Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Cezar Bolliac

    Carnavalul1

    I

    Începe carnavalul! şi-n salele bogate
    Se cerc artişti şi muzici plăceri mai noi s-arate,
      În nouă veselii!
    O! ce de griji acuma la nouă toalete!
    Ce visuri dulci, frumoase, în junele cochete!
      Ce mii de bucurii!

    Fetiţa tot visează la flori, l-a ei ghirlantă,
    La gaza cea subţire, la rochia-i elegantă
      Şi la ai ei cercei;
    Gândeşte la răspunsuri, la graţii, la cuvinte;
    Îşi râde în oglindă de loc ce-şi pune-n minte
      Ceva ce-i place ei.

    Corsetul aci-şi pune; îşi cearcă iar rochiţa,
    Pandlica care-o prinde, - săracă copiliţa!
      Viaţa-i e romanţ!
    O! cât a să mai joace! Ce bine a să-i vie
    Şi păr şi rochi, pandlice, buchet de iasomie
      La sol în contra-danţ!

    Mulţime de machine prin case de neveste!
    Fămei şi croitorii abia le prinzi de veste
      Când vin, când se strecor!
    Părinţii schimbă cifre în foile de zestre;
    Galanţii-n neastâmpăr citesc pe sub ferestre
      Bileturi dulci d-amor.

    O! câte case nouă şi câte case sparte!
    Ce visuri îşi mai face bătrâni şi juni în parte
      În lungul carnaval!
    Tot fierbe-n capitală! şi lumea îşi propune
    Un lanţ de fericire, un şir de lucruri bune
      De la întâiul bal!

    Voi, câţi vă râde soarta! gândiţi că-n aste zile
    Stau sub pământuri, ocne, prin temniţi şi exile
      Atâţi nevinovaţi,
    Pe care pizma, ura şi neagra calomnie
    I-au părăsit cruzimei, şi oarba tiranie
      Îi ia necercetaţi!

    II

    Când armăsarii voştri, cu coama lor pletoasă,
    Alerg şi scapăr iute p-o gheaţă-alunecoasă,
      Ca fulger, ca năluc;
    Şi lângă drumul vostru, - o! tremură în cale
    Un biet bătrân ca iarna, cu piept, picioare goale,
      Flămând şi fără suc;

    S-opreşte, -şi ia căciula, spre voi mâna întinde,
    Şi trista lui cătare în rugă se aprinde
      Văzând că nu-l vedeţi;
    Şi tremurându-i barba, spre ceruri mormăieşte;
    Când sania din urmă de ziduri îl striveşte;
      Voi treceţi şi râdeţi!

    Nebunilor ce sunteţi! Vă pare că e o glumă
    Un cap strivit de ziduri, un om ce se consumă
      De foame şi de frig!
    Vă pare că e glumă când cruntă disperarea
    Şi ţintă către ceruri; - vă râdeţi voi de starea
      Victimelor ce strig:2
    .....................................
    .....................................

    III

    Când o căldură dulce, samururi, catifele,
    Sub draperii bogate de stofe, de dantele,
      V-adoarme p-un divan;
    Când mii lumini ascunse în lampe colorate
    Resfrâng şi vă-nmulţeşte-n oglinzile-ardicate
      De jos până-n tavan;

    Ş-o copiliţă dulce, râzândă, graţioasă,
    În reverenţe intră uşoară şi frumoasă
      Ca şi un îngeraş, -
    Şi după ea un june măreţ, voios şi tare,
    Cu faţa vie, plină, cu fruntea-ntinsă, mare,
      Şi şed p-un scăunaş;

    Când vă vedeţi într-înşii pre voi miniatură,
    Şi gest, organ, accente, oricare a lor trăsură
      E-a voastră, - îi iubiţi!
    Îşi vede muma soţul, şi tata iar soţia;
    Şi ştiţi c-aveţi mijloace, vă iartă avuţia
      Să-i faceţi fericiţi;

    Oare gândiţi atuncea că poate-n altă casă
    Au doi bătrâni o fată, tot astfel de frumoasă,
      Dar e trăită rău;
    Şi plâng, căci mâine poate copila o s-apuce
    O cale... n-au de hrană; şi viaţa este dulce,
      C-aşa va Dumnezeu.

    IV

    Când cina vă aşteaptă în sala de mâncare,
    Şi-n giurul vostru vase cu flori mirositoare
      Vă-mbată de miros;
    Când ochii vi se pierde pe mese încărcate
    D-argint, de porţelane, cristale tot-săpate,
      C-un viu foc luminos;

    Şi când pe masa voastră cea plină de legume
    Ce globu-ntreg produce, d-esenţe şi de spume,
      De vinuri spumegând,
    Vedeţi îndestularea ce cară, grămădeşte,
    Ş-un şir de servi în prajmă ce-alerg, vă ocoleşte
      Punând şi ardicând;

    Atunci, atunci gândit-aţi că lângă casa voastră
    Este-o căsuţă veche şi spartă, mică, proastă;
      Şi crivăţu luând
    Hârtia din ferestre, un viscol o petrece,
    Bagă în ea zăpada; e frig într-însa, rece,
      Căci toată e în vânt!

    Gândit-aţi vre o dată c-aci-n astă cocioabă,
    O văduvă săracă, bolnavă, goală, slabă,
      Cu şase copilaşi,
    Stau în ocol pre vatra abia cu un tăciune!
    L-e frig, l-e somn, l-e foame şi pic de slăbiciune,
      O, mult sunt drăgălaşi!

    Când unul dintre dânşii ardic-o mânuşiţă
    Scuţ roşie ca racu, şi-i zice: "Măiculiţă,
      Te scoal', nu mai dormi!
    N-e frig şi ne e foame; te scoal'! fă focu mare!
    Dă-mi pâine! Pune masa!' şi ea,-n delir, tresare!
      Nu poate a-i mai minţi.

    Se scoală,-şi smulge părul şi iese pe zăpadă,
    Şi vede casa voastră în veci tot în paradă,
      În veci în veselii:
    Ferestrile-ndoite ce crapă de lumină
    Şi vesela-vă umbră râzândă, dulce, lină,
      Săltând în bucurii...

    Curând! Daţi în genunche! Uitaţi! O! piară slava!
    Blăstemele s-azvârlă, precum s-azvârlă lava
      Ce-o varsă un vulcan!
    O! Tremuraţi! căci glasu-i în ceruri e puternic!
    Mai greu decât sentinţa cu care un nemernic
      Striveşte un sărman!

    Note

    1. Autorul era închis într-o odae mică la secret, în agia făcută atunci - cazarma pompierilor de azi - unde a stat şapte luni de zile. Această poezie este scrisă pre dosul scoarţei unei cărţi, cu condei făcut din coada unui ibric de tinichea, cu văpsea roşie făcută din praf de dinţi, nepermiţându-i-se nici hârtie, nici cerneală. Cartea i se dase pe furiş de un paznic (n.a.).

    2. Aici a tăiat cenzura patru strofe (n.a.).




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA