Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Biografii

    Biografie

    Pamfil Şeicaru

    Jurnalist, eseist, memorialist, prozator, director al ziarului "Curentul". Este considerat cel mai mare gazetar roman dintre cele două războaie mondiale.



    Pamfil Şeicaru.
    1894 — La 18 aprilie se naşte în comuna Beceni, judeţul Buzău, Pamfil Şeicaru. Tatăl, Haralambie, era funcţionar la CFR, iar mama, Ana, născută Popescu, era casnică şi se îngrijea de creşterea celor patru copii: Pamfil, Constantin, Maria şi Virginia.

    Studiile elementare şi liceale le face la şcoli din Buzău, Tecuci şi Bârlad, unde tatăl său este transferat în interesul serviciului.

    1914-1915 — Debutează ca gazetar. Cursurile universitare le începe la Iaşi, dar le întrerupe din cauza intrării României în Primul Război Mondial. Le finalizează după încheierea păcii, la Universitatea din Bucureşti, unde obţine licenţa în Drept.

    1916-1918 — A luat parte ca ofiţer la operaţiile militare din Primul Război Mondial, fiind citat cu Ordin de zi pe Armată. De la regele Ferdinand I primeşte ordinul „Mihai Viteazul”, pentru curajul dovedit în luptele de la Cerna-Jiu, iar de la generalul Berthlot ordinul ”La Croix de Guerre”.

    1918 — Se remarcă în paginile ziarului „Chemarea”. Este director al ziarului "Bucovina" din Cernăuţi şi participă la editarea revistei "Gândirea".

    1928 — Înfiinţează ziarul "Curentul", înzestrat ulterior cu un edificiu monumental propriu şi cu una dintre cele mai moderne tipografii din lume, ziar pe care l-a condus până la plecarea sa din ţară în 1944.

    1928-1933 — Este deputat în parlamentul României, în două legislaturi.

    1936 — Începe ridicarea Mănăstirii Sfânta Ana la Orşova (finalizată în 1939).

    1939 — A fost singurul ziarist român care a afirmat că aşa-zisele garanţii militare oferite de Marea Britanie şi Franţa pentru integritatea frontierelor României nu valorau nimic.

    1944 — Părăseşte România pe 10 august, fiind trimis de Mihai Antonescu în Spania pentru a tatona terenul pe plan diplomatic în vederea ieşirii României din cel de-Al Doilea Război Mondial, precum şi pentru a asigura, în condiţiile iminentei ocupări militare a ţării de către sovietici, propaganda în favoarea intereselor naţionale.

    Se stabileşte în Spania, la Palma de Mallorca, până în 1953.

    1945 — Din 22 mai până pe 4 iunie, Pamfil Şeicaru a fost judecat în lipsă, în ţară, în procesul ziariştilor „criminali de război vinovaţi de dezastrul ţării” şi condamnat la pedeapsa capitală.

    1947 — Publică Pax Americana o Pax Sovietica.

    1953 — Se stabileşte la Madrid, împreună cu soţia sa Constanţa, colaborând la cotidianul „El Alcazar” şi fondând publicaţia „Liberty and Justice”, în care s-a străduit să combată tratamentul ingrat rezervat României. Trăieşte într-un mic apartament mobilat, la periferia Madridului. Rămâne aici până în 1974.

    Singurul lor copil, Ana–Viorela, căsătorită Vergne, stabilită la Paris, îl ajută cum poate.

    1959 — Apare volumul Istoria partidelor politice în România.

    1966 — La 12 decembrie Ceauşescu l-a graţiat, după care a fost ajutat financiar să publice articole şi cărţi favorabile politicii de independenţă faţă de Moscova.

    1968 — Apar volumele La Roumanie dans la Grande Guerre şi Karl Marx – Însemnări despre România.

    1975 — Publică Die Donau – Fluss der Fünf Meere. Ein Europäisches Problem im Lichte der rumänisch-sowietischen Kontroversen.

    1977 — În perioada 20-28 august vine la Bucureşti.

    1978 — Între 3 ianuarie şi decembrie 1980, ziarul „Curentul” reapare la München, în Germania. Ultimii ani îi petrece în Germania, stabilindu-se la Dachau, în Bavaria.

    1980 — Publică Adevăruri care trebuie amintite. La 21 octombrie moare la München, Germania.

    La 17 februarie 1991 vestigiile sale pământeşti au fost aduse în ţară şi înhumate, temporar, la cimitirul „Sfânta Vineri” din Capitală, alături de părinţi, iar la 20 octombrie 2005 a fost reînhumat, pentru totdeauna, în pridvorul Mânăstirii „Sfânta Ana”, ctitorită de el.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA