sa din care află că tatăl a decedat. Simte că a pierdut o altă parte din trecutul său. În ultimii ani reușise să-și controleze dorul de acasă, care însă revenea uneori în vise. Acum este din nou copleșit.

În decembrie termina lucrul la Images et Symboles.

1952 – Pregătește disertații care urma să le țină la Universitatea din Lund, la sfârșitul lunii aprilie.

Pregătește un discurs despre „Langages secrets et technique mystiques” pe care îl ține la începutul lunii mai la Institutul Oriental.

Dorește să-l revadă pe Papini, idolul adolescentei sale. Ii scrie și acesta răspunde imediat. Sănătatea lui Papini este serios degradată.

Petrec luna iunie în Elveția, pe malul lacului Maggiore, în vila Gabriella, pusa la dispoziție de Olga Fröbe-Kapteyn (organizatoarea conferințelor Eranos). Aici găsește mediul ideal pentru a scrie. Olga îi invită să revină o lună în fiecare an.

În august revine în Ascona pentru un nou discurs: „Puissance et sacralité dans l’histoire des religions”. Îl întâlnește pe C.G. Jung care este entuziasmat de Le chamanisme.

În toamnă pregătește noi ediții corectate și adăugite pentru Le mythe de l’éternel retour și „Traité d’histoire des religions” pentru publicare în germană, engleză și spaniolă.

În câteva zile scrie „Douăsprezece mii de capete de vită.”

1953 – După trei luni de muncă intensă la Noaptea de Sânziene, întrerupe lucrul la roman pentru a pregăti o nouă ediție la Yoga. Însă îşi dă seama că este de fapt o chestiune de completă transformare a textului din 1936.

În aprilie ține cinci discursuri de câte două ore la Jung-Institut, Zurich.

Scrie un discurs inaugural pentru „Săptămâna românească” care urma să aibă loc în Madrid. În era stalinismului sălbatic, cultura românească este complet absentă în Occident. Drept pentru care consideră că nu poate refuza ocazia să vorbească la un astfel de eveniment.

Se apără de oboseală și descurajare spunându-și iar și iar că toată aceasta agitație neașteptată și rătăcire ar putea constitui o nouă serie de încercări inițiatice. Consideră că toate întârzierile și amânările în finalizarea romanului Noaptea de sânziene au o semnificație și că romanul reprezintă pentru el mai mult decât o nouă carte. Era hotarul dintre trecut și viitor.

Începând din noiembrie, trăiește exclusiv în lumea spiritualității indiene și reia lucrul la monografia Yoga, entuziasmat de noua versiune.

1954 – Aprilie, finalizează Yoga.

Maitreyi Devi se află în Paris și îi trimite o scrisoare în care spune că dorește foarte mult să se revadă. Eliade crezuse mulți ani că Maitreyi nu mai era în viaţă. Consideră un noroc că La nuit bengali nu fusese tradusă în engleză.

Mai – Trimite textul de la Le Yoga: Immortalité et Liberté editurii Payot și pleacă pentru două luni la Ascona unde se dedică lucrului la Noaptea de sânziene. Câteva zile mai târziu notează în jurnal: „Azi la 11:35 am terminat de scris și transcris ultima pagină. Romanul este terminat! ,” însă este oarecum trist și nu pare să se bucure că a finalizat cartea.

Începe să scrie Forgerons et alchimistes pe care îl termină în decembrie. Cartea apare câteva luni mai târziu.

Intenționează să scrie Mythologies de la mort, însă recitind și reclasificând documentația realizează că efortul ar necesita cel puțin trei sau patru ani de muncă. Decide să scrie Mort et Initiation, o carte mai modestă și de interes mai general, subiect despre care scrie: „ O vedeam până acum din ‚afară’, ca o lucrare de erudiție și filozofie. Mă înșelam; nu înțelesesem esențialul. Inițierea e o moarte, și orice moarte, inteligent asumată, poate echivala unei inițieri.”

1955 – În aprilie participă la al șaptelea congres internațional de istoria religiilor la care prezintă „Le vol magique.” I se prezintă idea de profesorat la universitatea din Chicago.

Scrie „Fata căpitanului,” o nuvelă scurtă.

În august începe să scrie nuvela „Pe strada Mântuleasa,” dar pe care nu o termină decât doisprezece ani mai târziu.

Forêt interdite apare în septembrie. Deși Eliade nu este dezamăgit de succesul modest, considerând că succesul cu primele romane din tinerețe a fost suficient, decide că de acum înainte va scrie doar pentru Christinel, pentru el, și câțiva prieteni români.

1956 - Universitatea din Chicago îl informează că va obține viza ca urmare a numirii sale ca profesor itinerant pentru anul academic 1956 – 1957. Cursurile pe care le alege sunt „The Philosophy and Techniques of Yoga” și „Shamanism in Asia and America.”

17 Septembrie – se îmbarcă pe L’Ile de France cu destinația New York și ajung în Chicago la 1 octombrie, într-o stație de tren aproape pustie. Aici, fără prieteni, rude sau cunoștințe sunt puțin neliniștiți, dar se consolează cu ideea că în câteva luni se vor reîntoarce la Paris. De fapt, vor rămâne aici până la sfârșit.

Ţine șase prelegeri la care participă colegi precum și profesori de la alte secții. Accentul lui Eliade, pe lângă dificultatea subiectelor, reprezintă un obstacol suplimentar în comunicare. Este tulburat de varietatea și complexitatea accentelor în acest „melting pot” care este America.

I se oferă postul de profesor deplin pentru un termen inițial de zece ani. Eliade este de acord cu patru ani, motivând lucrările în curs.

În trimestrul din iarnă predă un curs despre yoga. Cartea tocmai fusese tradusa din franceză. Toate locurile în clasă sunt ocupate. Cursul despre șamanism însă se bucură de o audiență redusă.

În iulie călătoresc în Europa pentru a participa la conferința Eranos, la congresul orientaliștilor în Munchen și pentru prelegeri la universitatea din Uppsala.

1958 – în ianuarie revin în Statele Unite. Pentru subiectele cursurilor din acel an alege „The Structure of Religious Symbolism” și „Aspects of Myth.” Îndeamnă studenții să citească textele fundamentale de la Rig Veda până la Qur’an. În primăvară compune textul pentru Eranos, „Méphistophélès et l'androgyne au le mystère de totalité.”

Participă la International Congress of the History of Religions Association, în Tokyo. Totul îl impresionează în Japonia: peisajele, cultura, oamenii și geniul lor artistic. Vizitează câteva orașe printre care Nagasaki și locul unde cu treisprezece ani în urmă explodase bomba atomică.

Cele patru săptămâni petrecute în Japonia îi permit să descopere o altă civilizație orientală, foarte diferită însă în același timp în unison cu creațiile spirituale indiene, și cele asiatice în general.

Apare Yoga: Immortality and Freedom. Publicată de Bollingen/Pantheon, New York. Pregătește o nouă ediție considerabil revizuită a cărții Le Chamanisme. Ambele lucrări sunt traduse în engleză de Willard Trask.

Compune un articol „Les Daces et les loups,” care constituie prima parte pentru cartea De Zalmoxis à Gengis-Khan. Percepe că reîntoarcerea periodică la studiul tradițiilor spirituale românești era o modalitate de a-și păstra identitatea în mijlocul diversității americane.

1959 – în mai sunt din nou la Paris pentru conferința Eranos și un discurs la Jung Institut în Zurich. Conversează cu Jung pentru ultima dată. Acesta decedează doi ani mai târziu.

În iunie începe să scrie nuvela La țigănci. Lucrează opt – nouă ore pe zi și o finalizează o lună mai târziu.

În Chicago inaugurează împreună cu Joseph Kitagawa și Charles H. Long revista History of Religions publicata de University of Chicago Press.

1960 – Scrie articole pentru revista History of Religions și revizuiește traducerile în engleză pentru Images et symboles și Mythes, rêves et mystères. Colectează documentație care mai târziu va constitui volumul From Primitives to Zen.

Încep să apară teze de masterat și dizertații doctorale despre gândirea lui Eliade, atât în Europa cât și în SUA.

Moare Gustave Payot, căruia Eliade îi datorează publicarea în decurs de numai cinci ani a trei dintre cărțile sale: Traité, Le Chamanisme și Le Yoga, ceea ce a contribuit la succesul său în a deveni cunoscut ca istoric al religiilor.

Sănătatea se degradează datorita artritei, însă primește scrisori care îl încurajează, în care îi sunt lăudate luciditatea expunerii, uimitoarea erudiție și consistența în a sintetiza idei și concepte.

În aprilie participă în Cambridge, Massachusetts, la simpozionul „Myth Today” unde face o disertație intitulată „Myths of the Beginning and Myths of the End.”

1961 - Începe să simtă America într-un mod diferit. Viza deținută îi permite să rămână până în vara anului 1961. Însă oficialii universității intervin pe lângă Departamentul de Stat și Eliade obține viza de emigrant în luna mai 1961, considerându-se că Eliade este indispensabil pentru securitatea și bunăstarea Statelor Unite datorită chestiunilor umanistice de care aveau nevoie Statele Unite.

1962 – este numit „Sewell L. Avery Distinguished Service Professor.”

1965 – predă la universitățile din Mexic, Princeton, California Santa Barbara, s.a.

1966 – primește titlul de doctor honoris causa al universității Yale.

1970 – devine doctor honoris causa al universității Loyola, Chicago. Obține cetățenia americană.

O reîntâlnește pe actrița Sorana Țopa în Paris.

1971 – suferă un atac pericardic și petrece o mare parte din timp în spital. Începe unul dintre cele mai ambițioase proiecte personale, acela de a scrie o istorie cronologică a credințelor și ideilor religioase. Inițial este conceput în două volume, apoi trei și în cele din urmă, patru. Însă nu va trăi să finalizeze proiectul.

1973 –Maitreyi Devi călătorește în Statele Unite și îl vizitează pe neașteptate.

1976 – universitatea din Sorbona îi acorda titlul doctor honoris causa.

1977 - este invitat de Academia română să viziteze România, însă refuză.

1978 – primește L’ordre national de la Légion d'honneur.

1980 – universitatea din Lyon îl propune pentru premiul Nobel pentru literatură.

1981 – apare Autobiografia lui Eliade în Statele Unite, tradusa din românește de M.L. Ricketts.

1983 – se pensionează după mai mult de 25 de ani de profesorat.

1984 – decembrie, American Academy of Religion (AAR) celebrează a 75-a aniversare. Au loc festivități în onoarea lui Eliade. Pentru prima data AAR conferă o sculptură intitulată „Eliade,” creată și prezentată de Isamu Noguci, pentru „cel mai ilustru” specialist în studiul religiilor.

În iunie primește premiul Dante Alighieri, iar în septembrie premiul Elba-Brighetti pentru romanul Nuntă în cer tradus în italiană.

1985 – administrația universității, în onoarea distinsei sale cariere, ia neobișnuita decizie de a înființa un post finanțat din fonduri private care poartă numele lui Eliade.

George Washington University îi acorda titlul doctor honoris causa.

19 decembrie, află că biroul său de la universitate este în flăcări. Nu se reface niciodată din șocul evenimentului. Cel mai mult îl întristează pierderea cărților pe care le publicase și pe care făcuse numeroase adnotări. Simte că anii de continuă creștere au fost șterși, că „nemurirea pe care o căutase în paginile tipărite era supusă distrugerii materiale, la fel ca nemurirea pe care, cu mult timp în urmă, o căutase în practicile yoga.”

În momente de reflecție, rememorează momente din viață și se întreabă dacă va putea să termine autobiografia. Datorită oboselii, artritei și injecțiilor cu aur coloidal, abia dacă mai poate ține un creion. Tendinita de la gleznă îl silește să meargă cu baston. Realizează că o bună parte a vieții lor în Chicago din ultimii douăzeci și șapte de ani i-au petrecut într-un perimetru de mai puțin de 100 metri pătrați.

22 aprilie 1986 - Mircea Eliade decedează la spitalul Bernard Mitchell al Universității Chicago în urma unui cheag sanguin cerebral, în timp ce citea o nouă carte scrisă de Emil Cioran. La spital se descoperă că suferea și de cancer pulmonar. Conform dorinței sale, este incinerat a doua zi după deces.

28 aprilie – Peste o mie de persoane participă la serviciul memorial. Ioan Culianu citește în românește din Noaptea de Sânziene, alții din Le mythe de l’éternel retour, și Yoga: Immortality and Freedom.

Cu câteva săptămâni înainte de deces un reporter îl întreabă dacă crede în destin. Eliade răspunde: „Da, în sensul existentei a ceva care nu poate fi explicat – nu o pot numi Providență – însă în mod cert este ceva ce nu poate fi explicat... [În propria mea viață] a lucrat în așa fel încât să nu mă țină prizonier într-o carieră la Universitatea București, unde aș fi rămas după ocuparea României de către ruși. Destinul a aranjat să fiu în Londra, apoi în Portugalia în al doilea război mondial, apoi în Paris, tot timpul ținându-mă liber să fac ceea ce voiam să fac. Nu am acceptat un post într-o universitate europeană fiindcă știam că a fi profesor acolo ești legat. Însă am acceptat un post într-o universitate americană, fiindcă, cel puțin în cazul meu, mi-a dat libertatea să fac ceea ce am dorit.” (Delia O’Hara, Chicago Interview, June 1986).

TE-AR MAI PUTEA INTERESA