Editura Global Info / Literatură

Cezar Bolliac

Salahorul

Bicele îmi crapă pielea,
Deger gol pe scuţ de gheaţă...
E departe încă schelea,
Şi-s flămînd şi fără viaţă!...
Între blane ca fuioru,
Între muzici şi făclii,
Voi vă bateţi cu picioru,
Dănţuiţi pe rane vii.

Trageţi danţ pe rana noastră;
Noi ţipăm, voi hihotaţi!
Nu suntem de legea voastră!
De bani nu vă săturaţi!

O, soţia-mi e stîrpită
Subt o crosnie de lemne
În hordii, şi vineţită
Carnea-mi d-a bicelor semne!
Copilaşii-mi plîng acasă,
Bouleanii mi-au murit,
N-a rămas român în plasă,
Munca pe cîmp ne-a pierit.

Pînă cînci din astă pîine
Ce sudoarea mea produce,
Nici un pic măcar pe mîine
Românaşul să n-apuce!
Aste holde aurite
Îmbuiba-vor tot străin?
Ş-aste dealuri înverzite
Pentru dînsul varsă vin?

Lîna oiţelor mele
Pentru el se toarce-n dîrstă?
Ş-oi răbda eu mult în piele,
Sila fie-mi fără vîrstă?
Sufletul mai am în oase –
Pe dînsul, Sfinte, mă jur
Că-n palatele frumoase
Chiar la glasu-ţi voi fi dur!

De cinci ani salahorie!
Trag cu pieptu-n jug ca vită
Vatra mi-a rămas pustie,
Ş-încă-mi cer ciocoii mită!
O, boieri cu noi d-un sînge,
Voivozilor pămînteni,
Voi rîdeţi şi ţara plînge
De la munte la bălteni!

Fiica voastră, cea nevastă,
Se goleşte la barbar;
Şi cu dînsul coastă-n coastă,
Joacă, beată de tovar.
Chiar bărbatu pe soţie
Şi-o trimite la străin
Să-i aducă din hordie
Un nişan, un post, un cin.

Juni posadnici, – alivanta!
Cu zulufii hălăciuc,
Îşi vînd trupu şi amanta
La manaf başibugiuc,
Şi părinţi cu hîrci cănite
Şi de boale schilodiţi,
Mumele sulemenite
Şi cu dinţii înnegriţi,
Ţin veriga,- şi rîd la uşă;
Şi băloşi, ascult suflînd
Neamţu nalt, zbîrcit-mătuşă,
P-un sîn tinerel gemînd.

N-aveţi ţară, n-aveţi lege,
N-aveţi inimă-omenească!
Între voi, n-avem ce-alege –
Piară brasla boierească!

Şi de e fatalitate
Să avem stăpînitor.
Vie din străinătate
Să vă bage în popor!

Paris, 1854

TE-AR MAI PUTEA INTERESA