Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Cezar Bolliac

    Ţiganul vîndut

    I

    „Vai! ieri aveam soţie, aveam şi tată, mumă,
    Aveam un copilaş!
    Viaţa-mi părea lesne, robia-mi părea glumă
    Privind al meu sălaş!

    Cînd trişti veneam, pe noapte din munca cea în silă
    În care ne-osîndeam,
    Şi dam o roată vetrii, – oh! ne priveam cu milă,
    Dar tot ne mîngîiam;

    Măcar că de la muncă veneam obosiţi foarte
    De foame şi bătăi;
    Măcar c-adesea-oară rugam a noastră moarte
    Ca să scăpăm de răi.

    Cînd este-ntre-ai săi omul îşi află mîngîierea
    D-ar fi oricît mîhnit!
    Dar cînd străin e omul, atunci e grea durerea
    Şi focul îndoit!...

    II

    O! oameni fără lege! Stăpîni fără-ndurare
    Cu inimă de fier!
    Cînd smulgeţi unei mume un singur fiu ce are,
    Gîndiţi atunci la cer?

    Gîndiţi oari la durerea ce cearc-acea săracă?
    L-acele reci sudori
    În care desperarea şi lacrima îi seacă,
    L-acele cruzi fiori

    Ce se deşţept într-însa cînd îşi aduce-aminte
    Că nu mai are fiu,
    Că nu o să-l mai vadă! îi piere dinainte!
    Îl dă-n mormînt de viu?

    O! cînd ne daţi botezul ziceţi că suntem rude;
    Ziceţi că suntem fraţi!...
    De Domnul nu vă temeţi? Nu ştiţi că el v-aude?
    Gîndiţi că-l înşelaţi?

    Cînd vă jucaţi cu oameni întocmai ca cu vite, –
    Şi ce zic! mult mai reu!...
    Căci voi cătaţi de vite; sunt mult mai îngrijite;
    Iar noi, munciţi mereu!...

    Un cal în grajdul vostru ce îngrijire n-are?
    P-un cal cîţi robi n-aţi da!
    Ţiganul rob, sărmanul, ar fi el oare-n stare
    C-un cal a măsura?

    III

    M-or fi plîngînd părinţii!... De mumă-mea mi-e teamă
    C-o fi murit jelind!
    Cînd îi întreabă fiu-meu: – "Unde e tata, mamă?"
    Of! cum l-or fi minţind!

    Cînd să-l mai văd o dată, parcă mi-ar fi mai bine,
    Parc-aş putea să mor!...
    Nevasta mea, săraca! o fi plîngînd de mine,
    O fi murind de dor!

    Acela ce ne vinde nu vinde şi gîndirea;
    Măcar că s-a tocmit
    Pe sufletele noastre; măcar că omenirea
    Nimic a socotit!

    Şi-a rîs el d-astea toate! şi-a rîs el de durere
    Pentru puţin venit!...
    Să-i fi luat lui fiii, părinţii şi muiere –
    Oari cum ar fi trăit?

    O! cît ar fi mai bine să fim ca dobitoace,
    Să nu simţim deloc
    A noastră chinuire! Să nu ştim ce ne face
    Pe cînd în cărţi ne joc!

    IV

    Ce-o fi luat pe mine?... A fi-n mai bună stare!
    Of! ranele mă dor
    Şi lanţul rău mă strînge! M-au strîns, cumpliţii, tare...
    Cum aş voi să mor!...

    Vedea-va faţa-ţi, Doamne, stăpînul ce mă vinde?
    Copiii i-or trăi?
    Pe neamul său păcatul oari nu se va întinde
    Cînd el nu va mai fi?

    Oare-mi păstrezi acolo ceea ce-aci-mi lipseşte?
    Voi fi eu răsplătit
    De muncile şi chinuri, la care m-osîndeşte
    Acest nelegiuit?

    Bagi tu de seamă, Doamne, la astă omenire,
    Cum merge treaba-aci?
    Ştiai ce am a trage cînd îmi dedeşi simţire,
    Şi ce fel voi trăi?

    Cînd îmi dedeşi viaţă, cînd îmi dedeşi soţie,
    Cînd tată m-ai făcut,
    Ştiai ce-mi scrie soarta? 'Născut că-s în robie,
    Şi c-o să fiu vîndut?’’

    V

    Aşa vorbea-ntr-o noapte, flămînd, închis în casă,
    Ţiganul cumpărat.
    Privea gemînd la lună; dar nu putea să iasă,
    Căci strîns era legat.

    A doua zi, stăpînul mai că se întristase
    Aflînd c-a păgubit
    Patrusprezece galbeni; – atîta cumpărase
    Ţiganul ce-a murit.


    Foaie pentru minte, inimă şi literatură, 1843, nr. 15




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA