Editura Global Info / Literatură

Cincinat Pavelescu

Patru epigrame

Pe când eram magistrat în Brăila, un prieten, judecător, mă roagă, la clubul Rally, să-l împrumut cu 25 lei, ca să ponteze la bacara. Neavând la mine această sumă, el m-a silit să fac câteva versuri unui simpatic bancher, pe care-l auzise cu câteva minute mai înainte lăudându-mă, şi să-i cer, pe departe, douăzeci şi cinci de lei. Îi trebuia numai atât ca să-şi completeze suta de lei, hotărât s-o piardă. Şaptezeci şi cinci se şi duseseră. Bancherul îmi spusese că în ţara asta e o crimă să aibă cineva talent şi că ar trebui să mă duc în străinătate, unde lucrurile de spirit sunt preţuite şi răsplătite. Amicul meu — să nu vă închipuiţi că era Fabricius — surprinsese această convorbire şi voia să tragă câştig din entuziasmul bancherului pentru mine — în interesul dulcilor sale patimi de jucător. Pe când bancherul da ceea ce se cheamă, în termeni de club, o "chouete de écarté", a primit din parte-mi, pe un petic de hârtie, aceste rânduri:

În ţara asta de nimic,
Unde talentul e o crimă,
Mai lesne-i de găsit o rimă,
Decât cinci lei la un amic!
Post scriptum:
Am scris cinci lei pentru contrast,
Dar eu fiind un spirit vast
Şi cu capriţii de-mpărat...
Îmi trebui suma la pătrat.

Bancherul şi-a curmat jocul, a citit, a râs şi-a strigat "admirabil" (aşa mi s-a spus, vă rog) şi-a strâns manuscrisul în buzunarul unde ţinea hârtiile... de valoare. Acestea însă se vede că n-au mulţumit pe judecătorul meu, care n-aştepta decât 25 lei, şi vedea, cu deznădejde, că nu mai sosesc.

Atunci am fost rugat de el să urmez jocul acesta până când spiritualul bancher va înţelege că cererea noastră nu era numai un joc de cuvinte. M-am executat astfel:

Sunt fericit că ţi-au plăcut
Cele 8 versuri ce-am făcut,
Dar pentru mine ce e drept
Succesul lor a fost amar,
Căci le-ai băgat în buzunar
Şi eu aştept!

Se zice că scena s-a repetat, şi noi ne-am ales din nou numai cu platonismul onorabil al unor admiraţiuni pline de cea mai caldă sinceritate; însă ce aştepta judecătorul — sunătorul — nu sosea. Atunci, indignat şi hotărât să-şi continue partida cu orice preţ, m-a somat să fiu mai precis, să pun punctele mai pe i.

Am crezut să-l mulţumesc cu aceste versuri:

Eşti om de duh, dar ce folos
Că pe poet apreciezi,
Deşi eşti spirit luminos,
Nu eclerezi!

Pe româneşte: "Nu pui banii jos?" Bancherul, însă, urma să câştige la écarté, şi să mă acopere de elogii; însă nu făcea gestul aşteptat cu atâta nerăbdare de eminentul meu amic judecătorul. Acesta, în culmea supărării, mă apostrofează cu vorbele: "Degeaba zice ăsta că ai talent, nu vezi că nu rentează? Până n-oi vedea banii, te declar lipsit de orice dar." Şi într-o violenţă de limbagiu neobişnuită, făcu aluzii la religia bancherului, care nu era a noastră. Ca să-l împiedic de la cine ştie ce vorbă mai aspră, i-am mai scris amicului şi această din urmă glumă:

Văzând că nu te mişc-avântul,
Nici verva mea prietenească,
Eu tac, şi ţie-ţi dau cuvântul:
— Viţelul d-aur să vorbească!

Succesul a fost neîntrecut; judecătorul m-a declarat genial şi, seara, s-a culcat cu multe parale în buzunar, câştigate mulţumită împrumutului făcut în împrejurările mai sus povestite.

Cred că voi mai avea prilejul să povestesc cititorilor acestei reviste şi alte glume ale mele — rimate fără nici o pretenţie — şi totdeauna improvizate, glume ce se ţin bine minte în oraşele prin care împrejurările m-au făcut să pribegesc.

Sinaia

TE-AR MAI PUTEA INTERESA