Afaceri / Texte legislative

CODUL CIVIL din 26 noiembrie 1864

CODUL CIVIL din 26 noiembrie 1864 - actualizat pana in 1997 - Cartea I

Dispozitii generale

TITLUL PRELIMINAR
DESPRE EFECTELE SI APLICAREA LEGILOR IN GENERE

Art. 1. - Legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactiva (C. civ. 1589; 1911).

Art. 2. - (Abrogat prin art. 183 din Legea Nr. 105 din 1 octombrie 1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat, publicata in M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992)

Art. 3. - Judecatorul care va refuza de a judeca, sub cuvint ca legea nu prevede, sau ca este intunecata sau neindestulatoare, va putea fi urmarit ca culpabil de denegare de dreptate.

Art. 4. - Este oprit judecatorului de a se pronunta, in hotaririle ce da, prin cale de dispozitii generale si reglementare, asupra cauzelor ce-i sint supuse (C. civ. 1201).

Art. 5. - Nu se poate deroga prin conventii sau dispozitii particulare (acte juridice unilaterale), la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri (C. civ. 620, 702, 728, 803, 839, 965 alin. II, 968, 1008, 1010, 1089, 1338, 1339, 1471, 1492, 1495 alin. II, 1498, 1513, 1636, 1689, 1838).

CARTEA I: DESPRE PERSOANE

Titlul I
DESPRE DREPTURILE CIVILE SI DESPRE NATURALIZARE

CAPITOLUL I
Despre bucurarea de drepturile civile si despre naturalizare

Art. 6 – 15. - (Abrogate prin art. 54 al Legii din 24.februarie.1924 privitoare la dobindirea si pierderea nationalitatii romane).

Art. 16. - (Abrogat prin art. 54 al Legii din 24.februarie.1924 privitoare la dobindirea si pierderea nationalitatii romane).

CAPITOLUL II
Despre pierderea drepturilor civile prin pierderea calitatii de roman

Art. 17 – 19. - (Abrogate prin art. 54 al Legii din 24.februarie.1924 privitoare la dobindirea si pierderea nationalitatii romane).

Art. 20. - (Abrogat prin art. 54 al Legii din 24.februarie.1924 privitoare la dobindirea si pierderea nationalitatii romane).

Titlul II
DESPRE ACTELE STARII CIVILE

Art. 21 – 85. - (Abrogate prin art. 124 al Legii din 25.februarie.1928 privitoare la actele starii civile).

Art. 86. - (Abrogat prin art. 124 al Legii din 25.februarie.1928 privitoare la actele starii civile).

Titlul III
DESPRE DOMICILIU

Art. 87 – 96. - (Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanle fizice si persoanele juridice).

Art. 97. - (Abrogat expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanle fizice si persoanele juridice).

Titlul IV
DESPRE ABSENTI, ADICA CEI CARE LIPSESC DE LA LOCUL LOR

CAPITOLUL I
Despre absenta prezumata

Art. 98. - (Abrogat implicit prin Legea nr. 173 din 4.III.1941 pentru declararea mortii prezumate a celor disparuti, si, in mod expres, prin Decretul nr. 339 din 23.XI.a 1948 privitor la declararea mortii prezumate a celor disparuti cu ocazia razboiului, in afara zonei interioare).

Art. 99. - (Abrogat implicit prin Legea nr. 173 din 4.III.1941 pentru declararea mortii prezumate a celor disparuti, si, in mod expres, prin Decretul nr. 339 din 23.XI.a 1948 privitor la declararea mortii prezumate a celor disparuti cu ocazia razboiului, in afara zonei interioare).

Art. 100. - (Abrogat implicit prin Legea nr. 173 din 4.III.1941 pentru declararea mortii prezumate a celor disparuti, si, in mod expres, prin Decretul nr. 339 din 23.XI.a 1948 privitor la declararea mortii prezumate a celor disparuti cu ocazia razboiului, in afara zonei interioare).

CAPITOLUL II
Despre declararea absentei

Art. 101 – 104. - (Abrogate implicit prin Legea nr. 173 din 4.III.1941 pentru declararea mortii prezumate a celor disparuti, si in mod expres, prin Decretul nr. 339 din 23.XI.1948 privitor la declararea mortii prezumate a celor disparuti cu ocazia razboiului,in afara zonei interioare).

Art. 105. - (Abrogat implicit prin Legea nr. 173 din 4.III.1941 pentru declararea mortii prezumate a celor disparuti, si in mod expres, prin Decretul nr. 339 din 23.XI.1948 privitor la declararea mortii prezumate a celor disparuti cu ocazia razboiului,in afara zonei interioare).

CAPITOLUL III
Despre efectele absentei

Art. 106 – 122. - (Abrogate implicit prin Legeda nr. 173 din 4.III.1941 pentru declararea mortii prezumate a celor disparuti, si, in mod expres, prin Decretul nr. 339 din 23.XI.1948 privitor la declararea mortii prezumate a celor disparuti cu ocazia razboiului, in afara zonei interioare).

Art. 123. - (Abrogat implicit prin Legeda nr. 173 din 4.III.1941 pentru declararea mortii prezumate a celor disparuti, si, in mod expres, prin Decretul nr. 339 din 23.XI.1948 privitor la declararea mortii prezumate a celor disparuti cu ocazia razboiului, in afara zonei interioare).

CAPITOLUL IV
Despre privegherea copiilor minori ai tatalui care a disparut

Art. 124 – 125. - (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanle fizice si persoanele juridice).

Art. 126. - (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanle fizice si persoanele juridice).

Titlul V
DESPRE CASATORIE

CAPITOLUL I
Despre insusirile si conditiile necesare spre a se putea savirsi casatoria

Art. 127 – 132. - (Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954, pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

Art. 133. - (Abrogat expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954, pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

Art. 134. - (Abrogat expres prin Decretul-Lege nr. 9 din 31 decembrie 1989, publicat in M. Of. nr. 9 din 31 decembrie 1989).

Art. 135. - (Abrogat prin Legea din 15.III.1906).

Art. 136. - (Abrogat prin Legea din 15.III.1906).

Art. 137. - (Abrogat prin Legea din 15.III.1906).

Art. 138. - (Abrogat prin Legea din 15.III.1906).

Art 139. - (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

Art. 140. - (Abrogat prin Legea din 15.III.1906).

Art. 141. - (Abrogat prin art. 49 al Decrtetului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

Art. 142. - (Abrogat prin Legea din 15.III.1906).

Art. 143 – 149. - (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

Art. 150. - (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

CAPITOLUL II
Despre formalitatile relative la celebrarea casatoriei

Art. 151. - (Abrogat prin art. 124 al Legii din 25.II.1928 privitoare la actele starii civile).

Art. 152. - (Abrogat prin art. 124 al Legii din 25.II.1928 privitoare la actele starii civile).

CAPITOLUL III
Despre opozitii la casatorie

Art. 153 – 160. - (Abrogate prin art. 124 al Legii din 25.II.1928).

Art. 161. - (Abrogat prin art. 124 al Legii din 25.II.1928).

CAPITOLUL IV
Despre cereri de nulitate a casatoriei

Art. 162 – 183. - (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

Art. 184. - (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

CAPITOLUL V
Despre obligatiile ce izvorasc din casatorie

Art. 185 – 191. - (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

Art. 192. - (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

Art. 193. - (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

CAPITOLUL VI
Despre drepturile si datoriile respective ale sotilor

Art. 194 – 195. - (Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

Art. 196. - (Abrogat expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

Art. 197 – 207. - (Abrogate prin Legea nr. 96 din 20.IV.1932 privitoare la ridicarea incapacitatii civile a femeii maritate).

Art. 208. - (Abrogat prin Legea nr. 96 din 20.IV.1932 privitoare la ridicarea incapacitatii civile a femeii maritate).

CAPITOLUL VII
Despre desfacerea casatoriei

Art. 209. - (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

CAPITOLUL VIII
Despre a doua casatorie

Art. 210. - (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

Titlul VI
DESPRE DESPARTENIE

CAPITOLUL I
Despre cauzele desparteniei

Art. 211. - (Abrogat prin art. 49 al. Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

Art. 212. - (Abrogat prin art. 49 al. Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

Art. 213. - (Abrogat prin art. 49 al. Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

Art. 214. - (Abrogat expres prin art. 49 al decretului nr. 32 din 31.I 1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

Art. 215. - (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

CAPITOLUL II
Despre despartenie pentru cauza determinata

Art. 216 – 232. - (Abrogate prin art. 78 al legii nr. 394 din 23.VI.1943 pentru accelerarea judecatilor).

Art. 233. - (Abrogat prin art. 78 al legii nr. 394 din 23.VI.1943 pentru accelerarea judecatilor).

Art. 234. - (Abrogat prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civila).

Art. 235 – 239. - (Abrogate prin art. 78 al Legii nr. 394 din 23.VI.1943 pentru accelerarea judecatilor).

Art. 240. - (Abrogat prin art. 78 al Legii nr. 394 din 23.VI.1943 pentru accelerarea judecatilor).

Art. 241. - (Abrogat prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civila).

Art. 242. - (Abrogat prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civila).

Art. 243 – 244. - (Abrogate prin art. 78 al Legii nr. 394 din 23.VI.1943 pentru accelerarea judecatilor).

Art. 245. - (Abrogate prin art. 78 al Legii nr. 394 din 23.VI.1943 pentru accelerarea judecatilor).

Art. 246 – 247. - (Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civila).

Art. 248. - (Abrogat prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civila).

Art. 249. - (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

Art. 250. - (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

Art. 251. - (Abrogat prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civila).

Art. 252. - (Abrogat prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civila).

Art. 253. - (Abrogat prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civila).

CAPITOLUL III: Despre despartenia prin consimtamintul mutual

Art. 254 – 266. - (Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de aprocedura civila).

Art. 267. - (Abrogat prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de aprocedura civila).

Art. 268. - (Abrogat implicit prin Legea din 29.X.1877 asupra atributiilor ministerului public si expres prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de aprocedura civila).

Art. 269. - (Abrogat prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civila).

Art. 270. - (Abrogat prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civila).

Art. 271. - (Abrogat implicit prin Legea din 29.X.1877 asupra atributiilor ministerului public si expres prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civila).

Art. 272. - (Abrogat implicit prin Legea din 29.X.1877 asupra atributiilor ministerului public si expres prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civila).

Art. 273 – 275. - (Abrogate prin art.VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civila).

Art. 276. - (Abrogat prin art.VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civila).

CAPITOLUL IV
Despre efectele desparteniei

Art. 277. - (Abrogat parin Legea nr. 429 din 4.VI.1945 pentru abrogarea art. 277 C. civ.).

Art. 278. - (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

Art. 279. - (Abrogat prin Legea din 15.III.1906)

Art. 280 – 284. - (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

Art. 284. - (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

Art. 285. - (Abrogat prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civila).

Titlul VII
DESPRE PATERNITATE SI DESPRE FILIATIUNI

CAPITOLUL I
Despre filiatiune copiilor legitimi nascuti sau conceputi in casatorie

Art. 286 – 290. - (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

Art. 291. - (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

CAPITOLUL II
Despre dovedirea filiatiunii copiilor nelegitimi

Art. 292 – 302. - (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

Art. 303. - (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

CAPITOLUL III
Despre copiii naturali

Art. 304 – 307. - (Abrogate prin art. 22 al Decretului nr. 130 din 2.IV.1949 pentru reglementarea conditiei juridice a copilului natural).

Art. 308. - (Abrogat prin art. 22 al Decretului nr. 130 din 2.IV.1949 pentru reglementarea conditiei juridice a copilului natural).

Titlul VIII
DESPRE ADOPTIE

Art. 309 – 319. - (Abrogate prin art.49 al Decretului nr.32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

Art. 320. - (Abrogat prin art.49 al Decretului nr.32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

Art. 321. - (Abrogat prin Legea din 15.III.1906).

Art. 322. - (Abrogat prin Legea din 15.III.1906).

Art. 323. - (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

Art. 324. - (Abrogat prin Legea din 15.III.1906).

Titlul IX
DESPRE PUTEREA PARINTEASCA

Art. 325 – 340. - (Abrogate expres prin art.49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

Art. 341. - (Abrogat expres prin art.49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

Titlul X
DESPRE MINORITATE, DESPRE TUTELA SI DESPRE EMANCIPARE

CAPITOLUL I
Despre minoritate

Art. 342. - (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

CAPITOLUL II
Despre tutela

Art. 343 – 419. - (Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

Art. 420. - (Abrogat expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

CAPITOLUL III
Despre emancipare

Art. 421 – 432. - (Abrogate prin art. V al Decretului nr.185 din 30.IV.1949 pentru modificarea si abrogarea unor dispozitii privitoare la majorat, la capacitate in materia contractelor de munca si emancipare).

Art. 433. - (Abrogat prin art. V al Decretului nr.185 din 30.IV.1949 pentru modificarea si abrogarea unor dispozitii privitoare la majorat, la capacitate in materia contractelor de munca si emancipare).

Titlul XI
DESPRE MAJORITATE, DESPRE INTERDICTIE SI DESPRE CONSILIUL JUDICIAR

CAPITOLUL I
Despre majoritate

Art. 434. - (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr.32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

CAPITOLUL II
Despre interdictie

Art. 435 – 456. - (Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr.32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

Art. 457. - (Abrogat expres prin art. 49 al Decretului nr.32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

CAPITOLUL III
Despre consiliile judiciare

Art. 458. - (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr.32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

Art. 459. - (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr.32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

Art. 460. - (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr.32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

CARTEA a II-a: DESPRE BUNURI SI DESPRE OSEBITELE MODIFICARI ALE PROPRIETATII

Titlul I
DESPRE DISTINCTIUNEA BUNURILOR

Art. 461. - Toate bunurile sint mobile sau imobile (C.civ. 2, 462 si urm., 472 si urm., 489 si urm., 1295, 1315 si urm., 1685, 1727 si urm., 1751, 1824 si urm., 1895 si urm.,1909)

CAPITOLUL I
Despre imobile

Art. 462. - Bunurile sint imobile sau prin natura lor, sau prin destinatia lor, sau prin obiectul la care ele se aplica. (C.civ.2, 463-465 al. I, 468-470, 471, 482-499, 576, 717, 718, 760, 765, 770, 771, 773, 783, 894, 902-903, 995, 1108, 1166, 1295, 1315, 1327, 1348, 1349, 1366, 1496, 1517, 1660, 1721, 1729, 1737-1745, 1746 si urm., 1777, 1818, 1895).

Art. 463. - Fondurile de pamint si cladirile sin imobile prin natura lor. (C.civ. 464, 465, 469, 470).

Art. 464. - Morile de vint, sau de apa, asezate pe stilpi, sint imobile prin natura lor (C.civ.462).

Art. 465. - Recoltele care inca se tin de radacini, si fructele de pe arbori, neculese inca, sint asemenea imobile.

Indata ce recoltele se vor taia si fructele se vor culege, sint mobile (C.civ. 463, 466, 472 si urm. 972, 1295, 1730).

Art. 466. - Arborii ce se taie devin mobile (C.civ. 465, 473 si 529 si urm.).

Art. 467. - Animalele ce proprietarul fondului da arendasului pentru cultura, sint imobile pe cit timp li se pastreaza destinatia lor. (C.civ. 462, 468).

Art. 468. - Obiectele ce proprietarul unui fond a pus pe el pentru serviciul si exploatarea acestui fond sint imobile prin destinatie.
Astfel sint imobile prin destinatie, cind ele s-au pus de proprietar pentru serviciul si exploatarea fondului:

-animalele afectate la cultura;
-instrumente aratoare;
-semintele date arendasilor sau colonilor partiali(dijmasi);
-porumbii din porumbarie;
-lapinii (iepuri de casa) tinuti pe linga casa;
-stupii cu roi;
-pestele din iaz (helesteie);
-teascurile, caldarile, alambicurile, cazile si vasele;
-instrumentele necesare pentru exploatarea fierariilor, fabricilor de hirtie si altor uzine;
-paiele si gunoaiele.

Mai sint imobile prin destinatie toate efectele mobiliare ce proprietarul a asezat catre fond in perpetuu. (C.civ. 462, 469, 1750, 1824).

Art. 469. - Proprietarul se presupune ca a asezat catre fond in perpetuu efecte mobiliare, cind acestea sint intarite cu gips, var sau ciment, sau cind ele nu se pot scoate fara a se strica sau deteriora partea fondului catre care sint asezate.

Oglinzile unui apartament se presupun asezate in perpetuu, cind parchetul pe care ele stau este una cu boaseria(lemnaria care imbraca peretii interiori ai camerei) camerei.

Aceasta se aplica si la tablouri si alte ornamente.

Statuile sint imobile cind ele sint asezate inadins, chiar cind ele s-ar putea scoate fara fractura sau deteriorare (C.civ. 468, 1325, 1750, 1824).

Art. 470. - Urloaiele sau tevile ce servesc pentru conducerea apelor la un fond de pamint, sau la vreo casa, sint imobile si fac parte din proprietatile la care servesc (C.civ.462).

Art. 471. - Sint imobile prin obiectul la care se aplica: uzufructul lucrurilor imobile, servitutile, actiunile care tind a revendica un imobil (C.civ. 462, 517, 565, 576, 1750).

CAPITOLUL II
Despre mobile

Art. 472. - Bunurile sint mobile prin natura lor, sau prin determinarea legii (C. civ. 461, 465, alin. II, 466, 473, 474, 482-488, 504-516, 718, 772, 773, 783, 827, 894, 911, 918, 972, 995, 1316, 1587, 1593, 1685, 1718, 1721, 1726, 1751, 1909).

Art. 473. - Sint mobile prin natura lor, corpurile care se pot transporta de la un loc la altul, atit acele care se misca de sine precum sint animale, precum si cele care nu se pot stramuta din loc decit prin o putere straina, precum sint lucrurile neinsufletite (C.civ.472).

Art. 474. - Sint mobile prin determinarea legii, obligatiile si actiunile care au de obiect sume exigibile sau efecte mobiliare (lucruri mobile), actiunile sau interesele in companii de finante, de comert sau de industrie, chiar si cind capitalul acestor companii consta in imobile. Aceste actiuni sau interese se socot ca mobile numai in privinta fiecarui din asociati si pe cit timp tine asociatia. Sint asemenea mobile prin determinarea legii, veniturile perpetue sau pe viata asupra particularilor (C.civ.472,1639 si urm.).

CAPITOLUL III
Despre bunuri in raportul lor cu cei ce le poseda

Art. 475. - Oricine poate dispune liber de bunurile ce sint ale lui, cu modificarile stabilite de legi. Bunurile care nu sint ale particularilor sint administrate si nu pot fi instrainate decit dupa regulile si formele prescrise anume pentru ele. (C.civ. 480 si urm. 1296, 1306, 1706, 1801 si urm., 1845).

Art. 476. - Drumurile mari, drumurile mici si ulitele care sint in sarcina statului, fluviile si riurile navigabile sau plutitoare, tarmurile, adaugirile catre mal si locurile de unde s-a retras apa marii, porturile naturale sau artificiale, malurile unde trag vasele si indeobste toate partile din pamintul Romaniei, care nu sint propirietate particulara, sint considerate ca dependinte ale domeniului public. (C. civ. 478, 495 si urm., 582, 646, 647, 1844).

Art. 477. - Toate averile vacante si fara stapini, precum si ale persoanelor care mor fara mostenitori, sau ale caror mosteniri sint lepadate, sint ale domeniului public. (C. civ. 538, 646, 648, 652, 680, 696;

Art. 478. - Portile, zidurile, santurile, intariturile pietelor de razboi si ale fortaretelor fac si ele parte din domeniul public. Aceste lucruri reintra in comert cind nu mai servesc la uzul public. (C. civ. 476, 647, 1844, 1845).

Art. 479. - Poate avea cineva asupra bunurilor, sau un drept de proprietate, sau un drept de folosinta, sau numai servitute. (C.civ.480 si urm., 516 si urm.,565 si urm.,576 si urm.,1720).

Titlul II
DESPRE PROPRIETATE

Art. 480. - Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si a dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege. (C.civ. 475, 479, 481 si urm., 489 si urm., 585, 586, 620 si urm., 841 si urm., 1001, 1002, 1306, 1310; C. civ.fr. 544). 1.

Cu privire la proprietatea privata si limitele acesteia, a se vedea: - nota de sub art. 475; 2.

Cu privire la regimul juridic al unor bunuri din domeniul public, a se vedea: - nota de sub art. 475; - Codul silvic (B.Of. nr. 22 din 8 februarie 1969), cu modificiarile ulterioare; - Legea apelor nr. 8/1974, (B. Of. nr. 52 din 4 aprilie 1974), cu modificarile ulterioare; - Legea nr. 4/1972 privind gospodarirea padurilor aflate in administrare directa a comunelor (B.Of. nr. 42 din 24 aprilie 1972); - Legea drumurilor nr. 13/1974 (B.Of. nr. 107 din 31 iulie 1974), cu modificarile ulterioare; - Legea nr. 12/1974 privind piscicultura si pescuitul (B.Of. nr. 106 din 30 iulie 1974); - Legea nr. 26/1976 privind economia vinatului si vinatoare, (B.Of. nr. 99 din 12 noiembrie 1976); - Legea nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al marii teritoriale si al zonei contigue (m.Of. Nr. 99 din 9 august 1990). 3.

Cu privire la bunurile din domeniul privat al statului, a se vedea: - Legea fondului funciar nr. 18/1991 (art. 6) - (m.Of. nr. 37 din 20 februarie 1991). - Nota 3 de sub art. 475.

Art. 481. - Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubire. (C. civ. 475, 480, 597, 616; C. civ.fr. 545). Cu privire la exproprierea pentru cauza de utilitate publica, a se vedea art. 41 alin. 3-5 din Constitutia Romaniei.

Art. 482. - Proprietatea unui lucru mobil sau imobil da drept asupra tot ce produce lucrul si asupra tot ce se uneste, ca accesoriu, cu lucrul, intr-un mod natural sau artificial. Acest drept se numeste: drept de accesiune. (C. civ. 480, 483, si urm., 629, 645, 903 si urm., 1324 si urm., 1396, 1750, 1777, 1824; C. civ. fr. 546).

CAPITOLUL I
Despre dreptul de accesiune asupra celor produse de lucru

Art. 483. - Fructele naturale sau industriale ale pamintului, fructele civile, sporul animalelor (prasila), se cuvin proprietarului in puterea dreptului de accesiune. (C. civ. 480, 482, 483, 484, 522 si urm., 1730 pct. 1).

Art. 484. - Fructele produse din vreun lucru nu se cuvin proprietarului, decit cu indatorire din partea-i de a plati semanaturile, araturile si munca pusa de altii. (C. civ. 483, 494, 524, 552, 997).

Art. 485. - Posesorul nu cistiga proprietatea fructelor decit cind poseda cu buna-credinta; la cazul contrariu, el este dator de a inapoia productele, impreuna cu lucrul, proprietarului care-l revendica. (C. civ. 485, 487, 494, 995 .1854 si urm.,1898).

Art. 486. - Posesorul este de buna credinta cind poseda ca proprietar in puterea unui titlu translativ de proprietate, ale carui viciuri nu-i sint cunoscute. (C. civ. 485, 487, 494, 995, 997 1846 si urm. 1858, 1890, 1894, 1898).

Art. 487. - El inceteaza de a fi cu buna-credinta din momentul cind aceste viciuri ii sint cunoascute. (C. civ. 486, 994, C. civ. fr. 550 alin. 2).

CAPITOLUL II
Despre dreptul de accesiune asupra celor unite si incorporate cu lucrul

Art. 488. - Tot ce se uneste si se incorporeaza cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului, potrivit regulilor statornicite mai jos. (C. civ. 482, 489 si urm. 903, 1325).

SECTIUNEA I
Despre dreptul de accesiune relativ la lucrurile imobile

Art. 489. - Proprietatea pamintului cuprinde in sine proprietatea suprafetei si a subfetei lui. (C. civ. 480, 490 si urm., 579, 607 si urm., 610, 612, 613, 620).

Art. 490. - Proprietarul poate face asupra pamintului toate plantatiile si cladirile ce gaseste de cuviinta, afara de exceptiile statornicite la capul (la titlul IV) despre servituti (C. civ. 480, 489, 492, 576 si urm., 607 si urm. 1777).

Art. 491. - Proprietarul poate face sub fata pamintului toate constructiile si sapaturile ce gaseste de cuviinta, si trage din ele toate foloasele ce acestea ar produce, afara de modificarile prescrise de legi si regulamente privitoare la mine, precum si de legile si regulamentele politienesti. (C. civ. 480, 489, 490, 492, 538, 607 si urm. 610, 612, 613, 620).

Art. 492. - Orice constructie, plantatie sau lucru facut in pamint sau asupra pamintului, sint prezumate a fi facute de catre proprietarul acelui pamint cu cheltuiala sa si ca sint ale lui, pina ce se dovedeste din contra. (C. civ. 463, 489, 493, 1202).

Art. 493. - Proprietarul pamintului care a facut constructii, plantatii si lucrari cu materiale straine, este dator sa plateasca valoarea materialelor. El mai poate fi osindit, dupa imprejurari, pentru o asemenea urmare si plata de daune-interese. Dar proprietarul materialelor n-are drept a le ridica. (C. civ. 492, 494, 499, 512, 998, 999, 1084, 1909).

Art. 494. - Daca plantatiile, constructiile si lucrarile au fost facute de catre o a treia persoana cu materialele ei, proprietarul pamintului are dreptul de a le tine pentru dinsul, sau de a indatora pe acea persoana sale ridice.

Daca proprietarul pamintului cere ridicarea plantatiilor si a constructiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a facut; el poate chiar, dupa imprejurari, fi condamnat la daune-interese pentru prejudiciile sau vatamarile ce a putut suferi proprietarul locului.

Daca proprietarul voieste a pastra pentru dinsul acele plantatii si cladiri, el este dator a plati valoarea materialelor si pretul muncii, fara ca sa se ia in consideratie sporirea valorii fondului, ocazionata prin facerea unor asemenea plantatii si constructii. cu toate acestea, daca plantatiile, cladirile si operele au fost facute de catre o a treia persoana de buna credinta, proprietarul pamintului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantatii, cladiri, si lucrari, dar va avea dreptul sau de a inapoia valoarea materialelor si pretul muncii, sau de a plati o suma de bani egala cu aceea a cresterii valorii fondului. (C. civ. 766, 771, 997, 1076, 1084).

Art. 495. - Cresterile de pamint ce se fac succesiv si pe nesimtite la malurile fluviului si ale riurilor se numesc aluviune. Aluviunea este in folosul proprietarului riveran, cind e vorba de un fluviu sau riu navigabil, plutitor sau neplutitor, cu indatorire insa pentru proprietar de a lasa, pe pamintul sau, drumul trebuitor pentru conducerea vaselor. (C.civ. 476 si urm., 482, 488, 496, si urm., 587).

Art. 496. - Tot ale proprietarului riveran sint si paminturile lasate de apele curgatoare, cind ele se retrag pe nesimtite de la unul din tarmuri si se indreapta catre celalalt tarm; proprietarul tarmului de unde apa s-a retras profita de aluviune, fara ca proprietarul tarmului opus sa poata reclama pamintul cel pierdut. Acest drept nu are loc in privirea paminturilor parasite de apa marii. (C.civ. 476, 495).

Art. 497. - Aluviunea nu are loc in privirea lacurilor, helesteielor si a iazului; proprietarul lor conserva totdeauna pamintul acoperit de apa, cind ea este la inaltimea scurgerii helesteiului, iazului, chiar daca catimea apei ar scadea in urma; si viceversa, proprietarul iazului nu cistiga nici un drept asupra pamintului riveran ce se acopera de apa iazului cind urmeaza varsaturi extraordinare. (C. civ.495, 1847).

Art. 498. - Daca un fluviu sau riu, navigabil sau nu, rupe deodata o parte mare, si care se poate recunoaste, de pamint, si o lipeste la pamintul unui alt proprietar, acea parte ramine a cui a fost pamintul de la care s-a rupt; insa daca se va reclama in termen de un an. (C.civ. 476, 495, 1894).

Art. 499. - Insulele si prundurile, care se formeaza in albia fluviilor si a riurilor navigabile sau plutitoare, sint ale statului, daca nu i se opune titlu sau prescriptie. (C. civ. 476).

Art. 500. - Insulele si prundurile, care se formeaza in riurile nenavigabile si neplutitoare, sint ale proprietarului tarmului pe care ele s-au format; daca insula formata trece peste jumatatea riului, atunci fiecare proprietar riveran are dreptul de proprietate asupra partii de insula ce se intinde spre el, pornind de la jumatatea riului. (C. civ. 476, 496, 499, 501).

Art. 501. - Daca un riu sau fluviu, formindu-si un brat nou, taie si inconjoara pamintul unui proprietar riveran, si face prin acest chip o insula, proprietarul nu pierde pamintul ce s-a transformat in insula, chiar daca el s-a facut de un fluviu sau de un riu navigabil sau plutitor. (C. civ. 476, 499).

Art. 502. - Daca un fluviu sau un riu isi face un nou curs parasind vechea sa albie, aceasta albie se imparte intre prorpietarii marginari.

Art. 503. - Orice animale sau zburatoare salbatice trec in cuprinsul nostru se fac ale noastre, pe cit timp ramin la noi, afara numai daca asemenea trecere s-a ocazionat prin fraude sau prin artificii. (C. civ. 468, 998, 1898).

SECTIUNEA a II-a
Despre dreptul de accesiune relativ la lucrurile miscatoare (A se vedea nota de sub art. 493)

Art. 504. - Daca doua lucruri a doi deosebiti stapini s-au unit impreuna incit amindoua formeaza un singur tot, dar se pot desparti si conversa fiecare in parte dupa despartire, atunci totul format este al proprietarului lucrului care constituie partea principala, raminind el dator a plati celuilalt proprietar pretul lucrului ce a fost unit cu principalul.(C. civ. 473, 505 si urm.).

Art. 505. - Este principal acela din doua lucruri, pentru uzul sau pentru ornamentul, pentru completarea carui a servit unirea celuilalt lucru. (C. civ. 504, 506, 508 si urm., 511 si urm.).

Art. 506. - Cind insa lucrul unit este mult mai de pret decit lucrul principal, si cind el s-a unit fara stirea proprietarului, acesta poate cere despartirea si restituirea lucrului unit, chiar daca ar rezulta din despartire oarecare vatamare lucrului catre care el a fost unit. (C. civ. 504 si urm., 728).

Art. 507. - Daca din cele doua lucruri unite pentru a forma un singur tot, nici unul nu poate fi privit ca accesoriu al celuilalt, atunci acela este considerat ca principal care va fi mai mare in valoare. Daca valoarea ambelor lucruri ar fi mai tot aceeasi, atunci lucrul cel mai mare in volum va fi considerat ca principal. (C. civ. 504 si urm., 511, 512).

Art. 508. - Daca un mester sau altcineva a intrebuintat materia care nu era a sa si a facut un lucru nou, atunci proprietarul materiei intrebuintate are dreptul de a reclama lucrul format din ea, platind pretul muncii, atit cind acel obiect ar putea cit si cind el n-ar putea reveni in starea primitiva. (C. civ. 484, 509 si urm., 514, 515, 997, 1478).

Art. 509. - Daca insa manopera ar fi atit de importanta incit ar intrece cu mult valoarea materiei intrebuintate, atunci munca lucratorului va fi considerata ca parte principala, si lucratorul va avea dreptul de a retine lucrul format, platind proprietarului pretul materiei. (C. civ. 508, 514 si urm., 1478).

Art. 510. - Cind cineva a intrebuintat in parte materia care era a sa, si in parte materia straina, pentru a forma un lucru nou, fara ca nici o parte din materia sa-si fi pierdut cu totul fiinta, si daca acele materii nu se mai pot desparti fara vatamare sau paguba, atunci lucrul format se cuvine ambilor proprietari, celui dintii in proportie cu materia ce ce era a sa, si celuilalt in proportie cu materia sa si cu pretul muncii sale. (C. civ. 506 si urm., 511 si urm., 728, 1388 si urm.).

Art. 511. - Cind un lucru s-a format din amestecarea mai multor materii cu diferiti stapini din care nici una nu poate fi considerata ca materie principala, atunci proprietarul, in nestiinta carui a urmat amestecarea, poate cere desfacerea lor, daca ea este cu putinta a se desface.

Daca materiile amestecate nu se mai pot desparti fara vatamare sau paguba, atunci lucrul format se cuvine tuturor stapinilor, fiecarui insa in proportie cu catimea, calitatea si valoarea materiilor lui, intrebuintate la facerea acelui lucru. (C. civ. 512 si urm., 728 si urm., 1388 si urm.).

Art. 512. - Daca materia unui din proprietari ar covirsi pe cealalta materie prin valoare si cantitate, atunci proprietarul materiei mai cu pret va putea cere lucrul format prin amestecare, platind insa celuilalt proprietar pretul materiei sale. (C. civ. 505 si urm., 511, 513 si urm.; C.civ.fr. 574).

Art. 513. - Cind lucrul format ramine comun intre proprietarii materiilor din care s-a format, atunci lucrul se va vinde prin licitatie si pretul se va imparti. (C. civ. 506 si urm., 510, 511, 728, 1388 si urm.).

Art. 514. - In toate cazurile in care proprietarul materiei intrebuintate fara stirea lui la formarea unui lucru nou este in drept de a reclama lucrul format, el are si voia de a cere in loc de lucrul format o materie de aceeasi natura, catime, greutate, marime si calitate, sau valoarea aceleiasi materii. (C. civ. 504 si urm., 508 si urm., 515).

Art. 515. - Vericari vor fi intrebuintat materii straine, fara stirea proprietarului lor, vor putea dupa imprejurari fi osinditi la plata de daune-interese, si aceasta fara prejudiciul urmaririlor prin canal extraordinar. (actiune penala).(C. civ. 506 si urm., 998, 999, 1084).

Art. 516. - Principiile regulilor de mai sus vor servi judecatorilor si in deciziunea cazurilor analoage cu cele precedente. (C. civ. 3, 504-515).

Titlul III
DESPRE UZUFRUCT, DESPRE UZ SI DESPRE ABITATIUNE

CAPITOLUL I
Despre uzufruct

Art. 517. - Uzufructul este dreptul de a se bucura cineva de lucrurile ce sint proprietatea altuia, intocmai ca insusi proprietarul lor, insa cu indatorirea de a le conserva substanta. (C. civ. 479, 480, 518 si urm., 540 si urm., 554, 557 si urm., 804, 844, 1750, 1824).

Art. 518. - Uzufructul se stabileste prin lege sau prin vointa omului. (C. civ. 517, 519, 805, 844, 1801, 1846, 1890, 1895 si urm.)

Art. 519. - Uzufructul se poate stabili sau pur, sau cu termen, sau cu conditie. (C. civ. 557, 560, 1004 si urm., 1017, 1019, 1022 si urm., 1295).

Art. 520. - Uzufructul se poate stabili pe tot felul de bunuri mobile si imobile. (C. civ.462 si urm., 472 si urm., 526 si urm., 1295, 1750 pct. 2).

SECTIUNEA I
Despre drepturile uzufructuarului

Art. 521. - Uzufructurul are drept de a se bucura de tot felul de fructe ce poate produce obiectul asupra caruia are uzufruct, fie naturale, fie industriale, fie civile. (C. civ. 517, 522 si urm., 544).

Art. 522. - Fructele naturale sint acelea ce pamintul produce de la sine; productia si prasila (sporul animalelor) sint asemenea fructe naturale. Fructele industriale ale unui fond sint acelea ce se dobindesc prin cultura.(C. civ. 483 si urm., 524 si urm., 555, 556).

Art. 523. - Fructele civile sint chiriile caselor, dobinzile sumelor exigibile, venitul rentelor; arendele intra in clasa fructelor civile. (C. civ. 525, 527, 542, 543, 994, 1411, 1587, 1589, 1639 si urm., 1730 pct. 1, 1907).

Art. 524. - Fructele naturale si industriale, neculese in momentul cind se deschide dreptul de uzufruct, sint ale uzufructuarului. Acelea ce se gasesc in aceeasi stare cind se sfirseste dreptul de uzufruct sint ale proprietarului fara de a putea pretinde unul de la altul despagubire de cheltuielile urmate pentru araturi si semanaturi. Drepturile colonului partiar (dijmas) ce vor fi existat la inceputul, sau la finele uzufructului, nu pot fi vatamate de dispozitia precedenta. (C. civ. 465, 484, 522, 534).

Art. 525. - Fructele civile se socotesc dobindite zi cu zi, si se cuvin uzufructuarului, in proportie cu durata uzufructului sau. Aceasta regula se aplica la arenzi si la chiriile caselor si la alte fructe civile. (C. civ. 523, 527, 543, 994, 1411, 1413, 1586, 1587, 1639 si urm., 1907).

Art. 526. - Daca uzufructul cuprinde lucruri cu care nu se poate cineva servi fara a le consuma, precum bani, grine, bauturi, uzufructuarul are drept de a dispune de ele, insa cu indatorire de a le inapoia in aceeasi cantitate, calitate si valoare, sau pretul, la sfirsitul uzufructului. (C. civ. 521, 557 si urm.).

Art. 527. - Uzufructul unei rente pe viata da uzufructuarului, pe durata uzufructului sau, dreptul de a percepe veniturile, fara de a fi obligat la nici un fel de restituire. (C. civ. 521, 523, 1639 si urm.).

Art. 528. - Daca uzufructul cuprinde lucruri care, fara a se consuma indata, se strica dupa vreme prin intrebuintareda lor, precum rufele, mobilele casei, uzufructuarul are dreptul de a se sluji de dinsele pentru intrebuintarea la care la care ele sint destinate, si nu este obligat de a le inapoia la sfirsitul uzufructului, decit in starea ce se vor afla, insa nestricate din dol sau culpa. (C. civ. 517, 534, 555, 556, 998, 1102, 1156).

Art. 529. - Daca uzufructul cuprinde paduri destinate de proprietarul lor la taieri periodice, uzufructuarul este dator a pastra ordinea si citimea taierii, in conformitate cu regulile stabilite de proprietar, sau cu uzul locului, fara a putea pretinde vreo despagubire nici uzufructuarul, nici mostenitorii sai, pentru partile lasate netaiate in timpul uzufructului sau.

Arborii care se pot scoate dintr-un seminariu de pomi, fara degradarea acestuia nu vor face parte din uzufruct, decit cu indatorire, pentru uzufructuar, de a se conforma obiceiului local in privirea inlocuirii lor. (C. civ. 466, 524, 530 si urm.).

Art. 530. - Uzufructuarul se mai bucura, conformindu-se cu epocile si uzul vechi al proprietarului, de partile de paduri inalte care au fost puse in taiere regulata, sau ca aceste taieri se fac periodic pe o intindere de pamint determinata, sau ca se fac numai de o catime oarecare de arbori alesi pe toata suprafata domeniului. (C. civ. 529, 531 si urm.)

Art. 531. - In toate celelalte cazuri, uzufructuarul nu se poate atinge de arbori inalti; va putea insa intrebuinta, spre a face reparatiile la care este obligat, arborii dezradacinati sau sfarimati din accidente; poate chiar a taia pentru acest sfirsit arborii trebuinciosi, cu indatorire insa a constata in fiinta proprietarului aceasta trebuinta. (C. civ. 529 si urm., 533, 545, 546).

Art. 532. - Uzufructuarul poate lua din paduri araci pentru vii, poate asemenea lua de pe pomi producte anuale sau periodice, insa toate acestea dupa obiceiul locului si al proprietarului. (C. civ. 524, 529, 531).

Art. 533. - Pomii roditori care se usuca si chiar acei ce sint dezradacinati sau darimati din accidente ce se cuvin uzufructuarului, cu indatorire de a-i inlocui prin altii. (C. civ. 529 alin. II, 531).

Art. 534. - Uzufructuarul se poate bucura el insusi, sau inchiria altuia, sau ceda exercitiul dreptului sau. De va inchiria, urmeaza a se conforma pentru epocile cind se preinnoiesc contractele si pentru durata lor, regulilor intocmite pentru barbat, in privinta averii femeii sale la titlul Despre contractul de casatorie. (C. civ. 523, 542, 1413, 1824 pct. 2).

Art. 535. - Uzufructuarul se foloseste de adaugirile facute prin aluviune la obiectul asupra caruia are uzufruct. (C. civ. 495 si urm.).

Art. 536. - El se foloseste de drepturile de servitute si in genere de toate drepturile de care se poate folosi proprietarul, si se foloseste intocmai ca insusi proprietarul. (C. civ. 517, 554, 576 si urm., 639).

Art. 537. - Uzufructuarul se foloseste asemenea intocmai ca proprietarul de minele, pietrariile si nisipurile ce sint in exploatare la deschiderea dreptului de uzufruct. Daca insa se atinge de o exploatare, care nu s-ar putea face fara o concesiune, uzufructuarul nu se va putea bucura de ea fara a dobindi mai intii invoirea guvernului.

Art. 538. - Uzufructuarul nu are nici un drept asupra minelor si pietrarilor nedeschise inca, nici asupra nisipurilor a caror exploatare nu e inca inceputa, nici asupra comorii care s-ar putea gasi in cursul uzufructului sau.

Art. 539. - Proprietarul nu poate prin faptul sau nici cu orice chip vatama drepturile uzufructuarului. Uzufructuarul nu poate, la incetarea uzufructului, cere vreo despagubire pentru imbunatatirile ce ar pretinde ca a facut, chiar cind printr-insele ar fi sporit valoarea lucrului. El sau mostenitorii sai pot insa ridica oglinzi, tablouri si alte ornamente, pe care le-ar fi asezat, cu indatorire de a restabili localul in starea ce a fost mai inainte. (C. civ. 469, 494, 998, 999).

SECTIUNEA a II-a
Despre obligatiile uzufructuarului

Art. 540. - Uzufructuarul ia lucrurile in starea in care se afla, el insa nu poate intra in folosinta lor, decit dupa ce va face in prezenta proprietarului, sau dupa ce-l va chema formal, inventarul lucrurilor miscatoare si constatare starii in care se vor afla cele nemiscatoare, supuse uzufructului. (C. civ. 462 si urm., 472 si urm., 536, 1432).

Art. 541. - Este dator a da cautiune ca se va folosi ca un bun parinte de familie, de nu va fi scutit prin actul constitutiv al uzufructului; cu toate acestea tatii, mamele ce vor avea uzufructul legal al averii copiilor lor, vinzatorul sau donatorul care si-au rezervat uzufructul, nu sint obligati a da cautiune. (C. civ. 540, 1080, 1652 si urm., 1652 si urm., 1675 si urm.).

Art. 542. - Daca uzufructuarul nu gaseste cautiune, nemiscatoarele se dau cu arenda, sumele de bani cuprinse in uzufruct se pun la dobinda, productele se vind si pretul lor se pune asemenea la dobinda, dobinzile acestor sume si pretul arendelor se cuvin uzufructuorului. (C. civ. 525, 543, 544, 1411 si urm., 1587 si urm.).

Art. 543. - In lipsa de cautiune din partea uzufructuarului, proprietarul poate cere ca mobilele supuse periciunii prin intrebuintare sa se vinda spre a se pune pretul la dobinda, si uzufructuarul se foloseste de dobinzi in cursul uzufructului; cu toate acestea uzufructuarul va putea cere si judecatorii vor putea ordona, dupa imprejurari, ca o parte din lucrurile miscatoare necesare pentru propriile sale trebuinte sa i se lase sub simpla sa depunere de juramint si cu indatorire de a le preda la curmare uzufructului. (C. civ. 528, 542).

Art. 544. - Intirzierea de a da cautiune nu ridica uzufructuarului dreptul de a se folosi de fructele la care el avea drept; ele i se cuvin din momentul de cind s-a deschis uzufructul. (C. civ. 517, 524, 525, 542, 543).

Art. 545. - Uzufructuarul nu este obligat decit la repartitiile de intretinere. Reparatiile cele mai mari ramin in sarcina proprietarului, afara numai daca acestea s-ar fi cauzat din lipsa reparatiilor de intretinere de la deschiderea uzufructului, in care caz uzufructuarul este obligat a le face si pe acestea. (C. civ. 517, 531, 540, 546 si urm. 558, 998, 999, 1447 si urm.).

Art. 546. - Reparatiile cele mari sint acele ale zidurilor celor mari si ale boltelor, restabilirea grinzilor si acoperisului intreg, acelea ale zagazelor si ale zidurilor de sprijinire si de imprejmuire in total; toate celelalte reparatii sint de intretinere. (C. civ. 531, 545, 547).

Art. 547. - Nici proprietarul, nici uzufructuarul nu sint obligati a recladi ceea ce a cazut de vechime sau s-a distruit (distrus) din caz fortuit. (C. civ. 539, 540, 546, 557, 563 si urm., 1083).

Art. 548. - Uzufructuarul este obligat, in cursul folosintei sale, la toate sarcinile anuale ale fondului, precum contributiile si altele ce dupa obicei sint considerate ca sarcini ale fructelor. (C. civ. 545).

Art. 549. - In privinta sarcinilor ce pot fi impuse pe proprietate, in cursul uzufructului, proprietarul si uzufructuarul contribuie dupa modul urmator: proprietarul este obligat a le plati si uzufructuarul a-i raspunde dobinzile, iar daca uzufructuarul le-a platit, el are dreptul a cere capetele, platite de la proprietar, la expirarea uzufructului. (C. civ. 550, 552, 557 si urm., 1589).

Art. 550. - Acel ce cistiga cu titlu gratuit un uzufruct universal, sau cu titlu universal, este dator a achita in proportie cu folosinta sa si fara nici un drept de repetitiune, legatele, pensiile alimentare si veniturile rentelor perpetue sau pe viata care privesc asupra patrimoniului. (C civ.fr. 610).

Art. 551. - Uzufructuarul cu titlu particular nu se obliga la plata datoriilor pentru care fondul este ipotecat si, de va fi silit sa le plateasca, are actiune in contra proprietarului. (C. civ. 899 si urm., 905, 991, 1746 si urm., 1790 si urm.).

Art. 552. - Uzufructuarul fie universal, fie cu titlu universal, trebuie sa contribuie impreuna cu proprietarul la plata datoriilor dupa cum urmeaza: se pretuieste valoarea fondului supus uzufructului, se defige (se stabileste) in urma citimea cu care urmeaza a contribui la plata datoriilor in proportie cu valoarea zisului fond. Daca uzufructuarul voieste sa avanseze suma pentru care trebie fondul sa contribuie, capitalul i se inapoiaza la sfirsitul uzufructului fara nici o dobinda. Iar de nu va voi uzufructuarul a face avans, proprietarul poate, dupa a sa vointa, sau sa plateasca dinsul acea suma, si atunci uzufructuarul ii plateste dobinzile in tot cursul uzufructului, sau sa puna in vinzare o parte din averea supusa uzufructului pina se va dobindi un pret analog sumei datorite. (C. civ. 775, 893, 896).

Art. 553. - Uzufructuarul e dator a plati numai cheltuielile proceselor ce privesc folosinta si celelalte condamnatiuni la care procesele aratate pot da nastere.

Art. 554. - Daca in cursul uzufructului, o a treia persoana face vreo uzurpare asupra fondului, sau vreo alta incercare spre a calca drepturile proprietarului, uzufructuarul este tinut a-l denunta proprietarului, caci la in contra uzufructuarul ramine raspunzator pentru toate daunele ce ar putea rezulta pentru proprietar, precum ar fi raspunzator pentru orice stricaciune s-ar face de el insusi.

Art. 555. - Daca uzufructul are obiect un animal si daca acesta va pieri fara culpa uzufructuarului, el nu este obligat a da proprietarului alt animal in loc, nici de a-i plati pretul.

Art. 556. - Daca turma pe care un uzufruct a fost cinstituit, din intimplare sau din boala, va pieri cu totul si fara culpa uzufructuarului, acesta nu este obligat decit a-i da seama de piei sau de valoarea lor. Daca turma nu va pieri cu totul, uzufructuarul este dator de-a inlocui numarul vitelor pierdute, prin vitele ce da sporul.

SECTIUNEA a III-a
Despre stingerea uzufructului

Art. 557. - Uzufructul se stinge prin moartea uzufructuarului, prin expirarea termenului pentru care uzufructul a fost acordat, prin consolidarea sau intrunirea asupra aceleiasi persoane a ambelor calitati de proprietar si uzufructuar; prin neuzul dreptului de uzufruct in curs de 30 ani; prin totala desfiintare a lucrului asupra carui uzufructul era constituit. (C. civ. 969, 1154, 1156, 1890).

Art. 558. - Uzufructul poate inceta asemenea prin abuzul ce face uzufructuarul de folosinta sa, sau aducind stricaciuni fondului, sau lasindu-l sa se degradeze din lipsa de intretinere. Creditorii uzufructuarului pot interveni in contestatiile pornite in contra-i pentru conservarea drepturilor lor; ei pot propune repararea degradarilor facute si a da garantii pentru viitor. Judecatorii pot, dupa gravitatea imprejurarilor, sau a hotari stingerea uzufructului, sau a lasa pe proprietar sa se bucure de fructele obiectului supus la uzufruct, cu indatorire de a plati pe fiecare an uzufrutuarului sau celor ce prezinta drepturile sale o suma hotarita pina in ziua cind uzufructul urma sa inceteze. (C. civ. 545, 974).

Art. 559. - Uzufructul care nu e acordat particularilor nu poate trece peste 30 de ani.

Art. 560. - Uzufructul constituit pina ce o alta persoana va ajunge la o virsta hotarita, tine pina la acea epoca, chiar de ar muri zisa persoana inaintea virstei hotarite.

Art. 561. - Vinzarea lucrului supus la uzufruct nu aduce nici o schimbare dreptului uzufructuarului; el continua a se folosi de uzufructul sau, de nu a renunta la dinsul in mod formal.).

Art. 562. - Creditorii uzufructuarului pot sa ceara a se anula renuntarea facuta in paguba lor. (C. civ. 975, 976).

Art. 563. - Daca o parte numai a lucrului supus la uzufruct s-a distruit (distrus), uzufructul se pastreaza asupra partii ramase. (C. civ. 1156).

Art. 564. - De va fi uzufructul constituit numai asupra unei cladiri, si aceasta cladire va arde sau se va distrui (distruge) din alta intimplare, sau se va darima de vechime, uzufructuarul nu va avea dreptul a se folosi de pamintul pe care a fost cladirea nici de materialel ramase. Daca uzufructul s-ar afla constituit asupra unui domeniu din care facea parte si cladirea uzufructuarul se va folosi de pamint. (C. civ. 1156).

CAPITOLUL II
Despre uz si abitatiune

Art. 565. - Drepturile de uz si de abitatiune se stabilesc si se pierd in acelasi chip ca si uzufructul.

Art. 566. - Ca si in cazul de uzufruct, nu se poate folosi cineva de aceste drepturi, fara a da mai intii cautiune si fara a face inventar. (C. civ. 540 si urm.).

Art. 567. - Uzuarul si cel ce are dreptul de abitatiune trebuie sa se foloseasca de ele ca un bun parinte de familie.

Art. 568. - Drepturile de uz si de abitatiune se reguleaza prin titlul care le-a infiintat si primesc dupa cuprinderea lui mai multa sau mai putina intindere.

Art. 569. - Daca titlul nu se explica asupra intinderii acestor drepturi, ele se reguleaza precum urmeaza.

Art. 570. - Cel ce are uzul unui loc nu poate pretinde mai multe fructe din acest loc decit se cuvine pentru trebuintele sale si ale familiei sale. Poate pretinde si pentru trebuintele copiilor ce va avea in urma constituirii dreptului de uz.

Art. 571. - Uzuarul nu poate ceda nici inchiria dreptul sau altuia. (C. civ. 534, 573).

Art. 572. - Cel ce are un drept de abitatiune pe o casa poate sedea intr-insa cu familia sa, chiar de n-ar fi fost insurat la epoca cind i s-a dat acest drept. Cel ce are dreptul de abitatiune poate inchiria partea casei ce nu locuieste.

Art. 573. - Dreptul de abitatiune nu poate fin nici cesionat, nici inchiriat, afara de exceptia adusa la art. 572 (C. civ. 534, 571).

Art. 574. - Daca uzuarul absoarbe toate fructele fondului, sau daca ocupa toata casa, e dator sa faca cheltuielile de cultura, reparatiile de intretinere si sa plateasca contributiile ca si uzufructuarul. Daca nu ia decit o parte din fructe sau daca nu ocupa decit o parte din casa, el contribuie in proportie cu lucrul de care se foloseste. (C. civ. 545 si urm.).

Art. 575. - Uzul padurilor se va regula prin legi particulare.

Titlul IV
DESPRE SERVITUTI

Art. 576. - Servitutea este o sarcina impusa asupra unui imobil pentru uzul si utilitatea unui imobil avind un alt stapin.

Art. 577. - Servitutile izvorasc sau din situatia naturala a locurilor, sau din obligatia impusa de lege, sau din conventia dintre proprietari. (C. civ. 578, 586 si urm., 620 si urm.).

CAPITOLUL I
Despre servituti ce se nasc din situatia locurilor

Art. 578. - Locurile inferioare sint supuse a primi apele ce curg fireste din locurile superioare, fara ca mina omului sa fi contribuit la aceasta. Proprietarul inferior nu poate ridica stavili ca sa opreasca aceasta scurgere. Proprietarul superior nu poate face nici o lucrare spre agravarea servitutii fondului inferior.

Art. 579. - Cel ce are un izvor pe proprietatea sa poate face orice intrebuintare cu dinsul, fara insa a vatama dreptul ce proprietarul fondului inferior are dobindit sau prin vreun titlu sau prin prescriptie asupra acelui izvor.

Art. 580. - In acest caz, prescriptia nu se poate dobindi decit prin o folosinta neintrerupta in timp de 30 de ani, socotiti din ziua cind proprietarul fondului inferior a facut si a savirsit lucrari aparente destinate a inlesni trecerea si scurgerea apei in proprietatea sa.

Art. 581. - Proprietarul izvorului nu-i poate schimba cursul, cind izvorul da apa trebuincioasa locuitorilor unei comune, unui sat sau unui catun.

Art. 582. - Acela, a carui proprietate este pe marginea unei ape curgatoare, afara de apele care sint declarate dependente de domeniul public prin art. 476 la titlul Despre distinctiunea bunurilor, poate lua apa pentru irigatia proprietatilor sale, fara insa a o abate de tot. Acela prin al carui fond trece apa o poate chiar intrebuinta in toata intinderea prin care ar avea curgere, cu indatorire numai a-i lasa cursul firesc la iesirea din proprietatea sa.

Art. 583. - De se ridica vreo contestatie intre proprietarii carora aceste ape pot fi trebuincioase, tribunalele (instantele judecatoresti), la darea hotaririi, sint datoare sa caute a impaca interesul agriculturii cu respectul cuvenit proprietatii, observind intotdeauna regulamentele particulare si locale asupra curgerii si uzului apelor.

Art. 584. - Orice proprietar poate indatora pe vecinul sau la grantuirea proprietatii lipite cu a sa; cheltuielile granituirii se vor face pe jumatate.

Art. 585. - Tot proprietarul isi poate ingradi proprietatea, afara de exceptia ce se face la art. 616.

CAPITOLUL II
Despre servitutile stabilite de lege

Art. 586. - Servitutile stabilite de lege au de obiect utilitatea publica, sau a comunelor, ori aceea a particularilor.

Art. 587. - Acele stabilite pentru utilitatea publica sau comunala au de obiect cararea sau poteca pe linga marginea riurilor navigabile sau flotabile, constructia sau reparatia drumurilor, sau alte lucrari publice sau comunale.

Tot ce priveste acest fel de servituti se determina de catre legile sau regulamentele particular.

Art. 588. - Legea supune pe proprietari la osebite obligatii unul catre altul, fara chiar sa existe vreo conventie intre dinsii.

Art. 589. - Parte din acest obligatii e regulata de catre legile asupra politiei rurale. Celelalte sint relative la zidul sau la santul comun intre vecini, la cazul cind se poate inalta un contrazid, la privirea asupra proprietatii vecinului, la scurgerea stresinilor, la drumul de trecere.

SECTIUNEA I
Despre zidul si santul comun

Art. 590. - In orase si la tara, orice zid care serveste de despartire intre cladiri sau intre curte si gradina, si intre ograde la tara, se socoteste comun, daca nu exista un titlu sau semn care ar proba contrariul.

Art. 591. - Este semn de necomunitate cind culmea zidului este dreapta si perpendiculara despre peretele de o parte, iar despre cealalta parte infatiseaza un plan inclinat; in acest caz, zidul se presupune ca apartine exclusiv proprietarului despre care exista planul inclinat.

Art. 592. - Reparatia si recladirea zidului comun sint in sarcina tuturor devalmasilor, si in proportie cu dreptul fiecaruia.

Art. 593. - Cu toate acestea, fiecare coproprietar al unui zid comun poate fi aparat de a contribui la reparatii si recladiri, renuntind la dreptul sau, insa zidul comun nu ar sprijini vreo cladire a sa.

Art. 594. - Fiecare coproprietar poate sa zideasca in contra unui zid comun si sa bage grinzi sau legaturi in toata grosimea zidului, lasind 54 milimetri despre vecin, fara prejudiciul dreptului ce are vecinul ca sa scurteze acele grinzi pina in jumatatea zidului, in caz cind si el ar voi a pune grinzi tot in acele locuri, sau a lipi un cos. (C. civ. 599, 510, 610, 611).

Art. 595. - Orice coproprietar poate sa inalte zidul comun, dar e dator a face singur cheltuiala inaltarii, reparatiile de intretinere pentru partea inaltata si totodata pagubirile pentru sarcina cauzata zidului comun in proportie cu inaltimea.

Art. 596. - Daca zidul comun nu e in stare a purta greutatea inaltarii, cel ce vrea sa-l inalte e dator a-l face din intreg din temelie, cu cheltuiala sa, si orice adaos in grosime sa-l faca pe locul sau.

Art. 597. - Vecinul care n-a contribuit la inaltare poate cistiga dreptul de comunitate, platind cheltuiala pe jumatate, precum si pretul pe jumatate al locului ce s-ar fi intrebuintat pentru ingrosarea zidului.

Art. 598. - Orice vecin al unui zid poate sa-l faca comun, in parte sau tot, platind stapinului zidului jumatate din valoarea sa, sau jumatate din valoarea partii ce vrea sa faca comuna, precum si jumatate din valoarea locului pe care este cladit zidul.

Art. 599. - Unul din vecini nu poate gauri zidul comun, nici sa alature sau sa sprijine de dinsul vreo lucrare, fara consimtamintul celuilalt. In caz de impotrivire, el nu poate face aceasta fara a regula mai intii prin experti mijloacele necesare pentru ca acea lucrare sa nu vatame drepturile celuilalt.

Art. 600. - Fiecare poate in orase si suburbii a indatora pe vecinul sau, a contribui la cladirea si repararea ingradirii ce desparte casele, curtile si gradinile lor; inaltimea ingradirii se va hotari dupa regulamentele particulare sau dupa obiceiul obstesc si in lipsa de regulamente si de obicei, inaltimea zidului va fi de cel putin doi metri, socotindu-se si coama.

Art. 601. - Cind se recladeste un zid comun sau o casa, toate servitutile active si pasive se perpetua in privirea noului zid sau a noii case, fara a se putea insa ingreuna, daca recladirea s-a facut mai inainte de implinirea prescriptiei. (C. civ. 636 si urm.).

Art. 602. - Toate santurile intre doua proprietati se socotesc comune de nu va fi titlu sau semn contrariu.

Art. 603. - Este semn de necomunitate cind pamintul e inaltat sau aruncat numai de o parte a santului.

Art. 604. - Santul se socoteste a fi exclusiv al acelui in partea caruia pamintul e aruncat.

Art. 605. - Santul comun trebuie intretinut cu cheltuiala comuna.

Art. 606. - Orice gard ce desparte doua proprietati se socoteste comun, afara daca numai una singura din doua proprietati va fi ingradita, sau de nu va fi un titlu sau posesiune indestulatoare care sa constate din contra.

Art. 607. - Nu e iertat a sadi arbori care cresc inalti decit in departarea hotarita de regulamentele particulare sau de obiceiurile constante si recunoscute si in lipsa de regulamente si de obiceiuri, in departare de doi metri, de la linia despartitoare a celor doua proprietati pentru arborii inalti si de o jumatate de metru pentru celelalte plantatii si garduri vii.

Art. 608. - Vecinul poate cere ca arborii si gardurile vii pusi la o distanta mai mica sa se scoata.

Acela pe a carui proprietate se intind cracile arborilor vecinului poate sa-l indatoreze a le taia.

Daca radacinile se intind pe pamintul sau are drept a le taia singur.

Art. 609. - Arborii ce se afla in gardul comun sint comuni ca si gardul si fiecare din ambii proprietari e in drept a cere sa-i taie.

SECTIUNEA a II-a
Despre distanta si lucrarile intermediare cerute pentru oarecare constructii

Art. 610. - Cel ce face un put sau o privata linga un zid fie comun sau nu;
cel ce vrea sa cladeasca un camin sau vatra, o fierarie, un cuptor sau o soba, sa-i alature un ocol de vite, sau cel ce vrea sa puie linga zid un magazin (depozit) de sare, sau gramezi de materii corozive;
e indatorat sa lase departarea prescrisa de regulamente si obiceiuri particulare asupra unor asemenea obiecte, sau sa faca lucrarile prescrise de aceleasi legi si regulamente spre a nu aduce vatamare vecinului.

SECTIUNEA a III-a
Despre vederea in proprietatea vecinului

Art. 611. - Unul din vecini nu poate face, fara consimtamintul celuilalt, nici intr-un chip, fereastra sau deschidere intr-un zid comun.

Art. 612. - Nimeni nu poate avea vedere sau ferestre spre vedere, nici balcoane sau alte asemenea asupra proprietatii ingradite sau neingradite a vecinului sau, de nu va fi o distanta de 19 decimetri intre zidul pe care se deschid aceste vederi si proprietatea vecina.

Art. 613. - Nimeni nu poate avea vederi piezis pe proprietatea vecinului de nu va fi o distanta de sase decimetri.

Art. 614. - Distanta de care este vorba in cele doua articole precedente se socoteste de la fata zidului, pe care s-a deschis vederea, si, de vor fi balcoane sau alte asemenea, de la linia lor cea dinafara, pina la linia de despartire a celor doua proprietati.

SECTIUNEA a IV-a
Despre picatura stresinilor

Art. 615. - Tot proprietarul este dator a-si face streasina casei sale astfel incit apele din ploi sa se scurga pe terenul sau, sau pe ulite, iar nu pe locul vecinului sau.

SECTIUNEA a V-a
Despre dreptul de trecere

Art. 616. - Proprietarul al carui loc este infundat, care nu are nici o iesire la calea publica, poate reclama o trecere pe locul vecinului sau pentru exploatarea fondului, cu indatorire de a-l despagubi in proportie cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.

Art. 617. - Trecerea trebuie regulat facuta pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului inchis, ca sa iasa la drum.

Art. 618. - Cu toate acestea trebuie a se alege trecerea prin locul ce ar pricinui o mai putina paguba acelui pe al carui loc trecerea urmeaza a fi deschisa.

Art. 619. - Actiunea de despagubire in cazul prevazut prin art. 616 este prescriptibila; iar trecerea trebuie sa urmeze dupa prescriptie, desi actiunea de indemnitate nu s-ar mai putea admite.

CAPITOLUL III
Despre servitutile stabilite prin faptul omului

SECTIUNEA I
Despre osebite feluri de servituti ce se pot stabili asupra bunurilor

Art. 620. - Este iertat proprietarilor a stabili pe proprietatile lor, sau in folosul proprietatilor lor, orice servitute vor gasi de cuviinta, pe cit timp aceste servituti nu vor impune persoanei proprietarului fondului servient (supus servitutii) obligatia unui fapt personal, si pe cit timp aceste servituti nu vor fi contrarii ordinii publice.

Uzul si intinderea servitutilor stabilite astfel se reguleaza prin titlul ce le constituie, si in lipsa de titlu, dupa regulile urmatoare. (C. civ. 5, 623 si urm., 969).

Art. 621. - Servitutile sint stabilite sau in folosul cladirilor, sau in folosul pamintului.

Cele de felul dintii se numesc urbane, chiar cind cladirile pentru care servitutile sint instituite se vor afla nu numai in oras, dar si la tara; cele de al doilea fel se numesc rurale.

Art. 622. - Servitutile sint sau continue sau necontinue.

Servitutile continue sint acelea al caror exercitiu este sau poate fi continuu, fara sa aiba trebuinta de faptul actual al omului; astfel sint apaducele (apeductele), scursurile apelor, ferestrele si altele asemenea. Servitutile necontinue sint acelea care au trebuinta de faptul actual al omului spre a fi exercitatea, astfel este dreptul de trecere, de a lua apa din fintina, de a paste vite si alte asemenea.

Servitutile sint aparente sau neaparente. Servitutile aparente sint acelea care se cunosc prin lucrari exterioare, precum: o usa, o fereastra, o apaducere (apeduct), servitutile neaparente sint acelea ce n-au semn exterior de existenta lor, precum spre exemplu, prohibitiunea de a zidi pe un fond, sau de a nu zidi decit pina la o inaltime determinata.

SECTIUNEA a II-a
Despre modul cu care se stabilesc servitutile

Art. 623. - Servitutile continue si aparente se dobindesc prin titlu sau prin posesiune de 30 de ani. (C. civ. 622, 1846 si urm.).

Art. 624. - Servitutile continue neaparente si servitutile necontinue si neaparente nu se pot stabili decit prin titluri. (C. civ. 622, 628, 1845, 1846 si urm.).

Art. 625. - Destinatiunea proprietarului tine loc de titlu in privinta servitutilor continue si aparente. (C. civ. 622).

Art. 626. - Nu poate fi destinatiune a proprietarului decit numai cind se va dovedi ca cele doua fonduri acum despartite au fost averea aceluiasi proprietar, si ca printr-insul s-au pus lucrurile in starea din care a rezultat servitutea.

Art. 627. - Daca proprietarul a doua proprietati, intre care exista un semn vazut de servitute, instraineaza una din proprietati, fara ca contractul sa contina nici o conventie atingatoare de servitute, ea urmeaza de a exista intr-un mod activ sau pasiv in favoarea fondului instrainat, sau asupra fondului instrainat (C. civ. 1349).

Art. 628. - Titlul constitutiv al servitutii, in privinta servitutilor ce nu se pot dobindi prin prescriptie, nu poate fi inlocuit decit prin un titlu de recunoastere a servitutii si dat din partea proprietarului locului aservit. (C. civ. 1189).:

Art. 629. - Cind se stabileste o servitute se intelege ca se acorda totdeodata si toate mijloacele spre intrebuintarea ei.

Astfel servitutea de a lua apa din fintina altuia trage cu sine si dreptul de trecere. (C. civ. 630 si urm.).

SECTIUNEA a III-a
Despre drepturile proprietarului fondului carui se cuvine servitutea

Art. 630. - Acela carui se cuvine o servitute are dreptul a face toate lucrarile trebuincioase spre a se sluji cu dinsa si spre a o pastra.

Art. 631. - Aceste lucrari se fac cu cheltuiala sa, iar nu cu cheltuiala proprietarului fondului supus, afara numai cind se va stabili altfel in titlul de stabilire a servitutii.

Art. 632. - In cazul chiar unde proprietarul fondului supus este insarcinat prin titlu a face cu cheltuiala sa lucrarile trebuincioase pentru a se servi de servitute sau a o pastra, el poate totdeauna a se scuti de aceasta sarcina, lasind fondul supus in dispozitia proprietarului fondului carui se cuvine servitutea.

Art. 633. - Daca proprietatea pentru care s-a stabilit servitutea s-ar imparti, servitutea ramine tot aceeasi pentru fiecare parte, fara ca fondul supus sa se ingreuneze. Astfel, de va fi un drept de trecere, toti devalmasii vor fi indatorati a-l exercita prin acelasi loc.

Art. 634. - Proprietarul fondului supus servitutii nu poate face nimic spre a-i scadea intrebuintarea sau a i-o ingreuna. Astfel nu poate schimba starea locurilor, nici stramuta exercitarea servitutii dintr-un loc intr-altul, decit acela unde servitutea a fost din inceput stabilita. Cu toate acestea, daca acea stabilire primitiva a devenit mai impovaratoare proprietarului fondului supus, sau daca il opreste a-si face pe dinsul reparatii folositoare, va putea oferi proprietarului celuilalt fond un loc ce ar avea aceeasi inlesnire pentru exercitarea drepturilor sale, si acesta nu va putea refuza.

Art. 635. - Insa si acela ce are un drept de servitute nu-l poate intrebuinta decit dupa cuprinderea titlului sau, fara a putea face nici in fondul supus servitutii, nici in fondul pentru care servitutea este infiintata, vreo schimbare impovaratoare celui dintii fond.

SECTIUNEA a IV-a
Despre modul stingerii servitutilor

Art. 636. - Servitutile inceteaza cind lucrurile se gasesc in astfel de stare, incit servitutea nu se mai poate exercita (C. civ. 637, 638, 639, 1890).

Art. 637. - Ele renasc daca lucrurile sint restabilite intr-un chip incit servitutile sa se poata exercita, afara numai de nu ar fi trecut un spatiu de timp indestulator spre a se putea presupune ca s-a desfiintat servitutea, dupa cum se zice la art. 640 (C. civ. 1798).

Art. 638. - Orice servitute este stinsa, cind fondul catre care este datorita si acela ce o datoreste cad in aceeasi mina (C. civ. 1154, 1798).

Art. 639. - Servitutea este stinsa prin neuz in curs de 30 de ani. (C. civ. 1890).

Art. 640. - Acesti treizeci de ani se numara dupa osebite feluri de servituti, sau din ziua de cind a incetat de a se folosi de dinsa cind este vorba de servituti necontinue, sau din ziua de cind s-a facut un act contrar servitutii continue (C. civ. 636, 639).

Art. 641. - Modul servitutii se poate prescrie ca si servitutea si cu acelasi chip (C. civ. 639, 640).

Art. 642. - Daca proprietatea in folosul careia s-a stabilit servitutea este a mai multor coproprietari, intrebuintarea din partea unuia popreste prescriptia in privinta celorlalti (C. civ. 1036).

Art. 643. - Daca dintre coproprietari se gaseste unul in contra caruia prescriptia nu s-a putut aplica, precum un minor, acela pastreaza dreptul tuturor celorlalti coproprietari (C. civ. 1876).

CARTEA a III-a: DESPRE DIFERITELE MODURI PRIN CARE SE DOBINDESTE PROPRIETATEA

Art. 644. - Proprietatea bunurilor se dobindeste si se transmite prin succesiune, prin legate, prin conventie si prin traditiune. (C. civ. 480, 645, 650 si urm., 800 si urm., 942 si urm., 1837, 1895).

Art. 645. - Proprietatea se mai dobindeste prin accesiune sau incorporatiune, prin prescriptie, prin lege si prin ocupatiune. (C. civ. 482 si urm., 1837., 1909).

Art. 646. - Bunurile fara stapin sint ale statului. (C. civ. 477, 647, 680).

Art. 647. - Sint bunuri care nu apartin nimanui si al caror uz e comun tuturor. Legi de politie reguleaza felul intrebuintarii lor.

Art. 648. - Facultatea de a vina sau de a pescui este regulata prin legi particulare.

Art. 649. - Proprietatea unui tezaur este a acelui ce l-a gasit in propriul sau fond; daca tezaurul este gasit in fond strain, se imparte pe din doua intre cel ce l-a descoperit si intre proprietarul fondului.

Tezaurul este orice lucru ascuns sau ingropat, pe care nimeni nu poate justifica ca este proprietar si care este descoperit printr-un pur efect al hazardului. (C. civ. 489, 490, 491)

TITLUL I
DESPRE SUCCESIUNI

Art. 650. - Succesiunea se defera sau prin lege, sau dupa vointa omului, prin testament. (C. civ. 651 si urm., 800 si urm.).

CAPITOLUL I
Despre deschiderea succesiunilor

Art. 651. - Succesiunile se deschid prin moarte.

Art. 652. - Legea reguleaza ordinea succesiunilor intre mostenitorii legitimi.

Copiii naturali, in privinta succesiunii mamei lor si a colateralilor sai, sint asimilati copiilor legitimi si viceversa. In lipsa de mostenitori legitimi sau naturali, bunurile se mostenesc de sotul supravietuitor. In lipsa de sot, statul devine mostenitor. (C. civ. 646, 659 si urm., 679 si urm.).

Art. 653. - Descendentii si ascendentii au de drept posesiunea succesiunii din momentul mortii defunctului.

Ceilalti mostenitori intra in posesia succesiunii cu permisiunea justitiei. (C. civ. 889 si urm., 911, 917, 1860).

CAPITOLUL II
Despre calitatile cerute pentru a succede

Art. 654. - Pentru a succede trebuie neaparat ca persoana ce succede sa existe in momentul deschiderii succesiunii.

Copilul conceput este considerat ca exista.

Copilul nascut mort este considerat ca nu exista.

Art. 655. - Sint nedemni de a succede si prin urmare exclusi de la succesiune:

1. Condamnatul pentru ca a omorit sau a incercat sa omoare pe defunct.
2. Acela care a facut in contra defunctului o acuzatie capitala, declarata de judecata caloamnioasa.
3. Mostenitorul major care, avind cunostinta de omorul defunctului, nu a denuntat aceasta justitiei. (C. civ. 656, 657).

Art. 656. - Lipsa de denuntare nu poate vatama in drepturile lor pe ascendentii si descendentii omoritorului, pe afinii sai de acelasi grad, pe sotul sau sotia sa, pe fratii sau surorile sale, pe unchii sau matusile sale, pe nepotii sau nepoatele sale. (C. civ. 655).

Art. 657. - Mostenitorul departat de la succesiune ca nedemn este obligat a intoarce toate fructedle si veniturile a caror folosisnta a avut-o de la deschiderea succesiunii.

Art. 658. - Copiii nedemnului viind la succesiune, in virtutea dreptului lor propriu, fara ajutorul reprezentarii, nu sint departati pentru greseala tatalui lor; aceasta insa nu poate nici intr-un caz reclama uzufructul bunurilor succesiunii, pe care legea il acorda tatilor si mamelor asupra bunurilor copiilor lor. (C. civ. 664 si urm., 698, 755).

CAPITOLUL III
Despre deosebite ordine de succesiune

SECTIUNEA I
Dispozitii generale

Art. 659. - Succesiunile sint deferite copiilor si descendentilor defunctului, ascendentilor si rudele lor colaterale, in ordinea si dupa regulile mai jos determinate. (C. civ. 652, 669 si urm.).

Art. 660. - Proximitatea rudeniei se stabileste prin numarul generatiilor; fiecare generatie numara un grad (C. civ. 661).

Art. 661. - Sirul gradelor formeaza linia; se numeste linie dreapta sirul gradelor intre persoanele ce se cobor una dintr-alta; linie colaterala sirul gradelor intre persoanele ce nu se cobor unele din altele, dar care se cobor dintr-un autor comun.

Linia dreapta se imparte in linie dreapta descendenta si in linie dreapta ascendenta.

Intiia este aceea ce leaga pe capul neamului cu acei ce se cobor de la el; a doua este aceea ce leaga o persoana cu acei din care ea se coboara.

Art. 662. - In linie dreapta se numara atitea grade cite sint si generatii intre persoane; astfel fiul este catre tatal sau in cel dintii grad; nepotul de fiu in cel de al doilea, si viceversa, tatal si bunul catre fiii lor si nepotii lor de fiu.

Art. 663. - In linie colaterala gradele se numara dupa generatii, incepind de la una din rude pina la autorul comun si de la acesta pina la cealalta ruda.

Fratii dar sint in gradul al doilea; unchiul si nepotul in al treilea, verii primari in al patrulea si c.l.

SECTIUNEA a II-a
Despre reprezentare

Art. 664. - Reprezentarea este o fictiune a legii, care are de efect de a pune pe reprezentanti in locul, in gradul si in dreptul reprezentantului. (C. civ. 672, 698, 755).

Art. 665. - Reprezentarea se intinde nemarginit in linie directa descendenta.

Ea este admisa in toate cazurile, concure copiii defunctului cu descendentii unui copil mort mai dinainte, intimple-se ca toti copiii defunctului fiind morti inaintea lui, descendentii zisilor copii sa se gaseasca intre ei in grade egale sau neegale.

Art. 666. - In linie colaterata, reprezentarea este admisa in privinta copiilor si descendentilor fratilor sau surorilor defunctului, vie ei la succesiunea sa in concurs cu unchi sau matuse, intimplindu-se ca la toti fratii si surorile defunctului, fiind morti mai dinainte, succesiunea sa se gaseasca trecuta la descendentii lor, in grade egale sau neegale. (C. civ. 672 si urm.).

Art. 667. - In toate cazurile in care reprezentarea este admisa, partajul se face pe tulpina (souche); daca aceeasi tulpina a produs mai multe ramuri, subdivizia se face iarasi pe tulpina in fiecare ramura, si membrii aceleiasi ramuri se impart egal intre dinsii.

Art. 668. - Nu se reprezinta decit persoanele moarte.

Poate cineva reprezenta pe acela la a carei succesiune a renuntat. (C. civ. 696, 698).

SECTIUNEA a III-a
Succesiunile deferite descendentilor

Art. 669. - Copiii sau descendentii lor succed tatalui, mamei, mosilor, moaselor (bunicilor, bunicelor), si oricarui alt ascendent, fara deosebire de sex si chiar de ar fi nascuti din deosebite casatorii. Ei succed in parti egale cind se gasesc toti in gradul dintii si sint chemati dupa propriul lor drept; ei succed pe tulpina cind sint chemati toti sau unul din ei prin reprezentare.

SECTIUNEA a IV-a
Despre succesiunile deferite ascendentilor

Art. 670. - Daca defunctul n-a lasat posteritate (descendenti), nici frate, nici surora, nici descendenti dintr-acestia, succesiunea se cuvine ascendentilor din gradul de rudenie cel mai aproape.

Ascendentii de acelasi grad mostenesc parti egale. (C. civ. 659 si urm., 675).

Art. 671. - Daca tatal si mama unei persoane moarte fara descendenti i-au supravietuit, lasind acea persoana frati, surori, sau descendenti ai acestora, succesiunea se divide in doua portiuni egale, din care jumatate numai se cuvine tatalui si mamei si se imparte deopotriva intre dinsii. (C. civ. 673).

SECTIUNEA a V-a
Despre succesiunile colaterale

Art. 672. - In caz de a muri mai dinainte tatal si mama unei persoane moarte fara posteritate, fratii, surorile sau descendentii lor sint chemati la succesiune, departand pe ascendenti si pe ceilalti colaterali. Ei succed dupa propriul lor drept, sau prin reprezentare, in modul regulat in sectiunea II a acestui cap. (C. civ. 659 si urm., 666, 698).

Art. 673. - Daca tatal si mama persoanei moarte fara posteritate i-au supravietuit, fratii si surorile sau reprezentantii lor iau jumatate succesiunea. Daca numai tatal sau numai mama i-a supravietuit, fratii, surorile sau reprezentantii lor iau trei patrimi ale succesiunii. (C. civ. 671).

Art. 674. - Partajul jumatatii sau celor trei patrimi cuvenite fatilor sau surorilor, dupa continerea articolului precedent, se face intre ei in portiuni egale, daca sint toti dintr-aceeasi casatorie; de sint din casatorii diferite, diviziunea se face pe jumatate intre cele doua linii paterna si materna a defunctului; fratii primari iau parte in amindoua liniile, uterinii sau consingenii ("fratii uterini" sint fratii din aceeasi mama, avind tata diferit; "fratii consingeni" sint fratii din acelasi tata, avind mame diferite) fiecare in linia sa numai. Daca sint frati sau surori numai intr-o linie, ei succed in total, excluzind pe toate rudele din cealalta linie. (C. civ. 672 si urm.).

Art. 675. - In lipsa de frati sau surori sau de descendenti dintr-insii si in lipsa de ascendenti, succesiunea se da rudelor colaterale din gradul de rudenie cel mai apropiat.

Cind sint mai multe rude colaterale in acelasi grad, succesiunea se imparte egal intre dansele. (C. civ. 663).

Art. 676. - Rudele succed pina la al doisprezecelea grad inclusiv.

CAPITOLUL IV
Despre succesiunile neregulate

SECTIUNEA I
Despre drepturile copiilor naturali asupra bunurilor mamei lor si despre succesiunea copiilor naturali morti fara posteritate

Art. 677. - (Abrogat ca urmare a abrogarii - prin art. 49 al Dec. nr. 32 din 31.1.1954 - a Dec. nr. 130 din 2.IV.1949 pentru reglementarea conditiei juridice a copilului natural).

Art. 678. - Succesiunea copilului natural, mort fara posteritate, se cuvine mamei sale, si, in lipsa mamei, rudelor ei celor mai de aproape.

SECTIUNEA a II-a
Despre succesiunea sotului supravietuitor si despre a statului

Art. 679. - Cind defunctul nu are nici rude in gradul succesibil, nici copii naturali, bunurile succesiunii trec la sotul in viata nedespartit.

Art. 680. - In lipsa de mostenitori legali sau testamentari, bunurile lasate de defunct trec in proprietatea statului. (C. civ. 652).

Art. 681. - Sotul in viata si statul care cer succesiunea sint obligati a face sa se puna peceti, a pretinde sa se faca inventar, dupa formele prescrise pentru acceptarea succesiunilor sub beneficiu de inventar.

Art. 682. - Sotul in viata este inca dator a transforma in numerar lucrurile miscatoare sau a da cautiune solvabila pentru restituirea succesiunii, in caz cind s-ar prezenta mostenitori ai defunctului in termen de 3 ani. Dupa acest termen cautiunea este liberata.

Art. 683. - Sotul in viata sau statul, care n-au indeplinit formalitatile la care sint respectiv indatorati, pot sa fie supusi la daune-interese catre mostenitorii ce s-ar arata.

SECTIUNEA a III-a
Despre dreptul de mostenire al femeii cind se afla in concurenta cu descendentii sau alte rude care sint chemate dupa legi la succesiunea sotului ei mort

Art. 684. - Cind barbatul moare si vaduva sa n-are avere, dinsa ia o portiune virila in uzufruct, din succesiunea barbatului, daca acesta are descendenti.

Cind barbatul lasa un singur descendent, portiunea femeii in succesiune va fi numai de a treia parte. Acest drept incepe de la epoca incetarii uzufructului legal.

Cind barbatul lasa rude de sus sau de alaturi, atunci femeia succede la o patrime in plina proprietate din averea mortului.

CAPITOLUL V
Despre acceptarea si repudierea mostenirilor

SECTIUNEA I
Despre acceptare

Art. 685. - Succesiunea poate fi acceptata curat si simplu, sau sub beneficiu de inventar. (C. civ. 686 si urm., 699 si urm., 704 si urm.).

Art. 686. - Nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei mosteniri ce i se cuvine. (C. civ. 693. 703, 712).

Art. 687. - Minorii si interzisii nu pot face valabil acceptarea unei mosteniri decit conform dispozitiilor titlului de la minoritate si tutela.

Art. 688. - Efectul acceptarii se suie pina la ziua deschiderii succesiunii. (C. civ. 651).

Art. 689. - Acceptarea poate fi sau expresa sau tacita. Este expresa cind se insuseste titlul sau calitatea de erede intr-un act autentic sau privat; este tacita cind eredele face un act, pe care n-ar putea sa-l faca decit in calitatea sa de erede, si care lasa a se presupune neaparat intentia sa de acceptare. (C. civ. 690 si urm., 703, 712, 1171 si urm., 1176 si urm.).

Art. 690. - Actele curat conservatorii, de ingrijire si de administratie provizorie, nu sint acte de primirea mostenirii, daca cel ce le-a facut n-a luat titlu sau calitate de erede. (C. civ. 707).

Art. 691. - Donatiunea, vinderea sau transportul (cesiunea) drepturilor succesorale facute de un erede, trage dupa sine acceptarea succesiunii.

Tot asemenea se intimpla:

1. Cind unul din erezi renunta chiar gratuit in folosul unui sau a mai multi din coerezi.
2. Cind renuntarea se face in folosul tuturor coerezilor fara deosebire, si se primeste de renuntator pretul renuntarii (C. civ. 707).

Art. 692. - Cind acela carui se cuvine o succesiune a murit fara sa se fi lepadat de dinsa, sau fara sa o fi acceptat expres sau tacit, erezii sai pot de-a dreptul sa accepte sau sa se lepede de dinsa. (C. civ. 689, 693, 700).

Art. 693. - Daca erezii sai nu se invoiesc pentru acceptarea sau pentru lepadarea succesiunii, succesiunea se va accepta sub beneficiu de inventar. (C. civ. 692, 704 si urm.).

Art. 694. - Majorele nu poate sa-si atace acceptarea expresa sau tacita a unei succesiuni decit in cazul cind aceasta acceptare a fost urmarea unei viclenii ce s-a intrebuintat in privinta-i. El nu poate reclama in contra acceptarii pentru cuvinte de vatamare, decit in cazul in care succesiunea ar fi absorbita sau micsorata cu mai mult de jumatate, prin descoperirea unui testament necunoscut in momentul acceptarii. (C. civ. 953, 960, 1165).

SECTIUNEA a II-a
Despre renuntarea la succesiune

Art. 695. - (Abrogat prin art. 25 al Dec. nr. 40 din 22.I.1953 privitor la procedura succesorala notariala).

Art. 696. - Eredele ce renunta este considerat ca n-a fost nicioadata erede. (C. civ. 699, 701, 752).

Art. 697. - Partea renuntatorului profita coerezilor sai; daca este singur, succesiunea trece la gradul urmator. (C. civ. 660 si urm., 701).

Art. 698. - Eredele renuntator nu poate fi reprezentat niciodata. Daca renuntatorul este singur in gradul sau, sau daca toti coerezii sai renunta, copiii lor vin la succesiune in virtutea propriului lor drept, pentru parti egale. (C. civ. 664 si urm., 668).

Art. 699. - Creditorii acelui ce renunta in paguba lor pot sa ia autorizatia justitiei ca sa accepte succesiunea pentru debitoarele lor, in locul si rindul sau.

Intr-aces caz renuntarea este anulata numai in favorul creditorilor si numai pina la concurenta creantelor lor. Acceptarea nu se face in folosul eredelui care a renuntat. (C. civ. 974, 975).

Art. 700. - Dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii.

In cazul cind mostenitorul a fost impiedicat de a se folosi de dreptul sau, din motive de forta majora, instanta judecatoreasca, la cererea mostenitorului, poate prelungi termenul cu cel mult 6 luni de la data cind a luat sfirsit impiedicarea. (C. civ. 692, 709, 1890)

Art. 701. - In tot timpul in care prescriptia dreptului de a accepta nu este dobindita in contra erezilor ce au renuntat, ei au inca facultatea de a accepta succesiunea, daca succesiunea nu este deja acceptata de alti erezi. Nu se pot vatama insa drepturile care ar fi dobindite de alte persoane asupra bunurilor succesiunii, sau prin prescriptie, sau prin acte valabile, facute de curatorele succesiunii vacante. (C. civ. 1882, 1890).

Art. 702. - Nici chiar prin contractul casatoriei (in prezent, raporturile patrimoniale dintre soti sint reglementate de Codul familiei, care nu admite incheierea unui contract de casatorie) nu se poate renunta la succesiunea unui om in viata, nici nu se pot instraina drepturile eventuale ce s-ar putea dobindi asupra succesiunii. (C. civ. 5, 965).

Art. 703. - Erezii care au dat la o parte, sau au ascuns lucruri ale unei succesiuni, nu mai au facultatea de a se lepada de dinsa; cu toata renuntarea lor, ei ramin erezi si nu pot lua nici o parte din lucrurile date la o parte sau ascunse. (C. civ. 712).

SECTIUNEA a III-a
Despre beneficiul de inventar, despre efectele sale si despre obligatiile eredelui beneficiar

Art. 704. - Declaratia unui erede ca ia aceasta calitate sub beneficiu de inventar trebuie sa fie facuta la grefa tribunalului de prima instanta a districtului in care succesiunea este deschisa; ea trebuie sa fie inscrisa pe registrul destinat pentru trecerea actelor de renuntare. (C. civ. 685, 693, 705).

Art. 705. - Aceasta declaratie n-are efect decit fiind precedata sau urmata de un inventar fidel si exact al bunurilor succesiunii, facut dupa formele cerute de legile de procedura si in termenele mai jos hotarite.

Art. 706. - Se da eredelui din ziua deschiderii succesiunii 3 luni pentru facerea inventarului.

I se mai acorda pentru a delibera asupra acceptarii sau repudierii succesiunii un termen de 40 zile, care va incepe a curge din ziua expirarii a celor 3 luni date pentru inventar, sau din ziua incheierii inventarului, daca s-a terminat mai inainte de expirarea celor 3 luni.

Art. 707. - Daca cu toate acestea, sint in succesiune obiecte supuse stricaciunii, sau obiecte a caror conservare ar costa mult, eredele poate in calitatea sa de persoana in drept a succede si fara sa se poata zice ca s-a facut acceptare din parte-i, sa ia autorizarea justitiei ca se se vinza acele obiecte.

Aceasta vinzare trebuie sa se faca cu forma vinzarilor publice. (C. civ. 690 si urm., 716, 1388 si urm.).

Art. 708. - In tipul termenelor pentru facerea inventarului si pentru deliberare, eredele nu poate fi silit a se pronunta si nu se poate obtine o condamnatiune (hotarire) in contra-i. Daca el renunta dupa expirarea termenelor, sau inaintea expirarii lor, cheltuielile ce legiuit s-au facut de dinsul pina la acea epoca privesc succesiunea. (C. civ. 706, 709 si urm., 723, 1844).

Art. 709. - Dupa expirarea termenelor aratate, eredele urmarit poate cere un nou termen, pe care tribunalul ce se afla in cercetarea urmaririi il acorda sau il refuza dupa circumstante.

Art. 710. - Cheltuielile urmaririi, in cazurile articolului precedent, privesc succesiunea, daca eredele justifica, sau ca n-a cunoscut evenimentul mortii sau ca termenele i-au fost neindestulatoare, din cauza situatiei bunurilor, sau din cauza contestatiilor ivite. Daca el nu poate justifica, cheltuielile il privesc.

Art. 711. - Eredele conserva cu toate acestea, dupa expirarea termenelor acordate de art. 706, chiar dupa expirarea termenelor date de judecator, conform art. 709, facultatea de a face inca inventar si de a se declara erede beneficiar; aceasta insa in caz cind dinsul n-a facut acte de erede sau in caz cind nu este dat in contra-i o hotarire judecatoreasca desavirsita (definitiva), care sa-l condamne ca erede curat si simplu. (C. civ. 689 urm.).

Art. 712. - Eredele care a ascuns obiecte de ale succesiunii sau care cu stiinta si rea credinta n-a trecut in inventar efecte (lucruri) dintr-insa, nu se poate folosi de beneficiul de inventar. (C. civ. 703; C. civ.fr. 801).

Art. 713. - Beneficiul de inventar da eredelui avantajul:

1. De a plati datoriile succesiunii numai pina in concurenta valorii bunurilor ce el a primit; de a se scuti chiar de plata datoriilor, predind toate bunurile succesiunii creditorilor si legatarilor.
2. De a nu amesteca bunurile sale proprii cu acelea ale succesiunii si de a conserva in contra succesiunii dreptul de a cere plata creantelor sale. (C. civ. 777, 778, 1108 pct. 4.).

Art. 714. - Eredele beneficiar administreaza bunurile succesiunii si este dator sa dea socoteala de administrarea sa creditorilor si legatarilor. El nu devine raspunzator cu bunurile sale proprii, decit dupa ce i se va fi cerut darea socotelilor si el nu va fi indestulat aceasta indatorire.

Dupa lamurirea socotelilor, el nu poate fi raspunzator cu bunurile sale proprii, decit pina la concurenta sumelor ce ramine dator. (C. civ. 777).

Art. 715. - El nu raspunde pentru administratia sa decit de greseli grave

Art. 716. - El nu poate vinde obiecte mobile ale succesiunii, decit prin formele legiuite pentru vinzarile publice.

Daca el reprezinta (prezinta) in natura obiectele miscatoare, nu raspunde decit de deprecierea sau deteriorarea lor cauzata din neglijenta sa. (C. civ. 472 si urm., 707, 1388 si urm.).

Art. 717. - El nu poate vinde imobilele decit dupa formele prescrise de procedura. El da mandat creditorilor ipotecari, care au facut cerere, a primi pretul. (C. civ. 462 si urm.)

Art. 718. - El este dator, daca creditorii sau alte persoane interesate o cer, sa dea cautiune solvabila pentru pretul miscatoarelor cuprinse in inventar si pentru portiunea pretului imobilelor nedelegata creditorilor ipotecari. De nu se va da aceasta cautiune, se vor vinde miscatoarele si pretul lor se va depune, ca si portiunea nedelegata din pretul imobilelor, spre a se intrebuinta la desfacerea sarcinilor succesiunii. (C. civ. 1675 si urm.).

Art. 719. - Daca unii din creditori se opun, eredele beneficiar nu poate plati decit dupa ordinea si chipul regulat de judecator.

Daca creditorii nu se opun, eredele plateste creditorilor si legatarilor, dupa rindul cererii.

Art. 720. - Creditorii ce nu se opun si care se prezinta, dupa lamurirea socotelilor si plata relicvatelor ( prin "relicvat" se intelege ceea ce ii ramine mostenitorului dupa incheierea definitiva a socotelilor), nu au recurs decit in contra legatarilor; acei care se prezinta inaintea lamuririi socotelilor si platii relicvatelor vor avea recurs si in contra creditorilor platiti inaintea lor. (C. civ. 893, 896, 909).

Art. 721. - Creditorii ce se opun vor avea recurs si in contra eredelui.

Art. 722. - In toate cazurile prevazute de art. 719 (din eroare se face trimitere la art. 719 in loc de art. 721) si 720, recursul se prescrie dupa expirarea termenului de trei ani, care incepe din ziua lamuririi socotelilor si a platii relicvatului.

Art. 723. - Cheltuielile pentru peceti (sigilii), pentru facerea inventarului si pentru darea socotelilor privesc succesiunea. (C. civ. 919).

SECTIUNEA a IV-a
Despre succesiunile vacante

Art. 724. - Daca dupa expirarea termenelor pentru facerea inventarului si pentru deliberare, nu se prezinta nimeni ca sa reclame succesiunea si daca nu este nici un erede cunoscut, sau daca erezii cunoscuti s-au lepadat de succesiune, succesiunea este privita ca vacanta.

Art. 725. - Tribunalul de intiia instanta din districtul in care succesiunea este deschisa numeste un curatore dupa cererea persoanelor interesate, sau dupa aceea a procurorului.

Art. 726. - Curatorele unei succesiuni vacante trebuie inainte de toate sa constate printr-un inventar succesiunea; el exercita si urmareste drepturile ei; raspunde la cererile facute in contra-i; administreaza sub indatorire de a varsa numerarul succesiunii, ca si sumele adunate din vinzarea mobilelor si imobilelor, in casa de consemnatiuni si depozite si in fine sub aceea de a da socoteli.

Art. 727. - Dispozitiile sectiunii III din acest capitol asupra formelor cerute pentru facerea inventarului, asupra modului de administratie si asupra socotelilor ce eredele beneficiar este dator sa dea, sint indatoritoare si pentru curatorii succesiunilor vacante.

CAPITOLUL VI
Despre impartire si despre raporturi

SECTIUNEA I
Despre impartirea succesiunii

Art. 728. - Nimeni nu poate fi obligat a ramine in indiviziune. Un coerede poate oricind cere imparteala succesiunii, chiar cind ar exista conventii sau prohibitii contrarii.

Se poate face invoire pentru suspendarea diviziunii pe termen de cinci ani. Dupa trecerea acestui timp, invoirea se poate reinnoi. (C. civ. 5, 968, 1008).

Art. 729. - Diviziunea poate fi ceruta chiar cind unul sau mai multi din erezi au posedat parti separate din succesiune, daca nu a fost act de imparteala sau daca nu se poate opune prescriptia. (C. civ. 1837, 1890).

Art. 730. - Daca toti erezii sint prezenti si majori, se pot imparti intre dinsii, oricum ar voi, fara indeplinirea vreunei formalitati.

Daca toti erezii nu sint prezenti sau daca intre dinsii sint minori sau interzisi, atunci se vor pune peceti (sigilii), pe efectele (lucruri) succesiunii in cel mai scurt termen, sau dupa cererea erezilor sau dupa aceea a procurorului tribunalului de prima instanta. (C. civ. 747 si urm.).

Art. 731. - Creditorii pot si ei sa ceara punerea de peceti in virtutea unui titlu executoriu, sau a unei permisiuni judecatoresti. (C. civ. 780, 974, 1825).

Art. 732. - Dupa punerea pecetilor, creditorii pot face opozitie si fara a avea titluri executorii sau permisiunea justitiei.

Art. 733. - Daca vreunul din coerezi nu consimte la facerea impartelii, sau daca se ivesc contestatii, ori in privinta modului de procedare, sau asupra chipului de a o termina, tribunalul se pronunta in mod sumar sau numeste, de cere trebuinta, pentru operatiile impartelii, pe unul din judecatori, dupa raportul caruia judeca contestatiile.

Art. 734. - Estimatia imobilelor se face de experti alesi de partile interesate; de experti numiti din oficiu cind partile refuza a-i alege.

Procesul-verbal al expertilor trebuie sa arate bazele estimatiei; sa indice daca obiectul estimat poate sa fie comod impartit si in ce chip; sa fixeze, in fine, in caz de impartire, fiecare din partile, ce se pot forma, precum si valoarea lor.

Art. 735. - Estimatia mobilelor trebuie sa se faca de oameni cunoscatori si dupa adevaratul lor pret.

Art. 736. - Fiecare din coerezi poate cere partea sa in natura din mobilele sau imobilele succesiunii. Cu toate acestea, de sint creditori secvestranti sau oponenti, sau daca majoritatea coerezilor socoteste necesara vinderea mobilelor pentru plata datoriilor succesiunii, ele se vind public dupa formele obisnuite.

Daca imobilele nu se pot imparti, se vor vinde la tribunal prin licitatie.

Daca toate partile sint majore, ele pot conveni sa faca vinzarea in fata unui arbitru, numit de dinsele.

Art. 737. - Dupa ce mobilele si imobilele s-au estimat si s-au vindut, judecatorul, de cere trebuinta, trimite pe parti la un arbitru numit cu consimtamintul lor, sau numit de-a dreptul de dinsul, cind partile nu se unesc pentru numireda lui.

Se procede inaintea acestui arbitru la facerea socotelilor ce copartitorii pot fi datori a-si da unii altora, la formarea activului si pasivului ereditatii, la compounerea partilor si la restitutiile ce erezii ar trebui a-si face intre dinsii.

Art. 738. - Fiecare erede raporteaza la masa succesiunii, conform cu regulile mai jos prescrise, donatiunile ce a primit si sumele ce este dator catre succesiune. (C. civ. 739 si urm., 751 si urm).

Art. 739. - Daca raportul nu se face in natura, coerezii carora li se datoreaza iau mai intii o parte egala din masa succesiunii.

Aceste preluari se fac, pe cit este posibil, in obiecte de aceeasi natura si calitate cu acelea ce erau sa fie date in natura. (C. civ. 764 si urm., 769).

Art. 740. - Dupa preluari, se formeaza din restul masei succesiunii atitea parti egale citi sint si erezi sau stirpe (tulpini) impartitoare. (C. civ. 741 si urm).

Art. 741. - La formarea si compunerea partilor, trebuie sa se dea in fiecare parte, pe cit se poate, aceeasi cantiate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creante de aceeasi natura si valoare.

Se va evita insa, cit va sta prin putinta, imbucatatirea peste masura a eritajelor (imobilelor) si digviziunea exploatatiunilor.

Art. 742. - Inegalitatea partilor date in natura se compenseaza prin bani. (C. civ. 1737 pct. 3, 1741).

Art. 743. - Partile se formeaza de unul dintre coerezi sau de alta persoana, daca toti erezii sint de acord in alegere si daca cel ce a fost ales accepta insarcinarea; in caz contrar, partile se formeaza de un expert numit de judecator.
Partile apoi se trag la sorti. Daca insa erezii vin la mostenire cu parti inegale, autoritatea judecatoreasca decide de trebuie sa se procedeze prin tragere la sorti in parte, sau prin darea partilor in total.

Art. 744. - Mai inainte de a proceda la tragerea partilor la sorti, fiecare compartitor este admis a propune reclamarile sale, in conttra formarii partilor.

Art. 745. - Regulile stabilite pentru impartirea masei de mostenire se vor observa in subdiviziunile ce se vor face intre stirpele compartitoare. (C. civ. 667, 669 si urm.).

Art. 746. - Daca asupra operatiilor trimise inaintea arbitrului se fac contestatii, arbitrul incheie proces-verbal pentru dificultatile si zisele partilor, si le trimite inaintea judecatorului pentru imparteala.

Art. 747. - Daca toti coerezii nu sint prezenti sau de sint intre ei interzisi sau minori, impartirea trebuie sa se faca inaintea judecatoriei, observind regulile prescrise in articolele precedente din aceasta sectiune.

Daca sint mai multi minori cu interese contrarii la imparteala, se va da fiecarui dintr-insii un tutore special.

Art. 748. - In cazul articolelor precedente, licitatia, de este trebuinta, nu se va putea face decit inaintera judecatoriei cu formele prescrise pentru instrainarea bunurilor minorilor. Strainii (cei ce nu au calitatea de mostenitori) vor fi totdeauna admisi. (C. civ. 1388 si urm.).

Art. 749. - Impartirile facute conform cu regulile mai sus prescrise, sau de tutori cu autorizatia consiliului de familie, sau in numele absentilor (disparutilor) sisnt definitive. (C. civ. 954, 1166).

Art. 750. - Dupa imparteala se va remite fiecarui din compartitori titlurile particulare obiectelor ce i s-au dat.

Titlurile unei proprietati impartite se tin de acela ce a luat partea cea mai mare, cu indatorire de a le prezenta cind compartitorii, avind trebuinta de ele, i le vor cere.

Titlurile ereditatii intregi se tin de acel erede pe care toti l-au ales ca depozitar, cu indatorirea de a le prezenta la orice cerere.

Daca nu este unire pentru aceasta alegere, atunci titlurile se depun in arhiva statului si judecatorul libereaza de pe dinsele fiecarui din erezi cite o copie legalizata.

SECTIUNEA a II-a
Despre raporturi

Art. 751. - Fiul sau descendentele care vine la succesiune, chiar sub beneficiu de inventar, impreuna cu fratii ori surorile sale, sau cu descendentii acestora, trebuie a raporta coerezilor sai tot ce a primit de la defunct prin dar, atit direct cit si indirect, afara de cazul cind donatorele a dispus altfel. (C. civ. 738, 752 si urm., 845, 846).

Art. 752. - Eredele ce renunta la succesiune poate popri (pastra) darul, sau a cere legatul ce i s-a facut, in limitele partii disponibile. (C. civ. 696 si urm., 763, 841, 846, 851).

Art. 753. - Donatorul care nu avea calitatea de a mosteni in momentul donatiunii, dar care va avea aceasta calitate la epoca deschiderii succesiunii, este obligat de a face raport, daca donatorele nu l-a dispensat de aceasta.

Art. 754. - Donatiile si legatele facute fiului unei persoane, care are calitatea de erede in momentul deschiderii succesiunii, sint prezumate ca s-au facut cu scutirea de raport. (C. civ. 756, 763, 846).

Art. 755. - Fiul care vine cu dreptul sau propriu la succesiunea donatorului nu este obligat a raporta darul facut parintelui sau, chiar cind ar primi succesiunea acestuia; dar cind fiul vine la succesiune cu dreptul de reprezentare, atunci este dator sa raporteze aceea ce s-a daruit parintelui sau; chiar in cazul cind ar fi renuntat la succesiunea parintelui.

Art. 756. - Donatiile si legatele sotului unui descendent succesibil sint socotite ca facute cu scutirea de raport.

Daca darurile sau legatele s-au facut la doi soti impreuna, din care numaiunul este descendente cu drept de succesiune, partea daruita acestuia din urma este supusa raportului.

Art. 757. - Raportul nu se poate face decit numai la succesiunea donatorului.

Art. 758. - Coeredele este dator a raporta aceea ce parintele a cheltuit cu dinsul dotindu-l, procurindu-i vreo cariera sau platindu-i datoriile.

Art. 759. - Cheltuielile de nutriment, intretinere, educatie, de invatatura unui mestesug, cheltuielile ordinare pentru imbracaminte si alte obiecte trebuincioase la intrarea in armata, cheltuielile de nunta si prezenturile (darurile) obisnuite nu supuse raportului.

Art. 760. - Imobilul care s-a pierdut din caz fortuit si fara greseala donatorului nu este supus raportului. (C. civ. 1018, 1102, 1156).

Art. 761. - Daca inzestratorul ascendent plateste barbatului zestrea fara asigurari suficiente, fiica inzestrata va fi datoare a raporta numai actiunea in contra barbatului.

Art. 762. - Fructele si interesele (dobinzile) lucrurilor supuse raportului nu sint debite decit din ziua deschiderii succesiunii. (C. civ. 482 si urm., 522 si urm., 651, 854, 1587 si urm.).

Art. 763. - Legatarii si creditorii nu pot pretinde ca erezii sa faca raport. (C. civ. 757, 848).

Art. 764. - Raportul se face sau in natura, sau scazindu-se valoarea sa din partea celui obligat a face raport. (C. civ. 738, 739, 765 si urm., 772).

Art. 765. - Raportul se poate pretinde in natura pentru imobile; cind cel ce a primit imobilul l-a instrainat sau ipotecat, inaintea deschiderii succesiunii, raportul in natura nu este obligatoriu.

Raportul in acest caz se pretuieste dupa valoarea ce imobilul a avut in momentul deschiderii succesiunii. (C. civ. 741, 766 si urm.).

Art. 766. - In orice caz, trebuie sa se tina socoteala donatorului de cheltuielile necesare si utile. (C. civ. 539, 766, 771, 1345).

Art. 767. - Donatorul este raspunzator de toate degradarile si deteriorarile care au micsorat valoarea imobilului prin faptul, culpa sau neglijenta sa. (C. civ. 998 si urm.).

Art. 768. - Cind imobilul s-a instrainat de donator, amelioratiunile si degradarile facute de cel ce l-a dobindit se vor tine in seama, conform cu dispozitiile celor doua articole precedente. (C. civ. 765 si urm.).

Art. 769. - Cind raportul se face in natura, bunurile intra in masa succesiunii libere de toate sarcinile create de donatar; creditorii ipotecari insa, pot sa intervina la imparteala spre a nu se face raportul cu frauda drepturilor lor. (C. civ. 562, 785, 975, 976, 1015, 1019, 1770).

Art. 770. - Cind un succesibil primeste, cu dispensa de raport, un dar care excede portiunea disponibila, raportul excedentului se face in natura, daca intoarcerea excedentului este posibila.

In caz contrar, daca excedentul trece peste jumatatea valorii imobilului, donatorul raporta imobilul in intregimea lui, si preleva asupra masei valoarea portiunii disponibile; daca aceasta portiune trece peste jumatatea valorii imobilului, donatorul poate tine imobilul in intregimea lui, ia insa mai putin din celelalte bunuri ale succesiunii, si recompenseaza pe coerezii sai, sau in bani, sau oricum altfel. (C. civ. 739, 741, 764 si urm., 794 si urm., 841 si urm.).

Art. 771. - Coeredele care raporteaza imobilul in natura poate sa retina posesiunea pina la plata efectiva a sumelor ce-i sint datorite pentru cheltuieli sau amelioratiuni. (C. civ. 766).

Art. 772. - Raportul mobilelor se face luindu-se mai putin din celelalte bunuri ale succesiunii. El se calculeaza pe valoarea ce mobilele aveau in momentul facerii darului, dupa statul estimatiei (actul de evaluare) anexat actului de dar; in lipsa acestui stat, dupa estimatia expertilor, facuta pe pretul cel mai just. (C. civ. 739, 764, 827).

Art. 773. - Succesibilul care a primit bani face raportul luind mai putin din numerarul succesiunii.

La neajungere, donatorul poate sa nu raporteze numerarul dind echivalentul in mobile si, in lipsa acestor, in imobilele succesiunii. (C. civ. 764, 772).

SECTIUNEA a III-a
Despre plata datoriilor

Art. 774. - Coerezii contribuie la plata datoriilor si sarcinilor succesiunii, fiecare in proportie cu ce ia. (C. civ. 653, 775 si urm., 893, 896, 909, 1060 si urm.).

Art. 775. - Legatarul cu titlu universal contribuie deopotriva cu erezii, in proportie cu emolumentul sau. Cel particular nu contribuie. (C. civ. 893, 896, 909.).

Art. 776. - Cind imobilele unei succesiuni sint ipotecate special, pentru plata de rendite, fiecare din coerezi poate pretinde ca renditele sa fie platite si imobilele liberate inaintea formarii partilor.

Daca coerezii impart succesiunea in starea in care se gaseste, imobilele ipotecate se estima dupa aceeasi norma ca si celelalte imobile; capitalul renditei insa se scade din pretul imobilului. Eredele, in partea caruia s-a dat imobilele, ramine singur dator a plati rendita si garanteaza pe coerezii sai pentru aceasta plata. (C. civ. 1061, 1063 si urm.).

Art. 777. - Coerezii platesc datoriile si sarcinile succesiunii, fiecare in proportie cu partea sa ereditara. (C. civ. 653, 893, 896, 1060.).

Art. 778. - Coeredele sau succesorul cu titlu universal care, din cauza ipotecii, a platit din datoria comuna mai mult decit partea sa, are recurs, in contra celorlalti coerezi sau succesori cu titlu universal, numai pentru partea ce fiecare din ei era obligat a plati, chiar cind coeredele ce a desfacut datoria ar fi fost subrogat in drepturile creditorilor.

Coeredele insa, ce a acceptat succesiunea sub beneficiu de inventar, conserva facultatea de a cere plata creantelor sale personale, ca orice alt creditor al succesiunii. (C. civ. 713, 774 si urm., 893, 896, 902, 1106 si urm., 1674, 1746 si urm.).

Art. 779. - Cind unul din coerezi sau succesori cu titlu universal este insolvabil, partea lui din datoria ipotecara se imparte intre toti ceilalti in proportie cu ce ia fiecare din succesiune. (C. civ. 788, 1053, 1667).

Art. 780. - Titlurile executorii, obtinute in contra defunctului, sint personal executorii si in contra eredelui. Cu toate acestea creditorii nu pot urmari executia decit dupa opt zile de la notificarea acestor titluri facute persoanei, sau la domiciliul eredelui. (C. civ. 653, 731 si urm. 781).

Art. 781. - Ei pot cere, in orice caz si in contra oricarui creditor, separatia patrimonului defunctului de acela al eredelui. (C. civ. 780, 782 si urm., 1743).

Art. 782. - Acest drept nu poate fi exercitat cind, acceptindu-se eredele de debitor, s-a facut astfel novatiune in privinta creantei contra defunctului. (C. civ. 1128 si urm.).

Art. 783. - In privinta mobilelor, dupa trecerea de trei ani, dreptul este prescris. In privinta imobilelor, actiunea se poate exercita in tot timpul in care imobilele se gasesc in mina eredelui.

Art. 784. - Creditorii eredelui nu pot cere separatia patrimoniilor in contra creditorilor succesiunii. (C. civ. 781).

Art. 785. - Creditorii unui din compartitori, ca nu cumva imparteala sa se faca cu viclenie in vatamarea drepturilor lor, pot pretinde sa fie prezenti la imparteala, pot dar sa intervina cu spezele lor; nu pot insa sa atace o imparteala savirsita, afara numai de s-a facut in lipsa-le si fara sa se tina seama de opozitia lor. (C. civ. 731 si urm., 769, 974, 975, 1825).

SECTIUNEA a IV-a
Despre efectele impartelii si despre garantia partilor

Art. 786. - Fiecare coerede este prezumat ca a mostenit singur si imediat toate bunurile care compun partea sa, sau care i-au cazut prin licitatie, si ca n-a fost niciodata proprietar pe celelalte bunuri ale succesiunii. (C. civ. 1388).

Art. 787. - Coerezii sint datori garanti unul catre altul numai despre tulburarile si evictiunile ce proced dintr-o cauza anterioara impartelii.

Garantia inceteaza cind o evictiunea a fost exceptata anume, printr-o clauza expresa a actului de imparteala, sau cind evictiunea a fost cauzata din greseala eredelui. (C. civ. 788, 1337 si urm., 1351, 1399, 1741).

Art. 788. - Fiecare din erezi este obligat, in proportie cu partea sa ereditara, a despagubi pe coeredele sau de paguba ce a suferit din cauza evictiunii.

Cind unul din coerezi va fi insolvabil, partea ce el este dator a contribui se va imparti intre eredele garantat si intre ceilalti coerezi. (C. civ. 779, 1053 si urm., 1737 pct. 3).

Art. 789. - Garantia pentru solvabilitatea debitorului unei rendite dureaza numai cinci ani de la imparteala. Aceasta garantie inceteaza cind nesolvabilitatea a luat nastere in urma impartelii. (C. civ. 1639 si urm.).

SECTIUNEA a V-a
Despre desfiintarea sau resciziunea impartelii

(Prevederile art.791 si 792 trebuie considerate ca inaplicabile datorita inadvertentei cu cele ale art. 790 care prevede desfiintarea impartelii pentru dol sau violenta, iar nu in cazul resciziunii pentru leziune)

Art. 790. - Impartelile pot fi desfiintate pentru violenta sau dol.

Pentru o simpla omisiune a unuia din obiectele succesiunii nu se strica imparteala; se face numai un supliment de imparteala pentru obiectul omis. (C. civ. 796 si urm., 953, 955 si urm. 1900 si urm.).

Art. 791. - Orice act sub orice titlu, in urmarea carui a incetat indiviziunea intre erezi, este supus la actiunea de resciziune din articolul precedent.

Dupa imparteala, sau dupa actul care-i tine locul, actiunea de resciziune nu mai este admisa in contra tranzactiei facute asupra dificultatilor reale, ce prezinta primul act, chiar cind nu ar fi fost proces inceput asupra obiectului tranzactiei.

Art. 792. - Acela in contra carui s-a facut cererea de resciziune poate popri desfiintarea impartelii, dind reclamantului suplimentul din partea sa ereditara in numerar sau in natura.

Art. 793. - Coeredele care a instrainat portiunea sa ereditara, in tot sau in parte, nu poate intenta actiunea de resciziune pentru dol sau violenta, daca instrainarea s-a facut in urma descoperirii dolului sau incetarii violentei. (C. civ. 959, 1190).

SECTIUNEA a VI-a
Despre imparteala facuta de tata, de mama sau de alti ascendenti intre descendentii lor

Art. 794. - Tatal, mama si ceilalti ascendenti pot face imparteala bunurilor lor intre fii si ceilalti descendenti. (C. civ. 770).

Art. 795. - Aceasta imparteala se poate face prin acte intre vii, sau prin testament cu formele, conditiile si regulile prescrise pentru donatiuni intre vii si pentru testamente.
Imparteala facuta prin acte intre vii nu poate avea de obiect decit bunurile prezente. (C. civ. 644, 728 si urm.).

Art. 796. - Daca toate bunurile, ce ascendentele a lasat la moartea sa, nu au fost cuprinse in imparteala, bunurile necuprinse se vor imparti conform cu legea (C. civ. 728).

Art. 797. - Este nula imparteala in care nu s-au cuprins toti copiii in viata la deschiderea mostenirii si descendentii fiilor premuriti (precedati).

Actiunea de nulitate se poate exercita de toti erezii fara distinctie. (C. civ. 654, 790).

Art. 798. - Imparteala facuta de ascendent se poate ataca, cind ar rezulta dintr-insa sau dintr-alte acte ca, prin dispozitia facuta de ascendent, vreunul din acei intre care s-au impartit bunurile s-ar gasi vatamat in partea legitima. (C. civ. 790 si urm.).

Art. 799. - Copilul care, pentru cauza aratata la articolul precedent, ataca imparteala facuta de ascendent este dator a plati inainte cheltuielile estimatiei. Daca reclamatia nu este fondata, cheltuielile estestimatiei si ale judecatii vor fi in sarcina sa.

TITLUL II
DESPRE DONATIUNI INTRE VII SI DESPRE TESTAMENTE

CAPITOLUL I

Art. 800. - Nimeni nu va putea dispune de avutul sau, cu titlu gratuit, decit cu formele prescrise de lege pentru donatiuni intre vii sau prin testament. (C. civ. 644, 794 si urm.).

Art. 801. - Donatiunea este un act de liberalitate prin care donatorele da irevocabil un lucru donatorului care-l primeste. (C. civ. 813 si urm., 829 si urm., 937).

Art. 802. - Testamentul este un act revocabil prin care testatorul dispune, pentru timpul incetarii sale din viata, de tot sau parte din avutul sau. (C. civ. 856 si urm., 920 si urm.).

Art. 803. - Substitutiile sau fideicomisele sint prohibite; orice dispozitii prin care donatorul, eredele instituit sau legatarul va fi insarcinat de a conserva si a remite la o a treia persoana, va fi nula, chiar in privirea (in privinta) donatorului, a eredelui numit sau a legatarului. (C. civ. 804, 805, 812).

Art. 804. - Este permisa dispozitia prin care o a treia persoana ar fi chemata a lua darul, ereditatea sau legatul, in cazul cind donatorul, eredele numit, sau legatarul nu ar primi sau nu ar putea primi. (C. civ. 924 si urm.).

Art. 805. - Este permisa, asemenea, dispozitia intre vii sau testamentara, prin care uzufructul se da la o persoana si proprietatea nuda la alta. (C. civ. 517 si urm.).

CAPITOLUL II
Despre capacitatea de a dispune sau de a primi prin donatiune intre vii sau prin testament

Art. 806. - Minorul mai mic de 16 ani nu poate dispune nici intr-un fel, afara de exceptiile regulate la capitolul VII al acestui titlu. (C. civ. 807).

Art. 808. - Este capabil de a primi prin donatiune intre vii oricine este conceput in momentul donatiunii.

Este capabil de a primi prin testament oricine este conceput la epoca mortii testatorului. (C. civ. 654)

Art. 809. - Minorul de sasesprezece ani nu poate, prin testament, dispune in favoarea tutorelui sau.

Minorul, ajuns la majoritate, nu poate dispune nici prin donatiune intre vii, nici prin testament, in favoarea fostului sau tutore, daca socotelile definitive ale tutelei n-au fost prealabil date si primite.

Sint exceptati in amindoua cazurile de mai sus ascendentii minorilor, care sint sau au fost tutori ai lor. (C. civ. 807, 812).

Art. 810. - Doctorii in medicina sau in chirurgie, ofiterii de sanatate (medicii militari) si spiterii, care au tratat pe o persoana in boala din care moare, nu pot profita de dispozitiile intre vii sau testamentare, ce dinsa a facut in favoare-le in cursul acestei boli.

Sint exceptate:

1. Dispozitiile remuneratorii facute cu titlul particular; se va tine insa seama de starea dispunatorului si de serviciile facute.
2. Dispozitiile universale, in caz de rudenie pina la al patrulea grad inclusiv, afara numai daca mortul va avea erezi in linie dreapta si daca acela, in profitul caruia s-a facut dispozitia, nu este el chiar erede in linie dreapta.

Aceleasi reguli sint aplicabile in privinta preotilor. (C. civ. 660 si urm.).

Art. 811. - Dispozitiile intre vii sau prin testament, facute in favoarea ospiciilor, saracilor dintr-o comuna sau stabilimentelor de utilitate publica, nu pot avea efect decit de sint autorizate prin ordonante domnesti in urma avizului Consiliului de Stat. (C. civ. 817).

Art. 812. - Dispozitiile in favoarea unui incapabil sint nule, fie ele deghizate sub forma unui contract oneros, fie facute in numele unor persoane interpuse.

Sint reputate ca persoane interpuse tatal si mama, copiii si descendentii si sotul persoanei incapabile. (C. civ. 940, 941, 1200, 1202).

CAPITOLUL III
Despre donatiunile intre vii

SECTIUNEA I
Despre forma si efectele donatiunilor intre vii

Art. 813. - Toate donatiunile se fac prin act autentic. (C. civ. 1171 si urm.).

Art. 814. - Donatiunea nu obliga pe donator si nu va produce nici un efect decit din ziua in care va fi fost acceptata.

Acceptarea poate fi facuta sau in act sau printr-un act autentic posterior, mai inainte insa de moartea celui ce daruieste; in acest din urma caz, donatiunea n-are efect decit din ziua din care se va fi comunicat donatorelui actul de acceptare. (C. civ. 820, 827).

Art. 815. - Donatiunile facute unor minori sau unui interzis, se accepta de tutore sau de parinte.

Mama, cu toate ca tatal ar fi in viata, si ceilalti ascendenti, cu toate ca genitorii (parintii) ar fi in viata, vor putea asemenea sa accepte donatiunea facuta minorelui si interzisului, desi ei n-ar avea calitatea de tutori. (C. civ. 820, 1166).

Art. 816. - Surdo-mutul ce nu stie sa scrie nu poate accepta o donatiune decit cu asistarea unui curator special numit de autoritatea judiciara, dupa regulile stabilite pentru minori. (C. civ. 866).

Art. 817. - Donatiunile facute persoanelor morale nu pot fi acceptate decit prin ordonanta domneasca, data in urma avizului Consiliului de Stat.

Art. 818. - Cand se daruiesc bunuri ce pot fi ipotecate, transcriptia actului ce contine donatiunea si acceptarea, ca si notificarea acceptarii facuta prin act separat, se va face la judecatoria in a carei raza teritoriala sint situate bunurile. (C. civ. 1750).

Art. 819. - Lipsa transcriptiei poate sa fie invocata de orice persoane au interes la aceasta: se excepta insa persoanele obligate a starui sa se faca transcriptia, sau reprezentantii lor, asemenea donatorul.

Art. 820. - Minorii, interzisii, femeile maritate, in lipsa de acceptare sau de transcriptia donatiunii, nu pot cere obiectele daruite; au insa, de se cuvine, recurs in contra tutorilor sau barbatilor.

Art. 821. - Donatiunea intre vii pentru bunurile viitoare este revocabila. (C. civ. 801, 965).

Art. 822. - Este nula orice donatiune facuta cu conditii a caror indeplinire atirna numai de vointa donatorului. (C. civ. 1006, 1010).

Art. 823. - Este asemenea nula, daca s-a facut sub conditia de a se satisface datorii sau sarcini care nu existau la epoca donatiunii sau care nu erau aratate in actul de donatiune.

Art. 824. - Cind donatorul si-a rezervat dreptul de a dispune de un obiect cuprins in donatiune, sau de o suma determinata din bunurile daruite, daca moare, fara sa fi dispus de dinsele, un asemenea obiect sau asemenea suma ramine erezilor donatorului.

Art. 825. - Donatorul poate stipula intoarcerea bunurilor daruite, atit in cazul cind donatorul ar muri inaintea lui, cit si in cazul cind donatarul si descendentii sai ar muri inaintea sa.

Aceste stipulatii insa nu se pot face decit in favoarea donatorului.

Art. 826. - Dispozitiile art. 821, 822, 823, 824 si 825 nu se aplica la donatiunea din capitolul VI si VII, dintr-acest titlu.

Art. 827. - Orice act de donatiune de mobile este valabil numai pentru obiectele trecute intr-un act estimativ subsemnat de donator si donatar.

Art. 828. - Donatorul nu este responsabil de evictiune catre donatar pentru lucrurile daruite.

Donatorul este responsabil de evictiune cind el a promis expres garantia.

Este asemenea responsabil cind evictiunea provine din faptul sau, cind este in chestiune de donatiune care impune sarcini donatarului; intr-acest caz insa, garantia ete obligatorie numai pina la suma sarcinilor (C. civ. 1337 si urm.).

SECTIUNEA a II-a
Despre cazurile in care donatiunile se pot revoca

Art. 829. - Donatiunea intre vii se revoca, pentru neindeplinirea conditiilor cu care s-a facut, pentru ingratitudine si pentru nastere de copii in urma donatiunii. (C. civ. 801, 830 si urm., 937, 1011, 1021, 1021).

Art. 830. - Cind donatiunea este revocata pentru neindeplinirea conditiilor, bunurile reintra in mina donatorului, libere de orice sarcina si ipoteca. (C. civ. 834, 855, 930, 1770, 1746).

Art. 831. - Donatiunea intre vii se revoca pentru ingratitudine in cazurile urmatoare:

1. Daca donatarul a atentat la viata donatorului.
2. Daca este culpabil in privinta-i de delicte, cruzimi sau injurii grave.
3. Daca fara cuvint ii refuza alimente (C. civ. 655 si urm., 930).

Art. 832. - Revorcarea pentru neindeplinirea conditiilor si pentru ingratitudine nu se face de drept nicioadata. (C. civ. 1020, 1021).

Art. 833. - Cererea de revocare pentru ingratitudine trebuie facuta in termen de un an din ziua faptului, sau din ziua cind donatorul a cunoscut faptul.

Actiunea de revocare nu se poate intenta in contra erezilor donatorului, nici de erezii donatorului in contra donatorului, afara numai daca, in acest caz, actiunea s-a intentat de donator sau donatorul a murit in anul in care se putea intenta actiunea. (C. civ. 931).

Art. 834. - Revocarea pentru ingratitudine nu poate infirma nici instrainarile facute de donatar, nici ipotecile sau alte sarcini reale, cu care ele ar fi putut greva obiectul daruit; este neaparat insa ca acestea sa se fi facut inaintea inscriptiei extractului cererii de revocare pe marginea transcriptiei prescrisa prin art. 818.

In caz de revocare, donatarul se condamna a intoarce valoarea obiectelor instrainate, dupa estimatia ce li s-ar face in timpul cererii; se condamna asemenea a intoarce veniturile din ziua cererii. (C. civ. 854, 1770).

Art. 835. - Donatiunile facute in favoarea maritagiului nu sint revocabile pentru ingratitudine.

Art. 836. - Orice donatiuni prin acte intre vii facute de persoane ce n-au copii sau descendenti existenti in timpul facerii lor, oricare ar fi valoarea acestor donatiuni si sub orice titlu s-ar fi facut, fie chiar donatiunea mutuala sau remuneratorie, fie in fine donatiunea in favoarea maritagiului facuta sotiilor de oricare alta persoana, afara de ascendentii lor, sint revocate de drept, daca donatorul, in urma donatiunii, dobindeste un copil legitim, un postum, sau chiar cind a legitimat pe un copil natural, prin maritagiu subsecvent. (C. civ. 937).

Art. 837. - Revocarea se face si cind copilul donatorului sau al donatricei ar fi fost conceput in timpul donatiunii.

Art. 838. - Donatiunea ramine revocata chiar cind donatarul ar fi intrat in posesia lucrurilor daruite si ar fi fost lasat in posesia acelor lucruri dupa nasterea fiului donatorului; donatarul posesor nu va fi obligat a restitui fructele de orice natura luate de el, decit din ziua in care i se va fi notificat nasterea fiului sau legitimarea sa prin casatorie subsecventa.

Art. 839. - Orice clauze sau conventii, prin care donatorul ar renunta la revocarea donatiunii pentru nastere de fiu, este nula si fara nici un efect. (C. civ. 5, 968).

Art. 840. - Prescriptia actiunii de revocare se implineste dupa 30 de ani de la nasterea fiului. (C. civ. 1863 si urm.).

CAPITOLUL IV
Despre partea disponibila a bunurilor si despre reductiune

SECTIUNEA I
Despre partea disponibila a bunurilor

Art. 841. - Liberalitatile, fie facute prin acte intre vii, fie facute prin testament, nu pot trece peste jumatatea bunurilor dispunatorului, daca la moarte-i lasa un copil legitim; peste o a treia parte, daca lasa doi copii; peste a patra parte, daca lasa trei sau mai multi. (C. civ. 664 si urm., 874 si urm., 939).

Art. 842. - Sint cuprinsi in articolul precedent sub nume de copii, descendenti de orice grad (C. civ. 669 si urm.).

Art. 843. - Liberalitatile, prin acte intre vii sau prin testament, nu pot trece peste jumatatea bunurilor, daca in lipsa de descendenti, defunctul lasa tata si mama sau peste trei sferturi, daca lasa numai pe unul din parinti.

Art. 844. - Daca dispozitia prin acte intre vii sau prin testament, constituie un uzufruct sau o rendita viagera, a carei valoare trece peste cantitatea disponibila, erezii rezervatari au facultatea de a executa aceste dispozitii sau de a abandona proprietatea cantitatii disponibile.

Art. 845. - Valoarea bunurilor instrainate unui succesibil in linie dreapta, cu sarcina unei rendite viagere sau cu rezerva de uzufruct va fi socotita in portiunea disponibila si excedentele, de este, se va trece in masa succesiunii. Imputatia si raportul nu pot fi cerute de succesibilul in linie dreapta care a consimtit la aceste instrairi. (C. civ. 738, 751 si urm., 841).

Art. 846. - Cantitatea disponibila poate fi data in tot sau in parte sau prin acte intre vii sau prin testament, copiilor sau altor succesibili ai donatorului, fara ca donatarul sau legatarul, ce vine la succesiune, sa fie supus la raport, daca in dispozitie se zice expres, ca ceea ce s-a dat este peste partea sa.

Declaratia ca darul sau legatul este peste partea succesibiluui se poate face sau in actul ce contine dispozitia, sau in urma, cu formele dispzitiilor intre vii sau testamentare. (C. civ. 751 si urm.).

SECTIUNEA a II-a
Despre reductiunea donatiunilor si a legatelor

Art. 847. - Libertatile prin act sau intre vii sau prin testament, chiar vor trece peste partea disponibila, vor fi reduse la aceasta parte. (C. civ. 841 si urm., 1641).

Art. 848. - Reductiunea liberalitatilor intre vii nu va putea fi ceruta decit numai de erezii rezervatari, de erezii acestora sau de cei care infatiseaza drepturile lor. (C. civ. 763, 841 si urm., 974).

Art. 849. - Partea disponibila se calculeaza cu chipul urmator: pe linga bunurile ce a lasat donatarul sau testamentul in momentul mortii sale, se adauga prin calcul si bunurile de care a dispus prin donatiuni intre vii, dupa starea lor din momentul donatiunii si dupa valoarea ce au avut in momentul ;mortii donatorului. Din aceasta masa de bunuri, scazindu-se datoriile, pe ceea ce va raminea se calculeaza partea disponibila, dupa numarul si calitatea erezilor. (C. civ. 752, 766 si urm., 772, 841).

Art. 850. - Intii se vor reduce dispozitiile testamentare; cind bunurile cuprinse in aceste dispozitii nu vor mai fi, atunci numai se va face reductiunea donatiunilor.

Reductiunea va incepe de la cea din urma donatiune, dupa savirsirea acesteia se va trece indata la cea a doua dupa dinsa, si asa pe rind pina la cea mai veche donatiune.

Art. 851. - Cind donatiunea intre vii, supusa la reductiune, s-a facut la unul din cei cu drept de mostenire, acesta va putea scadea partea cu care ar trebui sa se reduca donatiunea, din partea ce i s-ar cuveni ca erede in bunurile nedisponibile, daca aceste bunuri sint de aceeasi natura cu cele daruite. (C. civ. 765, 770).

Art. 852. - Se vor reduce cu analogie (proportional cu valoarea lor) atit legatele universale cit si cele particulare, fara distinctie. (C. civ. 888 si urm., 899 si urm.).

Art. 853. - Cind testatorul va declara ca un legat sa fie platiti preferindu-se celorlalte, acest legat nu va fi supus la reductiune, decit dupa ce valoarea celorlalte legate nu va implini rezerva legala. (C. civ. 847).

Art. 854. - Donatarul va restitui fructele portiunii ce trece peste partea disponibila, din momentul mortii donatorului (C. civ. 522 si urm., 762, 890).

Art. 855. - Donatorul este obligat, daca a alienat bunurile daruite, sa faca in urma raportul excedentului peste portiunea disponibila, dupa valoarea lucrurilor din timpul mortii disponentului (C. civ. 848, 850).

CAPITOLUL V
Despre dispozitiile testamentare

SECTIUNEA I
Reguli generale pentru forma testamentelor

Art. 856. - Orice persoana este capabila de a face testament, daca nu este proprita de lege. (C. civ. 800, 802, 806 si urm., 887).

Art. 857. - Doua sau mai multe persoane nu pot testa prin acelasi act, una in favoarea celeilalte, sau in favoarea unei a treia persoane. (C. civ. 886, 938).

Art. 858. - Un testament poate fi sau olograf, sau facut prin act autentic, sau in forma mistica (C. civ. 802, 868 si urm.).

Art. 859. - Testamentul olograf nu este valabil decit cind este scris in tot, datat si subsemnat de mina testatorului (C. civ. 886).

Art. 860. - Testamentul autentic este acela care s-a adeverit de judecatoria competenta (C. civ. 886).

Art. 861-863. - (Abrogate prin Legea nr. 358 din 3 iulie 1944 pentru autentificarea si legalizarea inscrisurilor, pentru investirea cu data certa si legalizarea copiilor de pe inscrisuri).

Art. 864. - Cind testatorul va voi sa faca un testament mistic sau secret, trebuie neaparat sa-l iscaleasca, sau ca l-a scris el insusi, sau ca pus pe altul a-l scrie.

Hirtia in care s-au scris dispozitiile testatorului sau hirtia care serveste de plic, de va fi, se va stringe si se va sigila.

Testatorul va prezenta judecatoriei competente testamentul strins si pecetluit, precum s-a zis, sau il va stringe si-l va pecetlui inaintea judecatoriei.

Testatorul va declara ca dispozitiile din acea hirtie este testatamentul sau, scris si iscalit de el insusi, sau de altul si iscalit de testator.

Cind testatorul, din cauza de boala, va fi in neposibilitate fizica de a se prezenta inaintea judecatoriei, atunci prezentarea testamentului, pecetluirea lui si declaratia susmentionata, se vor face inaintea judecatorului, numit de judecatorie pentru acest sfirsit.

Judecatoria, sau judecatorul numit, va face actul de subscriptie (proces-verbal de suprascriere) pe hirtia in care s-a scris testamentul, sau pe hirtia care serveste de plic.

Acest act se va subscrie atit de testatar, cit si de judecatorie sau judecator.

Toata lucrarea de mai sus nu va putea fi intrerupta de nici o alta operatie; cind testatorul, din o cauza posterioara subsemnarii testamentului, va declara ca nu poate subsemna subscriptia (proces-verbal de suprascriere), aceasta declaratie se va trece in subscriptie. (C. civ. 858, 886).

Art. 865. - Acei care nu stiu sau care nu pot citi si scrie nu pot face testament in forma mistica.

Art. 866. - Cind testatorul nu poate vorbi, dar stie a scrie, atunci declaratia ca testamentul este al sau o va face in scris in capul actului de subscriptie (proces verbal de suprascriere) inaintea judecatorului numit, sau inaintea judecatoriei.

Judecatoria sau judecatorul numit va constata in actul de subscriptie (proces verbal de suprascriere) declaratia testatorului.

Art. 867. - In cazurile cind se numeste un judecator, el va comunica procesul sau verbal judecatoriei, care va legaliza actul de subscriptie sau testamentul.

SECTIUNEA a II-a
Despre regulile speciale asupra formelor citorva testamente

Art. 868. - Testamentele militarilor si ale indivizilor intrebuintati in armata, sint in orice tara valabil facute in prezenta unui cap de batalion sau de escadron, sau in prezenta a doi comisari de razboi, sau in prezenta unui din comisari asistat de doi martori. (C. civ. 886).

Art. 869. - Sint asemenea, daca testatorul este bolnav sau ranit, valabil facute in prezenta capului ofiterului de sanatate asistat de comandantul militar, insarcinat cu politia ospiciului. (C. civ. 886).

Art. 870. - Dispozitiile articolelor precedente nu sint admisibile decit in privinta acelor ce sint in expeditie militara, sau in cuartier, sau in garnizoana afara din teritoriul roman, sau prizonieri la inamici, fara ca cei ce sint in cuartier sau in alte locuri ale caror porti sa fie inchise si comunicatiile intrerupte din cauza razboiului. (C. civ. 886).

Art. 871. - Testamentul facut in forma mai sus aratata este nul dupa sase luni de la intoarcerea testatorului intr-un loc unde are libertatea de a testa cu formele ordinare.

Art. 872. - Testamentul facut intr-un loc care este scos din comunicatie din cauza ciumei sau altei boli contagioase, se poate face inaintea unui membru al consiliului municipal, asistat de doi martori. (C. civ. 886).

Art. 873. - Testamentul mentionat in articolul precedent este nul dupa trecerea de sase luni de la deschiderea comunicatiilor cu locul unde se gaseste testatorul, sau dupa sase luni de la trecerea sa intr-un loc unde comunicatiile nu sint intrerupte. (C. civ. 886).

Art. 874. - Testamentele facute pe mare in timp de voiaj sint valabile:

Pe corabii si alte bastimente ale tarii, cind sint facute in prezenta ofiterului comandant al bastimentului, sau in lipsa-i in prezenta acelui ce-l inlocuieste dupa ordinea serviciului, insa si unul si altul asistati de ofiterul de administratie, sau de ofiterul ce indeplineste functiunile acestuia.
Pe bastimentele de comert, cind sint facute in prezenta scribului bastimentului sau in prezenta acelui ce-l inlocuieste, insa si unul si altul asistati de capitanul sau de patronul, sau in lipsa-le, de acei ce-i inlocuiesc.
In toate cazurile, functionarii in prezenta caror se fac aceste testamente vor fi asistati de catre doi martori. (C. civ. 886).

Art. 875. - Pe bastimentele statului, testamentul capitanului, sau acela al ofiterului insarcinat cu administratia, pe bastimentele de comert, testamentul capitanului, al patronului, sau al scribului se pot face in prezenta acelora ce, in ordinea serviciului, vin dupa dinsii, conformindu-se pentru celelalte formalitati cu dispozitiile articolului precedent. (C. civ. 886).

Art. 876. - In toate cazurile, testamentele mentionate in cele doua articole precedente se vor face fiecare in doua exemplare originale. (C. civ. 886).

Art. 877. - Daca bastimentul intra intr-un port strain, unde se gaseste un agent d-ai tarii, functionarii, in prezenta carora s-a facut testamentul, sint datori sa depuna unul din exemplarele originale, inchis si pecetluit in miinile acestui agent, care-l va trimite Ministerului de Interne, spre a fi inaintat la grefa judecatoriei domiciliului testatorului. (C. civ. 886).

Art. 878. - Dupa intoarcerea bastimentului in tara, fie in portul armamentului (portul de inscriere al vasului), fie in orice alt port, cele doua exemplare originale ale testamentului inchise si pecetluite sau exemplarul original ramas, daca dupa articolul precedent celalalt a fost depus in cursul voiajului, vor fi date la biroul comandantului de port, care le va trimite fara intirziere Ministerului de Interne, ce va face depozitul conform articolului precedent. (C. civ. 886).

Art. 879. - Se va inscrie pe marginea rolului bastimentului numele testatorului, mentionindu-se despre remiterea originalelor testamentului in miinile agentului sau la biroul comandantului de port (C. civ. 886).

Art. 880. - Testamentul nu va fi reputat ca facut pe mare, desi s-ar fi facut in cursul voiajului, daca in timpul in care s-a fost facut, bastimentul s-ar afla un agent al Romaniei. In acest caz testamentul nu este valabil decit daca s-a facut dupa formele prescrise de legea Romaniei, sau dupa acelea intrebuintate in tara unde a fost facut. (C. civ. 886).

Art. 881. - Dispozitiile de mai sus se aplica si la testamentele pasagerilor, care nu fac parte din echipaj. (C. civ. 808).

Art. 882. - Testamentul facut pe mare cu formele articolului 874 nu este valabil decit daca testatorul moare pe mare, sau dupa trei luni de la intoarcerea lui pe uscat, intr-un loc unde ar fi putut sa-l refaca cu formele ordinare. (C. civ. 886).

Art. 883. - Testamentul facut pe mare nu va putea cuprinde nici o dispozitie in favoarea ofiterilor bastimentului, daca dinsii nu sint rude cu testatorul. (C. civ. 808, 886).

Art. 884. - Testamentele cuprinse in articolele precedente ale prezentei sectiuni vor fi subscrise de testatori si de ofiterii publici, in prezenta caror s-au facut.

Daca testatorul declara ca nu stie sau nu poate subscrie, se face mentiunea de declaratia sa si de cauza ce l-a impiedicat de a subscrie.

In cazurile in care se cere asistenta de doi martori, testamentul va fi subscris cel putin de unul dintr-insii si se va face mentiune de cauza ce a impiedicat pe celalalt de a subscrie. (C. civ. 886).

Art. 885. - Romanul ce s-ar afla in tara straina va putea face testamentul sau, sau in forma olografa, sau in forma autentica intrebuintata in locul unde se face testamentul. (C. civ. 2, 858 si urm.).

Art. 886. - Formalitatile la care sint supuse deosebitele testamente prin dispozitiile prezentei sectiuni si acelea ale sectiunii precedente se vor observa sub pedeapsa de nulitate. (C. civ. 859 si urm., 868 si urm., 874 si urm).

SECTIUNEA a III-a
Despre institutia de mostenitori si despre legate in genere

Art. 887. - Se poate dispune prin testament de toata sau de o fractiune din starea cuiva, sau de unul sau mai multe obiecte determinate. (C. civ. 802, 856, 888 si urm., 894 si urm., 899 si urm.).

SECTIUNEA a IV-a
Despre legatul universal

Art. 888. - Legatul universal este dispozitia prin care testatorul lasa dupa moarte-i, la una sau mai multe persoane, universalitatea bunurilor sale.

Art. 889. - Cind testatorul are erezi rezervatari, legatarul universal va cere de la acestia punerea in posesiune a bunurilor cuprinse in testament. (C. civ. 653, 895, 899).

Art. 890. - Legatarul universal are drept a pretinde fructele bunurilor cuprinse in testament, din ziua cererii in judecata, sau din ziua in care eredele a consimtit a-i da legatul. (C. civ. 898).

Art. 891. - Cind testatorul nu a lasat erezi rezervatari, legatarul universal va cere de la justitie posesiunea bunurilor cuprinse in testament.

Art. 892. - Testamentul olograf sau mistic, inainte de a fi executat, se va prezenta tribunalului judetean in a carui raza teritoriala s-a deschis succesiunea.

Presedintele va constata prin proces-verbal deschiderea testamentului si starea in care l-a gasit si va ordona depunerea lui la grefa tribunalului. (C. civ. 859, 864 si urm.).

Art. 893. - Legatarul universal, care va veni la mostenire in concurs cu un erede rezervatar, este obligat la datoriile si sarcinile succesiunii personal pina in concurenta partii sale, si ipotecar pentru tot. (C. civ. 550, 777, 841 si urm., 969, 909).

SECTIUNEA a V-a
Despre legatele unei fractiuni de mostenire

Art. 894. - Acest legat poate avea de obiect o fractiunea a mostenirii, precum jumatate, a treia parte sau toate imobilele sau toate mobilele, sau o fractiune din imobile sau mobile.

Orice alt legat este singular. (C. civ. 887, 899 si urm.).

Art. 895. - Legatarul unei fractiuni de ereditate va cere posesiunea de la erezii rezervatari, in lipsa acestora de la legatarii universali, iar in lipsa si acestora din urma, de la ceilalti erezi legitimi. (C. civ. 653, 659 si urm., 841 si urm., 888).

Art. 896. - Legatarul unei fractiuni din ereditate este obligat la sarcinile si datoriile succesiunii testatorului, personal, in proportie cu partea sa si ipotecar pentru tot. (C. civ. 550, 777, 893, 909).

Art. 897. - Legatarul universal, sau acela al unei fractiuni a succesiunii, nu se poate pune in posesiunea legatului, fara a se face, dupa cererea lui, un inventar al bunurilor ce compun legatul de judecatoria in ocolul (raza teritoriala) careia s-a deschis succesiunea.

Legatarul, care va primi a intra in posesiunea bunurilor fara inventar, va fi obligat a plati toate debitele succesiunii, chiar de ar fi mai mari decit averea lasata de testator. (C. civ. 704 si urm., 713, 888 si urm., 894 si urm.).

Art. 898. - Legatarul unei fractiuni de mostenire poate pretinde fructele din ziua cererii in judecata, sau din ziua in care i s-a oferit de buna voie darea legatului. (C. civ. 890, 895).

SECTIUNEA a VI-a
Despre legatele singulare

Art. 899. - Orice legat pur si simplu da legatarului, din ziua mortii testatorului, un drept asupra lucrului legat, drept transmisibil erezilor si reprezentantilor sai.

Cu toate acestea, legatarul singular nu va putea intra in posesia lucrului legat, nici a pretinde fructele sau interesele (dobinzile), decit din ziua in care a facut cererea in judecata sau din ziua in care predarea legatului s-a incuviintat de buna voie. (C. civ. 485, 522 si urm., 894).

Art. 900. - Interesele (dobinzile) si fructele lucrului legat devin ale legatarului din momentul mortii testatorului, si daca dinsul n-a facut cerere inaintea justitiei:

1. cind testatorul a declarat expres in testament ca voieste a urma astfel;
2. cind s-a legat drept alimente o rendita viagera sau o pensie.

Art. 901. - Cheltuielile cererii pentru predare sint in sarcina succesiunii, fara ca cu aceasta sa se poata reduce rezerva legala.

In caz cind testatorul ar ordona altfel prin testament, se va urma dupa vointa lui.

Art. 902. - Erezii testatorului sau orice alta persoana obligata a plati un legat sint personal datori a-l achita, fiecare in proportie cu partea ce ia din succesiune.

Sint datori ipotecari pentru tot, pina la concurenta valorii imobilelor ce detin (C. civ. 774 si urm. 893, 896, 905).

Art. 903. - Lucrul legat se va preda cu accesoriile necesare, in starea in care se gasea la moartea donatorului (textul se refera in realitate la testator). (C. civ. 465, 468 si urm., 482 si urm., 904, 923, 927, 1325).

Art. 904. - Cind cel ce a dat legat un imobil, a marit in urma acest imobil prin alte achizitii, aceste achizitii, si de ar fi alaturea cu imobilele, nu pot fi socotite ca parte a legatului, de nu se face o noua dispozitie pentru aceasta.

Infrumusetarile si constructiile noi, facute asupra fondului legat, fac parte dintr-insul.

Asemenea face parte din legatul adausul ce testatorul a facut unui loc inchis, intinzind ingradirile sale.

Art. 905. - Daca inaintea testamentului sau in urma, lucrul legat a fost ipotecat pentru datoria succesiunii, sau chiar pentru alta datorie, sau supus dreptului de uzufruct, acela ce este dator a da legatul, nu este tinut a libera lucrul de aceasta sarcina, afara numai daca testatorul l-a obligat expres la aceasta. (C. civ. 551).

Art. 906. - Cind testatorul, stiind, a dat legat lucrul altuia, insarcinatul cu acel legat este dator a da, sau lucrul in natura sau valoarea lui din epoca mortii testatorului.

Art. 907. - Cind testatorul, nestiind, a legat un lucru strain, legatul este nul.

Art. 908. - Cind legatul dat este un lucru nedeterminat, insarcinatul cu legatul nu este obligat a da un lucru de calitatea cea mai buna, nu poate oferi insa nici lucrul cel mai rau. (C. civ. 1103).

Art. 909. - Legatarul singular nu este obligat a plati datoriile succesiunii. (C. civ. 847 si urm., 1746 si urm.).

SECTIUNEA a VII-a
Despre executorii testamentari

Art. 910. - Testatorul nu poate numi unul sau mai multi executori testamentari. (C. civ. 913, 916, 918).

Art. 911. - El poate sa le dea drept in posesiune, toata sau parte numai din averea sa mobila, pentru un timp care nu va trece peste un an de la moartea sa. (C. civ. 653, 889, 891, 912).

Art. 912. - Eredele poate sa-i scoata din posesiune, oferindu-le sume indestulatoare pentru plata legatelor de lucruri mobile, sau justificind ca a platit aceste legate. (C. civ. 911).

Art. 913. - Acela ce nu se poate obliga nu poate fi nici executor testamentar. (C. civ. 915, 950).

Art. 914. - Femeia maritata nu poate fi executoare testamentara, decit cu consimtamintul barbatului.

Daca ea este separata de bunuri, sau prin contractul de maritaj, sau prin sentinta judecatoreasca, va putea deveni executoare testamentara, cu consimtamintul barbatului sau cu autorizatia juistitiei in caz de refuz din parte-i.

Art. 915. - Minorele nu poate fi executor testamentar, chiar cu autorizatia tutorelui. (C. civ. 913, 950).

Art. 916. - Executorii testamentari vor cere punerea pecetilor (sigiliilor), daca sint si erezi minori, interzisi sau absenti (disparuti). Ei vor starui a se face inventarul bunurilor succesiunii in prezenta eredelui, prezumtiv, sau in lipsa-i, dupa ce i s-au facut chemarile legiuite (dupa ce a fost citat).

Ei vor cere vinderea miscatoarelor in lipsa de suma indestulatoare pentru plata legatelor.

Ei vor ingriji ca testamentele sa se execute si, in caz de contestatie asupra executiei, ei pot sa intervina ca sa sustina validitatea lor.

Ei sint datori, dupa trecere de un an de la moartea testatorului, a da socoteala despre gestiunea lor. (C. civ. 472 si urm., 557 si urm.; 809 si urm., 819, 854 si urm.).

Art. 917. - Dreptul executorului testamentar nu trece la erezii sai.

Art. 918. - Daca sint mai multi executori testamentari care au primit aceasta sarcina, unul singur va lucra in lipsa-le.

Ei vor fi responsabili solidar de a da socoteala de miscatoarele ce li s-au incredintat, afara numai daca testatorul a despartit functiile lor si daca fiecare din ei s-a marginit in ceea ce i s-a incredintat. (C. civ. 1039 si urm.).

Art. 919. - Chelutielile facute de executorul testamentar pentru punerea pecetilor (sigiliilor), pentru inventar, pentru socoteli, si alte cheltuieli relative la functiunile sale sint in sarcina succesiunii (C. civ. 916).

SECTIUNEA a VIII-a
Despre revocarea testamentelor si despre caducitatea lor

Art. 920. - Un testament nu poate fi revocat, in tot sau in parte, decit sau prin un act legalizat de judecatoria competenta, care act va cuprinde mutarea vointei testatorului, sau prin un testament posterior. (C. civ. 802).

Art. 921. - Testamentul posterior care nu revoca anume pe cel anterior, nu desfiinteaza din acesta, decit numai acele dispozitii care sint necompatibile sau contrarii cu acelea ale testamentului posterior.

Art. 922. - Revocarea facuta prin testamentul posterior va avea toata validitatea ei, cu toate ca acest act a ramas fara efect din cauza necapacitati eredelui, sau a legatarului, sau din cauza ca acestia nu au voit a primi ereditatea.

Art. 923. - Orice instrainarea a obiectului legatului, facuta cu orice mod sau conditie, revoca legatul pentru tot ce s-a instrainat, chiar cind instrainarea va fi nula, sau cind obiectul legat va fi reintrat in starea testatorului (C. civ. 903 si urm.).

Art. 924. - Orice dispozitie testamentara devine caduca, cind acela in favoarea carui a fost facuta a murit inaintea testatorului.

Art. 925. - Orice dispozitie testamentara, facuta sub conditie suspensiva, cade cind eredele sau legatarul a murit inaintea indeplinirii conditiei (C. civ. 1004 si urm., 1017 si urm.).

Art. 926. - Dispozitia testamentara, facuta de la un timp inainte nu opreste pe eredele numit sau pe legatar de a avea un drept dobindit din momentul mortii testatorului. (C. civ. 899, 1017 si urm.).

Art. 927. - Legatul va fi caduc, daca lucrul legat a pierit de tot in viata testatorului. (C. civ. 1091, 1156.).

Art. 928. - Orice dispozitie testamentara cade, cind eredele numit sau legatarul nu va primi-o sau va fi necapabil a primi. (C. civ. 686, 808 si urm.).

Art. 929. - Cind din dispozitiile testamentare va rezulta ca cugetul testatorului a fost de a da legatarilor dreptul la totalitatea obiectului legat, atunci acela din legatari, care vine la legat, ia totalitatea; iar de primesc mai multi legatari, legatul se imparte intre ei, fara a se scadea partile lagatarilor necapabili, sau ale acelora care n-au primit legatul, sau care au murit inaintea testatorului. (C. civ. 1057 si urm.).

Art. 930. - Aceleasi cauze care, dupa art. 830 si dupa cele dintii doua dispozitii ale art. 831, autoriza cererea de revocare a donatiunilor intre vii, vor fi primite si la cererea revocarii dispozitiilor testamentare.

Art. 931. - Daca cererea de revocare este intemeiata pe o injurie grava, facuta memoriei testatorului, actiunea va trebui sa fie intentata in curs de un an din ziua delictului (C. civ. 833).

CAPITOLUL VI
Despre donatiuni facute sotilor prin contractul de maritagiu

Art. 932. - Donatiunile facute sotilor sau unuia dintr-insii, prin contractul de maritagiu, nu sint supuse la nici o formalitate.

Art. 933. - Donatorul poate, in cazul articolului precedent, sa dea donatiune si bunurile sale viitoare.

Donatorul in asemenea caz nu mai poate dispune gratuit de bunurile sale.

Cind donatorul supravietuieste sotilor sau sotului donatar, donatiunea este revocabila.

Art. 934. - Prin contractul de maritagiu, se poate face cumulativ donatiunea bunurilor prezente si viitoare, sau a unei parti numai dintr-aceste bunuri, cu indatorirea insa de a se anexa actului un stat de datoriile si sarcinile existente, la care este supus donatorul in momentul donatiunii. In acest caz donatarul este liber sa se lepede la moartea donatorului de bunurile viitoare si sa opreasca numai pe cele prezente.

CAPITOLUL VII
Despre dispozitiile dintre soti, facute sau in contractul de maritagiu sau in timpul maritagiului

Art. 936. - Sotii pot prin contractul de maritagiu sa-si faca reciproc, sau numai unul altuia, orice donatiune vor voi.

Art. 937. - Orice donatiune facuta intre soti in timpul maritagiului este revocabila.

Revocarea se poate cere de femeie, fara nici o autorizatie.

O asemenea donatiune nu este revocabila pentru ca in urma s-au nascut copii. (C. civ. 801, 829, 836).

Art. 938. - Sotii nu pot, in timpul maritagiului, sa-si faca nici prin acte intre vii, nici prin testament, vreo donatiune mutuala si reciproca printr-unul si acelasi act. (C. civ. 857).

Art. 939. - Barbatul sau femeia care, avind copii dintr-alt maritagiu, va trece in al doilea sau subsecvent maritagiu, nu va putea darui sotului din urma decit o parte egala cu partea legitima a copilului ce a luat mai putin, si fara ca, nici intr-un caz, donatiunea sa treaca peste cuartul bunurilor. (C. civ. 841).

Art. 940. - Sotii nu pot sa-si daruiasca indirect mai mult decit s-a aratat mai sus.

Orice donatiune, deghizata sau facuta unei persoane interpuse, este nula (C. civ. 812, 939, 941).

Art. 941. - Sint reputate persoane interpuse copiii ce sotul donatar are din alt maritaj, asemenea sint reputate si rudele sotului donatar, la a caror ereditate acesta este chemat in momentul donatiunii. (C. civ. 812, 940).

TITLUL III
DESPRE CONTRACTE SAU CONVENTII

CAPITOLUL I
Dispozitii preliminare

Art. 942. - Contractul este acordul intre doua sau mai multe persoane spre a constitui sau a stringe intre dinsii un raport juridic. (C. civ. 962, 969 si urm.).

Art. 943. - Contractul este bilateral sau sinalagmatic cind partile se obliga reciproc una catre alta (C. civ. 1020, 1179.).

Art. 944. - Contractul este unilateral, cind una sau mai multe persoane se obliga catre una sau mai multe persoane, fara ca acestea din urma sa se oblige.

Art. 945. - Contractul oneros este acela in care fiecare parte voieste a-si procura un avantaj. (C. civ. 812, 947, 1639, 1646, 1859).

Art. 946. - Contractul gratuit sau de binefacere este acela in care una din parti voieste a procura, fara echivalent, un avantaj celeilalte. (C. civ. 813 si urm., 1593, 1561).

Art. 947. - Contractul cu titlu oneros este comutativ, atunci cind obligatia unei parti este echivalentul obligatiei celeilalte.

Contractul este aleatoriu cind echivalentul depinde, pentru una sau toate partile, de un eveniment incert. (C. civ. 1635).

CAPITOLUL II
Despre conditiile esentiale pentru validitatea conventiilor

Art. 948. - Conditiile esentiale pentru validitatea unei conventii sint:

1. capacitatea de a contracta;
2. consimtamintul valabil al partii ce se obliga;
3. un obiect determinat;
4. o cauza licita (C. civ. 949 si urm., 953 si urm., 962 si urm., 966 si urm.).

SECTIUNEA I
Despre capacitatea partilor contractante

Art. 949. - Poate contracta orice persoana ce nu este declarata necapabila de lege. (C. civ. 948, 950 si urm., 1163, 1164, 1167, 1190, 1666).

Art. 950. - Necapabili de a contracta sint:

1. minorii;
2. interzisii;
3. (Abrogat prin Legea pentru ridicarea incapacitatii civile a femeii maritate (Dec. nr. 1412, in M. Of. nr. 94 din 20 aprilie 1032);
4. in genere toti acei caror legea le-a prohibit oarecare contracte. (C. civ. 949).

Art. 951. - Minorele nu poate ataca angajamentul sau pentru cauza de necapacitate decit in caz de leziune. (C. civ. 1157 si urm., 1162 si urm.).

Art. 952. - Persoanele capabile de a se obliga nu pot opune minorului si interzisului incapacitatea lor. (C. civ. 949, 950).

SECTIUNEA a II-a
Despre consimtamint

Art. 953. - Consimtamintul nu este valabil, cind este dat prin eroare, smuls prin violenta sau surprins prin dol. (C. civ. 948, 954 si urm.).

Art. 954. - Eroarea nu produce nulitate decit cind cade asupra substantei obiectul conventiei.

Eroarea nu produce nulitate cind cade asupra persoanei cu care s-a contractat, afara numai cind consideratia persoanei este cauza principala, pentru care s-a facut conventia. (C. civ. 953, 961, 993, 1092, 1167, 1190, 1712).

Art. 955. - Violenta in contra celui ce s-a obligat este cauza de nulitate, chiar cind este exercitata de alta persoana decit aceea in folosul carei s-a facut conventia. (C. civ. 953, 956 si urm., 959, 961, 1167, 1190, 1203).

Art. 956. - Este violenta totdeauna cind, spre a face pe o persoana a contracta, i s-a insuflat temerea, rationabila dupa dinsa, ca va fi expusa persoana sau averea sa unui rau considerabil si prezent.

Se tine cont in aceasta materie de etate, de sex si de conditia persoanelor.(C. civ. 953, 955, 957, si urm., 961, 1167, 1203).

Art. 957. - Violenta este cauza de nulitate a conventiei si cind s-a exercitat asupra sotului sau a sotiei, asupra descendentilor si ascendentilor. (C. civ. 953, 956, 958, 959, 961, 1167, 1203).

Art. 958. - Simpla temere reverentiara, fara violenta, nu poate anula conventia. (C. civ. 953, 956, 957, 961, 1167, 1293).

Art. 959. - Conventia nu poate fi atacata pentru cauza de violenta daca, dupa incetarea violentei, conventia s-a aprobat, expres sau tacit, sau daca a trecut timpul defipt de lege pentru restitutiune. (C. civ. 953, 956-958, 961, 1167, 1203).

Art. 960. - Dolul este o cauza de nulitate a conventiei cind mijloacele viclene, intrebuintate de una din parti, sint astfel, incit este evident ca, fara aceste masinatii, cealalta parte n-ar fi contractat.

Dolul nu se presupune. (C. civ. 953, 961, 1167, 1203, 1638).

Art. 961. - Conventia facuta prin eroare, violenta sau dol, nu este nula de drept, ci de loc numai actiunii de nulitate. (C. civ. 1900 si urm.).

SECTIUNEA a III-a
Despre obiectul conventiilor

Art. 962. - Obiectul conventiilor este acela la care partile sau numai una din parti se obliga. (C. civ. 948, 954, 963 si urm., 971, 972, 1018, 1026 si urm., 1074, 1075).

Art. 963. - Numai lucrurile ce sint in comert (in circuitul civil) pot fi obiectul unui contract. (C. civ. 476 si urm. 647, 965, 1156, 1310, 1844).

Art. 964. - Obligatia trebuie sa aiba de obiect un lucru determinat, cel putin in specia sa.
Cantitatea obiectului poate fi necerta, de este posibila determinarea sa. (C. civ. 1103).

Art. 965. - Lucrurile viitoare pot fi obiectul obligatiei.

Nu se poate face renuntare la o succesiune ce nu este deschisa, nici nu se pot face invoiri asupra unei astfel de succesiuni, chiar de s-ar da consimtamintul celui a carui succesiune este in chestiune. (C. civ. 702, 821, 1526).

SECTIUNEA a IV-a
Despre cauza conventiilor

Art. 966. - Obligatia fara cauza sau fondata pe o cauza falsa, sau nelicita, nu poate avea nici un efect. (C. civ. 948, 954, 967, 968, 1347, 1352).

Art. 967. - Conventia este valabila, cu toate ca cauza nu este expresa.

Cauza este prezumata pina la dovada contrarie.

Art. 968. - Cauza este nelicita cind este prohibita de legi, cind este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice (C. civ. 5, 728, 1008, 1636, 1689).

CAPITOLUL III
Despre efectul conventiilor

SECTIUNEA I
Dispozitii generale

Art. 969. - Conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante.

Ele se pot revoca prin consimtamintul mutual sau din cauze autorizate de lege. (C. civ. 970 si urm.).

Art. 970. - Conventiile trebuie executate cu buna-credinta.

Ele obliga nu numai la ceea ce este expres intr-insele, dar la toate urmarile, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei, dupa natura sa. (C. civ. 977 si urm.).

Art. 971. - In contractele ce au de obiect translatia proprietatii, sau unui alt drept real, proprietatea sau dreptul se transmite prin efectul consimtamintului partilor, si lucrul ramine in rizico-pericolul dobinditorului, chiar cind nu i s-a facut traditiunea lucrului. (C. civ. 1079 si urm., 1156, 1295, 1406, 1479 si urm.).

Art. 972. - Daca lucrul ce cineva s-a obligat succesiv a da la doua persoane este mobil, persoana pusa in posesiune este preferita si ramine proprietara, chiar cind titlul sau este cu data posterioara, numai posesiunea sa fie de buna-credinta. (C. civ. 1846, 1899, 1909).

SECTIUNEA a II-a
Despre efectul conventiilor in privinta persoanelor a treia

Art. 973. - Conventiile n-au efect decit intre partile contractante. (C. civ. 969, 974, 975, 976, 1175, 1554).

Art. 974. - Creditorii pot exercita toate drepturile si actiunile debitorului lor, afara de acelea care ii sint exclusiv personale. (C. civ. 558, 699, 732, 769, 780 si urm., 848, 1825, 1843).

Art. 975. - Ei pot asemenea, in numele lor personal, sa atace actele viclene, facute de debitor in prejudiciul drepturilor lor. (C. civ. 562, 699, 769, 785).

Art. 976. - Cu toate acestea, sint datori, pentru drepturile enuntate la titlul succesiunii, acela al contractelor de maritaj si drepturilor respective ale sotilor, sa se conformeze cu regulile cuprinse intr-insele. (C. civ. 650-799, 975).

SECTIUNEA a III-a
Despre interpretarea conventiilor

Art. 977. - Interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor contractante, iar nu dupa sensul literal al termenilor.

Art. 978. - Cind o clauza este primitoare de doua intelesuri ea se interpreteaza in sensul ce poate avea un efect, iar nu in acela ce n-ar putea produce nici unul.

Art. 979. - Termenii susceptibili de doua intelesuri se interpreteaza in intelesul ce se potriveste mai mult cu natura contractului.

Art. 980. - Dispozitiile indoioase se interpreteaza dupa obiceiul locului unde s-a incheiat contractul (C. civ. 583, 607, 610, 970, 1359, 1450 si urm.).

Art. 981. - Clauzele obisnuite intr-un contract se subinteleg, desi nu sint exprese intr-insul. (C. civ. 970).

Art. 982. - Toate clauzele conventiilor se interpreteaza unele prin altele dindu-se fiecarei intelesul ce rezulta din actul intreg.

Art. 983. - Cind este indoiala, conventia se interpreteaza in favoarea celui ce se obliga. (C. civ. 1312).

Art. 984. - Conventia nu cuprinde decit lucrurile asupra carora se pare ca partile si-au propus a contracta, oricit de generali ar fi termenii cu care s-a incheiat.

Art. 985. - Cind intr-un contract s-a pus anume un caz pentru a se explica obligatia, nu se poate sustine ca printr-acesta s-a restrins intinderea ce angajamentul ar avea de drept in cazurile neexprese.

Art. 986. - Cvasi-contractul este un fapt licit si voluntar, din care se naste o obligatie catre o alta persoana sau obligatii reciproce intre parti. (C. civ. 1198).

Art. 987. - Acela care, cu vointa, gere (administreaza) interesele altuia, fara cunostinta proprietarului, se obliga tacit a continua gestiunea ce a inceput si a o savirsi, pina ce proprietarul va putea ingriji el insusi. (C. civ. 988 si urm., 1198, 1532, 1539 si urm.).

Art. 988. - Gerantul este obligat cu toate ca stapinul a murit inaintea savirsirii afacerii, a continua gestiunea pina ce eredele va putea lua directiunea afacerii. (C. civ. 1539).

Art. 989. - Gerantul este obligat a da gestiunii ingrijirea unui bun proprietar. (C. civ. 1081 si urm., 1540).

Art. 990. - Gerantul nu raspunde decit numai de dol, daca fara interventia lui, afacerea s-ar fi putut compromite (C. civ. 715, 989, 1540).

Art. 991. - Stapinul ale carui afaceri au fost bine administrate este dator a indeplini obligatiile contractate in numele sau de gerant, a-l indemniza de toate acele ce el a contractat personalmente si a-i plati toate cheltuielile utile si necesare ce a facut. (C. civ. 1547 si urm.).

Art. 992. - Cel ce, din eroare sau cu stiinta, primeste aceea ce nu-i este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit. (C. civ. 954, 993, 997, 1092, 1198, 1588).

Art. 993. - Acela care, din eroare, crezindu-se debitor, a platit o datorie, are drept de repetitiune (dreptul de a i se restitui) in contra creditorului.

Acest drept inceteaza cind creditorul, cu buna-credinta, a desfiintat titlul sau de credinta; dar atunci cel ce a platit are recurs in contra adevaratului debitor. (C. civ. 992, 1092, 1588, 1638).

Art. 994. - Cind cel ce a primit plata a fost de rea-credinta, este dator a restitui atit capitalul cit si interesele (dobinzile) sau fructele din ziua platii. (C. civ. 485).

Art. 995. - Cind lucrul platit nedebit este un imobil sau un mobil corporal, cel care l-a primit cu rea-credinta este obligat a-l restitui in natura, daca exista, sau valoarea lucrului daca a pierit sau s-a deteriorat chiar din cazuri fortuite, afara numai de va proba ca la aceste cazuri ar fi fost expus lucrul fiind si in posesiunea proprietarului.

Cel care a primit lucrul, cu buna-credinta, este obligat a-l restitui, daca exista, dar este liberat prin pierderea lui, si nu raspunde de deteriorari. (C. civ. 960, 1083, 1156).

Art. 996. - Cind cel ce a primit lucrul cu rea-credinta l-a instrainat, este dator a intoarce valoarea lucrului din ziua cererii in restitutiune.

Cind cel care l-a primit era de buna-credinta, nu este obligat a restitui decit numai pretul cu care a vindut lucrul. (C. civ. 1095, 1611, 1899).

Art. 997. - Acela carui se face restitutiunea, trebuie sa despagubeasca pe posesorul chiar de rea-credinta de toate cheltuielile facute pentru conservarea lucrului, sau care au crescut pretul lui. (C. civ. 991, 1574, 1730 pct. 4).

CAPITOLUL V
Despre delicte si cvasi-delicte

Art. 998. - Orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara. (C. civ. 767, 1014, 1162, 1198, 1435, 1483, 1902).

Art. 999. - Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa. (C. civ. 998).

Art. 1000. - Sintem asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care sintem obligati a raspunde sau de lucrurile ce sint sub paza noastra.

Tatal si mama, dupa moartea barbatului sint responsabili de prejudiciul cauzat de copiii lor minori ce locuiesc cu dinsii.

Stapinii si comitentii, de prejudiciul cauzat de servitorii si prepusii lor in functiile ce li s-au incredintat.

Institutorii si artizanii, de prejudiciul cauzat de elevii si ucenicii lor, in tot timpul ce se gasesc sub a lor priveghere.

Tatal si mama, institutorii si artizanii sint aparati de responsabilitatea aratata mai sus, daca probeaza ca n-au putut impiedica faptul prejudiciabil. (C. civ. 1471, 1487).

Art. 1001. - Proprietarul unui animal, sau acela care se serveste cu dinsul, in cursul serviciului, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau ca animalul se afla sub paza sa, sau ca a scapat.

Art. 1002. - Proprietarul unui edificiu este responsabil pentru prejudiciul cauzat prin ruina edificiului, cind ruina este urmarea lipsei de intretinere sau a unui viciu de constructie.

Art. 1003. - Cind delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sint tinute solidar pentru despagubire. (C. civ. 918, 1038 si urm.)

CAPITOLUL VI
Despre deosebitele specii de obligatii

SECTIUNEA I
Despre obligatiile conditionale

SUBSECTIUNEA 1
Despre conditie in genere si despre deosebitele sale specii

Art. 1004. - Obligatia este conditionala cind perfectarea ei depinde de un eveniment viitor si necert. (C. civ. 925, 926, 1017, 1019, 1770).

Art. 1005. - Conditia cazuala este aceea ce depinde de hazard si care nu este nici in puterea creditorului, nici intr-aceea a debitorului.

Art. 1006. - Conditia potestativa este aceea care face sa depinda perfectarea conventiei de un eveniment, pe care si una si alta din partile contractante poate sa-l faca a se intimpla, sau poate sa-l impiedice. (C. civ. 822, 1010).

Art. 1007. - Conditia mixta este aceea care depinde totodata de vointa uneia din partile contractante si de aceea a unei alte persoane.

Art. 1008. - Conditia imposibila sau contrarie bunelor moravuri, sau prohibita de lege, este nula si desfiinteaza conventia ce depinde de dinsa. (C. civ. 5, 620, 728, 839, 968, 1009 si urm., 1492).

Art. 1009. - Conditia de a nu face un lucru imposibil nu face ca obligatia contractata sub aceasta conditie sa fie nula.

Art. 1010. - Obligatia este nula cind s-a contractat sub o conditie potestativa din partea acelui ce se obliga. (C. civ. 1006).

Art. 1011. - Implinirea conditiei trebuie sa se faca astfel cum au inteles partile sa fie facuta. (C. civ. 970, 977 si urm.).

Art. 1012. - Cind obligatia este contractata sub conditia ca un eveniment oarecare se va intimpla intr-un timp fixat, conditia este considerata ca neindeplinita, daca timpul a expirat fara ca evenimentul sa se intimple.

Cind timpul nu este fixat, conditia nu este considerata ca cazuta, decit cind este sigura ca evenimentul nu se va mai intimpla.

Art. 1013. - Cind obligatia este contractata sub conditia ca un eveniment n-are sa se intimple, intr-un timp defipt, aceasta conditie este indeplinita, daca timpul a expirat, fara ca evenimentul sa se fi intimplat; este asemenea indeplinita, daca inaintea termenului este sigur ca evenimentul nu se va mai intimpla; daca nu este timp determinat, conditia este indeplinita numai cind va fi sigur ca evenimentul n-are sa se mai intimple.

Art. 1014. - Conditia este reputata ca indeplinita, cind debitorul obligat, sub aceasta conditie, a impiedicat indeplinirea ei.

Art. 1015. - Conditia indeplinita are efect din ziua in care angajamentul s-a contractat. Daca creditorul a murit inainte indeplinirii conditiei, drepturile sale trec erezilor sai. (C. civ. 653).

Art. 1016. - Creditorul poate inaintea indeplinirii conditiei, sa exercite toate actele conservatoare dreptului sau.

SUBSECTIUNEA a 2-a
Despre conditia suspensiva

Art. 1017. - Obligatia, sub conditie suspensiva, este aceea care depinde de un eveniment viitor si necert. Obligatia conditionala nu se perfecteaza decit dupa indeplinirea evenimentului. (C. civ. 1004, 1012 si urm. 1022, 1115 pct. 5, 1296, 1770, 1885).

Art. 1018. - Cind obligatia este contractata sub o conditie suspensiva, obiectul conventiei ramane in rizico-pericolul debitorului, care s-a obligat a-l da, in caz de indeplinire a conditiei.

Daca obiectul a pierit, in intregul sau, fara greseala debitorului, obligatia este stinsa.

Daca obiectul s-a deteriorat, fara greseala debitorului, creditorul este obligat a-l lua in starea in care se gaseste fara scadere de pret.

Daca obiectul s-a deteriorat, prin greseala debitorului, creditorul are dreptul sau sa ceara desfiintarea obligatiei, sau sa ia lucrul in starea in care se gaseste, cu daune interese. (C. civ. 999, 1081 si urm.).

SUBSECTIUNEA a 3-a
Despre conditia rezolutorie

Art. 1019. - Conditia rezolutorie este aceea care supune desfiintarea obligatiei la un eveniment viitor si necert.

Ea nu suspenda executarea obligatiei, ci numai obliga pe creditor a restitui aceea ce a primit, in caz de indeplinire a evenimentului prevazut prin conditie. (C. civ. 1012 si urm., 1091, 1296, 1320, 1365, 1770).

Art. 1020. - Conditia rezolutorie este subinteleasa totdeauna in contractele sinalagmatice, in caz cind una din parti nu indeplineste angajamentul sau. (C. civ. 830, 832, 943, 1075, 1081 si urm., 1012 si urm., 1022, 1101, 1320, 1365, 1439).

Art. 1021. - Intr-aces caz, contractul nu este desfiintat de drept. Partea in privinta careia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau sa sileasca pe cealalta a executa conventia, cind este posibil, sau sa-i ceara desfiintarea, cu daune interese. Desfiintarea trebuie sa se ceara inaintea justitiei, care, dupa circumstante, poate acorda un termen partii actionate (C. civ. 1020).

SECTIUNEA a II-a
Despre obligatia cu termen

Art. 1022. - Termenul se deosebeste de conditie, pentru ca el nu suspenda angajamentul, ci numai amina executarea. (C. civ. 1004 si urm., 1101, 1115 pct. 4, 1146, 1581, 1584).

Art. 1023. - Aceea ce se datoreste cu termen nu se poate cere inaintea termenului, dar ceea ce se plateste inainte nu se mai poate repeti. (C. civ. 1092, 1572, 1581, 1584, 1616, 1649).

Art. 1024. - Termenul este presupus totdeauna ca s-a stipulat in favoarea debitorului, daca nu rezulta din stipulatie sau din circumstante ca este primit si in favoarea creditorului.

Art. 1025. - Debitorul nu mai poate reclama beneficiul termenului, cind este cazut in deconfitura (insolvabilitatea unui debitor necomerciant.), sau cind, cu fapta sa, a micsorat sigurantele ce prin contract daduse creditorului sau. (C. civ. 1323).

SECTIUNEA a III-a
Despre obligatiile alternative

Art. 1026. - Debitorul unei obligatii alternative este liberat prin predarea unuia din doua lucruri ce erau cuprinse in obligatie. (C. civ. 964).

Art. 1027. - Alegerea o are debitorul, daca nu s-a acordat expres creditorului. (C. civ. 983).

Art. 1028. - Debitorul se poate libera predind sau pe unul sau pe altul din lucrurile promise; nu poate insa sili pe creditor a primi parte dintr-unul si parte dintr-altul. (C. civ. 1100, 1101).

Art. 1029. - Obligatia este simpla, desi contractata cu mod alternativ, daca unul din doua lucruri promise nu poate fi obiectul obligatiei.

Art. 1030. - Obligatia alternativa devine simpla, daca unul din lucrurile promise piere, sau nu mai poate fi predat din orice alta cauza, si chiar cind aceasta s-a intimplat din greseala debitorului. Pretul acestui lucru nu poate fi oferit in locu-i.

Daca amindoua lucrurile au pierit, insa unul dintr-insele prin greseala debitorului, el va plati pretul celui care a pierit in urma. (C. civ. 1156, 1311).

Art. 1031. - Cind, in cazul prevazut de articolul precedent, alegerea este, prin conventie, lasata creditorului si numai unul din lucruri a pierit, daca lucrul a pierit fara greseala debitorului, creditorul va lua pe cel ramas; daca a pierit prin greseala debitorului, creditorul poate cere sau lucrul ramas, sau pretul aceluia ce a pierit, daca amindoua lucrurile au pierit prin greseala debitorului, creditorul, dupa alegerea sa, poate sa ceara pretul unuia din ele; daca insa numai unul din ele a pierit prin greseala debitorului, creditorul nu poate cere decit pretul acestui lucru.

Art. 1032. - Daca amindoua lucrurile au pierit, fara greseala debitorului, obligatia este stinsa.

Art. 1033. - Aceleasi principii se aplica, cind obligatia alternativa cuprinde mai mult de doua lucruri.

SECTIUNEA a IV-a
Despre obligatiile solidare

SUBSECTIUNEA 1
Despre solidaritatea intre creditori

Art. 1034. - Obligatia este solidara intre mai multi creditori, cind titlul creantei da anume drept fiecarui din ei a cere plata in tot a creantei, si cind plata facuta unuia din creditori libereaza pe debitor. (C. civ. 1059, 1064).

Art. 1035. - Poate debitorul plati la oricare din creditorii solidari, pe cit timp nu s-a facut impotriva-i cerere in judecata din partea unuia din creditori.

Cu toate acestea remisiunea (remisiunea este descacarea de datorie facuta de creditor debitorului sau) facuta de unul din creditorii solidari, nu elibereaza pe debitor decit pentru partea celui creditor. (C. civ. 1064, 1138 si urm.).

Art. 1036. - Actul care intrerupe prescriptia in privinta unuia din creditorii solidari, profita la toti creditorii. (C. civ. 643, 1045, 1051, 1872).

Art. 1037. - Creditorul solidar, care a primit toata datoria este tinut a imparti cu ceilalti cocreditori, afara numai de va proba ca obligatia este contractata numai in interesul sau (C. civ. 1034 si urm., 1053, 1054).

Art. 1038. - Creditorul solidar reprezinta pe ceilalti cocreditori, in toate actele care pot avea de efect conservarea obligatiei (C. civ. 1036, 1056).

SUBSECTIUNEA a 2-a
Despre obligatia solidara intre debitori

Art. 1039. - Obligatia este solidara din partea debitorilor, cind toti s-au obligat la acelasi lucru, astfel ca fiecare poate fi constrins pentru totalitate, si ca plata facuta de unul din debitori libereaza si pe ceilalti catre creditor. (C. civ. 1059, 1062 si urm., 1136, 1140 si urm., 1155, 1551, 1872).

Art. 1040. - Debitorii solidari se pot obliga sub diferite modalitati, adica: unii pur, altii sub o conditie si altii cu termen. (C. civ. 1004 si urm., 1022).

Art. 1041. - Obligatia solidara nu se prezuma, trebuie sa fie stipulata expres; aceasta regula nu inceteaza decit numai cind obligatia solidara are loc de drept, in virtutea legii. (C civ. 918, 1062 si urm., 1520, 1543, 1551, 1571, 1662, 1666 si urm., 1671).

Art. 1042. - Creditorul unei obligatii solidare se poate adresa la acela care va voi dintre debitori, fara ca debitorul sa poata opune beneficiul de diviziune. (C. civ. 1039, 1065, 1662 si urm.).

Art. 1043. - Actiunea intentata contra unuia din debitori nu popreste pe creditor de a exercita asemenea actiune si in contra celorlalti debitori.

Art. 1044. - Daca lucrul debit a pierit din culpa unui sau mai multor debitori solidari, ceilalti debitori nu ramin liberati de obligatia de a plati pretul lucrului, dar nu sint raspunzatori pentru daune.

Debitorii care au intirziat de a plati sint in culpa.

Creditorul nu poate cere daune decit numai in contra debitorilor in culpa. (C. civ. 1018, 1081, 1156).

Art. 1045. - Actiunea intentata in contra unuia dintre debitori intrerupe prescriptia in contra tuturor debitorilor. (C. civ. 1036, 1872).

Art. 1046. - Cererea de dobinda facuta in contra unui din debitorii solidari face a curge dobinda in contra tuturor debitorilor. (C. civ. 1088).

Art. 1047. - Codebitorul solidar, in contra carui creditorul a intentat actiune, poate opune toate exceptiile care ii sint personale, precum si acelea care sint comune tuturor debitorilor.

Debitorul actionat nu poate opune acele exceptii care sint curat personale ale vreunui din ceilalti codebitori. (C. civ. 1065 si urm., 1136 si urm., 1148, 1155, 1653, 1681).

Art. 1048. - Cind unul din debitori devine erede unic al creditorului, sau cind creditorul devine unic erede al unui din debitori, confuziunea nu stinge creanta decit pentru partea debitorului sau a creditorului. (C. civ. 1154).

Art. 1049. - Creditorul care consimte a se imparti datoria in privinta unuia din codebitori, conserva actiunea solidara in contra celorlalti debitori, dar cu scazamintul partii debitorului, pe care l-a liberat de solidaritate. (C. civ. 1050, 1064, 1141).

Art. 1050. - Creditorul care primeste separat partea unuia din debitori, fara ca in chitanta sa-si rezerve solidaritatea sau drepturile sale in genere, nu renunta la solidaritate decit in privinta acestui debitor.

Nu se intelege ca creditorul a renuntat la solidaritate in favoarea unui debitor, cind primeste de la el o suma egala cu partea ce e dator, daca chitanta nu zice ca acea suma este primita pentru partea debitorului.

Asemenea, din simpla cerere in judecata formata in contra unuia din debitori pentru partea sa, daca, acesta n-a aderat la cerere sau daca nu s-a dat o sentinta de condamnare, nu se prezuma renuntarea la solidaritatea in favoarea acelui debitor. (C. civ. 1049).

Art. 1051. - Creditorul, care primeste separat si fara rezerva solidaritatii portiunea unuia din codebitori din venitul renditei sau in dobinzile unei datorii solidare, nu pierde solidaritatea decit pentru venitul si dobinda trecuta, iar nu si pentru cele viitoare, nici pentru capital, afara daca plata separata nu s-a urmat in curs de 10 ani consecutivi.

Art. 1052. - Obligatia solidara, in privinta creditorului, se imparte de drept intre debitori; fiecare din ei nu este dator unul catre altul decit numai partea sa. (C. civ. 778, 1057 si urm.).

Art. 1053. - Codebitorul solidar care a platit debitul in totalitate nu poate repeti de la ceilalti decit numai de la fiecare partea sa.

Daca unul dintre codebitori este nesolvabil, atunci pierderea cauzata de nesolvabilitatea acestuia se imparte cu analogie (in mod proportional) intre ceilalti codebitori solvabili si intre acela care a facut plata. (C. civ. 1052, 1054).

Art. 1054. - Cind creditorul a renuntat la solidaritate, in favoarea unui sau mai multi din debitori, daca unul sau mai multi din ceilalti codebitori devin nesolvabili, partea acestora se va imparti cu analogie (in mod proportional) intre toti ceilalti codebitori, cuprinzindu-se si acei care au fost descarcati de solidaritate. (C. civ. 779, 1668).

Art. 1055. - Daca datoria solidara era facuta numai in interesul unuia din debitorii solidari, acesta in fata cu ceilalti codebitori raspunde pentru toata datoria, caci in raport cu el, ei nu sint priviti decit ca fidejusori. (C. civ. 1669 si urm., 1674).

Art. 1056. - Codebitorul solidar reprezinta pe ceilalti codebitori in toate actele care pot avea de efect stingerea sau imputinarea obligatiei (C. civ. 1038, 1039 si urm., 1140, 1155).

SECTIUNEA a V-a
Despre obligatiile divizibile si nedivizibile

Art. 1057. - Obligatia este nedivizibila cind obiectul ei, fara a fi denaturat, nu se poate face in parti nici materiale nici intelectuale. (C. civ. 633, 1052, 1060 si urm., 1695, 1746, 1872).

Art. 1058. - Obligatia este inca nedivizibila, cind obiectul este divizibil, dar partile contractante l-au privit sub un raport de nedivizibilitate.

Art. 1059. - Solidaritatea contractata nu da unei obligatii caracterul de nedivizibilitate. (C. civ. 1034 si urm).

SUBSECTIUNEA 1
Despre efectele obligatiei divizibile

Art. 1060. - Obligatia primitoare de diviziune trebuie sa se execute intre creditor si debitor ca si cum ar fi nedivizibila. Divizibilitatea nu se aplica decit in privinta erezilor lor, care nu pot cere creanta, sau care nu sint tinuti de a o plati decit in proportie cu partile lor ereditare. (C. civ. 653, 774 si urm., 893, 896, 918, 1052, 1061, 1072, 1101, 1611, 1695).

Art. 1061. - Principiul din articolul precedent nu se aplica in privinta erezilor debitorului:

1. cind debitul are de obiect un corp cert;
2. cind unul din erezi este insarcinat singur, prin titlu, cu executarea obligatiei;
3. cind rezulta sau din natura obligatiei, sau din aceea a lucrului ce ea are de obiect, sau din scopul ce partile isi au propus prin contract, ca intentia lor a fost ca debitul sa nu se poata achita in parti.

In cel dintii caz, eredele, care poseda lucrul debit, poate fi actionat pentru totalitate, raminindu-i recurs in contra celorlalti erezi.

In cel de al doilea caz, numai eredele insarcinat cu plata debitului, si in cel de al treilea caz, fiecare erede poate fi actionat pentru totalitate, raminindu-i recurs in contra coerezilor sai. (C. civ. 776 si urm., 977, 1011, 1026 si urm., 1058, 1062 si urm., 1611, 1695, 1746).

SUBSECTIUNEA a 2-a
Despre efectele obligatiei nedivizibile

Art. 1062. - Fiecare din cei care au contractat impreuna un debit nedivizibil este obligat pentru totalitate, cu toate ca obligatia nu este contractata solidar. (C. civ. 1039 si urm., 1059, 1071, 1611, 1695).

Art. 1063. - Sint obligati asemenea in tot si erezii aceluia care a contractat obligatia nedivizibila. (C. civ. 653, 776 si urm., 908).

Art. 1064. - Fiecare din erezii creditorului poate pretinde in totalitate executarea obligatiei nedivizibile.

Un singur erede nu poate face remisiunea totalitatii debitului, nu poate primi pretul in locul lucrului.

Daca unul din erezi a remis singur debitul sau a primit pretul lucrului, coeredele sau nu poate pretinde lucrul nedivizibil decit cu scaderea partii eredelui, care a facut remisiunea sau care a primit pretul. (C. civ. 1034 si urm., 1042, 1049 si urm., 1138 si urm., 1611).

Art. 1065. - Eredele debitorului, fiind chemat in judecata pentru totalitatea obligatiei, poate cere un termen ca sa puna in cauza si pe coerezii sai, afara numai daca debitul va fi de natura a nu putea fi achitat decit de eredele tras in judecata, care atunci poate sa fie osindit, singur raminindu-i recurs in contra coerezilor sai. (C. civ. 774, 777, 1042 si urm., 1071).

SECTIUNEA a VI-a
Despre obligatiile cu clauza penala

Art. 1066. - Clauza penala este aceea prin care o persoana, spre a da asigurare pentru executarea unei obligatii, se leaga a da un lucru in caz de neexecutarea din parte-i. (C. civ. 1087, 1708).

Art. 1067. - Nulitatea obligatiei principale atrage pe aceea a clauzei penale. Nulitatea clauzei penale nu atrage pe accea a obligatiei principale. (C. civ. 1008).

Art. 1068. - Creditorul are facultatea de a cere de la debitrorul care n-a executat la timp, sau indeplinirea clauzei penale, sau aceea a obligatiei principale. (C. civ. 1078, 1079).

Art. 1069. - Clauza penala este o compensatie a daunelor interese, ce creditorul sufera din neexecutarea obligatiei principale.

Nu poate dar creditorul cere deodata si penalitatea si obiectul obligatiei principale, afara daca penalitatea nu s-a stipulat pentru simpla intirziere a executarii. (C. civ. 1075 si urm., 1081 si urm., 1087).

Art. 1070. - Penalitatea poate fi imputinata de judecator, cind obligatia principala a fost executata in parte. (C. civ.1087, 1101).

Art. 1071. - Cind obligatia principala, contractata cu o clauza penala, este nedivizibila, penalitatea este debita prin contraventia unuia singur din erezi, si se va putea cere sau in totalitate, in contra aceluia care a comis contraventia, sau de la fiecare erede in proportie cu partea sa ereditarea, iar ipotecar pentru tot.

Acela din erezi care a platit are recurs in contra eredelui din faptul carui s-a indeplinit conditia penalitati. (C. civ. 653, 774 si urm., 1062 si urm.).

Art. 1072. - Cind obligatia principala contractata cu o clauza penala este divizibila, nu ramine supus la penalitate decit acel erede al debitorului care a calcat legamintul, si acesta numai pentru partea la care este tinut in obligatia principala, fara a avea creditorul vreo actiune in contra acelora care au executat obligatia principala.

Aceasta regula primeste exceptie in cazul cind cugetul partilor a fost ca plata obligatiei principale sa nu poata fi facuta in parti, si unul din coerezi a impiedicat executarea obligatiei pentru totalitate. In acest caz creditorul poate cere de la acesta penalitatea intreaga, iar de la ceilalti coerezi numai pentru partea lor ereditara, raminind recursul ce au in contra eredelui care a impiedicat executarea obligatiei. (C. civ. 1061).

CAPITOLUL VII
Despre efectele obligatiilor

Art. 1073. - Creditorul are dreptul de a dobindi indeplinirea exacta a obligatiei, si in caz contrar are dreptul la dezdaunare. (C. civ. 1021, 1074 si urm., 1081 si urm., 1084).

Art. 1074. - Obligatia de a da cuprinde pe aceea de a preda lucrul si de a-l conserva pina la predare.

Lucrul este in rizico-pericolul creditorului, afara numai cind debitorul este in intirziere; in acest caz rizico-pericolul este al debitorului. (C. civ. 942, 1079 si urm., 1081 si urm., 1156, 1314 si urm., 1391, 1406, 1479 si urm.).

Art. 1075. -Orice obligatie de a face sau de a nu face se schimba in dezdaunari, in caz de neexecutare din partea debitorului. (C. civ. 1801 si urm.).

Art. 1076. - Creditorul poate cere a se distrui (distruge) ceea ce s-a facut, calcindu-se obligatia de a nu face si poate cere a fi autorizat a distrui (distruge) el insusi, cu cheltuiala debitorului, afara de dezdaunari.

Art. 1077. - Nefiind indeplinita obligatia de a face, creditorul poate asemenea sa fie autorizat a o aduce el la indeplinire, cu cheltuiala debitorului.

Art. 1078. - Daca obligatia consista in a nu face, debitorul, care a calcat-o, este dator a da despagubire pentru simplul fapt al contraventiei. (C. civ. 1079, 1081 si urm.).

Art. 1079. - Daca obligatia consista in a da sau in a face, debitorul se va pune in intirziere prin o notificare ce i se va face prin tribunalul domiciliului sau.

Debitorul este de drept in intirziere:

1. in cazurile anume determinate de lege;
2. cind s-a contractat expres ca debitorul va fi in intirziere la implinirea termenului, fara a fi necesitatea de notificare;
3. cind obligatia nu putea fi indeplinita decit in un timp determinat, ce debitorul a lasat sa treaca.

Art. 1080. - Diligenta ce trebuie sa se puna in indeplinirea unei obligatii este totdeauna aceea a unui bun proprietar.

Aceasta regula se aplica cu mai mare sau mai mica rigoare in cazurile anume determinate de aceasta lege. (C. civ. 541, 715, 989, 1018, 1429, 1479, 1540, 1564, 1566, 1633, 1691).

Art. 1081. - Danunele nu sint debite decit atunci cind debitorul este in inirziere de a indeplini obligatia sa, afara numai de cazul cind lucrul ce debitorul era obligat de a da sau a face, nu putea fi dat nici facut decit intr-un timp oarecare ce a trecut. (C. civ. 1075, 1079, 1321).

Art. 1082. - Debitorul este osindit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligatiei, sau pentru intirzierea executarii, cu toate ca nu este rea-credinta din partea-i, afara numai daca nu va justifica ca neexecutarea provine din cauza straina, care nu-i poate fi imputata.

Art. 1083. - Nu poate fi loc la daune-interese cind, din o forta majora sau din un caz fortuit, debitorul a fost poprit de a da sau a face aceea la care se obligase, sau a facut aceea ce-i era poprit. (C. civ. 1082, 1156, 1435, 1475, 1624, 1625).

Art. 1084. - Daunele-interese ce sint debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a suferit si beneficiul de care a fost lipsit, afara de exceptiile si modificarile mai jos mentionate.

Art. 1085. - Debitorul nu raspunde decit de daunele-interese care au fost prevazute sau care au putut fi prevazute la facerea contractului, cind neindeplinirea obligatiei nu provine din dolul sau. (C. civ. 960).

Art. 1086. - Chiar in cazul cind neexecutarea obligatiei rezulta din dolul debitorului, daunele-interese nu trebuie sa cuprinda decit aceea ce este o consecinta directa si necesara a neexecutarii obligatiei. (C. civ. 960, 1084).

Art. 1087. - Cind conventia cuprinde ca partea care nu va executa va plati o suma oarecare drept daune-interese, nu se poate acorda celeilalte parti o suma nici mai mare nici mai mica. (C. civ. 1066 si urm., 1093 si urm.).

Art. 1088. - La obligatiile care au de obiect o suma oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decit dobinda legala, afara de regulile speciale in materie de comert, de fidejusiune si societate.

Aceste daune-interese se cuvin fara ca creditorul sa fie tinut a justifica despre vreo paguba; nu sint debite decit din ziua cererii in judecata, afara de cazurile in care, dupa lege, dobinda curge de drept. (C. civ. 1081 si urm., 1589).

Art. 1089. - Dobinda pe timpul trecut poate produce dobinda, sau prin cerere in judecata sau prin conventie speciala, nuamai ca, sau in cerere sau in conventie, sa fie chestiune de dobinda debita del putin pentru un an intreg.

Clauza prin care, de mai inainte si in momentul formarii unei conventii alta decit o conventie comerciala, se va stipula dobinda la dobinzile datorite pentru un an sau pentru mai putin, ori mai mult de un an sau la alte venituri viitoare se va declara nula.

Art. 1090. - Cu toate acestea, veniturile pe timpul trecut, precum: arenzi, chirii, venituri de rendite perpetue sau pe viata produc dobinda din ziua cererii sau a conventiei.

Aceeasi regula se aplica la restitutiuni de fructe si la dobinzile platite de o a treia persoana creditorului, in contul debitorului.

CAPITOLUL VIII
Despre stingerea obligatiilor

Art. 1091. - Obligatiile se sting prin plata, prin novatiune, prin remitere voluntara, prin compensatie, prin confuziune, prin pierderea lucrului, prin anulare sau reciziune, prin efectul conditiei rezolutorii si prin prescriptie. (C. civ. 1019, 1092 si urm., 1128 si urm., 1138 si urm., 1143 si urm., 1154, 1156, 1837 si urm.).

SECTIUNEA I
Despre plata

SUBSECTIUNEA 1
Despre plata in genere

Art. 1092. - Orice plata presupune o datorie; ceea ce s-a platit fara sa fie debit este supus repetitiunii.

Repetitiunea nu este admisa in privinta obligatiilor naturale, care au fost achitate de buna voie. (C. civ. 966 si urm.; 992 si urm.; 1023, 1053, 1408, 1638, 1671).

Art. 1093. - Obligatia poate fi achitata de orice persoana interesata, precum de un coobligat sau de un fidejusor.

Obligatia poate fi achitata chiar de o persoana neinteresata; aceasta persoana trebuie insa sa lucreze in numele si pentru achitarea debitorului, sau de lucreaza in numele ei propriu, sa nu se subroge, in drepturile creditorului. (C. civ. 973, 987, 1094, 1106 si urm., 1655, 1669).

Art. 1094. - Obligatia de a face nu se poate achita de alta persoana in contra vointei creditorului, cind acesta are interes ca debitorul chiar s-o indeplineasca. (C. civ. 1075 si urm., 1485).

Art. 1095. - Plata, ca sa fie valabila, trebuie facuta de proprietarul capabil de a instraina lucrul dat in plata.

Cu toate acestea, plata unei sume in bani, sau altor lucruri ce se consuma prin intrebuintare, nu poate fi repetita contra creditorului care le-a consumat de buna-credinta, desi plata s-a facut de o persoana ce nu era proprietar sau care nu era capabila de a instraina. (C. civ. 946 si urm., 992, 1097, 1899).

Art. 1096. - Plata trebuie sa se faca creditorului sau imputernicitului sau, sau aceluia ce este autorizat de justitie sau de lege a primi pentru dinsul.

Plata data aceluia ce n-are imputernicire de a primi pentru creditor, este valabila, daca acest din urma o ratifica sau profita de dinsa. (C. civ. 1097 si urm., 1190, 1532 si urm., 1609).

Art. 1097. - Plata facuta cu buna-credinta acelui ce are creanta in posesiunea sa, este valabila chiar daca in urma posesorul ar fi evins.

Art. 1098. - Daca creditorul este necapabil de a primi, plata ce i se face nu este valabila, afara numai daca debitorul probeaza ca lucrul platit a profitat creditorului. (C. civ. 1096).

Art. 1099. - Plata facuta de debitor creditorului sau in urma unui sechestru sau opozitii (adica proprirea in miinile celor de-al treilea) nu este valabila in privinta creditorilor sechestranti si oponenti; acestia pot, in virtutea dreptului lor, sa-l sileasca a plati din nou; debitorul insa, in acest caz, are recurs in contra creditorului. (C. civ. 1152, 1616).

Art. 1100. - Creditorul nu poate fi silit a primi alt lucru decit acela ce i se datoreste, chiar cind valoarea lucrului oferit ar fi egala sau mai mare. (C. civ. 1578, 1604, 1683).

Art. 1101. - Debitorul nu poate sili pe creditor a primi parte din datorie, fie datoria divizibila chiar.

Cu toate acestea, judecatorii pot, in considerarea pozitiei debitorului, sa acorde mici termene pentru plata si sa opreasca executarea urmaririlor, lasind lucrurile in starea in care se gasesc.

Judecatorii insa nu vor uza de aceasta facultate decit cu mare rezerva. (C. civ. 1057 si urm., 1115 pct. 3, 1582, 1831).

Art. 1102. - Debitorul unui corp cert si determinat este liberat prin tradarea (predarea) lucrului in starea in care se gasea la predare, daca deteriorarile ulterioare nu sint ocazionate prin faptul sau greseala sa, nici prin aceea a persoanelor pentru care este responsabil, sau daca inaintea acestor deteriorari n-a fost in intirziere. (C. civ. 903, 998 si urm., 1074 si urm., 1083, 1324, 1434, 1605).

Art. 1103. - Daca datoria este un lucru determinat numai prin specia sa, debitorul, ca sa se libereze, nu este dator a-l da de cea mai buna specie, nici insa de cea mai rea.

Art. 1104. - Plata trebuie a se face in locul aratat in conventie.

Daca locul nu este aratat, plata, in privinta lucrurilor certe si determinate, se va face in locul in care se gasea obiectul obligatiei in timpul contractarii.

In orice alt caz, plata se face la domiciliul debitorului. (C. civ. 1115 pct. 6, 1121, 1319, 1362, 1614).

Art. 1105. - Cheltuielile pentru efectuarea platii sint in sarcina debitorului. (C. civ. 1117, 1305, 1317, 1614).

SUBSECTIUNEA a 2-a
Despre plata prin subrogatie

Art. 1106. - Subrogatia in drepturile creditorului, facuta in folosul unei a treia persoane ce ii plateste, este sau conventionala sau legala. (C. civ. 1093, 1670, 1682).

Art. 1107. - Aceasta subrogare este conventionala:

1. cind creditorul, primind plata sa de la o alta persoana, da acestei persoane drepturile, actiunile, privilegiile sau ipotecile sale, in contra debitorului; aceasta subrogatie trebuie sa fie expresa si facuta tot intr-un timp cu plata;
2. cind debitorul se imprumuta cu o suma spre a-si plati datoria si subroga pe imprumutator in drepturile creditorului. Ca sa fie valabila aceasta subrogatie, trebuie sa se faca actul de imprumut si chitanta inaintea tribunalului, sa se declare in actul de imprumut ca suma s-a luat pentru a face plata, si in chitanta sa fie declarat ca plata s-a facut cu banii dati pentru aceasta de noul creditor. Aceasta subrogatie se opereaza fara concursul vointei creditorului. (C. civ. 1093).

Art. 1108. - Subrogatia se face de drept:

1. in folosul aceluia care, fiind el insusi creditor, plateste altui creditor, ce are preferinta;
2. in folosul aceluia care, dobindind un imobil, plateste creditorilor caror acest imobil era ipotecat;
3. in folosul aceluia care, fiind obligat cu altii sau pentru altii la plata datoriei, are interes de a o desface;
4. in folosul eredelui beneficiar, care a platit din starea sa datoriile succesiunii. (C. civ. 713, 777 si urm., 1053 si urm., 1510, 1670, 1722, 1746, 1778, 1799, 1812).

Art. 1109. - Subrogatia stabilita prin articolele precedente se opereaza atit in contra fidejusorului, cit si in contra debitorului. Ea nu poate desfiinta dreptul creditorului, cind plata i s-a facut numai pentru parte din datorie; in acest caz el poate exercita, pentru ce are a mai lua, aceleasi drepturi ce exercita si subrogatul, pentru partea platita, celui cui a facut o plata partiala. (C. civ. 1652 si urm.).

SUBSECTIUNEA a 3-a
Despre imputatia platii

Art. 1110. - Debitorul, avind mai multe datorii, al caror obiect este de aceeasi speta, are dreptul a declara, cind plateste, care este datoria ce voieste a desface. (C. civ. 1506).

Art. 1111. - Debitorul unei datorii, pentru care se plateste dobinda, sau o rendita, nu poate, fara consimtamintul creditorului, sa impute plata ce face pe capital cu preferinta asupra renditei sau a dobinzii. Plata partiala, facuta pe capital si dobinda, se imputa mai intii asupra dobinzii. (C. civ. 1588).

Art. 1112. - Cind debitorul unor deosebite datorii a primit o chitanta prin care creditorul imputa aceea ce a luat special asupra uneia din aceste datorii, debitorul nu mai poate cere ca imputatia sa se faca asupra unei alte datorii, afara numai daca creditorul l-a amagit sau l-a surprins.

Art. 1113. - Cind in chitanta nu se zice nimic despre imputatie, plata trebuie sa se impute asupra aceleia din datorii ajunse la termen, pe care debitorul, in acel timp, avea mai mare interes a o desface. In caz de o datorie ajunsa la termen si alta neajunsa, desi aceasta din urma ar fi mai generoasa, imputatia se face asupra celei ajunse la termen.

Daca datoriile sint in egala natura, imputatia se face asupra celei mai vechi; daca datoriile sint in toate egale, imputatia se face proportional asupra tuturora. (C. civ. 1151, 1506).

SUBSECTIUNEA a 4-a
Despre ofertele de plata si despre consemnatiuni

Art. 1114. - Cind creditorul unei sume de bani refuza de a primi plata, debitorul poate sa-i faca oferte reale, si, refuzind creditorul de a primi, sa consemneze suma.

Ofertele reale, urmate de consemnatiune, libereaza pe debitor; ele, in privinta-i tin loc de plata, de sint valabil facute, si suma consemnata, cu acest mod, este in rizico-pericolul creditorului.

Art. 1115. - Pentru ca ofertele sa fie valabile trebuie:

1. sa fie facute creditorului, ce are capacitatea de a primi, sau acelui ce are dreptul de a primi pentru dinsul;
2. sa fie facute de o persoana capabila de a plati;
3. sa fie facute pentru toata suma exigibila, pentru rendite si dobinzi datorite, pentru cheltuieli lichidate si pentru o suma oarecare in privinta cheltuielilor nelichidate, suma asupra careia se poate reveni, dupa lichidarea acestor cheltuieli;
4. termenul sa fie implinit, daca a fost stipulat in favoarea creditorului;
5. conditia sub care datoria s-a contractat sa se fi indeplinit;
6. ofertele sa fie facute in locul ce s-a hotarit pentru plata, si daca locul pentru plata nu s-a determinat prin o conventie speciala, sa fie facute sau creditorului in persoana, sau la domiciliul sau, sau la domiciliul ales pentru executarea conventiei;
7. ofertele sa fie facute prin un ofiter public (executor judecatoresc) ce era competent, pentru astfel de acte. (C. civ. 1095 si urm., 1104).

Art. 1116. - Nu este necesar pentru validitatea consemnatiunii ca ea sa fi fost autorizata de judecator; e destul:

1. sa fi fost precedata de o somatie significata (comunicata) creditorului, in care sa se arate ziua, ora si locul unde suma oferita are sa fie depusa;
2. ca debitorul sa depuna suma oferita in casa de depozite si consemnatiuni (Casa de Economii si Consemnatiuni), cu dobinda ei pina in ziua depunerii.

Art. 1117. - Cheltuielile ofertelor reale si ale consemnatiunii sint in sarcina creditorului, de sint facute valabil. (C. civ. 1105).

Art. 1118. - Pe cit timp consemnatiunea nu s-a primit de creditor, debiorul poate sa ia inapoi suma depusa, si intr-acest caz codebitorii sau fidejusorii sai nu sint liberati.

Art. 1119. - Cind debitorul a dobindit o hotarire ce are puterea lucrului judecat, prin care ofertele sau consemnatiunea s-au declarat bune si valabile, el nu mai poate, chiar cu consimtamintul creditorului, sa-si retraga suma depusa in prejudiciul codebitorilor sau fidejusorilor sai.

Art. 1120. - Creditorul, care a consimtit ca debitorul sa-si retraga consemnatiunea, dupa ce aceasta s-a declarat valabila printr-o hotarire ce dobindise puterea lucrului judecat, pierde dreptul de privilegii sau ipoteci ce avea pentru plata creantei sale.

Art. 1121. - Daca lucrul debit este un corp cert care trebuie a se trada (a se preda) in locul unde se gaseste, debitorul este obligat a soma pe creditor sa-l ia, printr-un act ce i se va notifica sau in persoana sau la domiciliul sau, sau la domiciliul ales pentru executarea conventiei. Dupa aceasta somatie, daca creditorul nu-si ia lucrul si debitorul are trebuinta de locul unde este pus, acesta din urma poate lua permisiunea justitiei ca sa-l depuna in alta parte. (C. civ. 1104, 1319).

SUBSECTIUNEA a 5-a
Despre cesiunea bunurilor

Art. 1122. - Cesiunea bunurilor este abandonarea starii sale intregi, facuta ca debitorul ce nu poate plati creditorului sau creditorilor sai.

Art. 1123. - Cesiunea bunurilor e voluntara sau judiciara.

Art. 1124. - Cesiunea bunurilor voluntara este aceea ce se accepta de creditori de buna voie si care n-are alt efect decit acela ce rezulta chiar din stipulatiile conventiei incheiate intre ei si debitor.

Art. 1125. - Cesiunea bunurilor este un beneficiu pe care legea il acorda debitorului nefericit si de buna-credinta, carui, ca sa-si poata redobindi liberatate, i se permite sa se dea creditorilor sai inaintea justitiei toate bunurile sale, si chiar in caz de stipulatie contrarie.

Art. 1126. - Cesiunea judiciara nu trnsmite creditorilor proprietatea; ea le da numai dreptul de a face sa se vinda bunurile in folosul lor si de a le lua venitul pina la vinzare.

Art. 1127. - Creditorii nu pot refuza cesiunea judiciara, decit in cazurile exceptate de lege. Ea descarca pe debitor de constringerea corporala; nu-l libereaza insa decit pina in concurenta cu valoarea bunurilor lasate in dispozitia creditorilor. Cind bunurile nu sint indestulatoare, el este obligat, de va dobindi altele, sa le lase si pe acestea in dispozitia creditorilor pina la plata datoriei intregi.

SECTIUNEA a II-a
Despre novatiune

Art. 1128. - Novatiunea se opereaza in trei feluri:

1. cind debitorul contracteaza in privinta creditorului sau o datorie noua ce se subtituie celei vechi care este stinsa;
2. cind un nou debitor este substituit celui vechi, care este descarcat de creditor;
3. cind, prin efectul unui nou angajament, un nou creditor este substituit celui vechi, catre care debitorul este descarcat. (C. civ. 782, 1107, 1120, 1129 si urm., 1391 si urm.).

Art. 1129. - Novatiunea nu se opereaza decit intre persoane capabile de a contracta. (C. civ. 946 si urm.).

Art. 1130. - Novatiunea nu se prezuma. Vointa de a face trebuie sa rezulte evident din act.

Art. 1131. - Novatiunea, prin substituirea unui nou debitor, poate sa se opereze fara concursul primului debitor.

Art. 1132. - Delegatia, prin care un debitor da creditorului un alt debitor ce se obliga catre dinsul, nu opereaza novatiunea, daca creditorul n-a declarat expres, ca descarca pe debitorul ce a facut delegatia. (C. civ. 1107, 1393).

Art. 1133. - Creditorul ce a descarcat pe debitorul de care s-a facut delegatia n-are recurs in contra acestui debitor, daca debitorul delegat devine nesolvabil, afara de cazul cind prin act se rezerva expres acest drept, sau cind delegatul este declarat falit sau cazut in deconfitura (stare de insolvabilitate a unui debitor necomerciant), in momentul delegatiei.

Art. 1134. - Privilegile si ipotecile creantei celei vechi nu le are si creanta ce-i este substituita, afara de cazul cind creditorul le-a rezervat expres.

Art. 1135. - Cind novatiunea se opereaza prin substituirea unui nou debitor, privilegiile si ipotecile primitive ale creantei nu pot trece asupra bunurilor noului debitor.

Art. 1136. - Cind novatiunea se opereaza intre creditor si unul din debitorii solidari, privilegiile si ipotecile vechii creante nu se pot rezerva decit asupra bunurilor acelui care contracta noua datorie.

Art. 1137. - Codebitorii sint liberati prin novatiunea facuta intre creditori si unul din debitorii solidari.

Novatiunea facuta in privinta debitorului principal libereaza cautiunile.

SECTIUNEA a III-a
Despre remiterea datoriei

Art. 1138. - Remiterea voluntara a titlului original facuta de creditor debitorului da proba liberatiunii.

Remiterea voluntara a copiei legalizate a titlului lasa a se presupune remiterea datoriei sau plata, pina la proba contrarie.

Art. 1139. - Remiterea lucrului dat ca siguranta nu este de ajuns ca sa faca a se presupune remiterea datoriei.

Art. 1140. - Remiterea titlului original sau a copiei legalizate a titlului facuta unuia din debitori, are acelasi efect in folosul codebitorilor.

Art. 1141. - Remiterea sau descarcarea expresa facuta in folosul unuia din codebitorii solidari, libereaza pe toti ceilalti, afara numai daca creditorul si-a rezervat anume drepturile sale in contra acestor din urma.

In cazul din urma, creditorul nu poate cere plata datoriei decit scazind partea celui carui a facut remitere. (C. civ. 1039, 1049).

Art. 1142. - Remiterea sau descarcarea expresa facuta debitorului principal libereaza cautiunile.

Aceea acordata cautiunii nu libereaza pe debitorul principal.

Aceea acordata unei cautiuni nu libereaza in totul pe celelalte.

Aceea acordata unei cautiuni data in urma prin act separat, nu libereaza in nimic pe celelalte.

Aceea ce creditorul a primit de la o cautiune pentru a o descarca din chezasia sa trebuie sa se impute asupra datoriei si sa descarce pe debitorul principal si pe celelalte cautiuni.

SECTIUNEA a IV-a
Despre compensatie

Art. 1143. - Cind doua persoane sint datoare una alteia, se opereaza intre dinsele o compensatie care stinge amindoua dtoriile in felul si cazurile exprese mai jos. (C. civ. 1144 si urm., 1508, 1570).

Art. 1144. - Compensatia se opereaza de drept, in puterea legii, si chiar cind debitoarii n-ar sti nimic despre aceasta; cele doua datorii se sting reciproc in momentul cind ele se gasesc existind deodata si pina la concurenta cotitatiilor lor respective.

Art. 1145. - Compensatia n-are loc decit intre doua datorii care deopotriva au de obiect o suma de bani, o cantiatea oarecare de lucruri fungibile de aceeasi specie si care sint deopotriva lichide si exigibile.

Prestatiile in fructe, al caror pret este regulat prin mercuriale, se compenseaza cu sumele lichide si exigibile.

Art. 1146. - Termenul de gratie nu impiedica compensatia. (C. civ. 1101).

Art. 1147. - Compensatia se opereaza oricare ar fi cauzele unei sau celeilalte datorii, afara de cazurile:

1. unei cereri pentru restitutiunea unui lucru ce pe nedrept s-a luat de la proprietar;
2. unei cereri pentru restitutiunea unui depozit neregulat;
3. unei datorii declarate nesesizabile. (C. civ. 1560 si urm. 1570, 1591 si urm.)

Art. 1148. - Compensatia se opereaza in privinta cautiunii, pentru ceea ce creditorul datoreste debitorului principal.

Compensatia n-are loc, in privinta debitorului principal pentru ceea ce creditorul datoreste cautiunii. (C. civ. 1039 si urm., 1047, 1141, 1142, 1681).

Art. 1149. - Debitorul, care a acceptat pur si simplu ca un creditor sa faca cesiunea drepturilor sale unei alte persoane, nu mai poate invoca in contra cesionarului compensatia care ar fi avut loc in privinta cedentului, inaintea acceptarii.

Cind cesiunea s-a notificat debitorului, dar nu s-a acceptat de dinsul, nu se impiedica decit compensatia posterioara acestei notificari. (C. civ. 1391 si urm.)

Art. 1150. - Cind cele doua datorii nu sint platnice intr-acelasi loc, nu se poate opera compensatia decit platind cheltuielile remiterii (cheltuielile determinate de efectuarea platii in alt loc), (C. civ. 1104, 1105).

Art. 1151. - Cind sint mai multe datorii compensabile, datorite de aceeasi persoana, se urmeaza, pentru compensatie, regulile stabilite pentru imputatie de art. 1113.

Art. 1152. - Compensatia n-are loc in prejudiciul drepturilor dobindite de alte persoane. Astfel cel ce, fiind debitor, a devenit creditor in urma sechestrului (popririi) ce i s-a facut de o alta persoana, nu poate invoca compensatia in prejudiciul sechestrantului. (C. civ. 1099).

Art. 1153. - Acel ce a platit o datorie stinsa, de drept, prin compensatie, nu mai poate, repetind plata creantei pentru care n-a invocat compensatia, sa pretinda, in prejudiciul altor persoane, privilegiile sau ipotecile acestei creante, afara numai daca este o cauza evidenta, ce l-a facut sa nu cunoasca creanta care trebuia sa compenseze datoria sa. (C. civ. 1144; 1299).

SECTIUNEA a V-a
Despre confuziune

Art. 1154. - Cind calitati necompatibile se intilnesc pe capul aceleiasi persoane se face o confuziune, care stinge amindoua drepturile, activ si pasiv. (C. civ. 557, 565, 638, 1048, 1155, 1617, 1680).

Art. 1155. - Confuziunea, ce se opereaza prin concursul calitatilor de creditor si debitor principal, libereaza cautiunile.

Aceea ce se opereaza prin concursul calitatilor de creditor sau debitor si cautiune, nu aduce stingerea obligatiei principale; aceea ce se opereaza prin concursul calitatilor de creditor si debitor nu profita codebitorilor sai soliari, decit pentru portiunea datorata de dinsul. (C. civ. 713, 781, 1039, 1048, 1141, 1142, 1148, 1680).

SECTIUNEA a VI-a
Despre pierderea lucrului datorat si despre diferite cazuri in care indeplinirea obligatiei este imposibila

Art. 1156. - Cind obiectul obligatiei este un corp cert si determinat, de piere, de se scoate din comert, sau se pierde astfel incit absolut sa nu se stie de existenta lui, obligatia este stinsa, daca lucrul a pierit sau s-a pierdut, fara greseala debitorului, si inainte de a fi pus in intirziere.

Chiar cind debitorul este pus in intirziere, daca nu a luat asupra-si cazurile fortuite, obligatia se stinge, in caz cind lucrul ar fi pierit si la creditor, daca i s-ar fi dat.

Debitorul este tinut de a proba cazurile fortuite ce alega. Ori in ce chip ar pieri sau s-ar pierde lucrul furat, pierderea sa nu libereaza pe cel ce l-a sustras de a face restitutiunea pretului.

Obligatia se stinge totdeauna cind printr-un eveniment oarecare, ce nu se poate imputa debitorului, se face imposibila indeplinirea acestei obligatii. (C. civ. 557, 565, 636, 760, 927, 998 si urm., 1030, 1083, 1156, 1311, 1434, 1439, 1479 si urm., 1566, 1624, 1625).

SECTIUNEA a VII-a
Despre actiunea de anulare sau resciziune

Art. 1157. - Minorul poate exercita actiunea in resciziune pentru simpla leziune in contra oricarei conventii. (C. civ. 694, 954, 1158 si urm.)

Art. 1158. - Cind leziunea rezulta dintr-un eveniment cazual si neasteptat, minorul n-are actiunea in resciziune. (C. civ. 1083).

Art. 1159. - Minorul ce face o simpla declaratie ca este major are actiunea in resciziune. (C. civ. 1162).

Art. 1160. - Minorul comerciant, bancher sau artizan, n-are actiunea in resciziune contra angajamentelor ce a luat pentru comertul sau arta sa.

Art. 1161. - Minorul n-are actiunea in resciziune contra conventiilor facute in contractul de casatorie, daca acesta s-a facut cu consimtamintul si asistenta acelora al caror consimtamint este cerut pentru validitatea casatoriei sale.

Art. 1162. - Minorul n-are actiunea in resciziune contra obligatiilor ce rezulta din delictele sau cvasi-delictele sale.

Art. 1163. - Minorul nu mai poate execita actiune in resciziune in contra angajamentului facut in minoritate, daca l-a ratificat dupa ce a devenit major, si aceasta si in cazul cind angajamentul este nul in forma sa, si in acela cind produce numai leziune. (C. civ. 1190).

Art. 1164. - Cind minorii, interzisii sau femeile maritate sint admisi, in aceasta calitate, a exercita actiune de resciziune in contra angajamentelor lor, ei nu intorc aceea ce au primit, in urmarea acestor angajamente, in timpul minoritatii, interdictiei sau maritajului, decit daca se probeaza ca au profitat de aceea ce li s-a dat.

Art. 1165. - Majorul nu poate, pentru leziune, sa exercite actiunea in resciziune. (C. civ. 797).

Art. 1166. - Cind formalitatile cerute, in privinta minorilor sau interzisilor, atit pentru instrainarea imobilelor, cit si pentru impartirea unei succesiuni, s-au indeplinit, ei sint, relativ la aceste acte, considerati ca cum le-ar fi facut in majoritate sau inaintea interdictiei. (C. civ. 729 si urm., 749).

Art. 1167. - In lipsa unui act de confirmare sau de ratificare, este destul ca obligatia sa se execute voluntar, dupa epoca in care obligatia putea fi valabil confirmata sau ratificata.

Confirmarea, ratificarea, sau executarea voluntara, in forma si in epoca determinata de lege, tine loc de renuntare in privinta mijloacelor si exceptiilor ce puteau fi opuse acestui act, fara a se vatama insa drepturile persoanelor a treia.

Confirmarea sau ratificarea, sau executarea voluntara a unei donatiuni, facuta de catre erezi sau reprezentantii donatorului, dupa moartea sa, tine loc de renuntare, atit in privinta viciilor de forma, cit si in privinta oricarei alte exceptii. (C. civ. 959 si urm., 1163, 1546, 1713, 1843).

Art. 1168. - Donatorul nu poate repara, prin nici un act confirmativ, viciurile unei donatiuni intre vii; nula in privinta formei, ea trebuie sa se refaca cu formele legiuite. (C. civ. 813 si urm., 1167).

CAPITOLUL IX
Despre probatiunea obligatiilor si a platii

Art. 1169. - Cel ce face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca.

Art. 1170. - Dovada se poate face prin inscrisuri, prin martori, prin prezumtii, prin marturisirea unei din parti si prin juramint.

SECTIUNEA I
Despre inscrisuri

SUBSECTIUNEA 1
Despre titlul autentic

Art. 1171. - Actul autentic este acela care s-a facut cu solemnitatile cerute de lege, de un functionar public, care are drept de a functiona in locul unde actul s-a facut

Art. 1172. - Actul care nu poate fi autentic din cauza necompetentei sau a necapacitatii functionarului, sau din lipsa de forme, este valabil ca scriptura sub semnatura privata, daca s-a iscalit de partile contractante.

Executarea actului autentic, care este investit cu formula executorie, va fi suspendata prin punerea in acuzatie, cind se intenteaza o actiune criminala (cind se pune in miscare o actiune penala) in contra pretinsului autor al actului. Iar cind in cursul unei instante civile actul se ataca de fals, tribunalele (instantele) pot, dupa imprejurari, a suspenda provizoriu executarea actului. (C. civ. 653, 969, 974).

Art. 1174. - Actul cel autentic sau cel sub semnatura privata are tot efectul intre parti despre drepturile si obligatiile ce constata, precum si despre aceea ce este mentionat in act, peste obiectul principal al conventiei, cind mentionarea are un raport oarecare cu acest obiect.

Dar mentionarile care au de obiect un fapt cu totul strain de acela al conventiei, nu pot servi decit numai la un inceput de dovada. (C. civ. 1171, 1176, 1197).

Art. 1173. - Actul autentic are deplina credinta in privirea oricarei persoane despre dispozitiile si conventiile ce constata.

Art. 1175. - Actul secret, care modifica un act public, nu poate avea putere decit intre partile contractante si succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea nici un efect in contra altor persoane. (C. civ. 973).

SUBSECTIUNEA a 2-a
Despre actele sub semnatura privata

Art. 1176. - Actul sub semnatura privata, recunoscut de acela carui se opune, sau privit, dupa lege, ca recunoscut, are acelasi efect ca actul autentic, intre acei care l-au subscris si intre cei care reprezinta drepturile lor. (C. civ. 969, 1173 si urm., 1191, 1294).

Art. 1177. - Acela carui se opune un act sub semnatura privata este dator a-l recunoaste sau a tagadui curat scriptura sau subsemnatura sa.

Mostenitorii sai sau cei care reprezinta drepturile aceluia al caruia se pretinde ca ar fi actul pot declara ca nu cunosc scriptura sau semnatura autorului lor. (C. civ. 653, 1178).

Art. 1178. - Cind cineva nu recunoaste scriptura si subsemnatura sa, sau cind succesorii sai declara ca nu le cunosc, atunci justitia ordona verificarea actului.

Art. 1179. - Actele sub semnatura privata, care cuprind conventii sinalagmatice, nu sint valabile daca nu s-au facut in atitea exemplare originale cite sint parti cu interes pentru toate persoanele care au acelasi interes.

Fiecare exemplar trebuie sa faca mentiune de numarul originalelor ce s-au facut.

Cu toate acestea, lipsa de mentiune ca originalele s-au facut in numar indoit, intreit si celelalte, nu poate fi opusa de acela care a executat din parte-i conventia constatata prin act. (C. civ. 1190).

Art. 1180. - Actul sub semnatura privata, prin care o parte se obliga catre alta a-i plati o suma de bani sau o citime oarecare, trebuie sa fie scris in intregul lui de acela care l-a subscris, sau cel putin acesta, inainte de a subsemna, sa adauge la finele actului cuvintele "bun si aprobat", aratind totdeauna in litere suma sau citimea lucrurilor si apoi sa iscaleasca.

Nu sint supusi la aceasta regula comerciantii, industrialii (meseriasii), plugarii, vierii, slugile si oamenii care muncesc cu ziua. (C. civ. 944, 1181).

Art. 1181. - Cind suma aratata in act este deosebita de aceea ce este aratata in "bun", obligatia se prezuma ca este pentru suma cea mai mica, chiar cind actul precum si "bunul" sint scrise in intreg de mina aceluia care s-a obligat, afara numai de nu se va proba in care parte este greseala. (C. civ. 983, 1180, 1200, 1202).

Art. 1182. - Data scripturii private nu face credinta in contra persoanelor a treia interesate, decit din ziua in care s-a infatisat la o dregatorie publica (institutie de stat), din ziua in care s-a inscris intr-un registru public (registru anume destinat), din ziua mortii a aceluia sau unui din acei care l-au subscris, sau din ziua in care va fi fost trecut fie si in prescurtare in acte facute de ofiteri publici (functionar public), precum procese-verbale pentru punerea pecetii sau pentru facerea de inventare.

Art. 1183. - Registrele comerciantilor nu fac credinta despre vinzarile ce cuprind in contra persoanelor necomerciante. Dar judecatorul poate da juramint la una sau la alta din parti. (C. civ. 1184).

Art. 1184. - Registrele comerciantilor se cred in contra lor, dar cel care voieste a profita de ele nu poate desparti cuprinderea lor, lasind aceea ce poate a-i fi contrar. (C. civ. 1183, 1206).

Art. 1185. - Registrele, cartile sau hirtiile domestice nu fac credinta in favoarea acelui care le-a scris, dar au putere in contra lui:

1. cind cuprind curat primirea unei plati;
2. cind cuprind mentiunea expresa ca nota sau scrierea din ele s-a facut ca sa tina loc de titlu in favoarea creditorului. (C. civ. 1198).

Art. 1186. - Orice adnotatie facuta de creditor in josul, pe marginea, sau pe dosul unui titlu de creanta, este crezuta, cu toate ca nu este subsemnata nici datata de el, cind tinde a proba liberatiunea debitorului.

Aceeasi putere doveditoare are si scriptura facuta de creditor pe dosul, marginea sau in josul duplicatului unui act sau chitanta, dar numai cind duplicatul va fi in miinile debitorului.

SUBSECTIUNEA a 3-a
Despre raboaje

Art. 1187. - Raboajele, cind crestaturile dupa amindoua bucatile sint egale si corelative, sint un mijloc de probare intre persoanele care au obicei de a se servi cu un asemenea mijloc de probatiune.

SUBSECTIUNEA a 4-a
Despre copiile titlurilor autentice

Art. 1188. - Cind originalul exista, copia legalizata nu poate face credinta decit despre ceea ce cuprinde in original, infatisarea carui se poate cere totdeauna.

Cind originalul nu exista, copiile legalizate de ofiterii publici (functionari publici) competenti se cred, dupa distinctiile urmatoare:

1. copiile scoase din ordinea magistratului (judecator), partile fiind fata sau chemate, cu formele legale, precum si copiile scoase fara interventia magistratului (judecator), dar de fata cu partile care au asistat de buna voiea lor, au aceiasi credinta ca si titlurile originale;
2. copiile care se vor fi dat de ofiterii publici (functionari publici) competenti, fara interventia magistratului (judecator) sau consimtamintul partilor, fac asemenea credinta dupa 30 de ani, socotiti din ziua in care s-au dat aceste copii. Cind asemenea copii vor fi date de mai putin de 30 de ani, nu fac decit un inceput de dovada;
3. copiile legalizate de un ofiter public (functionari publici) necompetent, nu pot face decit un simplu inceput de dovada;
4. copiile copiilor nu au nici o putere probatoare.

SUBSECTIUNEA a 5-a
Despre acte recognitive

Art. 1189. - Actul de recunoasterea unei datorii constatate prin un titlu precedent nu face proba despre datorie si nu dispensa pe creditor de a prezenta titlul original decit in urmatoarele cazuri:

1. cind actul de recunoastere cuprinde cauza si obiectul datoriei, precum si data titlului primordial, sau
2. cind actul recognitiv, avind o data de 30 ani, este ajutat de posesiune si de unul sau mai multe acte de recunoastere conforme cu dinsul.

Actul recognitiv, in cele doua cazuri mentionate, nu poate avea nici un efect despre ceea ce cuprinde mai mult decit titlul primordial, sau despre ceea ce nu este in asemanare cu acest titlu. (C. civ. 628, 1188, 1190 si urm., 1846, 1893).

SUBSECTIUNEA a 6-a
Despre actele confirmative

Art. 1190. - Actul de confirmarea sau ratificarea unei obligatii, in contra carei legea admite actiunea in nulitate, nu este valabil, decit atunci cind cuprinde obiectul, cauza si natura obligatiei, si cind face mentiune de motivul actiunii in nulitate, precum si despre intentia de a repara viciul pe care se intemeia acea actiune. (C. civ. 959, 1163, 1173, 1546, 1843).

SECTIUNEA a II-a
Despre martori

SUBSECTIUNEA 1
Despre cazul cind dovada prin martori nu este primita

Art. 1191. - Dovada actelor juridice al caror obiect are o valoare ce depaseste suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decit sau prin act autentic, sau prin act sub semnatura privata.

Nu se va primi niciodata o dovada prin martori, in contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde ca s-ar fi zis inaintea, la timpul sau in urma confectionarii actului, chiar cu privire la o suma sau valoare ce nu depaseste 250 lei.

Partile insa pot conveni ca si in cazurile aratate mai sus sa se poata face dovada cu martori, daca aceasta priveste drepturi de care ele pot sa dispuna. (C. civ. 1173, 1176, 1192 si urm. 1294, 1416, 1533, 1597, 1621, 1686, 1704).

Art. 1192. - Articolul precedent nu se aplica in cazul cind cererea depaseste 250 lei numai prin unirea capitalului cu dobinzile.

Art. 1193. - Cel care a format cererea in judecata, pentru o suma mai mare de 250 lei, chiar de va voi a-si restringe cererea la 250 lei, nu va fi primit a infatisa dovada prin martori.

Art. 1194. - Dovada prin martori nu se poate admite nici in cazul cind cererea in judecata este pentru o suma mai mica de 250 lei, dar care este un rest din o creanta mai mare, neconstatata prin incris.

Art. 1195. - Cind in aceeasi instanta o parte face mai multe cereri, pentru care nu are inscrisuri, daca toate aceste cereri, unindu-se, trec peste suma de 250 lei, dovada prin martori nu poate fi admisa, chiar cind creditorul ar pretinde ca aceste creante provin din diferite cauze si ca s-au nascut in diferite epoci, afara numai daca creditorul a dobindit aceste drepturi de la alte persoane.

Art. 1196. - Toate cererile, sub orice titlu, care nu sint justificte prin inscris, se vor face prin aceeasi petitie. Orice alte pretentii posterioare neprobate prin inscris si care se puteau face la darea petitiei nu vor mai fi primite.

Art. 1197. - Regulile mai sus prescrise nu se aplica in cazul cind exista un inceput de dovada scrisa.

Se numeste inceput de dovada orice scriptura a aceluia in contra caruia s-a format petitia, sau a celui ce el reprezinta si care scriptura face a fi de crezut faptul pretins.

Art. 1198. - Acele reguli nu se aplica insa intotdeauna cind creditorul nu i-a fost cu putinta a-si procura o dovada scrisa despre obligatia ce pretinde, sau a conserva o dovada luata, precum:

1. la obligatiile care se nasc din cvasicontracte si dindelicte sau cvasidelicte;
2. la depozitul necesar, in caz de incendiu, ruina, tumult sau naufragiu, si la depozitele ce fac calatorii in ospataria unde trag; despre toate acestea judecatorul va avea in vedere calitatea persoanelor si circumstantele faptului;
3. la obligatiile contractate in caz de accidente neprevazute, cind nu era cu putinta partilor de a face inscrisuri;
4. cind creditorul a pierdut titlul ce-i servea de dovada scrisa, din o cauza de forta majora neprevazuta.(C. civ. 986, si urm., 998 si urm., 1083, 1473, 1620 si urm.)

SECTIUNEA a III-a
Despre prezumtii

Art. 1199. - Prezumtiile sint consecintele ce legea sau magistratul (judecatorul) trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut.

SUBSECTIUNEA 1
Despre prezumtiile stabilite de lege

Art. 1200. -Sint prezumtii legale acelea care sint determinate special prin lege, precum:

1. actele ce legea le declara nule pentru ca le priveste facute in frauda dispozitiilor sale;
2. in cazurile cind legea declara ca dobindirea dreptului de proprietate sau liberatiunea unui debitor rezulta din oarecare imprejurari determinate;
3. (abrogat);
4. puterea ce legea acorda autoritatii lucrului judecat. (C. civ. 469, 492, 505 si urm., 590 si urm., 602, 696, 786, 812, 1138, 1181, 1202, 1204 si urm., 1432).

Art. 1201. - Este lucru judecat atunci cind a doua cerere in judecata are acelasi obiect, este intemeiata pe aceeasi cauza si este intre acelasi parti, facuta de ele si in contra lor in aceeasi calitate. (C. civ. 711, 973, 1715, 1788, 1834).

Art. 1202. - Prezumtia legala dispensa de orice dovada pe acela in favoarea caruia este facuta.

Nici o dovada nu este primita impotriva prezumtiei legale, cind legea, in puterea unei asemenea prezumtii, anuleaza un act oarecare, sau nu da drept de a se reclama in judecata, afara numai de cazurile cind legea a permis dovada contrarie si afara de aceea ce se va zice in privinta juramintului si marturisirii ce ar face o parte in judecata (C. civ. 1204 si urm.)

SUBSECTIUNEA a 2-a
Despre prezumtiile care nu sint stabilite de lege

Art. 1203. - Prezumtiile care nu sint stabilite de lege sint lasate la luminile si intelepciunea magistratului (judecatorul); magistratul nu trebuie sa se pronunte decit intemeindu-se pe prezumtii, care sa aiba o greutate si puterea de a naste probabilitatea; prezumtiile nu sint permise magistratului (judecatorului) decit numai in cazurile cind este permisa si dovada prin martori, afara numai daca un act nu este atacat ca s-a facut prin frauda, dol sau violenta. (C. civ. 953, 960, 1041, 1130, 1191 si urm.).

SECTIUNEA a IV-a
Despre marturisirea unei parti

Art. 1204. - Se poate opune unei parti marturisirea ce a facut sau inaintea inceperii judecatii, sau in cursul judecatii.

Art. 1205. - Marturisirea extrajudiciara verbala nu poate servi de dovada cind obiectul contestatiei nu poate fi dovedit prin martori. (C. civ. 1191 si urm.).

Art. 1206. - Marturisirea judiciara se poate face inaintea judecatorului de insasi partea prigonitoare, sau de un imputernicit special al ei spre a face o marturisire.

Ea nu poate fi luata decit in intregime impotriva celui care a marturisit si nu poate fi revocata de acesta, afara numai de va proba ca a facut-o din eroare de fapt.

SECTIUNEA a V-a
Despre juramint

Art. 1207 – 1221. - (Abrogate prin Dec. nr. 205 din 12.VIII.1950 pentru modificarea art. 1206 si 1906 din Codul civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 si art. 1207-1222 din acelasi cod, precum si pentru abrogarea art. 53 din Codul comercial).

Art. 1222. - (Abrogat prin Dec. nr. 205 din 12.VIII.1950 pentru modificarea art. 1206 si 1906 din Codul civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 si art. 1207-1222 din acelasi cod, precum si pentru abrogarea art. 53 din Codul comercial).

TITLUL IV
DESPRE CONTRACTUL DE CASATORIE SI DESPRE DREPTURILE RESPECTIEVE ALE SOTILOR

CAPITOLUL I

Art. 1223 – 1231. - (Abrogate expres prin art. 49 al Dec. nr. 32 din 31.1.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Dec. privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

Art. 1232. - (Abrogat expres prin art. 49 al Dec. nr. 32 din 31.1.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Dec. privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

CAPITOLUL II
Despre regimul dotal

Art. 1233 – 1292. - (Abrogate expres prin art. 49 al Dec. nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Cpodului familiei si a Dec. privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

Art. 1293. - (Abrogat expres prin art. 49 al Dec. nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Cpodului familiei si a Dec. privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

TITLUL V
DESPRE VINDERI

CAPITOLUL I
Despre natura si forma vinzarii

Art. 1294. - Vinderea este o conventie prin care doua parti se obliga intre sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru si aceasta a plati celei dintii pretul lui.

Art. 1295. - Vinderea este perfecta intre parti si proprietatea este de drept stramutata la cumparator, in privinta vinzatorului, indata ce partile s-au invoit asupra lucrului si asupra pretului, desi lucrul inca nu se va fi predat si pretul inca nu se va fi numarat.

In materie de vindere de imobile, drepturile care rezulta prin vinderea perfecta intre parti, nu pot a se opune, mai inainte de transcriptiunea actuui, unei a treia persoane care ar avea si ar fi conservat, dupa lege, oarecare drepturi asupra imobilului vindut. (C. civ. 948 si urm. 964, 971, 1300 si urm., 1303).

Art. 1296. - Vinderea se poate face sau pur sau sub conditie. Ea poate avea de obiect doua sau mai multe lucruri alternative.

In toate cazurile efectele sale sint regulate dupa principiile generale ale conventiilor. (C. civ. 1004 si urm., 1017 si urm., 1026 si urm.).

Art. 1297. - In caz de vindere facuta prin dare de arvuna, conventia accesorie a arvunei nu va putea avea nici un efect:

1. daca conventia principala a vinderii este nula;
2. daca vinderea se executa;
3. daca vinderea se reziliaza prin comun consimtamint;
4. daca executarea vinderii a devenit imposibila fara culpa nici uneia din parti.

Arvuna in aceste cazuri se va inapoia sau se va prinde in prestatiune reciproce, dupa imprejurari.

Art. 1298. - Daca vinderea nu s-a executat prin culpa uneia din partile contractante, aceasta va pierde arvuna data sau o va intoarce indoita, avind-o primita, daca partea care nu este in culpa nu ar alege mai bine sa ceara executarea vinderii.

Art. 1299. - Daca s-au vindut marfe cu gramada, vinderea este perfecta desi marfele n-au fost inca cintarite, numarate sau masurate.

Art. 1300. - Daca insa marfele nu s-au vindut cu gramada, ci dupa greutate, dupa numar sau dupa masura, lucrurile vindute ramin in rizicul-pericol al vinzatorului, pina ce vor fi cintarite, numarate sau masurate; dar aceasta nu impiedica pe cumparator de-a cere si a dobindi la caz de neexecutare, sau predarea lucrurilor vindute sau daune-interese, daca se cuvine. (C. civ. 1018, 1074, 1075, 1082, 1299 si urm.).

Art. 1301. - In privinta vinului, a oloiului si a altor asemenea lucruri care, dupa obicei, se gusta mai inainte de a se cumpara, vinderea nu exista pina ce cumparatorul nu le-a gustat si n-a declarat ca-i convin.

Art. 1302. - Vinderea facuta pe incercate este todeauna presupusa conditionala pina la incercare.

Art. 1303. - Pretul vinzarii trebuie sa fie serios si determinat de parti.

Art. 1304. - Cu toate acestea, determinarea pretului poate fi lasata la arbitratul unei a treia persoane.

Art. 1305. - Spezele vinzarii sint in sarcina cumparatorului, in lipsa de stipulatie contrarie. (C. civ. 1105, 1317, 1357).

CAPITOLUL II
Cine poate cumpara sau vinde

Art. 1306. - Pot cumpara si vinde toti carora nu le este oprin prin lege. (C. civ. 475, 946 si urm.).

Art. 1307. - Vinzarea nu se poate face intre soti decit pentru cauza de linchidare, si anume:

1. cind, in caz de separatie de patrimonii, unul dintre soti da celuilalt, drept plata unei datorii, o avere a sa;
2. cind barbatul cedeaza femeii, chiar neseparata, din averea sa, pentru o cauza legitima, precum pentru un imobil ce era dator sa-i cumpere cu bani dotali, sau pentru o suma ce-i datora;
3. cind femeia cedeaza barbatului sau, din avutul sau propriu, drept plata unei sume promisa barbatului ca dota.

In toate cazurile mostenitorii rezervatari ai partilor contractante au drept de a ataca asemenea operatii, daca ele ascund beneficii indirecte.

Art. 1308. - Sub pedeapsa de nulitate, nu se pot face adjudecatari nici direct, nici prin persoane impuse:

1. tutorii, ai averii celor de sub a lor tutela;
2. mandatarii, ai averii ce sint insarcinati sa vinza;
3. administratorii, ai averii comunelor sau stabilimentelor incredintate ingrijirii lor;
4. oficiantii publici (procurorii), ai averilor statului ale caror vinzari se fac printr-insii. (C. civ. 1539 si urm.).

Art. 1309. - Judecatorii si supleantii (grad judecatoresc desfiintat), membrii ministerului public (procurorii) si avocatii nu se pot face cesionari de drepturi litigioase, care sint in competinta tribunalului judetean in a carui raza teditoriala isi exercita functiunile lor, sub pedeapsa de nulitate, speze si daune-interese.

CAPITOLUL III
Despre lucrurile care se pot vinde

Art. 1310. - Toate lucrurile care sint in comert (in circuitul civil), pot sa fie vindute, afara numai daca vreo lege a oprit aceasta. (C. civ. 476, 478, 963).

Art. 1311. - Daca in momentul vinzarii, lucrul vindut era pierit in tot, vinderea este nula. Daca era pierit numai in parte, cumparatorul are alegerea intre a se lasa de contract, sau a pretinde reducerea pretului. (C. civ. 1030 si urm., 1156, 1347).

CAPITOLUL IV
Despre obligatiile vinzatorului

SECTIUNEA I
Dispozitii generale

Art. 1312. - Vinzatorul este dator sa explice curat indatoririle ce intelege a lua asupra-si.
Orice clauza obscura sau indoioasa se interpreteaza in contra vinzatorului. (C. civ. 983).

Art. 1313. - Vinzatorul are doua obligatii principale, a preda lucrul si a raspunde de dinsul. (C. civ. 1314 si urm., 1336 si urm.).

SECTIUNEA A II-A
Despre predarea lucrului

Art. 1314. - Predarea este stramutarea lucrului vindut in puterea si posesiunea cumparatorului. (C. civ. 1974 si urm., 1315 si urm.).

Art. 1315. - Obligatia de a preda imobilele se indeplineste din partea vinzatorului prin remiterea cheilor, daca e vorba de o cladire, sau prin remiterea titlului de proprietate.

Art. 1316. - Predarea lucrurilor mobile se face; sau prin traditiunea reala, sau prin remiterea cheilor cladirii, in care se afla puse, sau prin simplul consimtamint al partilor, daca stramutarea nu se poate face in momentul vinzarii, sau daca cumparatorul le avea in puterea sa, la facerea vinzarii, cu vreun alt titlu.

Art. 1317. - Spezele predarii sint in sarcina vinzatorului, si ale ridicarii in sarcina cumparatorului, daca nu este stipulatiune contrarie. (C. civ. 1105, 1305).

Art. 1318. - Traditiunea lucrurilor necorporale se face, sau prin remiterea titlurilor, sau prin uzul ce face cumparatorul de dinsele, cu consimtamintul vinzatorului. (C. civ. 1391, 1393, 1687).

Art. 1319. - Predarea trebuie sa se faca la locul, unde se afla lucrul vindut in timpul vinzarii, daca partile nu s-au invoit altfel. (C. civ. 1104, 1121, 1362).

Art. 1320. - Daca vinzatorul nu face predarea in timpul determinat de ambel;e parti, cumparatorul va avea facultatea de a alege intre a cere rezolutiunea vinzarii sau punerea sa in posesie, daca intirzierea nu provine decit din faptul vinzatorului. (C. civ. 1020, 1075, 1332).

Art. 1321. - In toate cazurile, vinzatorul trebuie sa fie condamnat (obligat) la daune-interese, daca urmeaza vreo vatamare pentru cumparator din nepredarea lucrului la timp. (C. civ. 1075, 1081 si urm.).

Art. 1322. - Vinzatorul nu este dator sa predea lucrul, daca cumparatorul nu plateste pretul si nu are dat de vinzator un termen pentru plata. (C. civ. 1023, 1361 si urm.).

Art. 1323. - El nu va fi dator sa faca predarea, chiar de ar fi si dat un termen pentru plata, daca de la vinzare incoace, cumparatorul a cazut in faliment sau in nesolvabilitate, incit vinzatorul se afla in pericol de a pierde pretul, afara numai daca cumparatorul va da cautiune ca va plati la termen.

Art. 1324. - Lucrul trebuie sa fie predat in starea in care se afla in momentul vinzarii. Din acea zi toate fructele sint ale cumparatorului. (C. civ. 1018 si urm., 1080, 1363).

Art. 1325. - Obligatia de a preda lucrul cuprinde accesoriile sale si tot ce a fost destinat la uzul sau perpetuu. (c. civ. 468 si urm., 482 si urm., 488 si urm., 903, 1396).

Art. 1326. - Vinzatorul este dator sa predea cuprinsusl lucrului vindut in masura determinata prin contract, insa cu modificarile mai jos aratate.

Art. 1327. - Daca vinzarea unui imobil s-a facut cu aratare de cuprinsul sau, si pe atit masura, vinzatorul este dator sa predea cumparatorului, daca acesta cere, cuprinsul aratat in contract. Neputind, sau cumparatorul necerind, vinzatorul este dator sa sufere o scadere proportionala la pret. (C. civ. 1332).

Art. 1328. - Daca, din contra, in cazul articolului precedent, s-ar gasi ca cuprinsul lucrului e mai mare decit cel aratat in contract, cumparatorul poate sau a complini pretul dupa numarul masurilor aflate, ;sau, daca excedentele cuprinsului aflat se ridica la a douazecea parte a cuprinsului declarat in contract, a strica vinzarea. (C. civ. 1332).

Art. 1329. - In toate cazurile de vinzare, facuta altfel decit pe atit masura, fie vinzarea de un corp cert si limitat, fie de mai multe fonduri distincte si separate, fie conceputa cu expresia masurii inaintea desemnzarii obiectului sau din contra, nici vizitatorul n-are drept la adaos de pret, pentru excedent, nici cumparatorul, la scadere pentru lipsa, decit in cazul cind excedentul sau lipsa pretuieste o a douazecea parte din pretul total al vinzarii. (C. civ. 1339).

Art. 1330. - Dispozitiile celor trei articole precedente nu se vor aplica decit in lipsa de stipulatie contrarie intre parti. (C. civ. 1339).

Art. 1331. - Cind, dupa art. 1328 si 1329, este caz de a se adaugi pretul pentru excedent de masuri, cumparatorul are facultatea de a alege, intre a strica vinzarea si a implini pretul. Suplimentul pretului se raspunde cu dobinda, daca cumparatorul a pastrat imobilele.

Art. 1332. - In toate cazurile, cind cumparatorul are drept de a strica vinzarea, vinzatorul este dator sa-i restituie, deosebit de pret, daca l-a primit, spezele contractului. (C. civ. 1305).

Art. 1333. - Daca s-au vindut doua fonduri printr-un singur contract, drept un singur pret, cu aratare de masura fiecaruia, si cuprinsul unuia este mai mic decit cel declarat, iar al celuilalt mai mare, se va face compensatie intre pretul excedentului si pretul lipsei, si actiunea vinzatorului pentru adaugire sau a cumparatorului pentru scadere de pret va fi supusa regulilor mai sus stabilite.

Art. 1334. - Actiunea vinzatorului pentru complinirea pretului si a cumparatorului, pentru scaderea pretului sau pentru stricarea contractului, se prescriu printr-un an din ziua contractului. (C. civ. 1327 si urm.).

Art. 1335. - Pericolul total sau partial al lucrului vindut, mai inainte de predare, se judeca dupa regulile generale ale obligatiilor conventionale. (C. civ. 1018, 1080 si urm., 1083, 1156, 1358).

SECTIUNEA A III-A
Despre raspunderea vinzatorului

Art. 1336. - Vinzatorul raspunde catre cumparator:

[indent]1. de linistita posesiune a lucrului, si
2. de viciile aceluiasi lucru. (C. civ. 1313, 1337 si urm., 1352 si urm.).

SUBSECTIUNEA 1
Raspunderea de evictiune

Art. 1337. - Vinzatorul este de drept obligat, dupa natura contractului de vinzare, a raspunde catre cumparator de evictiunea totala sau partiala a lucrului vindut, sau de sarcinile la care s-ar pretinde supus acel obiect si care n-ar fi declarate la facerea contractului. (C. civ. 1408, 1503).

Art. 1338. - Partile pot prin conventie sa adauge, sa micsoreze sau sa stearga obligatia de a raspunde de evictiune. (c. civ. 969, 1339 si urm., 1354, 1392).

Art. 1339. - In nici un mod vinzatorul nu se poate sustrage de la raspunderea pentru evictiunea care ar rezulta dintr-un fapt personal al sau; orice conventie contrarie este nula. (C. civ. 5, 998, 999, 1392).

Art. 1340. - Stipulatia prin care vinzatorul se descarca de raspunderea pentru evictiune, nu-l scuteste de a restitui pretul, in caz de evictiune, afara numai daca cumparatorul a cunoscut, la facerea vinzarii, pericolul evictiunii, sau daca a cumparat pe raspunderea sa proprie. (C civ. 1353, 1392).

Art. 1341. - Cind vinzatorul este raspunzator de evictiune, cumparatorul, daca este evins, are dreptul a cere de la vinzator:

1. restituirea pretului;
2. fructele, daca este dator a le intoarce proprietarului care l-a evins;
3. spezele instantei (cheltuieli de judecata) deschise de dinsul in contra vinzatorului si ale cele deschise de evingator in contra sa;
4. daunele-interese si spezele contractului de vindere.

Art. 1342. - Daca, la epoca evictiunii, lucrul vindut se afla de o valoare inferioara sau a suferit deteriorari ori prin neglijenta cumparatorului, ori prin evenimentele independente de cumparator, vinzatorul nu se poate apara de a restitui pretul intreg.

Art. 1343. - Dar daca cumparatorul a tras foloase din stricaciunile ce a facut lucrului, vinzatorul are dreptul a opri din pret o suma egala cu acele foloase.

Art. 1344. - Daca lucrul vindut se afla, la epoca evictiunii, de o valoare mai mare din orice cauza, vinzatorul esta dator sa plateasca cumparatorului, pe linga pretul vinzarii, excedentele valorii in timpul evictiunii. (C. civ. 1384).

Art. 1345. - Vinzatorul este dator sa intoarca cumparatorului, el insusi sau prin evingator, toate spezele necesare, utile si de intretinere ale aceluia.

Art. 1346. - Daca vinzatorul a vindut cu rea-credinta fondul altuia, el va ;fi dator sa intoarca cumparatorului toate spezele ce va fi facut, chiar si cele de simpla placere.

Art. 1347. - Daca cumparatorul este evins numai de o parte a lucrului si aceasta are, in privinta totului, o asa insemnatate incit cumparatorul n-ar fi cumparat lucrul fara acea parte, el poate strica vinzarea.

Art. 1348. - Daca, in caz de evictiunea unei parti a fondului vindut, nu se strica vinzarea, cumparatorul are dreptul a cere valoarea, in momentul evictiunii, a partii de care a fost evins, iar nu o parte proportionala din pret, ori de au crescut sau de au scazut imobilele in valoare de la vindere incoace. (C. civ. 1327, 1344, 1349).

Art. 1349. - Daca imobilul vindut se afla insarcinat de servituti neaparente, nedeclareate de vinzator si de o asa importanta, incit se poate presupune ca cumparatorul n-ar fi cumparat de le-ar fi cunoscut, el poate cere, sau stricarea contractului sau indemnitate. (C. civ. 1352).

Art. 1350. - Chestiunile de daune-interese ce ar rezulta din neexecutarea vinderii si care nu sint prevazute aici se vor decide dupa regulile generale ale conventiilor. (C. civ. 977 si urm., 1020, 1021, 1074, 1075 si urm., 1081).

Art. 1351. - Daca cumparatorul s-a judecat pina la ultima instanta cu evingatorul sau, fara sa cheme in cauza pe vinzator, si a fost condamnat, vinzatorul nu mai raspunde de evictiune, de va proba ca erau mijloace sa se cistige judecata.

SUBSECTIUNEA a 2-a
Raspunderea de viciile lucrului vindut

Art. 1352. - Vinzatorul este supus la raspundere pentru viciile ascunse ale lucrului vindut, daca, din cauza acelor, lucrul nu este bun de intrebuintat, dupa destinarea sa, sau intrebuintarea sa e atit de micsorata, incit se poate presupune ca cumparatorul nu l-ar fi cumparat, sau n-ar fi dat pe dinsul ceea ce a dat, de i-ar fi cunoscut viciile. (C. civ. 954, 1336, 1349, 1353 urm.).

Art. 1353. - Vinzatorul nu este raspunzator de viciile aparente si despre care cumparatorul a putut singur sa se convinga. (C. civ. 1340).

Art. 1354. - El este raspunzator de viciile ascunse, chiar si cind nu le-a cunoscut, afara numai daca, in cazul acesta, nu se va fi invoit cu cumparatorul ca sa nu raspunde de vicii. (C. civ. 1338 si urm.).

Art. 1355. - In cazurile art. 1352 si 1354, cumparatorul poate sau a intoarce lucrul si a-si reprimi pretul, sau a opri lucrul si a cere inapoierea unei parti din pret arbitrata prin experti.

Art. 1356. - Daca vinzatorul cunostea viciile lucrului, el este dator, pe linga restitutiunea pretului, de toate daunele-interese catre cumparator.

Art. 1357. - Daca vinzatorul nu cunostea viciile lucrului, el nu poate fi apucat decit pentru restitutiunea pretului si pentru spezele facute de cumparator cu ocazia vinzarii. (C. civ. 1305, 1341).

Art. 1358. - Daca lucrul a pierit din cauza viciilor sale, vinzatorul e dator a intoarce cumparatorului pretul si a-l dezdauna, conform celor doua articole precedente.

Dar pierderea lucrului prin caz fortuit va fi pe seama cumparatorului.

Art. 1359. - Actiunea pentru vicii redibitorii trebuie sa fi intentata de cumparator in scurt termen, dupa natura viciului, obiceiul din partea locului si distanta.

Art. 1360. - Aceasta actiune nu exista in vinzarile publice.

CAPITOLUL V
Despre obligatiile cumparatorului

Art. 1361. - Prinicpala obligatie a cumparatorului este de a plati pretul la ziua si la locul determinat prin contract. (C. civ. 1092 si urm., 1104, 1294, 1303, 1322, 1362 si urm., 1730 pct. 5, 1737 pct. 1).

Art. 1362. - Daca nu s-a determinat nimic in privinta aceasta prin contract, cumparatorul este dator a plati la locul si la timpul in care se face predarea lucrului. (C. civ. 1104, 1319).

Art. 1363. - Cumparatorul datoreste dobinda pretului vinzarii pina la platirea capitalului, in cele trei urmatoare cazuri:

daca aceasta s-a cumprin anume in contract;
daca lucrul vindul si predat produce fructe sau alte venituri;
daca cumparatorul a fost interpelat (pus in intirziere) a plati;

In acest dupa urma caz dobinda nu curge decit din momentul interpelarii. (C. civ. 696, 1088, 1324).

Art. 1364. - Daca cumparatorul este tulburat, sau are cuvint de a se teme ca ar fi tulburat prin vreo actiune, sau ipotecara sau de revendi are, el poate suspenda plata pretului pina ce vinzatorul va face sa inceteze tulburarea sau va da cautiune, afara numai daca se va fi stipulat ca plata sa se faca chiar de ar urma tulburarea. (C. civ. 1322).

Art. 1365. - Daca cumparatorul nu plateste pretul, vinzatorul poate cere rezolutiunea vinzarii. (C. civ. 1020, 1021, 1320, 1366 si urm., 1647).

Art. 1366. - Rezolutiunea vinzarii de imobile se pronunta indata, daca vinzatorul este in pericol de a pierde lucrul si pretul.

Daca asemenea pericol nu exista, judecatorul poate da cumparatorului un termen mai mult sau mai putin lung, dupa imprejurari, fara sa poata da in nici un caz al doilea termen.
Trecind acel termen, fara ca cumparatorul sa plateasca, se va prounta rezolutiunea vinzarii. (C. civ. 1101).

Art. 1367. - Cind la o vinzare de imobile s-a stipulat ca, in lipsa de plata pretului in termenului defipt, vinzarea va fi de drept rezolvata, cumparatorul poate plati dupa expirearea termenului, pe cit timp nu este pus de vinzator in intirziere printr-o interpelare in forma (intr-unul din modurile prevazute de lege); dar dupa asemenea interpelare, judecatorul nu-i poate da termen. (C. civ. 1020, 1021, 1079, 1366).

Art. 1368. - Actiunea vinzatorului pentru rezolutiunea vinzarii este reala. Cu toate acestea, vinzatorul nu se va putea prevalida (prevala) de dreptul sau, in contra autoritatii publice, nici in contra adjudecatorilor in vinzari silite, decit conformindu-se, pentru acest din urma caz, regulilor prescrise in procedura.

Art. 1369. - Actiunea rezolutorie creata prin art. 1365 este supusa la acelasi mod de conservare ca si privilegiul vinzatorului. Ea nu poate fi exercitata, dupa stingerea acestui privilegiu, cu vatamarea unei a treia persoane, care a cistigat de la cumparator drepturi asupra imobilului vindut, si care s-a conformat legilor ca sa pastreze acele drepturi (C. civ. 1722 si urm.).

Art. 1370. - La vinzari de denariate (producte) si de lucruri mobile, vinzarea se va rezolvi de drept si fara interpelare (punere in intirziere) in folosul vinzatorului, dupa expierarea termenului pentru ridicarea lor.

CAPITOLUL VI
Despre rezolutiunea vinzarii prin rascumparare

Art. 1371 – 1387. - (Abrogate prin art. 4 al Legii contra cametei din 2.IV.1931).

CAPITOLUL VII
Despre licitatie

Art. 1388. - Daca un lucru comun al mai multor nu se poate imparti usor si fara pierdere;
sau daca intr-o imparteala de buna voie, s-ar afla lucruri pe care nici unul din impartitori n-ar putea, sau n-ar voi a lua; vinzarea unor asemenea lucruri se va face cu licitatie si pretul se va imparti intre copropietari. (C. civ. 728 si urm., 1390).

Art. 1389. - Fiecare din proprietari poate cere a se chema la licitatie straini (alte persoane decit copropietarii); vor trebui de neaparat sa se cheme, daca unul din copropietari este minor.

Art. 1390. - Modul si formalitatile pentru licitatie sint aratate la titlul "Despre succesiuni" si in codicele de procedura.

CAPITOLUL VIII
Despre stramutarea creantelor si altor lucruri necorporale

Art. 1391. - La stramutarea unei creante, a unui drept sau a unei actiuni, predarea intre cedente si cesionar se face prin remiterea titlului. (C. civ. 1132, 1318, 1393 si urm.).

Art. 1392. - Cel ce vinde o creanta, sau orice alt lucru necorporal, este dator sa raspunda de existenta sa valabila in folosul sau, in momentul vinzarii, desi vinzarea n-ar cuprinde aceasta indatorire de raspundere. (C. civ. 1337 si urm., 1397 si urm.).

Art. 1393. - Cesionarul nu poate opune dreptul sau la o a treia persoana decit dupa ce a notificat debitorul cesiunea.

Acelasi efect va avea acceptarea cesiunii facuta de debitor intr-un act autentic. (C. civ. 973, 1149, 1833).

Art. 1394. - Cu toate acestea, orice act sau hotarire care constata o cesiune sau o chitanta de chirie sau arenda pe doi ani viitori, va trebui sa fie transcris pe registrele oficiului ipotecar. (C. civ. 1393, 1801 si urm.).

Art. 1395. - Daca mai inainte de notificarea cesiunii facuta de cedent sau de cesionar debitorului, acesta platise cedantului, liberarea sa va fi valabila. (C. civ. 1097).

Art. 1396. - Vinderea sau cesiunea unei creante cuprinde accesoriile creantei, precum cautiunea, privilegiul si ipoteca. (C. civ. 903, 1325, 1744).

Art. 1397. - Vinzatorul sau cedentul unei creante nu raspunde de solvabilitatea debitorului, decit daca s-a indatorat anume la aceasta si numai pina la suma pretului de dinsul primit. (C. civ. 1133).

Art. 1398. - Cind a primit asupra-si raspunderea pentru solvabilitatea debitorului, aceasta indatorire se intelege contractata numai in ceea ce priveste solvabilitatea actuala a debitorului, nu si cea viitoare, afara de cazul cind se stipuleaza anume contrariul.

Art. 1399. - Cel ce vinde o mostenire, fara a specifica cu de-amanuntul obiectele intr-insa cuprinse, nu raspunde decit de calitatea sa de mostenitor.

Art. 1400. - Daca s-a folosit de fructele vreunui fond, sau a primit plata vreunei creante ereditare, sau a vindut lucruri de ale succesiunii, este dator sa intoarca toate acestea cumparatorului, daca nu si le-a rezervat anume la vinzare.

Art. 1401. - Cumparatorul este dator si el sa intoarca vinzatorului sumele platite de acesta pentru datoriile si sarcinile succesiunii, si sa-i tina seama de sumele de care era el insusi creditor al succesiunii, daca nu e stipulatie contrarie.

Art. 1402. - Cel in contra carui exista un drept litigios vindut se va putea libera de cesionar numarindu-i pretul real al cesiunii, spezele contractului si dobinda din ziua cind cesionarul a platit pretul cesiunii. (C. civ. 1309, 1341, 1403, 1404.

Art. 1403. - Lucrul se socoteste litigios cind exista proces sau contestatie asupra fondului dreptului.

Art. 1404. - Dispozitiile art. 1402 inceteaza:

1. cind cesiunea s-a facut la un comostenitor sau coproprietar al dreptului cedat;
2. cind s-a facut la un creditor, spre plata creantei sale;
3. cind s-a facut catre posesorul fdondului asupra caruia exista dreptul litigios.

TITLUL VI
DESPRE SCHIMB

Art. 1405. - Schimbul este un contract prin care partile isi dau respectiv un lucru pentru altul.

Art. 1406. - Schimbul se face prin singurul consimtamint, intocmai ca si vinzarea. (C. civ. 1295).

Art. 1407. - Daca unul din copermutanti (parte in contractul de schimb) a primit lucrul lui dat in schimb, si in urma probeaza ca celalalt contractant nu este proprietar al acelui lucru, nu poate fi constrins a preda pe cel ce dinsul a promis, ci numai a intoarce pe cel primit. (C. civ. 1364).

Art. 1408. - Copermutantul (parte in contractul de schimb) evins de lucrul primit in schimb poate cere daune-interese sau intoarcerea lucrului sau. (C. civ. 1020, 1021, 1337 si urm., 1341).

Art. 1409. - Toate celelalte reguli prescrise pentru vinzare, se aplica si la contractul de schimb.

TITLUL VII
DESPRE CONTRACTUL DE LOCATIUNE

CAPITOLUL I
Dispozitii generale

Art. 1410. - Obiectul contractului de locatiune este un lucru sau o lucrare. (C. civ. 1411 si urm., 1470 si urm.).

Art. 1411. - Locatiunea lucrurilor este un contract prin care una din partile contractante se indatoreste a asigura celeilalte folosinta unui lucru pentru un timp determinat, drept un pret determinat. (C. civ. 1413 si urm.).

Art. 1412. - Locatiunea lucrarilor este un contract prin care una din parti se indatoreste drept un pret determinat, a face ceva pentru cealalta parte. (C. civ. 1413, 1470).

Art. 1413. - Locatiunile sint de mai multe feluri si au regulile lor proprii.

Se cheama inchiriere, locatiunea edificiilor si aceea a miscatoarelor;

Arendarea, locatiunea fondurilor rurale;

Prestatia lucrarilor, locatiunea muncii si a serviciului;

Antrepriza, luarea savirsirii unei lucrari drept un pret determinat, cind materialul se da de acela pentru care se executa o lucrare. (C. civ. 1416 si urm., 1447 si urm., 1470 si urm.).

Art. 1414. - Se considera ca o locatiune orice concesiune temporara a unui imobil drept o prestatie anuala, ori sub ce titlu ar fi facuta.

O asemenea concesiune nu trece catre cesionar nici o proprietate, chiar cind s-ar fi stipulat contrariul, ceea ce va fi fara nici un efect. (C. civ. 1411).

Art. 1415. - Locatiunile ereditare astazi in fiinta cunoscute sub numele de emfiteuze, ori embatic (besman) se pastreaza. Ele se vor regula dupa legile sub care s-au nascut.
Pe viitor ele nu se mai pot infiinta.

CAPITOLUL II
Reguli comune la locatiunea edificiilor si a fondurilor rurale

Art. 1416. - Daca contractul facut verbal n-a primit nici o punere in lucrare, si una din parti neaga, nu se poate primi proba prin martori, oricit de mic fie pretul si chiar cind s-ar zice ca s-a fost dat arvuna.

Numai celui de neaga contractul se poate deferi juramint, (C. civ. 1191 si urm., 1197, 1298, 1417).

Art. 1417. - Urmind contestatii asupra pretului contractului verbal, a carui punere in lucrare a inceput, si nefiind nici o chitanta, proprietarul jurind va fi crezut, daca locatarul nu prefera a cere o estimatie prin experti. In cazul din urma, spezele expertizei cad in sarcina lui, daca estimatia intrece pretul ce-l reclama.

Art. 1418. - Locatarul are dreptul de a subinchiria ori a subarenda si de a ceda contractul sau catre altul, daca o asemenea facultate nu i-a fost interzisa.

Ea poate fi interzisa in tot ori in parte; aceasta interzicere nu se prezuma, ci trebuie sa rezulte din o stipulatie speciala (C. civ. 534, 571, 573).

Art. 1419. - Dispozitiile articolelor relative la contractele de arendare a averilor dotale ale femeilor maritate, se vor aplica si la contractele de arenda ale averilor minorilor. (C. civ. 534).

Art. 1420. - Locatarul este dator, prin insasi natura contractului, fara sa fie trebuinta de nici o stipulatie speciala:

1. de a trada (sa predea) locatarului lucrul inchiriat sau arendat;
2. de a-l mentine in stare de a putea servi la intrebuintarea pentru care a fost inchiriat sau arendat;
3. de a face ca locatarul sa se poata folosi neimpiedicat in tot timpul locatiunii. (C. civ. 1421 si urm.).

Art. 1421. - Locatorul trebuie sa tradea (sa predea) lucrul in asa stare, incit sa poata fi intrebuintat.

In cursul locatiunii, trebuie sa faca toate acele reparatii ce pot fi necesare, afara de micile reparatii (reparatii locative) care prin uz sint in sarcina locatarului. (C. civ. 1420 pct. 2, 1425, 1432, 1447 ;si urm.).

Art. 1422. - Locatarul trebuie sa fie garantat pentru toate stricaciunile si viciile lucrului inchiriat ori arendat, ce-i impiedica intrebuintarea, chiar desi nu au fost cunoscute locatorului la timpul locatiunii.

Daca din aceste vicii si defecte deriva pentru locatar o dauna oarecare, locatorul este dator a-l dezdauna. (C. civ. 1352 si urm., 1425, 1575).

Art. 1423. - Daca in timpul locatiunii, lucrul inchiriat ori arendat se strica in totalitate prin caz fortuit, contractul este de drept desfacut. Daca insa se distrueste (distruge) in parte, locatarul poate, dupa imprejurari, sa ceara o scadere din pret, ori desfiintarea contractului.
In amindoua cazurile nu i se da nici o dezdaunare. (C. civ. 557, 1156, 1439).

Art. 1424. - Locatorul nu poate in cursul locatiunii sa schimbe forma lucrului inchiriat sau arendat.

Art. 1425. - Daca in cursul locatiunii, lucrul inchiriat sau arendat are nevoie de reparatii urgente, ce nu se pot amina pina la finele contractului, locatarul trebuie sa sufere strimtoarea ce i se casuneaza, orice fel fie ea, si fiind lipsit chiar, pe timpul facerii lor, de intrebuintarea a o parte din lucrul inchiriat sau arendat.

Daca insa aceste reparatii continua mai mult decit 40 de zile, pretul locatiunii se va scadea in proportia timpului in care si a partoii lucrului inchiriat de a carei intrebuintare a ramas lipsit.

Daca reparatiile sint de asa fel incit locatarul si familia sa se afla in neputinta de a locui, el va putea cere anularea (rezilierea) contractului. (C. civ. 1420 pct. 3, 1421).

Art. 1426. - Locatorul nu este raspunzator catre locatar de tulburarea casunata lui prin faptul unei a treia persoane, care persoana nu-si sprijina acest fapt pe un drept asupra lucrului inchiriat sau arendat; locatarul are insa facultatea de a reclama in contra-le in numele sau personal (C. civ. 1427 si urm.).

Art. 1427. - Daca, din contra, locatarul a fost tulburat in folosinta sa, in urmarea unei actiuni relative la proprietatea lucrului, are drept la o scadere in proportie cu pretul inchirierii sau arendarii, intrucit insa a instiintat pe locator de aceasta molestare si impiedicare (C. civ. 1351, 1422, 1428).

Art. 1428. - Daca acei ce au casunat tulburarea cu de la sine putere, pretind a avea vreun drept asupra lucrului, ori daca locatarul este chemat in judecata pentru a fi condamnat a pierde lucrul in totalitate sau in parte, sau pentru a suferi exercitiul unei servituti, el trebuie sa instiinteze pe locator spre a fi garantat contra unei asemenea tulburari, si, daca vrea, poate sa fie scutit de orice chemare in judecata, aratind insa pe locatorul in al clarui nume poseda. (C. civ. 1426 si urm.).

Art. 1429. - Locatarul are doua indatoriri principale:

1. trebuie sa intrebuinteze lucrul inchiriat sau arendat ca un bun proprietar si numai la destinatia determinata prin contract; iar in lipsa de stipulatie speciala, la destinatia prezumata dupa circumstante;
2. trebuie sa plateasca pretul locatiunii la termenele statornicite. (C. civ. 1080, 1430 si urm., 1439, 1564).

Art. 1430. - Daca locatarul uzeaza de lucrul inchiriat sau arendat in altfel de cum se arata in contract, sau in un mod din care ar putea sa rezulte o vatamare pentru locator, acesta, dupa imprejurari, poate cere desfiintarea (rezilierea) contractului. (C. civ. 1020, 1021, 1420 pct. 1429, 1439, 1453).

Art. 1431. - Locatarul trebuie sa restituie lucrul in starea in care l-a primit, conform inventarului, daca s-a fost facut un asemenea intre dinsul si locator; nu este raspunzator de pierderea sau deteriorarea provenita din cauza vechimii sau a unei fote majore. (C. civ. 547, 1156, 1423, 1432 si urm., 1448).

Art. 1432. - In lipsa de inventar se prezuma ca locatarul a primit lucrul inchiriat ori arendat in starea in care locatorul era dator a-l trada (a-l preda) si trebuie sa-l restituie in aceeasi conditie, afara numai cind ar putea proba contrariul. (c. civ. 1421, 1477 si urm.).

Art. 1433. - Locatarul e dator a apara lucrul inchiriat contra uzurpatiunilor.

Urmand uzurpatiune, este dator a instiinta pe locator in termenul ce s-ar fi pus spre cercetare (termenul fixat pentru judecarea actiunii tertului). Calcind aceasta datorie, ramine raspunzator de daune si speze. (C. civ. 554, 1427, 1428).

Art. 1434. - Locatarul este raspunzator de stricaciunile si pierderile intimplate in cursul folosintei sale, intrucit nu probeaza ca au urmat fara culpa sa.

Asemenea este raspunzator si de stricaciunile si pierderile casunate de persoanele familiei sale sau de sublocatar. (C. civ. 1429, 1434).

Art. 1435. - Este raspunzator de incendiu, daca nu probeaza ca incendiul s-a intimplat prin caz fortuit sau forta majora, sau prin defect de construtie, sau ca focul a venit de la o casa vecina. (C. civ. 547, 760, 1083, 1431, 1601).

Art. 1436. - Locatiunea facuta pentru un timp determinat inceteaza de la sine cu trecerea termenului, fara sa fie trebuinta de o prealabila instiintare.

Daca contractul a fost fara termen, concediul (denuntarea) trebuie sa se dea de la o parte la alta, observindu-se termenele defipte de obiceiul locului. (C. civ. 1436 si urm., 1443, 1450 si urm.).

Art. 1437. - Dupa expirarea termenului stipulat prin contractul de locatiune, daca locatarul ramine si e lasat in posesie, atunci se considera locatiunea ca reinnoita, efectele ei insa se reguleaza dupa ;dispozitiile articolului relativ la locatiunea fara termen. (C. civ. 1436, 1452).

Art. 1438. - Cind s-a notivicat concediul (denuntarea), locatarul chiar daca ar fi continuat a servi de obiectul inchiriat sau arendat, nu poate opune relocatiunea tacuta (reinnoirea tacita a locatiunii). (C. civ. 436, 1437).

Art. 1439. - Contractul de locatiune se desfiinteaza cind lucrul a pierit in total sau s-a facut netrebnic spre obisnuita intrebuintare.

In caz cind una din parti nu implineste indatoririle sale principale, cealalta parte poate cere desfiintarea contractului. (C. civ. 557, 1020, 1021, 1091, 1156, 1420, 1423, 1429, 1447 si urm.).

Art. 1440. - Contractul de locatiune nu se desfiinteaza prin moartea locatarului, nici prin aceea a locatorului. (C. civ. 557, 653, 1485).

Art. 1441. - Daca locatorul vinde lucrul inchiriat sau arendat, cumparatorul este dator sa respecte locatiunea facuta inainte de vinzare, intrucit a fost facuta prin un act autentic sau prin un act privat, dar cu data certa, afara numai cind desfiintarea ei din cauza vinzarii s-ar fi prevazut in insusi contractul de locatiune. (C. civ. 561, 1182, 1442, 1443).

Art. 1442. - Daca in contractul de locatiune s-a prevazut desfiintarea lui din cauza vinzarii, atunci locatarul are dreptul a cere dezdaunarea de la locator, afara numai cind s-ar fi stipulat contrariului.

Art. 1443. - Cumparatorul ce voieste sa faca intrebuintarea de facultatea rezervata prin contractul de locatiune de a da concediu (denuntare), trebuie sa vesteasca mai intii pe locatar. Chiriasul va fi vestit mai inainte cu timpul cerut de obiceiul locului; arendasul cel putin cu un an. (C. civ. 1442).

Art. 1444. - Arendasul ori locatarii nu pot fi dati afara mai inainte de a fi dezdaunati de catre locator, iar cind acesta nu o face; de catre cumparator.

Art. 1445. - Cumparatorul cu pact de rascumparare nu poate sa dea afara pe locatar mai inainte de a fi devent proprietar nerevocabil prin trecerea termenului rascumpararii.

CAPITOLUL III
Despre regulile particulare la inchirirere

Art. 1446. - Contractul de inchiriere se poate desfiinta cind locatarul nu mobileaza indeajuns casa, afara numai daca da garantie suficienta pentru plata chiriei.

Art. 1447. - Reparatiile mici numite locative, ce ramin in sarcina locatarului, daca nu s-a stipulat din contra, sint acele pe care obiceiul locului le considera de astfel si intre altele sint urmatoarele:

reparatia vetrei sobelor, a gurii lor, a capacelor s.c.l. a stricarii tencuielii din partea de jos a peretilor camerelor si a altor locuri de locuinta pina la inaltimea de un metru;
la parchet si dusumele, intrucit numai unele bucati sint stricate;
a geamurilor, intrucit sfarimarea lor nu ar fi urmat din cauza unei intimplari extraordinare ori fortei majore, de care nu poate fi responsabil locatarul;
a usilor, ferestrelor, broastelor, verigilor si altfel de incuietori. (C. civ. 545, 1421, 1432, 1434 si urm.).

Art. 1448. - Nici una din reparatiile reputate locative nu cad in sarcina locatarului cind stricaciunile au fost cauzate prin vechime sau forta majora.

Art. 1449. - Curatirea puturilor si a plimbatorilor este in sarcina locatorului.

Art. 1450. - Inchirierea mobilelor destinate pentru mobilarea unei case intregi, a unui apartament ori magazin se considera facuta pentru durata ordinara a inchirierii caselor, apartamentelor, magazinelor, dupa obiceiul locului.

Art. 1451. - Inchirierea unui apartament mobilat se va considera facuta pe un an, cind s-a stipulat atita chirie pe an; pe o luna, cind s-a stipulat atita chirie pe luna; pe o zi, cind s-a stipulat atita chirie pe zi.

Daca nu exista nici o imprejurare din care sa se probeze ca inchirierea s-a facut pe un an, pe o luna sau pe o zi, se va considera facuta conform obiceiului locului.

Art. 1452. - Daca locatarul, si dupa expirarea termenului locatiunii,; continua a ramine in casa sau apartamentul inchiriat, fara nici o impiedicare din partea locatorului, el se considera ca voieste a le ocupa sub aceleasi conditii si pentru un timp determinat de obiceiul locului, si nu poate nici sa iasa, nici sa fie concediat inainte de a se fi facut vestirea, in termenul obisnuit in localitate. (C. civ. 1436, 1437).

Art. 1453. - Daca contractul de inchiriere se desfiinteaza pentru culpa chiriasului, acesta e dator de a plati chiria pe tot timpul necesar pentru o noua inchiriere, si daunele ce ar fi provenit din reaua intrebuintare a lucrului inchiriat. (C. civ. 1084, 1429, 1439, 1446).

CAPITOLUL IV
Despre regulile particulare la arendare

SECTIUNEA I
Arendare pe bani

Art. 1454. - Daca, prin contractul de arendare, se arata o intindere mai mica sau mai mare decit are fondul in realitate, arenda nu se va scadea si nu se va spori decit in cazurile si dupa regulile cuprinse la titlul vinderii, articolul 1327.

Art. 1455. - Daca arendasul nu inzestreaza mosia cu vitele si instrumentele necesare pentru exploatatiune; daca nu o cultiva la fel, daca nu o cultiva ca un bun proprietar, daca face din mosia arendata o intrebuintare diferita de aceea ce a fost destinata, sau in genere daca nu indeplineste clauzele arendarii, asa incit din aceasta sa derive o dauna pentru locator, acesta poate, dupa imprejurari, sa ceara desfiintarea contractului.
In toate cazurile sus-zise, arendasul este raspunzator de daunele provenite din neindeplinirea contractului.

Art. 1456. - Fiece arendas este dator sa-si stringa recolta numai in locurile obisnuite spre acest finit, intrucit nu a urmat o stipulatie diferita.

Art. 1457. - Daca arendarea s-a facut pe mai multi ani si daca in cursul ei s-a pierdut prin caz fortuit toata recolta unui an, sau cel putin jumatate din ea, arendasul poate sa ceara un scazamint din arenda, afara numai cind s-a compensat prin precedentele recolte.

Acest scazamint nu se va putea determina decit la finele contractului de arendare; atunci insa se va face compensatia prin recoltele tuturor anilor de arendare.

Pina atunci insa judecatorul poate, dupa arbitorul sau, sa faca un scazamint provizoriu, in proportia daunei suferite.

Art. 1458. - Daca arendarea nu s-a facut decit pe un an si toata recolta sau cel putin jumatate din ea s-a pierdut, arendasul va capata un scazamint proportional cu arenda.

Art. 1459. - Nu se va face scazamint, cind pierderea fructelor se va fi intimplat dupa culegerea lor.

Art. 1460. - Arendasul poate, prin o clauza expresa, sa ia asupra-si cazurile fortuite.

Art. 1461. - Sub stipulatia articolului precedent nu se cuprind decit cazurile fortuite ordinare, cum: grindina, bruma, s.c.l.

Nu se cuprind sub dinsa cazurile fortuite extraordinare, cum: devastarile din razboi, inundatie neobisnuita in tara, afara numai cind s-ar fi lepadat de dreptul de scazamint din motivul cazurilor fortuite, prevazute si neprevazute.

Art. 1462. - Arendarea fara termen a unei mosii se considera facuta pentru tot timpul necesar ca arendasul sa culeaga toate fructele ei.

Art. 1463. - Contractul de arendare fara termen inceteaza de la sine cu expirarea timpului pentru care se considera facut, dupa dispozitia articolului precedent.

Art. 1464. - Daca dupa expirarea arendarii facute cu termen, arendasul continua si se lasa in posesiune, atunci se firmeaza o noua arendare, cu efectul aratat la art. 1462.

Art. 1465. - Arendasul ce iese trebuie sa dea celui ce vine dupa dinsul incaperile cuviincioase si alte inlesniri pentru muncile anului urmator, si viceversa, arendasul ce vine trebuie sa lase celui ce iese incaperile cuviincioase si alte inlesniri pentru consumarea furajelor si pentru stringerea recoltelor ce ar fi mai ramas a se face.

SECTIUNEA a II-a
Arendare pe fructe

Art. 1466. - Dispozitiile in genere pentru locatiunea lucrurilor si in aprticular pentru arendarea pe bani se aplica si la arendarea pe fructe, cu modificarile urmatoare.

Art. 1467. - Daca arendindu-se mosia s-a stipulat ca arenda sa se plateasca in o parte din fructe, orice subarendare este oprita, daca nu s-a permis anume.

Art. 1468. - Urmind subarendarea nepermisa, proprietarul are drept de a-si lua indarat folosinta mosiei sale si de a fi satisfacut de daune interese ce ar proveni de la neindelplinirea contractului.

Art. 1469. - Pierderea recoltei, prin cazuri fortuite, in tot ori in parte, cade in sarcina ambelor parti, fara a da drept nici uneia din ele a trage la raspundere pe cealalta.

Nu va privi insa pe proprietar pierderea recoltei dupa stringerea ei, daca arendasul s-a fost pus in intirziere cu tradarea (predarea) partii cuvenite acelui.

CAPITOLUL V
Despre locatiunea lucrarilor

Art. 1470. - Exista trei feluri de locatiuni a lucrarilor:

1. aceea prin care persoanele se obliga a pune lucrarile lor in serviciul altora;
2. aceea a carausilor si a capitanilor de corabii, care se insarcineaza cu transportul persoanelor sau a lucrurilor;
3. aceea a intreprinzatorilor de lucrari. (C. civ. 1412, 1413, 1471, 1473 si urm., 1478 si urm.).

Art. 1471. - Nimeni nu poate pune in serviciul altui lucrarile sale decit pentru o intreprindere determinata sau pe un timp marginit. (C. civ. 5, 1411, 1472 si urm.).

Art. 1472. - Patronul se crede pe cuvintul sau: pentru catimea salariului; pentru plata salariului anului expirat si pentru aconturile date pe anul curgator.

Art. 1473. - Dispozitiile din capul despre depozit si sechestru relative la stapinii de hoteluri se vor aplica si la carausii si capitanii de corabii, intrucit priveste paza si conservarea lucrurilor incredintate lor. (C. civ. 1080, 1474 si urm., 1532 si urm., 1623 si urm.).

Art. 1474. - Carausii si capitanii de corabii sint raspunzatori nu numai pentru lucrurile ce au incarcat in bastimentul sau carul lor, dar si pentru acelea ce li s-au remis in port sau in magazinele de depozit, spre a fi incarcate in bastimentul sau carul lor.

Art. 1475. - Ei sint raspunzatori de pierderea si stricaciunea lucrurilor incredintate lor, cind ei nu probeaza ca s-au pierdut ori s-au stricat din cauza de forta majora sau cazuri fortuite. (C. civ. 1083, 1156).

Art. 1476. - Intreprinzatorii de transporturi publice pe uscat si pe apa trebuie sa tina un registru de bani, de efectele si pachetele cu care se insarcineaza. (C. civ. 1198, 1621).

Art. 1477. - Intreprinzatorii de transporturi si de trasuri publica, precum si patronii bastimentelor mai sint supusi la regulamentele particulare (dispozitii normative speciale), care au putere de lege intre dinsii si ceilalti cetateni.

Art. 1478. - Cind se comite cuiva (contracteaza cu cineva) facerea unui lucru, se poate stipula ca el sa puna numai lucrul sau, sau meseria sa, sau sa procure si materia. (C. civ. 1413, 1470, 1479 si urm.).

Art. 1479. - Cind lucratorul da materia, daca lucrul piere, fie in orice chip, inainte insa de a se fi tradat, dauna ramine in sarcina sa, afara numai daca comitentele a intirziat (a fost pus in intirziere) de a-l primi. (C. civ. 1018, 1074 si urm., 1156, 1335, 1480, 1481).

Art. 1480. - Cind meseriasul pune numai lucrul sau, sau industria sa, daca lucrul piere, dauna nu cade in sarcina lui decit numai daca va fi urmat din culpa sa. (C. civ. 1156, 1481).

Art. 1481. - In cazul articolului precedent, daca lucrul piere, desi fara culpa lucratorului, inainte insa de a fi fost tradat si fara ca comitentul sa fi intirziat de a-l verifica, meseriasul nu are nici un drept de a pretinde salariul sau, afara numai cind lucrul a pierit din cauza unui viciu al materiei.

Art. 1482. - Cind e vorba de un lucru ce se masoara, sau care are mai multe bucati, verificarea se poate face in parti si se prezuma facuta pentru toate partile platite, daca comitentul plateste lucratorului in proportia lucrului facut.

Art. 1483. - Daca, in curs de zece ani, numarati din ziua in care s-a ispravit cladirea unui edificiu sau facerea unui alt lucru insemnator, unul ori altul se darima in tot ori in parte, sau ameninta invederat darimarea, din cauza unui viciu de constructie sau a pamintului, intreprinzatorul si arhitectul ramin raspunzatori de daune. (C. civ. 1902).

Art. 1484. - Intreprinzatorul sau arhitectul care s-a insarcinat a da gata un edificiu, dupa un plan statornicit si dezbatut cu comitentul, nu poate cere nici o sporire de plata, nici sub pretext de scumpire a muncii manuale ori a materialelor, nici sub pretext ca s-a facut la planul zis schimbari si adaugiri, daca aceste adaugiri si schimbari n-au fost in scris aprobate si pretul lor defipt cu comitentul.

Art. 1485. - Contractul de locatiune a lucrarilor se desfiinteaza cu moartea meseriasului, arhitectului sau intreprinzatorului. (C. civ. 1094, 1440, 1486, 1552).

Art. 1486. - Comitentul insa este dator sa plateasca erezilor or, in proportia pretului defipt prin conventie, valoarea lucrarilor facute si aceea a materialelor pregatite, intrucit insa acele ucrari si materiale pot fi folositoare pentru dinsul.

Art. 1487. - Intreprinzatorul raspunde de lucrarile persoanelor ce a intrebuintat. (C. civ. 1000).

Art. 1488. - Zidarii, lemnarii si ceilalti lucratori intrebuintati la cladirea unui edificiu sau la facerea unei alte lucrari date in apalt (in intreprindere), pot reclama plata lor de la comitent, pe atit pe cit acesta ar datori intreprinzatorului in momentul reclamatiei. (C. civ. 974, 1489, 1490, 1737 pct. 4 si 5, 1742).

Art. 1489. - Zidarii, lemnarii si cu ceilalti lucratori care contracteaza direct cu un pret hotarit, sint priviti ca intreprinzatori pentru partea de lucru ce iau asupra-le.

Art. 1490. - Dispozitiile articolelor precedente din acest capitol se aplica si la dinsii.

TITLUL VIII
DESPRE CONTRACTUL DE SOCIETATE

CAPITOLUL I
Dispozitii generale

Art. 1491. - Societatea este un contract prin care doua sau mai multe persoane se invoiesc sa pune ceva in comun, cu scop de a imparti foloasele ce ar putea deriva.

Art. 1492. - Orice societate trebuie sa aiba de obiect un ce licit si sa fie contractata spre folosul comun al partilor.
Fiecare membru al unei societati trebuie sa puna in comun sau bani, sau alte lucruri, sau industria sa. (C. civ. 5, 948, 962, 966, 968, 1008, 1503 si urm., 1513).

CAPITOLUL II
Despre diversele feluri de societati

SECTIUNEA I
Despre societatile universale

Art. 1494. - Societatile universale pot fi de doua feluri: societatea tuturor bunurilor a membrilor ei si societatea universala a cistigurilor.

Art. 1495. - Societatea tuturor bunurilor prezente este aceea prin care membrii ei pun la mijloc toate averile mobile si imobile ce poseda, si toate cistigurile ce ar putea rezulta din ele.

In contractul societatii, ei pot cuprinde orice altfel de cistiguri, bunurile insa ce vor putea dobindi prin succesiune sau donatiune nu vor intra. (C. civ. 965, 968, 1007).

Art. 1496. - Societatea universala a cistigurilor este aceea prin care membrii ei pun la mijloc cistigurilor din industria lor, ce cu orice titlu ar dobindi in cursul societatii.

Averea mobila, ce poseda fiecare din asociati in momentul contractului, intra in societate; imobilele lor insa personale nu intra decit pentru folosinta numai. (C. civ. 1495).

Art. 1497. - Facindu-se un simplu contract de societate universala, fara nici o alta declaratie, atunci se intelege ca s-a format numai o societate universala de cistiguri.

Art. 1498. - Contractul de societate universala se poate face numai intre persoanele capabile de a da sau a primi una de la alta si care au facultatea de a se avantaja reciproc in prejudiciul altor persoane. (C. civ. 808 si urm., 812, 841 si urm., 939 si urm.).

SECTIUNEA a II-a
Despre societatea particulara

Art. 1499. - Societatea particulara este aceea ce are de obiect oarecare lucruri determinate sau uzul lor, ori fructele lor. (C. civ. 962 si urm.).

Art. 1500. - Asemenea, societate particulara este si aceea formata prin un contract, prin care mai multe persoane se alcatuiesc, sau pentru o intreprindere determinata, sau pentru exercitiul unei meserii sau al unor profesiuni.

CAPITOLUL III
Despre obligatiile asociatilor intre ei insisi si in privinta altora

SECTIUNEA I
Despre indatoririle asociatilor intre ei insisi

Art. 1501. - Societatea incepe in momentul facerii contractului, daca nu se stipuleaza un alt timp.

Art. 1502. - Daca nu s-a stipulat nimic in privinta duratei societatii, atunci ea se prezuma contractata pentru toata viata asociatilor, cu singura marginire cuprinsa in articolul 1527.
Daca insa ea are de obiect o afacere ce nu dureaza decit un timp determinat, atunci se prezuma contractata pentru tot timpul cit va tine acea afacere.

Art. 1503. - Fiecare asociat, in privinta societatii, se considera ca un debitor de tot ceea ce a promis de a pune in comun.

Daca s-a promis un obiect determinat de care societatea s-a evins, asociatul ce l-a pus in comun e raspunzator catre societate in felul precum vinzatorul este catre cumparator. (C. civ. 1074 si urm., 1337 si urm.).

Art. 1504. - Asociatul care era dator a pune in comun o suma de bani, si care n-a facut-o, de drept si fara nici o cerere ramine debitor de dobinda acestei sume, din ziua in care trebuia sa o plateasca, fara a fi scutit si de plata de daune-interese, daca s-ar cuveni.

Asemenea se va urma si in privinta acelor sume ce ar fi luat din casa societatii, a caror dobinda va incepe a se socoti din ziua luarii lro pentru un folos al sau particular. (C. civ. 1075, 1081, 1088).

Art. 1505. - Asociatii care s-au indatorat a pune in comun industria lor vor trebui sa dea seama de toate cistigurile facute prin acel fel de industrie, ce este obiectul societatii. (C. civ. 1496, 1503).

Art. 1506. - Cind un asociat este pe seama sa creditor de o suma exigibila al unei perosne, debitor asemenea si catre societate cu o suma exigibila, atunci aceea ce primeste de la un asa debitor va trebui sa se socoteasca atit in creditul societatii, cit si in al sau propriu, in proportia ambelor credite, chiar cind prin chitanta data s-ar specifica ca primirea s-a facut numai pe seama creditului sau particular.

Daca insa prin chitanta data s-ar specifica ca primirea s-a facut numai in contul creditului societatii, atunci se va urma dupa aceasta declaratie. (C. civ. 1110 si urm.).

Art. 1507. - Cind unul din asociati si-a primit partea sa intreaga din creditul comun si debitorul a devenit apoi nesolvabil, acest asociat va trebui sa puna in comun ceea ce a primit, chiar cind ar fi dat o chitanta anume pentru partea sa.

Art. 1508. - Fiecare asociat ramine raspunzator catre societate de daunele casunate prin culpa sa. Aceste daune nu pot sa se compenseze cu foloasele aduse societatii prin industria sa in alte afaceri. (C. civ. 1143 si urm.).

Art. 1509. - Lucrurile, a caror folosinta numai a fost pusa in comun, daca sint corpuri certe si determinate ce nu se cnsuma prin intrebuintare, ramin in pericolul asociatului proprietar.

Daca aceste lucruri se consuma, sau conservindu-le se deterioreaza, daca au fost destinate spre vinzare, sau s-au pus in comun in urma unei estimatii, inscrise in un inventar, atunci ele ramin in pericolul societatii.

Daca lucrul a fost pretuit, asociatul nu poate pretine alt decit pretul lui. (C. civ. 971, 1102, 156, 1525).

Art. 1510. - Un asociat are actiune contra societatii nu numai pentru restituirea capitalelor (sumelor) cheltuite in contul ei, dar oinca pentru obligatiile contractate de buna credinta pentru afacerile sociale, si pentru pericolele nedespartite de administratia lor. (C. civ. 991, 1546 si urm.).

Art. 1511. - Cind prin contractul de societate nu se determina partea de cistig sau pierdere a fiecarui asociat, atunci acea parte va fi proportionala cu suma pusa in comun de fiecare.

In privinta acelui ce n-a pus in comun decit industria sa partea de cistig sau pierdere se va regula ca partea acelui ce ar fi pus in comun valoarea cea mai mica. (C. civ. 774, 1521).

Art. 1512. - Daca asociatii, pentru determinarea partilor, s-au invoit a se raporta la judecata unuia din ei sau a unui al treilea, atunci nu se va admite nici o reclamatie contra unei asemenea determinari, afara numai cind va fi invederat contrara echitatii.

In aceasta privinta nu se va admite nici o reclamatie, dupa trecerea de nouazeci zile pline numarate din ziua in care asociatul ce se pretinde daunat a aflat despre o asemenea determinare, ori cind din partea sa a inceput a o executa. (C. civ. 790).

Art. 1513. - Este nul contractul prin care un asociat isi stipuleaza totalitatea cistigurilor.

Asemenea, nula este conventia prin care s-a stipulat ca unul sau mai multi asociati sa fie scutiti de a participa la pierdere. (C. civ. 5, 966, 968, 1008, 1511).

Art. 1514. - Asociatul insarcinat cu administratia in puterea unei clauza speciale a contractului de societate poate sa faca, si fara invoirea celorlalti asociati, toate actele ce depind de la administratia sa, intrucit le face fara dol.

Aceasta facultate nu i se poate revoca in cursul societatii fara o cauza legitima; daca insa i s-a acordat aceasta prin un act posterior contractului de societate, atunci se poate revoca ca un simplu mandat. (C. civ. 1515 si urm., 1536, 1552).

Art. 1515. - Cind mai multi asociati sint insarcinati cu administratia, fara ca sa fie determinate functiile lor, ori fara ca se fie stipulat ca unul nu poate sa faa nici un act fara celalalt, atunci fiecare din ei poate face indeosebi toate actele dependente de aceasta administratie. (C. civ. 1517 pct. 1, 1543).

Art. 1516. - Daca s-a stipulat ca unul din administratori sa nu poata nimic fara celalalt, atunci unul singur nu va putea, fara o noua conventie, face nimic in absenta celuilalt, chiar cind acesta ar fi in neposibilitate de a lua parte la administratie.

Art. 1517. - In lipsa de stipulatii speciale in privinta modului de administratie, se vor observa urmatoarele reguli:

1. Se prezuma ca asociatii si-au dat reciproc facultatea de a administra unul pentru altul. Fapta unuia obliga si pe ceilalti asociati, fara ca ei sa fi fost intrebati; acestia insa sau unul din ei pot intotdeauna a se opune la o asa operatie inainte de a fi fost facuta.
2. Fiecare asociat poate sa se serveasca de lucrurile societatii, intrucit le intrebuinteaza la destinatia lor statornicita prin uz, intrucit nu face dauna societatii, si intrucit nu impiedica si pe ceilalti asociati in exercitiul dreptului lor.
3. Fiecare asociat are dreptul de a obliga pe coasociati sa contribuie la cheltuielile necesare pentru pastrarea lucrurilor societatii.
4. Unul din asociati nu poate face nici o inovatie asupra imobilelor societatii, chiar cind ar crede-o avantajoasa ei, daca ceilalti asociati nu se invoiesc la aceasta. (C. civ. 991, 997, 1514 si urm., 1536, 1537).

Art. 1518. - Asociatul ce nu este si administrator nu poate nici vinde, nici obliga lucrurile, chiar mobile ale societatii. (C. civ. 1306, 1517).

Art. 1519. - Fiecare asociat poate, fara invoirea asociatilor, sa-si asocieze o a treia persoana in privinta partii ce are in societate; nu poate insa, fara invoirea aceasta, a-l asocia si la societate, chiar cind ar avea administratia ei.

SECTIUNEA a II-a
Despre obligatiile asociatilor catre a treia persoana

Art. 1520. - In orice societati, afara de cele comerciale, asociatii nu sint solidar raspunzatori pentru debitele sociale si nici poate unul sa oblige pe ceilalti, daca acestia nu i-ar fi dat imputernicire. (C. civ. 1039 si urm.,1514 si urm.,1518, 1537).

Art. 1521. - Cind mai multi asociati s-au indatorat catre un creditor, fiecare ramine raspunzator catre acesta cu o suma si parte egala, oricare ar fi capitalul, afara numai cind anume s-a stipulat ca fiecare ramine raspunzator in proportia capitalului pus in societate. (C. civ. 777).

Art. 1522. - Stipulatia anume rostita ca s-a contractat o obligatie pe seama societatii indatoreste numai pe asociatul contractant si nu pe ceilalti, afara numai cind acestia l-ar fi imputernicit la aceasta sau cind ar fi rezultat un profit pentru societate. (C. civ. 973, 991, 1520, 1532 si urm.).

CAPITOLUL IV
Despre diversele moduri dupa care inceteaza societatea

Art. 1523. - Societatea inceteaza:

1. prin trecerea timpului pentru care a fost contractata;
2. prin desfiintarea obiectului sau desavirsirea afacerii;
3. prin moartea unuia din asociati;
4. prin interdictia sau nesolvabilitatea unuia din ei;
5. prin vointa expresa (exprimata) de unul sau mai multi asociati de a nu voi a continua societatea. (C. civ. 969, 1502, 1525).

Art. 1524. - Prorogarea unei societati contractate pentru un timp determinat nu poate fi probata decit prin aceleasi mezii (mijloace), prin care poate fi probat insusi contractul societatii.

Art. 1525. - Cind unul din asociati a promis de a pune in comun proprietatea unui lucru, daca acesta a pierit inainte de a fi fost in fapta conferit, societatea inceteaza in privinta tuturor asociatilor.

Asemenea inceteaza societatea in orice caz prin pierderea lucrului, cind numai folosinta a fost pusa in comun.

Nu se desface insa societatea prin pierderea lucrului a carui proprietate s-a fost pus deja in comun. (C. civ. 971, 1018, 1156, 1311, 1423, 1509, 1523).

Art. 1526. - Daca s-a stipulat ca, in caz de moarte a unuia din asociati, societatea trebuie sa continue cu eredele sau, sau ca trebuie sa continue numai intre asociatii ramasi in viata, se va urma intocmai. In cazul al doilea, eredele defunctului nu are drept decit la impartirea societatii dupa starea in care a fost in momentul mortii asociatului, participind si la toate drepturile ulterioare, insa numai intrucit sint o consecinta necesara a operatiilor facute inaintea mortii asociatului caruia succede. (C. civ. 653, 965, 1523, 1530).

Art. 1527. - Desfacerea societatii prin vointa unei parti urmeaza numai atunci cind durata ei este nemarginita; ea se efectueaza prin renuntare notificata tuturor partilor, intrucit se face cu buna-credinta si la timp. (C. civ. 1502, 1523, 1528 si urm.).

Art. 1528. - Renuntarea nu este de buna-credinta cind asociatul o face in scop de a-si insusi singur profitul ce asociatii spera a-l dobindi in comun.

Este facuta fara timp, cind lucrurile nu se mai afla in toata intregimea lor, si interesul societatii cere aminarea desfacerii.

Art. 1529. - Desfacerea societatii facute pentru un timp determinat nu se poate cere de unul din asociati inainte de expirarea termenului pus, afara numai cind exista juste motive, cum: in cazul cind unul din asociati nu-si indeplineste indatoririle sale, sau cind o infirmitate de toate zilele il impiedica de la ingrijirea afacerilor sociale, sau in alte cazuri analoage.

Aprecierea unor asa motive e lasata la prudenta judecatorilor. (C. civ. 969, 1020, 1021, 1527).

Art. 1530. - La impartirea averii societatii intre asociati se aplica regulile relative la impartirea ereditatii, la forma acestei impartiri si la obligatiile ce rezulta intre erezi. (C. civ. 728 si urm., 774 si urm., 786 si urm., 790, 1388, 1737, 1741).

Art. 1531. - Dispozitiile titlului prezent se aplica la societatile comerciale, intrucit nu sint contrarii legilor si uzurilor comerciale.

TITLUL IX
DESPRE MANDAT

CAPITOLUL I
Despre natura mandatului

Art. 1532. - Mandatul este un contract in puterea caruia o persoana se obliga, fara plata, de a face ceva pe seama unei alte persoane de la care a primit insarcinarea. (C. civ. 948).

Art. 1533. - Mandatul poate fi expres sau tacit.

Si primirea mandatului poate sa fie tacita si sa rezulte din executarea lui din parte mandatarului. (C. civ. 1191 si urm.).

Art. 1534. - Mandatul este fara plata cind nu s-a stipulat contrariul.

Art. 1535. - Mandatul este special pentru o afacere, sau pentru oarecare anume afaceri, ori este general pentru toate afacerile mandatului.

Art. 1536. - Mandatul conceput in termeni generali cuprinde numai actele de administratie.

Cind e vorba de instrainare, ipotecare, sau de facerea unor acte ce trec peste administratia ordinara, mandatul trebuie sa fie special. (C. civ. 1096, 1115).

Art. 1537. - Mandatarul nu poate face nimic afara din limitele mandatului sau; facultatea de a face o tranzactie cuprinde pe aceea de a face un compromis. (C. civ. 1545, 1546, 1704, 1705).

Art. 1538. - (Modificat prin decretul nr. 185 din 30.IV.1949). Femeile pot fi alese mandatari; mandatul insa nu are o actiune in contra femeii maritate care a primit mandatul fara autorizatia barbatului, decit dupa regulile stabilite la titlul despre contractul de casatorie si drepturile respective ale sotilor.

CAPITOLUL II
Despre indatoririle mandatarului

Art. 1539. - Mandatarul este indatorat a executa mandatul atit timp cit este insarcinat si este raspunzator de daune-interese ce ar putea deriva din cauza neindeplinirii lui.

Este asemenea indatorat a termina afacerea inceputa la moartea mandantului, daca din intirziere ar putea urma pericol. (C. civ. 987, 988, 1075, 1081 si urm., 1552, 1556).

Art. 1540. - Mandatarul este raspunzator nu numai de dol, dar inca si de culpa comisa in executarea mandatului.

Pentru culpa, cind mandatul este fara plata, raspunderea se aplica cu mai putina rigurozitate decit in caz contrariu. (C. civ. 960, 989, 990, 1075, 1082, 1600).

Art. 1541. - Mandatarul este dator, oricind i se va cere, ada seama mandantului de lucrarile sale si de a-i remite tot aceea ce ar fi primit in puterea mandatului, chiar cind ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit mandantului. (C. cv. 992, 1544).

Art. 1542. - Mandatarul este raspunzator pentru acela pe care a substituit in gestiunea sa:

1. cind nu i s-a conces facultatea de a-si substitui pe cineva;
2. cind i s-a conces o atare facultate fara aratarea persoanei, si cea aleasa de dinsul era cunoscuta de necapabila si nesolvabila.

In toate cazurile, mandatul poate sa intenteze direct actiunea contra persoanei ce mandatarul si-a substituit. (C. civ. 1000).

Art. 1543. - Cind prin un act s-au constituit mai multi mandatari sau procuratori, nu exista solidaritate intre dinsii, afara numai cind anume s-a stipulat. (C. civ. 1041, 1551).

Art. 1544. - Mandatarul e dator a plati dobinzi pentru sumele intrebuintate in folosul sau, din ziua intrebuintarii lor; iar dobinzile sumelor ramase, din ziua cind i s-au cerut acele sume. (C. civ. 1079, 1088, 1541, 1550, 1589).

Art. 1545. - Mandatarul care a dat partii cu care a contractat in asemenea calitate, o indestula notita (lamurire) de puterile primite, nu e tinut a garanta aceea ce s-a facut afara din marginile mandatului, afara numai cind s-a obligat pe sine insusi, in numele sau. (C. civ. 1537, 1546).

CAPITOLUL III
Despre obligatiile mandantului

Art. 1546. - Mandantul este indatorat a indeplini obligatiile contractate de catre mandatar in limitele puterilor date.

Nu este indatorat pentru tot ceea ce mandatarul ar fi facut afara din limitele puterilor sale, afara numai cind a ratificat expres sau tacit. (C. civ. 991, 1167, 1190, 1537, 1545).

Art. 1547. - Mandantul trebuie sa dezdauneze pe mandatar de anticipatiile si spezele facute pentru indeplinirea mandatului si sa-i plateasca onorariul, daca i s-a promis. (C. civ. 991, 1730).

Art. 1548. - Cind nu se poate imputa mandatarului nici o culpa, mandantul nu poate sa se scuteasca de asemenea dezdaunare si plata, chiar cind afacerea n-a reusit, nici sa reduca suma cheltuielilor sau a anticipatiilor pe cuvint ca ar fi putut fi mai mica. (C. civ. 1547).

Art. 1549. - Mandantul trebuie asemenea sa dezdauneze pe mandatar de pierderile suferitecu ocazia indeplinirii insarcinarilor sale, daca nu i se poate imputa nici o culpa. (C. civ. 991).

Art. 1550. - Mandantul trebuie sa plateasca mandatorului dobinda sumelor anticipate socotita din ziua platilor probate. (C. civ. 1088, 1544).

Art. 1551. - Cind mai multe persoane, pentru o afacere comuna, au numit un mandatar, fiecare din ele este raspunzatoare solidar pentru toate efectele mandatului. (C. civ. 1039 si urm., 1543).

CAPITOLUL IV
Despre diferitele moduri dupa care mandatul inceteaza

Art. 1552. - Mandatul se stinge:

1. prin revocarea mandatarului;
2. prin renuntarea mandatarului la mandat;
3. prin moartea, interdictia, nesolvabilitatea si falimentul ori a mandantului ori a mandatorului. (C. civ. 988, 1514, 1539, 1553 si urm.).

Art. 1553. - Mandantul poate, cind voieste, revoca mandatul si constringe, la caz, pe mandatar de a-i remite inscrisul de imputernicire.

Art. 1554. - Revocarea mandatului, notificata numai mandatarului, nu se poate opune unei alte persoane care, in nestiinta de aceasta, a contractat cu dinsul de buna-credinta: in acest caz mandantul are recurs contra mandatarului sau. (C. civ. 973).

Art. 1555. - Numirea unui nou mandatar pentru aceeasi afacere cuprinde in sine revocarea mandatului dat celui dintii, din ziua in care i s-a notivicat.

Art. 1556. - Mandatarul poate renunta la mandat, notificind mandantului renuntarea sa.

In asa caz mandatarul ramine catre mandant raspunzator de daune, daca renuntarea sa le casuneaza, afara numai cind el se afla in neputinta de a-si continua mandatul fara o dauna insemnata.

Art. 1557. - E valid aceea ce face mandatarul in numele mandantului, atit timp cit nu cunoaste moartea lui, sau existenta uneia din cauzele ce desfiinteaza mandatul. (C. civ. 1539, 1552).

Art. 1558. - In cazurile aratate in articolul precedent, sint valide contractarile contractarile mandatarului cu al treilea persoane care sint de buna-credinta.

Art. 1559. - In caz de moarte a mandatarului, erezii lui trebuie sa instiinteze pe mandant, si pina atunci sa ingrijeasca de ceea ce imprejurarile reclama pentru interesele acestuia. (C. civ. 653, 1539).

TITLUL X
DESPRE COMODAT

CAPITOLUL I
Despre natura comodatului

Art. 1560. - Comodatul este un contract prin care cineva imprumuta altuia un lucru spre a se servi de dinsul, cu indatorire de a-l inapoia. (C. civ. 1570).

Art. 1561. - Comodatul este esential gratuit. (C. civ. 946).

Art. 1562. - Imprumutatorul ramine proprietarul lucrului dat imprumut. (C. civ. 1577).

Art. 1563. - Obligatiile ce se formeaza in puterea comodatului trec la erezii comodantului si ai comodatarului.

Daca insa imprumutarea s-a facut in privinta numai a comodatarului si numai persoanei lui, erezii lui nu pot sa continue a se folosi de lucrul imprumutat. (C. civ. 653, 1440).

CAPITOLUL II
Despre obligatiile comodatarului

Art. 1564. - Comodatarul este dator sa ingrijeasca, ca un bun proprietar, de conservarea lucrului imprumutat, si nu poate sa se serveasca decit la trebuinta determinata prin natura lui, sau prin conventie, sub pedeapsa de a plati daune-intedrese, de se cuvine. (C. civ. 1080, 1429, 1430, 1599).

Art. 1565. - Daca comodatarul se serveste de lucrul la o alta trebuinta, ori pentru un timp mai indelungat decit se cuvine, atunci ramine raspunzator de pierderea casunata, chiar prin caz fortuit. (C. civ. 1041, 1430, 1564, 1567, 1602).

Art. 1566. - Daca lucrul imprumutat piere prin un caz fortuit de la care comodatarul l-ar fi putut sustrage, subrogindu-i un lucru al sau, daca el, neputind scapa unul din doua lucruri, a preferit pe al sau, atunci este raspunzator de pierderea celuilalt. (C. civ. 1080, 1599).

Art. 1567. - Daca lucrul s-a pretuit cind s-a imprumutat, atunci pentru pierderea ui, casunata chiar prin caz fortuit, ramine raspunzator comodatarul, intrucit nu s-a stipulat contrariul.

Art. 1568. - Daca lucru se deterioreaza cu ocazia intrebuintarii pentru care s-a dat cu imprumutare, si fara culpa din partea comodatarului, acesta nu e raspunzator. (C. civ. 528, 547, 1102, 1431, 1434).

Art. 1569. - Comodatarul, facind speze necesare la uzul lucrului imprumutat, nu poate sa le repete. (nu poate cere inapoierea lor) (C. civ. 1561, 1574).

Art. 1570. - Comodatarul nu poate sa retina lucrul sub cuvint de compensatie pentru creanta ce are asupra comodantului. (C. civ. 1145, 1147, 1619).

Art. 1571. - Daca mai multe persoane au luat impreuna cu imprumut tot acelasi lucru, ele sint solidar obligate catre comodant. (C. civ. 1039, 1041, 1062, 1065).

CAPITOLUL III
Despre obligatiile comodantului

Art. 1572. - Comodantul nu poate sa ia indarat lucrul imprumutat, inainte de trecerea termenului convenit sau, in lipsa de conventie, inainte de a fi servit la trebuinta, pentru care s-a dat cu imprumut. (C. civ. 1022 si urm., 1573, 1581).

Art. 1573. - Daca insa in curgerea termenului sau mai inainte de a se fi indestulat trebuinta comodatarului, comodantul insusi ar cadea in o trebuinta mare si neprevazuta de acel lucru, judecatorul poate, dupa imprejurari, sa oblige pe comodatar la restitutiune. (C. civ. 1023).

Art. 1574. - Daca in curgerea termenului, imprumutatul a fost silit, pentru pastrarea lucrului, sa faca oarecare speze extraordinare, necesare si asa de urgente incit sa nu fi putut preveni pe comodant, acesta va fi dator a i le inapoia. (C. civ. 991, 997, 1569, 1618, 1737).

Art. 1575. - Daca lucrul imprumutat are asa defect incit sa poata dauna pe acel ce se serveste de dinsul, comodantul ramine raspunzator de daune, daca cunoscind acele defecte nu a prevestit pe comodatar. (C. civ. 998, 1352, 1422, 1580).

TITLUL XI
DESPRE IMPRUMUT

CAPITOLUL I
Despre natura imprumutului

Art. 1576. - Imprumutul este un contract prin care una din parti da celeilalte oarecare catime de lucruri, cu indatorire pentru dinsa de-a restitui tot atitea lucruri, de aceeasi specie si calitate.

Art. 1577. - In puterea imprumutului, imprumutatul devine proprietarul lucrului primit care, pe rind, fie in orice mod, piere in contul sau. (C. civ. 1562).

Art. 1578. - Obligatia ce rezulta din imprumut in bani este totdeauna pentru aceeasi suma numerica aratata in contract.

Intimplindu-se o sporire sau o scadere a pretului monedelor, inainte de a sosi epoca platii, debitorul trebuie sa restituie suma numerica imprumutata si nu este obligat a restitui aceasta suma decit in speciile aflatoare in curs in momentul platii.

Art. 1579. - Regula cuprinsa in articolul precedent nu se va aplica la imprumuturi de vergi metalice sau producte.

In acest caz, debitorul nu trebuie sa restituie decit aceeasi calitate si cantitate, oricare ar fi suirea sau scaderea pretului lor.

Asemenea cind s-a facut imprumutul in monede de aur ori argint si s-a stipuit o restitutiune in aceeasi specie si calitate sau se va altera valoarea intrinseca a monedelor, sau nu se vor putea gasi, sau vor fi scoase din curs, se va restitui echivalentul pretului intrinsec ce acele monede avusesera in timpul in care au fost imprumutate.

CAPITOLUL II
Despre obligatia imprumutatorului

Art. 1580. - Imprumutatorul este supus la raspunderea prevazuta la art. 1575 pentru comodat.

Art. 1581. - Imprumutatorul nu poate, mai inainte de termen sa ceara lucrul imprumutat. (C. civ. 1022).

Art. 1582. - Nefiind defipt termenul restitutiunii, judecatorul poate sa dea imprumutatului un termen, potrivit cu imprejurarile. (C. civ. 1101).

Art. 1583. - Daca insa s-a stipulat numai ca imprututatul sa plateasca cind va putea sau cind va avea mezii (mijloace), judecatorul va prescrie un termen de plata, dupa imprejurari.

CAPITOLUL III
Despre obligatia imprumutatului

Art. 1584. - Imprumutatul este dator sa restituie lucrurile imprumutate in aceeasi cantitate si calitate, si la timpul stipulat. (C. civ. 1578 si urm).

Art. 1585. - Cind este in neposibilitate de a indeplini datoria prescrisa prin articolul precedent, va plati valoarea lor, calculata dupa timpul si locul in care urma a se face restitutiunea.

Daca nu s-a determinat nici timpul, nici locul platii imprumutului, plata urmeaza a se face de catre imprumutat dupa valoarea curenta din timpul in care si in locul unde s-a contractat. (C. civ. 1104).

Art. 1586. - Daca imprumutatul nu intoarce la timpul stipulat lucrurile imprumutate sau valoarea lor, trebuie sa plateasca si dobinzi, de la ziua cererii prin judecata a imprumutului. (C. civ. 1088).

CAPITOLUL IV
Despre imprumutul cu dobinda

Art. 1587. - Se poate stipula dobinzi pentru un imprumut de bani, de denariate *) (zaharele) sau de alte lucruri mobile.

*)producte

Art. 1588. - Imprumutatul care a apucat de a plati dobinzi ce nu s-au stipulat, sau mai mari decit s-au stipulat, nu mai poate a le repeti, (nu mai poate cere inapoierea lor), nici a le imputa asupra capitalului. (C. civ. 991, 1092, 1111).

Art. 1589. - Se defige o dobinda de cinci la suta pe an pentru afacerile civile si de sase la suta pe an pentru cele comerciale, in toate cazurile unde s-a hotarit de parti cuantumul ei.

Dobinzile legale incepute, cerute, precum si cele consacrate prin hotariri definitive, se vor calcula conform legii vechi, pina in momentul promulgarii legii de fata. (C. civ. 1089, 1587).

Art. 1590. - Adeverinta data pentru capital, fara rezerva a dobinzilor, este o prezumtie de plata lor si scuteste de dinsa.

TITLUL XII
DESPRE DEPOZIT SI DESPRE SECHESTRU

CAPITOLUL I
Despre depozit in genere

Art. 1591. - Depozitul in genere este un act prin care se primeste lucrul altuia spre a-l pastra si a-l restitui in natura. (C. civ. 1080, 1604).

Art. 1592. - Depozitul este de doua feluri: depozit propriu-zis si sechestru. (C. civ. 1593 si urm., 1626 si urm.).

CAPITOLUL II: Despre depozitul propriu-zis

SECTIUNEA I: Despre natura depozitului

Art. 1593. - Depozitul este un contract esential gratuit, care nu poate avea de obiect decit lucruri mobile.

El nu este perfect decit cind s-a facut traditiunea lucrului.

Traditiunea se inlocuieste prin singurul consimtamint, daca lucrul ce este a se lasa in depozit se afla deja in mina depozitarului sub orice alt titlu. (C. civ. 1561, 1600, 1608, 1628).

Art. 1594. - Depozitul este voluntar sau necesar. (C. civ. 1595 si urm., 1620 si .).

SECTIUNEA a II-a
Despre depozitul voluntar

Art. 1595. - Depozitul voluntar se formeaza prin consimtamintul celui ce da si celui ce primeste lucrul in depozit. (C. civ. 948 si urm., 1620 si urm).

Art. 1596. - Depozitul voluntar se face intotdeauna numai de catre proprietarul lucrului depozit, sau prin consimtamintul sau expres ori tacit. (C. civ. 1610).

Art. 1597. - Depozitul voluntar nu se poate face decit prin inscris. (C. civ. 1191, 1197, 1621).

Art. 1598. - Daca depozitul s-a facut de catre o persoana capabila catre una necapabila, aceea ce a facut depozitul are numai actiunea de revendicare a lucrului depozit, pe cit timp se afla in mina depozitarului, sau actiune de restitutiune pe cit acesta s-a folosit. (C. civ. 946 si urm., 1098, 1164).

SECTIUNEA a III-a
Despre indatoririle depozitarului

Art. 1599. - Depozitarul trebuie sa ingrijeasca de paza lucrului depozit, intocmai precum ingrijeste de paza lucrului sau. (C. civ. 1080, 1564, 1600 si urm.).

Art. 1600. - Dispozitia articolului precedent trebuie sa se aplice cu mare rigoare:

1. cind depozitarul s-ar fi oferit a primi un depozit;
2. cind s-ar fi stipulat vreo plata pentru paza depozitului;
3. cind depozitul s-a facut numai in folosul depozitarului;
4. cind s-ar fi alcatuit (convenit) expres ca depozitarul sa fie raspunzator de orice culpa. (C. civ. 998, 1540, 1564).

Art. 1601. - Depozitarul nu raspunde niciodata de stricaciunile provenite din forta majora, afara de cazul cind a fost pus in intirziere pentru restitutiunea lucrului depozit. (C. civ. 1079, 1083, 1606).

Art. 1602. - El nu poate sa se serveasca de lucrul depus fara permisiunea expresa sau tacita a deponentului. (C. civ. 1565).

Art. 1603. - Nu poate de fel sa caute a vedea lucrurile ce i s-au depozitat, daca i s-au incredintat in o lada inchisa sau sub o coperta sigilata.

Art. 1604. - Depozitarul trebuie sa inapoieze tot acel lucru ce a primit.
Un depozit de bani, cind depozitarul, conform art. 1602, facuse intrebuintare de dinsul, trebuie sa se restituie in acele monede in care s-a facut, atit in cazul de sporire, cit si in acela de scadere a valorii lor. (C. civ. 1100).

Art. 1605. - Depozitarul nu este dator de a restitui lucrul depozitat decit in starea in care se afla la timpul inapoierii. Stricaciunile survenite fara faptul sau, ramin in sarcina deponentului. (C. civ. 1102, 1601).

Art. 1606. - Depozitarul caruia s-a luat prin forta majora lucrul depozitat si care a primit in locu-i o suma de bani, sau orice alt lucru, trebuie sa restituie aceea ce a primit. (C. civ. 1156).

Art. 1607. - Eredele depozitarului care a vindut in bunacredinta lucrul ce n-a stiut ca este depozitat, este dator numai sa restituie pretul primit, sau sa cedeze actiunea sa contra cumparatorului, daca pretul nu ar fi fost platit. (C. civ. 996, 1899).

Art. 1608. - Depozitarul trebuie sa restituie fructele produse de lucrul depozitat si culese de dinsul.

El nu e dator de a plati nici o dobinda pentru banii ce i s-au depozitat, afara numai din ziua de cind a fost pun in intirziere de a-i restitui. (C. civ. 485, 1079, 1088).

Art. 1609. - Depozitarul nu trebuie sa restituie lucrul depozitat decit acelui ce i l-a incredintat, sau acelui in al carui nume s-a facut depozitul, sau persoanei aratate spre a-l primi. (C. civ. 1096).

Art. 1610. - Depozitarul nu poate pretinde ca deponentul sa probeze ca lucrul depozitat este proprietatea sa.

Cu toate acestea, daca descopera ca lucrul este de furat si cine este adevaratul proprietar, trebuie sa vesteasca acestuia depozitul ce i s-a facut, interpelindu-l (punindu-i in vedere) a-l reclama in un termen determinat si indestulator, fara prejudiciul dispozitiilor codicelui penal.

Daca acela care a fost vestit de aceasta, neglijeaza reclamarea depozitului, depozitarul este bine liberat prin tradarea depozitului in mina celui de la care s-a primit. (C. civ. 1596, 1616, 1909).

Art. 1611. - In caz de moarte a deponentului, lucrul depus nu se poate restitui decit eredelui.

Daca sint mai multi erezi, lucrul depozitat trebuie sa se restituie, fiecarui din ei o parte pe cit i se cuvine. (C. civ. 653, 777, 1057 si urm., 1064).

Art. 1612. - Daca deponentul prin schimbarea statului (capacitate) sau a pierdut administratia bunurilor sale, dupa facerea depozitului, acesta nu se poate restitui decit persoanei insarcinate cu administratia averii deponentului. (C. civ. 1096).

Art. 1613. - Daca depozitul a fost facut de catre un tutore sau administrator in asemenea insusire, si administratia sa a fost incetata in momentul restitutiunii, aceasta nu se poate face decit catre persoana ce a fost reprezentata sau catre noul ei reprezentator. (C. civ. 1612).

Art. 1614. - Daca prin contractul de depozit s-a stipulat locul unde trebuie sa se faca restitutiunea, depozitarul trebuie sa transporte acolo lucrul depozitat; spezele insa ce s-ar face sint in greutatea deponentului. (C. civ. 1104, 1317, 1615).

Art. 1615. - Restitutiunea trebuie sa se faca, daca prin contract nu se arata locul, acolo unde se afla lucrul depozitat. (C. civ. 1104, 1319, 1614).

Art. 1616. - Depozitul trebuie sa se restituie deponentului indata ce s-a reclamat, chiar cind s-ar fi stipulat prin contract un anume termen pentru restitutiunea lui; se excepta insa cazul cind in formele legale s-a notificat depozitarului un act de sechestru sau de opozitie la restitutiunea sau la stramutarea lucrului depozitat. (C. civ. 1023, 1079, 1099, 1572).

Art. 1617. - Se stinge orice indatorire a depozitarului, daca se descopera si se probeaza ca el este insusi proprietarul lucrului depozitat. (C. civ. 1154).

SECTIUNEA a IV-a
Despre indatoririle deponentului

Art. 1618. - Deponentul este indatorit in a intoarce depozitarului toate spezele facute pentru pastrarea lucrului depozitat, si a-l dezdauna de toate pierderile casunate lui din cauza depozitului. (C. civ. 991, 997, 1080, 1569, 1574, 1691, 1730).

Art. 1619. - Depozitarul poate sa opreasca depozitul pina la plata integrala cuvenita lui din cauza depozitului. (C. civ. 1147, 1689).

SECTIUNEA a V-a
Despre depozitul necesar

Art. 1620. - Depozitul necesar este acela ce se face sub sila unei intimplari, cum: un foc, o ruina, o pradare, un naufragiu sau alt eveniment neprevazut de forta majora. (C. civ. 1594, 1621 si urm.).

Art. 1621. - Proba prin martori este admisa pentru depozitul necesar si chiar in cazul cind valoarea depozitului ar trece peste 250 lei. (C. civ. 1198, 1597).

Art. 1622. - Depozitul necesar este supus la toate regulile depozitului voluntar, si fara prejudiciul dispozitiilor art. 1198.
(C. civ. 1599 si urm.).

Art. 1623. - Ospatatorii ori hangii raspund, ca depozitari, pentru toate lucrurile aduse in localul lor de un calator; depozitul unor asa lucruri trebuie sa se considere ca un depozit necesar. (C. civ. 1473 si urm., 1624).

Art. 1624. - Ei raspund de furtul sau stricaciunea lucrurilor calatorului, in caz cind furtul sau stricaciunea s-a comis de servitori, ori de cei insarcinati cu directia ospatariilor, ori de strainii ce le frecventeaza. (C. civ. 1000, 1156, 1623).

Art. 1625. - Ei nu sint raspunzatori de furturile comise cu mina inarmata sau in altfel, cu forta majora. (C. civ. 1156).

CAPITOLUL III
Despre sechestru

SECTIUNEA I
Despre diversele feluri de sechestre

Art. 1626. - Sechestrul este conventional sau judiciar.

SECTIUNEA a II-a
Despre sechestrul conventional

Art. 1627. - Sechestrul conventional este depozitul unui lucru in litigiu, facut de una sau mai multe persoane, unui al treilea, care ia asupra-si indatorirea de a-l restitui, dupa terminarea procesului celui carui va declara judecatorul ca se cuvine.

Art. 1628. - Sechestrul poate sa nu fie gratuit. (C. civ. 1953).

Art. 1629. - Cind este gratuit, se aplica supra-i regulile depozitului propriu-zis, cu deosebirile ce se vor arata mai jos. (C. civ. 1593 si urm.).

Art. 1630. - Obiectul sechestrului poate fi bunuri mobile sau imobile. (C. civ. 1593).

Art. 1631. - Depozitarul, insarcinat cu un sechestru, nu poate fi liberat de dinsul inainte de terminarea procesului, decit atunci cind toate partile interesate vor consimti, saucind va urma o cauza ce se va judeca de legitima. (C. civ. 1616).

SECTIUNEA a III-a
Despre sechestrul judiciar

Art. 1632. - Afara de cazurile statornicite de codicele de procedura civila, judecatorul (instanta judecatoreasca) pote ordona sechestrul:

1. a unui imobil sau a unui lucru mobil pentru a carui proprietate ori posesiune se judeca doua sau mai multe persoane;
2. a lucrurilor oferite de un debitor spre liberarea sa. (C. civ. 542, 1114 si urm., 1121).

Art. 1633. - Depozitul judiciar da nastere la obligatii reciproce intre sechestranti si depozitari.

Depozitarul trebuie sa ingrijeasca de pastrarea lucrului sechestrat ca un bun proprietar.

Trebuie sa-l dea de fata pentru vinzare spre indestularea sechestrantului, ori spre a-l restitui, partii de la care s-a sechestrat in caz de revocare a sechestrului.

Sechestrantul este dator sa plateasca depozitarului salariul statornicit de lege, sau in lipsa, pe cit il va hotari judecatorul (instanta judecatoreasca) (C. civ. 1080, 1599).

Art. 1634. - Sechestrul judiciar se da sau persoanei asupra carei s-au invoit ambele parti interesate, sau unei persoane numite din oficiu de autoritatea judiciara (instanta judecatoreasca).

Si intr-un caz si intr-altul, acel ce a luat in pastrare lucrul este supus tuturor indatoririlor ce nasc din sechestrul conventional.

TITLUL XIII
DESPRE CONTRACTELE ALEATORII

CAPITOLUL I
Despre contractele aleatorii in genere

Art. 1635. - Contractul aleatoriu este conventia reciproca ale carei efecte, in privinta beneficiilor si a pierderilor pentru toate partile, sau pentru una sau mai multe din ele, depinde de un eveniment necert.

Astfel sint:

1. contractul de asigurare;
2. imprumutul nautic;
3. jocul si prinsoarea;
4. si contractul de rendita pe viata

Cele doua dintai se reguleaza dupa legile comertului maritim. (C. civ. 947, 1636 si urm.).

CAPITOLUL II
Despre joc si prinsoare

Art. 1636. - Legea nu da nici o actiune spre plata unui debit din joc sau din prinsoare. (C. civ. 1638).

Art. 1637. - Sint exceptate jocurile ce contribuie la exercitiul corporal, cum: armele, cursele cu piciorul, calare sau cu carul si alte asemenea.
Cu toate acestea, judecatorul (instanta judecatoreasca) poate sa respinga cererea cind suma pusa in joc sau la prinsoare ar fi excesiva.

Art. 1638. - Pierzatorul nu poate in nici un caz repeti ceea ce a platit de buna voie, afara numai in cazul cind cistigatorul a intrebuintat dol, inselaciune sau amagire. (C. civ. 953, 960, 994, 1092).

CAPITOLUL III
Despre contractul de rendita pe viata

SECTIUNEA I
Despre natura contractului de rendita pe viata

Art. 1639. - Rendita pe viata se poate infiinta cu titlu oneros. (C. civ. 1635).

Art. 1640. - Ea se poate constitui si cu titlu gratuit, prin donatiune intre vii sau prin testament.

Trebuie insa atunci sa fie revestita de formele cerute de legi pentru asemenea acte. (C. civ. 550, 800 si urm., 813, 856, 900, 1641, 1650).

Art. 1641. - Rendita pe viata infiintata prin donatiune sau testament este supusa la reductiune, daca intrece portiunea disponibila; este nula daca se face in favoarea unei persoane necapabile de a primi. (C. civ. 654, 751, 808, 841, 844, 847, 939 si urm.).

Art. 1642. - Rendita pe viata se poate infiinta in favoarea persoanei ce a platit pretul, sau a altei a treia ce n-are nici un drept la rendita.

In cazul din urma, desi intruneste insusirile unei liberalitati, totusi nu este supusa formelor stabilite pentru donatiune; insa este in totul supusa dispozitiilor articolului precedent. (C. civ. 1640).

Art. 1643. - Ea se poate infiinta in favoarea unei sau mai multor persoane.

Art. 1644. - Este fara lucrare orice contract de rendita pe viata, infiintat in favoarea unei persoane care era deja moarta in momentul facerii contractului. (C. civ. 966).

Art. 1645. - Contractul de rendita pe viata, in favoarea unei persoane afectate de o boala de care a murit in interval de 30 zile de la data contractului, este nul.

SECTIUNEA a II-a
Despre efectele contractului de rendita pe viata intre partile contractante

Art. 1646. - Acela in a carui favoare s-a infiintat, cu titlu oneros, o rendita pe viata, poate sa ceara sfarimarea contractului, daca infiintatorul ei nu da asigurarile stipulate pentru executare. (C. civ. 1020-1021).

Art. 1647. - Singura neplata a termenelor (sumele scadente datorate in temeiul contractului de rendita) expirate a renditei nu da drept celui in a carui favoare este infiintata sa ceara intoarcerea capitalului, sau reintrarea in posesiunea fondului instrainat. El are numai dreptul de a face sa se sechestreze si sa se vinda verea debitorului sau si a cere ca, neconsimtind debitorul, sa se reguleze, din produsul vinderii, o suma suficienta spre plata termenelor. (C. civ. 1020, 1021, 1365, 1718, 1719, 1824 si urm.).

Art. 1648. - Infiintatorul renditei nu poate sa se libereze de plata ei, oferind inapoierea capitalului si renuntind la repetitiunea anuitatilor platite, oricit de lunga fie viata acelor in a caror favoare s-a infiintat rendita, si oricit de oneroasa sa fie prestatia renditei. (C. civ. 969).

Art. 1649. - Rendita pe viata se dobindeste de proprietarul (creditorul renditei) ei in proportia zilelor ce a trait.

Daca insa s-a stipulat ca termenii (sumele scadente datorate in temeiul contractului de rendita) ei sa plateasca anticipat, atunci se considera de cistigat fiecare termen din ziua in care a venit plata lui. (C. civ. 525, 1023).

Art. 1650. - Numai in cazul in care rendita pe viata s-a infiintat cu titlu gratuit, se poate si stipula ca dinsa sa nu fie supusa sechestrarii (sa nu poata fi urmarita). (C. civ. 1718).

Art. 1651. - Proprietarul renditei pe viata nu poate sa ceara termenele (sumele scadente datorate in temeiul contractului de rendita) expirate decit justificind existenta sa, ori existenta persoanei in favoarea careia s-a infiintat. (C. civ. 1169, 1907).

TITLUL XIV
DESPRE FIDEJUSIUNE (CAUTIUNE)

CAPITOLUL I
Despre natura si intinderea fidejusiunii

Art. 1652. - Cel ce garanteaza o obligatie se leaga catre creditor de a indeplini insusi obligatia pe care debitorul nu o indeplineste. (C. civ. 1662 si urm.).

Potrivit art. 105, 129, 133 si 147 din Codul familiei, minorul si interzisul sau reprezentantul lor legal nu pot sa garanteze obligatia altuia.

Art. 1653. - Fidejusiunea nu poate exista decit pentru o obligatie vitala.

Cu toate acestea, se poate face cineva fidejusorele unei obligatii ce poate fi anulata in virtutea unei exceptii personale debitorului, cum de pilda in cazul de minoritate.

Art. 1654. - Fidejusiunea nu poate intrece decit datoria debitorului, nici poate fi facuta sub conditii mai oneroase.

Poate fi insa numai pentru o parte a datoriei si sub conditii mai putin grele.

Cautiunea ce intrece datoria sau care este contractata sub conditii mai oneroase e valida numai pina in masura obligatiei principale.

Art. 1655. - Oricine poate sa se faca fidejusore, fara ordinea si chiar fara stiinta acelui pentru care se obliga.

Asemenea se poate face nu numai pentru debitorul principal, dar si pentru fidejusorul acestuia.(C. civ. 946, 1093, 1669, 1680).

Art. 1656. - Fidejusiunea trebuie sa fie expresa si nu se poate intinde peste marginile in care s-a contractat.

Art. 1657. - Fidejusiunea nedeterminata a unei obligatii prinicpale, se intinde la toate accesoriile unei datorii, si inca si la spezele primei reclamatii (cheltuielile corespunzatoare introducerii cererii de chemare in judecata), si la toate cele posterioare notificarii facute fidejusorului.

Art. 1658. - Indatoririle fidejusorului trec la erezi, afara de constringerea corporala, chiar daca indatorirea era asigurata prin constringere corporala. (C. civ. 653, 777, 1060).

Art. 1659. - Debitorul obligat a da siguranta trebuie sa prezinte o persoana capabila de a contracta, care sa posede averea indestula spre a garanta o obligatie, si care sa aiba domiciliul in teriotoriul jurisdictional al tribunalului judetean, la care trebuie sa se dea.

Art. 1660. - Solvabilitatea unui garant se masoara numai dupa nemiscatoarele ce pot fi ipotecate, afara de cazul cind datoria este mica sau afacerea este comerciala. Spre acest finit nu se poate lua in consideratie nemiscatoarele in litigiu, nici acelea situate la o asa departare, incat sa devina foarte dificile lucrarile executive asupra-le.

Art. 1661. - Daca fidejusorul, capatat de creditor de bunavoie sau judecatoreste, a devenit apoi nesolvabil, trebuie sa se dea un altul.

Aceasta regula nu se aplica in singurul caz in care fidejusorul s-a dat numai in puterea unei conventii, prin care creditorul a cerut de fidejusor o anume persoana.

CAPITOLUL II
Despre efectele fidejusiunii

SECTIUNEA I
Despre efectele fidejusiunii intre creditor si cautionator (fidejusor)

Art. 1662. - Fidejusorul nu este tinut a plati creditorului, decit cind nu se poate indestula de la debitorul principal asupra averii caruia trebuie mai intii sa se faca discutie (urmarire), afara numai cind insusi a renuntat la acest beneficiu, sau s-a obligat solidar cu datornicul. In cazul din urma, efectul obligatiei sale se reguleaza dupa principiile statornicite in privinta datoriilor solidare. (C. civ. 1039 si urm., 1055, 1056, 1663 si urm.).

Art. 1663. - Creditorul nu este indatorat sa discute (sa urmareasca) averea debitorului principal, daca garantul nu o cere de la cele dintii lucrari (acte de executare) indreptate contra sa.

Art. 1664. - Fidejusorul care cere discutia (urmarirea trebuie sa indice creditorului averea debitorului principal si sa anticipeze spezele cuviincioase pentru punerea in lucrare a executarii.

Nu se va tine in seama aratarea bunurilor debitorului principal situate afara din teritoriul jurisdictional al tribunalului judetean in care trebuie sa se efectueze plata, sau a bunurilor in litigiu, ori a bunurilor deja ipotecate pentru siguranta datoriei, care nu mai sint in posesiunea debitorului.

Art. 1665. - De cite ori cautionarul va arata bunuri in cuprinderea articolului precedent si va anticipa si spezele cuviincioase pentru discutie (urmarirea), creditorul ramine catre garant raspunzator pina la valoarea bunurilor aratate, in caz de nesolvabilitate a debitorului principal survenita prin aminarea urmaririi. (C. civ. 999).

Art. 1666. - Cind mai multe persoane au garantat unul si acelasi creditor pentru una si aceeasi datorie, fiecare din ele ramine obligata pentru datoria intreaga. (C. civ. 1039 si urm., 1142, 1674).

Art. 1667. - Cu toate acestea, fiecare din persoanele aratate in articolul precedent, intrucit n-a renuntat la beneficiu diviziunii, poate cere ca creditorul sa divida mai intii actiunea sa si sa o reduca la proportia fiecaruia.

Daca unii din garanti erau nesolvabili in timpul in care unul din ei obtinuse diviziune, acesta ramine obligat in proportia unei asemenea nesolvabilitati; daca insa nesolvabilitatea a supravenit dupa diviziune, atunci nu mai poate fi raspunzator pentru aceasta. (C. civ. 1042, 1049, 1057, 1060, 1668).

Art. 1668. - Daca creditorul insusi si de buna voie a impartit actiunea sa, nu mai poate sa se lepede de aceasta diviziune, desi, mai inainte de timpul in care a primit-o, unii din cautionatori au fost nesolvabili. (C. civ. 1049 si urm.).

SECTIUNEA a II-a
Despre efectele fidejusiunii intre debitor si cautionator (fidejusor)

Art. 1669. - Cautionatorul ce a platit are regres contra debitorului principal, atit cit a garantat cu stiinta debitorului, cit si pe nestiinta lui.

Regresul se intinde atit asupra capitalului, cit si asupra dobinzilor si a spezelor; cu toate acestea, garantul nu are regres decit pentru spezele facute de dinsul dupa ce a notificat debitorului prinicipal reclamatia pornita asupra-i.

Fidejusorul are regres si pentru dobinda sumei ce a platit, chiar cind datoria nu produce dobinda, si inca si pentru daune-interese, daca se cuvine.

Cu toate acestea, dobinzile ce ar fi datorite creditorului nu vor merge in favoarea garantului decit din ziua in care s-a notificat plata. (C. civ. 1093, 1108, 1109, 1655, 1657, 1672, 1673).

Art. 1670. - Cautionatorul ce a platit datoria intra in dreptul ce avea creditorul contra datornicului. (C. civ. 1108).

Art. 1671. - Cind sint mai multi debitori principali solidari pentru una si aceeasi datorie, fidejusorul ce a garantat pentru ei toti are regres in contra fiecarui din ei pentru repetitiunea sumei totale ce a platit. (C. civ. 1039, 1053).

Art. 1672. - Fidejusorul ce a platit prima data, nu are regres contra debitorului principal ce a platit de-a doua oara; are insa actiunea de repetitiune contra creditorului.

Cind fidejusorul a platit, fara sa fi fost urmarit si fara sa fi instiintat pe datornicul principal, nu va avea nici un regres contra acestuia in cazul cind in timpul platii, datornicul ar fi avut meziu (mijlocul) de a declara stinsa datoria sa; ii ramine insa dreptul de a cere inapoi de la creditor banii dati. (C. civ. 993, 1092).

Art. 1673. - Fidejusorul, si fara a fi platit, poate sa reclame dezdaunare de la debitor:

1. cind este urmarit in judecata pentru a plati;
2. cind debitorul se afla falit sau in stare de nesolvabilitate;
3. cind debitorul s-a indatorat de a-l libera de garantie intr-un termen determinat si acesta a expirat;
4. cind datoria a devenit exigibila prin sosirea scadentei stipulate;
5. dupa trecerea de 10 ani, cind obligatia principala nu are un termen determinat de scadenta, intrucit insa obligatia principala nu ar fi fost de asa fel incit sa nu poata a se stinge inaintea unui termen determinat, cum de exemplu tutela, ori intrucit nu s-a stipulat contrariul. (C. civ. 1022 si urm., 1648).

SECTIUNEA a III-a
Despre efectele fidejusiunii intre mai multi garanti

Art. 1674. - Cind mai multe persoane au garantat pentru unul si acelasi debitor si pentru una si aceeasi datorie, garantul ce a platit datoria are regres contra celorlalti garanti pentru portiunea ce priveste pe fiecare.

Cu toate acestea, nu are loc regresul decit cind garantul a platit in unul din cazurile aratate in articolului precedent. (C. civ. 1039, 1053, 1108, 1109, 1666).

CAPITOLUL III
Despre fidejusiunea legala si cea judecatoreasca

Art. 1675. - De cite ori o persoana este obligata de lege sau de judecator (instanta judecatoreasca) a da o garantie, garantul ce se ofera trebuie sa aiba conditiile prescrise de art. 1659 si 1660.

Fidejusiunea judecatoreasca trebuie insa sa poata fi supusa la constringerea corporala. (C. civ. 541, 566, 718, 1364, 1806).

Art. 1676. - Cel ce e dator sa de garantie, e liber sa dea un amanet sau alta asigurare, care sa se gaseasca suficienta pentru asigurarea creantiei).

Art. 1677. - Garantul judecatoresc nu poate cere discutia averii debitorului principa. (C. civ. 1662 si urm).

Art. 1678. - Cel ce s-a facut garant numai pentru fidejusorul judecatoresc nu poate sa ceara discutia (urmarirea) averii debitorului principal si a fidejusorului. (C. civ. 1655, 1662).

CAPITOLUL IV
Despre stingerea fidejusiunii

Art. 1679. - Obligatia ce naste din fidejusiune se stinge prin acele cauze prin care se sting si celelalte obligatii. (C. civ. 1091 si urm., 1137, 1142, 1148, 1155, 1873).

Art. 1680. - Confuziunea urmata intre datornicul principal si fidejusorul sau, prin erezirea (mostenirrea) unuia de catre altul, nu stinge actiunea creditorului contra acelui ce a garantat pentru fidejusor. (C. civ. 653, 1154, 1655, 1678).

Art. 1681. - Garantul se poate servi in contra creditorului de toate exceptiile datornicului principal inerente datoriei; insa nu-i poate opune acele ce sint curat personale datornicului. (C. civ. 1047, 1142, 1148, 1155).

Art. 1682. - Cautionatorul se libereaza de garantia sa, cind nu poate sa intre in drepturile, privilegiile si ipotecile creditorului din cauza acestuia. (C. civ. 1108, 1670).

Art. 1683. - Daca creditorul primeste de buna voie un imobil sau alt lucru in plata datoriei principale, cautionatorul ramine liberat, chiar cind creditorul a fost evins din acel lucru.

Art. 1684. - Prelungirea termenului acordat de creditor in favoarea datornicului principal nu linbereaza pe fidejusor de garantia sa, care poate in acest caz sa urmareasca pe debitor pentru plata. (C. civ. 1022 si urm., 1673).

TITLUL XV
DESPRE AMANET

Art. 1685. - Amanetul este un contract prin care datornicul remite creditorului sau un lucru mobil spre siguranta datoriei. (C. civ. 1591, 1676).

Art. 1686. - Amanetul da creditorului dreptul de a fi platit din lucrul amanetului, cu preferinta inaintea altor creditori.

Ca sa rezulte preferinta secere un act inregistrat in regula, ce sa enunte suma datorita, specia si natura lucrurilor amanetate sau o descriptie de calitatea, greutatea si masura lor.

Facerea unui act inscris si inregistrat nu este neaparat decit cind datoria trece peste 250 lei. (C. civ. 1690, 1722, 1730).

Art. 1694. - Debitorul nu poate pretinde restitutiunea amanetului decit dupa ce a platit in intreg capitalul, dobinzile si spezele datoriei pentru a carei siguranta s-a fost dat amanetul.

Daca acelasi debitor ar fi facut o alta datorie catre acelasi creditor dupa traditiunea amanetului, si o asemenea datorie ar fi devenit exigibila inainte de plata primei datorii, creditorul nu va putea fi constrins sa libereze amanetul mai inainte de a se fi platit ambele creante, chiar cind nu s-ar fi stipulat de a subordona amanetul la plata datoriei a doua. (C. civ. 1619).

Art. 1695. - Amanetul este nedivizibil, desi datoria este divizibila, intre erezii debitorului, ori intre aceia ai creditorului.

Eredele debitorului ce si-a platit partea sa de datorie, nu poate cere restitutiunea partii sale de amanet atita timp cit datoria nu este platita in intregul ei.

Si viceversa, eredele creditorului care si-a primit partea sa de datorie, nu poate sa restituie amanetul cu daunarea coerezilor sai inca neplatiti. (C. civ. 774, 786, 1057 si urm.).

Art. 1696. - Dispozitiile precedente nu se aplica in materie de comert, nici la casele de imprumut pe amanet, in privinta carora se va urma dupa legile si regulamentele relative la dinsele.

TITLUL XVI
DESPRE ANTICHREZA

Art. 1697 – 1702. - (Abrogate prin art. 4 al Legii contra cametei din 2.IV.1931).

Art. 1703. - (Abrogat prin art. 4 al Legii contra cametei din 2.IV.1931).

TITLUL XVII
DESPRE TRANZACTIE

Art. 1704. - Tranzactia este un contract prin care partile termina un proces inceput sau preintimpina un proces ce poate sa nasca. (C. civ. 943, 945, 947, 1179).

Art. 1705. - Tranzactia trebuie sa fie constatata prin act scris. (C. civ. 1191, 1197).

Art. 1706. - Tranzactie pot face numai acei ce pot dispune de obiectul cuprins in ea.

Acei insa ce nu pot dispune de obiectul cuprins in tranzactie, nu pot transige decit in formele stabilite de legi speciale. (C. civ. 946 si urm., 1307).

Art. 1707. - Se poate transige asupra unei actiuni civile ce deriva din o infractiune.

Art. 1708. - In tranzactie se poate stipula o penalitate contra celui ce nu se va tinea de dinsa. (C. civ. 1066).

Art. 1709. - Tranzactiile se marginesc numai la obiectul lor; renuntarea, facuta in toate pretentiile si actiunile, cuprinde numai ceea ce se reporta la princinile, asupra carora a urmat tranzactie. (C. civ. 984, 1710, 1716).

Art. 1710. - Tranzactia nu se intinde decit asupra princinilor de care trateaza, fie intentia partilor manifestata prin expresii speciale sau generale, ori rezulte ea ca o consecinta necesarea din ceea ce s-a expres (exprimat).

Art. 1711. - Tranzactiile au intre partile contractante puterea unei sentinte neapelabile (definitiva) (C. civ. 1200, 1201).

Art. 1712. - Este admisibila actiunea de nulitate (in anulare) contra unei tranzactii, pentru eroarea asupra persoanei sau obiectului in proces. (C. civ. 953 si urm., 1716, 1717, 1900).

Art. 1713. - Asemenea se poate ataca tranzactia facuta spre executarea unui titlu nul, afara numai cind partile ar fi tratat expres despre nulitate. (C. civ. 954, 966, 1167, 1190).

Art. 1714. - Tranzactia facuta pe documente dovedite in urma de false este nula. (C. civ. 966).

Art. 1715. - E asemenea nula tranzactia asupra unui proces finit prin sentinta neapelabila (definitiva), despre care partile sau una din ele n-aveau cunostinta.

Cind sentinta necunoscuta partilor ar fi inca apelabila, tranzactia va fi valida. (c. civ. 954, 966, 1201, 1712).

Art. 1716. - Cind partile au transigeat in genere asupra tuturor afacerilor ce ar putea sa existe intre dinsele, documentele ce le-ar fi fost necunoscute lor in timpul tranzactiei si care s-ar fi descoperit in urma nu constituie un titlu de anularea tranzactiei, afara numai atunci cind ar fi fost ascunse prin fapta uneia din partile contractante.

Insa tranzactia va fi nula, cind ea nu ar cuprinde decit un singur obiect si s-ar dovedi, din documentele in urma descoperite, ca una din parti nu avea nici un drept asupra celui obiect. (C. civ. 998, 1714).

Art. 1717. - Invederata greseala in socoteli, urmata la facerea tranzactiei, nu pagubeste pe nici una din parti, si trebuie sa se repare. (C. civ. 1712).

TITLUL XVIII
DESPRE PRIVILEGII SI IPOTECI

CAPITOLUL I
Dispozitii generale

Art. 1718. - Oricine este obligat personal este tinut de a indeplini indatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile si; imobile, prezente si viitoare. (C. civ. 1719, 1824, 1826, 1828, 1831).

Art. 1719. - Bunurile unui debitor servesc spre asigurarea comuna a creditorilor sai, si pretul lor se imparte intre ei prin analogie (proportional cu valoarea creantelor respective), afara de cazul cind exista intre creditori cauze legitime de preferinta. (C. civ. 974 si urm., 1720, 1721, 1824 si urm.).

Art. 1720. - Cauzele legitime de preferinta sint privilegiile si ipotecile. (C. civ. 1685, 1722 si urm., 1746 si urm.).

Art. 1721. - Cind un imobil, recolte, sau alte bunuri mobile vor fi fost asigurate in contra incendiului, sau in contra oricarui alt caz fortuit, suma ce se va datora de catre asigurator va trebui, daca nu va fi fost cheltuita in reparatia obiectului asigurat, sa fie afectata la plata creantelor privilegiate si ipotecare, dupa rangul fiecaruia din ele.

Asemenea se va urma si cu oricine despagubire va fi datorita de catre o a treia persoana, pentru pierderea totala sau deteriorarea obiectului insarcinat de un privilegiu sau ipoteca

CAPITOLUL II
Despre privilegii

Art. 1722. - Privilegiul este un drept, ce da unui creditor calitatea creantei sale de a fi preferit celorlalti creditori, fie chiar ipotecari. (C. civ. 1685, 1723 si urm.).

Art. 1723. - Intre creditorii privilegiati, preferinta se reguleaza dupa diferitele calitati ale privilegiilor. (C. civ. 1729).

Art. 1724. - Creditorii privilegiati, care au acelasi rang, au deopotriva drept la plata.

Art. 1725. - Privilegiile tazaurului public (privilegiile creantelor statului) si ordinea in care se exercita ele sint regulate prin legi speciale.

Tezaurul public nu poate obtine un privilegiu in contra drepturilor persoanelor al treilea dobindite mai inainte.

Art. 1726. - Privilegiile pot fi atit asupra mobilelor, cit si asupra imobilelor.

SECTIUNEA I
Despre privilegiile care se intind asupra mobilelor si imobilelor

Art. 1727. - Cheltuielile de judecata sint privilegiate atit asupra mobilelor, cit si asupra imobilelor, in privinta tuturor creditorilor in interesul carora au fost facute. (C. civ. 1729, 1731, 1737)

SECTIUNEA a II-a
Despre privilegii asupra mobilelor

Art. 1728. - Privilegiile sint sau generale, sau speciale asupra unor mobile.

SUBSECTIUNEA 1
Despre privilegii generale asupra mobilelor

Art. 1729. - Creantele privilegiate asuprsa tuturor mobilelor sint cele mai jos aratate, si se exercita in ordinea urmatoare:

1. cheltuielile de judecata facute in interesul comun al creditorilor;
2. cheltuielile ingroparii in raport cu conditia si starea defunctului;
3. cheltuielile boalei celei de pe urma facute in curs de un an;
4. salariile oamenilor de serviciu pentru un an trecut si restul datoriei din anul curent;
salariul de 6 luni al calfelor de pravalie si salariul pe o luna al lucratorilor cu ziua;
5. pretul obiectelor de subsistenta date debitorului si familiei sale in curs de sase luni.

Cind valoarea imobilelor n-a fost absorbita de creantele privilegiate si ipotecare, partea din pretul lor ce mai ramine se va afecta cu preferinta la plata creantelor aratate prin prezentul articol. (C. civ. 472 si urm., 1370, 1739).

SUBSECTIUNEA a 2-a
Despre privilegii asupra oarecaror mobile

Art. 1730. - Creantele privilegiate asupra oarecaror mobile sint:

1. Chiriile si arenzile. Cind contractul este autentic sau are o data certa, proprietarul are privilegiul pentru toata chiria sau arenda pe anul curent, precum si pe tot timpul ce ramine a curge pina la expirarea contractului. Cind contractul nu e autentic, sau nu are data certa, proprietarul are privilegiul numai pentru chiria sau arenda pe anul curent si pe anul viitor.

In cazul dintii, daca prin contractul de arendare sau inchiriere nu va fi fost expres prohibita subarendarea sau subinchirierea, ceilalti creditori ai debitorului pot reinchiria casa sau rearenda mosia pentru timpul ce mai ramine a curge dupa contract; dar sint obligati de a plati proprietarului tot ce-i este datorit.

Obiectele asupra caror se exercita privilegiul sint:

Pentru casa, toate mobilele din ea.
Pentru mosie, toata recolta anului curent, precum si tot ce serveste la exploatarea mosiei.
Acelasi privilegiu are loc pentru reparatiile locative si pentru tot ce priveste executia contractului.
Proprietarul poate sechestra mobilele care se afla in casa sa sau pe mosia sa, cind ele au fost duse in alt loc, fara consimtamintul sau, si proprietarul conserva privilegiul sau pe aceste mobile, intrucit le-a revendicat; adica, cind sint in chestiune mobilele unei mosii, daca a facut cererea sa in termen de 40 de zile, si cind sint in chestiune mobilele unei case, in termen de 15 zile.

2. Sumele datorite pentru seminte sau pentru cheltuiala recoltei anului curent, asupra pretului acestei recolte, si sumele datorite pentru instrumente de exploatatiune, pe pretul acestor instrumente; in ambele aceste cazuri, cu preferinta chiar inaintea proprietarului mosiei pentru privilegiul arendei.
3. Creanta pe amanetul ce este in posesiunea creditorului.
4. Cheltuielile facute pentru conservarea lucrului.
5. Pretul pentru lucruri mobile neplatite, daca se afla inca in posesiunea debitorului, chiar si in cazul cind a cumparat cu termen de plata.

Daca vinzarea s-a facut fara termen de plata, vinzatorul poate chiar sa revendice obiectele vindute, pe cit timp se afla in posesiunea cumparatorului, si poate sa impiedice revinderea acelor lucruri, daca insa s-a facut cererea sa in termen de opt zile dupa tradarea (predarea) lucrurilor, si daca lucrurile se afla inca tot in starea in car se gaseau la timpul tradarii lor.

Pierderea actiunii de revendicare aduce cu sine si pierderea actiunii rezolutorie a contractului vinzarii, in privinta celorlalti creditori.

6. Creantele ce are un hangiu, in aceasta calitate, asupra efectelor (lucruri) voiajorilor, ce se afla in ospataria sa.
7. Creanta cheltuielilor de transport si a cheltuielilor accesorii asupra lucrului transportat, intrucit timp acela ce l-a transportat, il are in posesiunea sa, si in cele 24 ore ce vor urma tradarii lucrului la destinatarul sau, daca acesta din urma a conservat posesiunea lucrului.
8. Creantele rezultind din abuzuri si prevaricatiuni (pagube de care functionarul public se face culpabil in exercitiul functiunii) ale functionarilor publici, in exercitiul functiunii lor, asupra cautionamentului lor, precum si asupra dobinzilor ce ar fi produs acel cautionament. (C. civ. 991, 1080, 1361, 1429 si urm., 1473 si urm., 1574, 1618, 1623, 1685 si urm., 1691).

SUBSECTIUNEA a 3-a
Despre rangul privilegiilor asupra mobilelor, la caz de concurs intre ele

Art. 1731. - Cheltuielile de judecata vin inaintea tuturor creantelor in interesul carora au fost facute. (C. civ. 1727, 1729).

Art. 1732. - Cheltuielile facute pentru conservarea lucrului trec inaintea privilegiilor anterioare.

Ele trec, in toate cazurile, chiar inaintea privilegiilor cuprinse la numerele 3, 4 si 5 ale articolului 1729 (C. civ. 1730 pct. 4).

Art. 1733. - Creditorul amanetar, hangiul si carausul sint preferati vinzatorului unui obiect mobiliar, care le serveste de siguranta, afara de cazul cind ei, primind lucrul, au stiut ca pretul era inca datorit.

Privilegiul vinzatorului nu se exercita decit dupa acel al proprietarului casei sau mosiei, afara de cazul cind vinzatorul, la transportarea lucrurilor in locurile inchiriate, a facut cunoscut proprietaruui ca pretul inca nu i s-a platit. (C. civ. 1685, 1730).

Art. 1734. - Sumele datorite pentru seminte sau pentru cheltuielile recolti de peste an se platesc din pretul acestei recolte, si sumele datorite pentru ustensile, care servesc la exploatarea mosiei, din pretul acestor ustensile, cu preferinta in ambele aceste cazuri inaintea privilegiului proprietarului mosiei. (C. civ. 1730 pct. 2).

Art. 1735. - Privilegiul cheltuielilor de ingropare trece inaintea tuturor celorlalte privilegii. (C. civ. 1729 pct. 2).

Art. 1736. - Celelalte privilegii generale sint primate de catre privilegiile speciale. (C. civ. 1729, 1730).

SECTIUNEA a III-a
Despre privilegii asupra imobilelor

Art. 1737. - Creditorii privilegiati asupra imobilelor sint:

1. Vinzatorul pe imobilul vindut, pentru plata pretului. Daca s-au facut mai multe vinzari succesive, pentru care a ramas datorit pretul in total sau in parte, intiiul vinzator se prefera celui de-al doilea, cel de-al doilea celui de-al treilea si asa inainte.
2. Acei ce au data banii care au servit la achizitia unui imobil. Trebuie insa sa fie constatat intr-un mod autentic, prin actul de imprumutare, ca suma era destinata a fi intrebuintata la aceasta; asemenea trebuie sa fie constatat prin chitanta vinzatorului ca plata pretului s-a facut cu banii imprumutati.
3. Coerezii, asupra imobilelor succesiunii, pentru garantia impartelii facute intre ei si a sumelor cu care a ramas dator unul catre altul.
4. Arhitectii, antreprenorii, pietrarii si alti lucratori intrebuintati pentru a zidi, a reconstrui, sau a repara edificii, canaluri sau alte opere, cu conditie insa ca prealabilmente sa se fi incheiat un proces-verbal, de catre un expert numit de judecatoria in a carei raza teritoriala sint situate edificiile, constatator starii si felului lucrarilor ce proprietarul va declara ca are de gind a face si numai in cazul cind acele lucrari ar fi fost primite cel mult in curs de sase luni, dupa terminarea lor, de catre expert asemenea numit de judecatorie. Dar privilegiul acesta nu poate trece niciodata peste valorile constatate prin al doilea proces-verbal, ci se va reduce la adausul de valoare ce va fi existind la epoca alienarii imobilului, ca rezultat al lucrarilor executate.
5. Acei ce au imprumutat bani pentru a indemniza pe lucratori, se bucura de acelasi privilegiu, insa numai in cazul cind intrebuintarea acelor bani va fi constatata intr-un mod autentic prin actul de imprumutare, si prin chitanta lucratorilor, in modul in care s-a vorbit mai sus, despre acei care au imprumutat bani pentru achizitia unui imobil. (C. civ. 742, 787, 1107, 1361, 1483 si urm., 1742).

SECTIUNEA a IV-a
Cum se conserva privilegiile

Art. 1738. - Intre creditori, privilegiile nu produc nici un efect, in privinta imobilelor, decit atunci cind ele s-au adus la cunostinta publica, prin inscriptie, si numai de la data acelei inscriptii in registrele notariatelor de stat, destinate pentru aceasta, dupa modul determinat de lege, afara de singurele exceptii ce urmeaza. (C. civ. 1739 si urm., 1745, 1780 si urm., 1816 si urm.).

Art. 1739. - Sint scutite de formalitatea inscriptiei, creantele aratate la art. 1729.

Art. 1740. - Vinzatorul privilegiat conserva privilegiul sau prin transcriptia titlului care a transferat proprietatea cumparatorului, si care titlu constata ca i se datoreste intregul pret sau parte din el; asemenea si acela care a dat bani pentru cumpararea unui imobil, conform alineatului 2 de la art. 1737, conserva privilegiul sau prin transcriptia titlului care constata destinatia imprumutarii si trecerea asupra sa a tuturor drepturilor vinzatorului. (C. civ. 818, 1107, 1361, 1801, 1802, 1816).

Art. 1741. - Coeredele sau copartasul la o imparteala conserva privilegiul sau asupra bunurilor cuprinse in fiecare lot, sau asupra lucrului pus in licitatie, pentru tot ce are drept a reclama in aceasta calitate, prin inscriptia acestui privilegiu in termen de 60 zile socotite de la data actului de imparteala sau de la data adjudecarii prin licitatie; in cursul acestui timp nici o ipoteca nu poate fi constituita in prejudiciul coredelui sau copartasului creditor, asupra nici unui bun care se gaseste cuprins in masa comuna. (C. civ. 742 si urm., 787, 1388, 1737).

Art. 1742. - Arhitectii, antreprenorii, pietrarii si alti lucratori intrebuintati pentru a zidi, a reconstrui sau a repara edificii, canaluri sau alte opere, si acei care au imprumutat, pentru a indemniza pe persoanele de mai sus, cu bani a caror intrebuintare se constata conform alineatului 5 de la articolul 1737, conserva privilegiul lor prin inscriptia proceselor-verbale ale expertilor, mentionate la alineatul 4 al articolului 1737.

Art. 1743. - Creditorii si legatarii, care cer separatia patrimoniului defunctului, conserva privilegiul lor asupra imobilelor succesiunii in fata creditorilor erezilor sau reprezentantilor defunctului, prin inscriptia acestui privilegiu, in termen de sase luni de la data deschiderii succesiunii.

Inaintea expirarii acestui termen, nici o ipoteca stabilita de catre erezii sau reprezentantii defunctului asupra acelor bunuri spre prejudiciul creditorilor sau legatarilor succesiunii nu poate avea efect.

Art. 1744. - Cesionarii acestor diverse creante privilegiate exercita intru toate aceleasi drepturi, care le aveau si acei ce le-au cedat aceste creante. (C. civ. 1391 si urm.).

Art. 1745. - Toate creantele privilegiate supuse la formalitatea inscriptiei, in privinta caror nu s-ar fi indeplinit conditiile prescrise pentru conservarea privilegiului, nu inceteaza cu toate acestea de a fi creante ipotecare; insa ipoteca, in privinta tuturor persoanelor al treilea, nu dateaza decit de la epoca inscriptiilor care vor trebui facute, dupa cum mai jos se va arata. (C. civ. 1778, 1779, 1780 si urm).

CAPITOLUL III
Despre ipoteci

Art. 1746. - Ipoteca este un drept real asupra imobilelor afectate la plata unei obligatii.

Ipoteca este din natura ei nedivizibila si subzista in intregimea ei asupra tuturor imobilelor afectate, asupra fiecarui si asupra fiecarei portiuni din acele imobile.

Dreptul de ipoteca se conserva asupra imobilelor in orice mina va trece. (C. civ. 1057, 1062, 1719, 1790 si urm.).

Art. 1747. - Dreptul de ipoteca nu se poate constitui decit in cazurile si cu formele prescrise de lege.

Art. 1748. - Ipoteca este sau legala sau conventionala. (C. civ. 1749, 1753, 1769).

Art. 1749. - Ipoteca legala este aceea care ia nastere in virtutea unei dispozitii speciale a legii.

Ipoteca conventionala este aceea care ia nastere din conventia partilor, cu formele prescrise de lege.

Art. 1750. - Se pot ipoteca:

1. Imobilele care sint in comert (in circuitul civil), cu accesoriile lor, ce dupa lege se privesc ca imobile;
2. uzufructul asupra acestor imobile si accesorii. (C. civ. 462, 471, 488, 517, 963, 1777).

Art. 1751. - Mobilele nu pot fi ipotecate. (C. civ. 472 si urm., 1909).

Art. 1752. - Nu se aduce nici o modificare prin acest codice dispozitiilor legilor maritime, in prvinta navelor si bastimentelor de mare.

SECTIUNEA I
Despre ipotecile legale

Art. 1753. - Drepturile si creantele care se asigura de lege prin o ipoteca sint:

1. ale femeilor maritate asupra bunurilor barbatului;
2. ale minorilor si interzisilor asupra bunurilor tutorelui;
3. ale statului, ale comunelor si stabilimentelor publice asupra bunurilor perceptorilor si administratorilor contabili, (C. civ. 902, 1725).

SUBSECTIUNEA 1
Despre sigurantele femeilor maritate

Art. 1754 – 1760. - (Abrogate implicit drept urmare a abrogarii art. 1233-1293 privind regimul dotal, prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice - B. Of. nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificarile ulterioare).

Art. 1761. - (Abrogat implicit drept urmare a abrogarii art. 1233-1293 privind regimul dotal, prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice - B. Of. nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificarile ulterioare).

SUBSECTIUNEA a 2-a
Despre garantiile ce sint obligati a da tutorii in interesele minorilor si interzisilor

Art. 1762 – 1766. - (Abrogate prin art. 20 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

Art. 1767. - (Abrogat prin art. 20 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

SUBSECTIUNEA a 3-a
Despre garantiile ce sint obligati a da statului, comunelor si stabilimentelor publice, perceptorii si administratorii contabili

Art. 1768. - Ipoteca legala a statului, a comunelor si a stabilimentelor publice asupra bunurilor perceptorilor si administratorilor publici, nu se poate stabili decit asupra bunurilor prezente, iar nu si a celor viitoare. (C. civ. 1725, 1753 pct. 3)

SECTIUNEA a II-a
Despre ipotecile conventionale

Art. 1769. - Cine are capacitatea de a instraina un imobil, poate a-l si ipoteca. (C. civ. 946, 948, 1306, 1536, 1658, 1770).

Art. 1770. - Acei care au asupra unui imobil un drept suspens prin o conditie, sau rezolubil in oarecare cazuri, sau supus la o actiune de resciziune, nu pot consimti decit o ipoteca supusa acelorasi conditii sau acelorasi resciziuni. (C. civ. 769, 786, 855, 1017, 1019, 1365, 1776, 1781, 1782, 1783).

Art. 1771. - Bunurile minorilor si ale interzisilor nu pot fi ipotecate decit pentru cauzele si cu formele prescrise de legi. (C. civ. 1753).

Art. 1772. - Ipoteca conventionala nu va putea fi constituita decit prin act autentic.

Art. 1773. - Ipotecile consimtite in tara straina nu pot avea efect in Romania decit dupa ce actele prin care s-a consimtit ipoteca, se vor fi vizat de notarul de stat al notariatului de stat al situatiunii bunurilor si se va fi luat inscriptie.

Acest notar va verifica daca actele de constituirea ipotecii unesc toate conditiile cerute de legile locului unde s-au facut spre a fi autentice.

Art. 1774. - Ipoteca conventionala nu este valabila daca, prin actul de constituire al ipotecii, nu se specifica anume natura si situatia fiecarui imobil al debitorului, asupra carui se consimte ipoteca creantei. (C. civ. 965).

Art. 1775. - Bunurile viitoare ale debitorului nu pot fi obiectul unei ipoteci.

Art. 1776. - Ipoteca conventionala nu poate fi valabila decit atunci cind suma, pentru care ipoteca este constituita, va fi determinata prin act.

Daca creanta este conditionala se va mentiona conditia in inscriptie. (C. civ. 1770, 1781, 1783).

Art. 1777. - Ipoteca se intinde asupra tuturor amelioratiilor survenite in urma constituirii imobilului ipotecat. (C. civ. 482, 488, 1750).

Art. 1778. - Intre creditori, ipoteca, fie legala, fie conventionala, nu are rang decit din ziua inscriptiei sale in registre. (C. civ. 1738, 1745, 1780).

Art. 1779. - Ipotecile inscrise in registre in aceeasi zi au acelasi rang. (C. civ. 1778, 1779, 1820, 1887, 1888).

CAPITOLUL IV
Despre modul inscriptiei privilegiilor si ipotecilor*)

*)1. Dispozitiile cuprinse in art. 1780-1784 inclusiv, art. 1786 si 1787 nu se aplica imobilelor supuse regimului de carte funciara sau de publicitate funciara.

Cu privire la aceste imobile, a se vedea:

- art. 110-114 din Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispozitiunilor privitoare la cartile funciare (M. Of. 95 din 27 aprilie 1938);
- art. 33-35 din Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cartilor funciare provizorii in carti de publicitate funciara (M. Of. nr. 157 din 12 iulie 1947).

Art. 1780. - Inscriptiile se fac la notariatul de stat in a carui raza teritoriala sint situate bunurile ipotecate.

Drepturile de privilegii si ipoteci care nu s-ar fi inscris inaintea mortii debitorului, nu vor mai putea fi inscrise decit in termen de trei luni de la deschiderea succesiunii.

Inscriptiile nu vor produce nici un efect cind vor fi fost luate in intervalul de timp in cursul carui actele facute inaintea deschiderii falimentelor sint declarate de lege nule (C. civ. 704, 1738, 1743, 1778, 1779, 1790).

Art. 1781. - Spre a opera inscriptia, creditorul si debitorul, in persoana sau prin mandatari cu procuri autentice, vor prezenta notarului de stat, actul autentic al conventiei prin care se constituie ipoteca. Totodata, creditorul va face si alegere de domiciliu la vreun loc din raza teritoriala a notariatului de stat. (C. civ. 1004, 1740, 1753, 1770, 1774, 1775, 1776, 1784, 1816, 1820).

Art. 1782. - Notarul de stat, gasind actul investit cu toate formele cerute de lege pentru inscriptie, va ordona inscriptia sa, dupa care se va certifica, pe actul original, data si numarul de ordine sub care s-a scris in registru. (C. civ. 1780).

Art. 1783. - In toate cazurile de inscriptie a unei ipoteci legale sau a unui privilegiu, este destul ca creditorul sau mandatarul sau singur sa se prezinte inaintea notarului de stat si sa ceara inscriptia ipotecii sau a privilegiului sau, in virtutea titlului din care decurge acea ipoteca sau acel privilegiu. (C. civ. 1753).

Art. 1784. - Inscriptiile asupra bunurilor unei pesoane moarte pot fi cerute numai de creditori.

Art. 1785. - Creditorul privilegiat sau ipotecar, inscris pentru un capital sau pentru o rendita care produce interese (dobinzi la capital si sume ce sint datorate in baza contractului de rendita), are drept ca interesele datorite pe trei ani sa aiba acelasi rang ca si capitalul, fara prejudiciul inscriptiilor ce poate lua pentru interese dupa trei ani, si care vor avea rang din ziua inscriptiei lor.

Art. 1786. - Inscriptiile conserva dreptul de privilegiu si de ipoteca in curs de 15 ani din ziua in care s-au facut inscriptiile. Efectul lor inceteaza daca inscriptiile nu au fost reinnoite inantea expirarii acestui termen.

Cu toate acestea, inscriptiile luate in favoarea minorilor, interzisilor, a femeilor maritate, a statului, comunelor si celorlalte stabilimente publice sint dispensate de a fi reinnoite pina dupa un an de la incetarea tutelei, disolutiunea casatoriei sau incetarea din functiune a functionarului.

Art. 1787. - Inscriptia reinnoita trebuie sa indice inscriptia primitiva ce se reinnoieste. In lipsa de o asemenea indicatie, creanta ipotecara va avea rang de la inscriptia din urma (C. civ. 1786).

CAPITOLUL V
Despre stergerea si reductiunea inscriptiilor

Art. 1788. - Inscriptiile vor fi sterse sau reduse prin consimtamintul partilor interesate, capabile de a consimti la aceasta, sau in virtutea unei sentinte date in ultima instanta, sau care a dobindit puterea lucrului judecat. Mandatul dat spre a face o stergere sau reductiune, trebuie sa fie expres si autentic. (C. civ. 946).

Art. 1789. - Actele facute in tara straina, care constata consimtamintul pentru stergerea sau reductiunea unei inscriptii, nu sint executorii in Romania, decit dupa ce s-au vizat de notarul de stat al notariatului de stat al situatiei bunurilor, care va verifica autenticitatea acelor acte (C. civ. 2, 1773)

CAPITOLUL VI
Despre efectul privilegiilor si ipotecilor in contra persoanelor al treilea care detin imobilul

Art. 1790. - Creditorii care au privilegiu sau ipoteca inscrisa asupra unui imobil il urmaresc in orice mina ar trece. (C. civ. 1722, 1746, 1778, 1779, 1791).

Art. 1791. - Daca persoana a treia, care detine imobilul, nu indeplineste formalitatile mai jos stabilite pentru a purga proprietatea sa, ea ramine indatorata prin singurul efect al inscriptiilor, in calitatea sa de detentor al imobilului, la toate datoriile ipotecare, si se bucura de toti termenii de plata ce ii avea si debirorul primitiv. (C. civ. 1792 si urm).

Art. 1792. - Detentorul este tinut in acelasi caz sau de a plati toate capitalurile si interesele (dobinzile) exigibile, la orice suma s-ar urca, sau de a lasa imobilul ipotecat fara nici o rezerva. (C. civ. 1785).

Art. 1793. - Cind detentorul nu indeplineste una din aceste obligatii pe deplin, fiecare creditor ipotecar are dreptul de a cere vinzarea imobilului ipotecat, pentru creanta sa. (C. civ. 1790, 1794, 1795, 1804, 1824).

Art. 1794. - Cu toate acestea, detentorul, care nu este personal obligat pentru creanta ipotecara a creditorului, poate sa se opuna la vinzarea imobilului ipotecat ce i-a fost transmis, daca au mai ramas alte imobile ipotecate pentru aceasta datorie in posesiunea principalului sau principalilor debiytori, si poate sa ceara discutia prealabila dupa forma regulata la titlul "Despre cautionament". In timpul acestei discutii se va opri vinzarea imobilului ipotecat. (C. civ. 1662 si urm.).

Art. 1795. - Cit pentru lasarea imobilului ipotecat, ea poate sa fie facuta de catre orice detentor care nu este personal obligat la datorie si care are capacitatea de a instraina. (C. civ. 946, 1769, 1796).

Art. 1796. - Detentorul poate sa lase imobilul, chiar dupa ce a recunoscut obligatia sau dupa ce a fost condamnat in aceasta calitate; lasarea imobilelor nu impiedica nici pe detentor, pina la adjudecare, de a lua imobilului inapoi, platind toata datoria si cheltuielile.

Art. 1797. - Lasarea imobilului ipotecat se face prin declaratie la grefa judecatoriei situatiei imobilului.

Judecatoria va incheia act despre aceasta.

Dupa cererea celui mai diligent dintre cei interesati, se va numi un curator imobilului parasit si se va urmari vinzarea sa dupa formele prescrise pentru expropriatiuni. (Executare silita).

Art. 1798. - Servitutile si drepturile reale ce avea asupra imobilului detentorul inaintea posesiunii sale renasc dupa parasirea sau adjudecarea imobilului.

Art. 1799. - Detentorul care a platit datoria ipotecara, sau care a lasat imobilul ipotecat, sau care a suferit expropriatiunea (executarea silita) acestui imobil, are recurs in garantie, de drept, in contra debitorului principal. (C. civ. 551, 1108, 1336 si urm.).

CAPITOLUL VII
Despre stingerea privilegiilor si a ipotecilor

Art. 1800. - Privilegiile si ipotecile se sting:

1. prin stingerea obligatiei principale;
2. prin renuntarea creditorului la ipoteca;
3. prin indeplinirea formalitatilor si conditiilor prescrise detentorilor pentru purgarea bunurilor dobindite de ei;
4. prin prescriptie.

Prescriptia este cistigata debitorului, pentru bunurile care se afla in posesiunea sa, prin expirarea timpului defipt pentru prescriptia actiunilor ce rezulta din ipoteca sau din privilegiu.

Cit pentru bunurile care se gasesc in miinile unui al treilea detentor, prescriptia ii este cistigata prin expirarea timpului regulat pentru prescriptia proprietatii in favoarea sa; in cazul cind prescriptia presupune un titlu, ea nu incepe a curge decit din ziua cind detentorul s-a inscris in registrele notariatului de stat ca nou proprietar.

Inscriptiile luate de creditori nu intrerup cursul prescriptiei stabilite prin lege in favoarea debitorului, sau in favoarea unei a treia persoane detentoare a imobilului. (C. civ. 974, 1091, 1134, 1153, 1801, 1890, 1891, 1892, 1895.

CAPITOLUL VIII
Despre modul de a purga proprietatile de privilegii si ipoteci

Art. 1801. - Toate actele translative de bunuri si drepturi care se pot ipoteca se vor transcrie pe registre ce se vor tine spre acest sfirsit la notariatul de stat in a carui raza teritoriala sint bunurile situate.

Art. 1802. - Orice act de instrainare a drepturilor mentionate in articolul precedent nu se va putea opune persoanelor al treilea de nu se va fi facut transcriptia ceruta prin acel articol. (C. civ. 973, 1175, 1295, 1801, 1803).

Art. 1803. - Transcriptia prescrisa prin articolul 1801 transmite dobinditorului drepturile ce instrainatorul avea asupra proprietatii imobilului, dar cu privilegiile si ipotecile cu care imobilul era insarcinat. (C. civ. 1746, 1790).

Art. 1804. - Daca noul proprietar voieste a fi aparat de urmarile autorizate prin Capitolul VI al prezentului titlu, este tinut, in cursul lunii de la transcriptia actului de transmisia proprietatii, de a notifica creditorilor la domiciliile ce si-au ales cind au luat inscriptiile ipotecare:

1. contractul de dobindirea imobilului;
2. un certificat de transcriptia lui;
3. o tabela in trei coloane, din care cea dintii va cuprinde data ipotecilor si aceea a inscriptiilor, cea de a doua, numele creditorilor, si cea de a treia sumele creantelor inscrise. (C. civ. 1781 si urm, 1790, 1793, 1801, 1802, 1805, 1813).

Art. 1805. - Noul proprietar va declara prin acea notificare ca este gata a plati indata datoriile si sarcinile ipotecare, numai pina la concurenta pretului stipulat prin actul de instrainare sau pina la valoarea la care va pretui imobilul, daca este daruit, fara distinctie intre datoriile exigibile sau neexigibile. (C. civ. 1791, 1804, 1806).

Art. 1806. - Dupa ce noul proprietar a facut notificarea prescrisa in termenul defipt prin articolul 1804 si daca pretul stipulat nu poate acoperi toate datoriile privilegiate si ipotecare, orice creditor al carui titlu este inscris poate cere punerea imobilului in vinzare prin licitatie publica, cu indatorire:

1. de a comunica aceasta cerere noului proprietar in curs de 40 de zile de la notificarea ce acesta i-a facut;
2. de a se supune a sui pretul imobilului cu a zecea parte mai mult peste pretul stipulat in actul de instrainare.

Toate acestea se vor comunica, dupa cererea in scris a creditorului, atit noului propiretar, cit si instrainatorului imobilului, prin judecatoria, unde s-a facut transcriptia actului de instrainarea imobilului.

Toate acestea sub pedeapsa de nulitate. (C. civ. 1807 si urm.).

Art. 1807. - Daca creditorii nu vor cere punerea in licitatie in termenul si cu formele prescrise in articolele precedente, valoarea imobilului va ramine definitiv defipta la pretul stipulat prin contract, sau la suma estiatiei in caz de donatiune, si noul proprietar va ramine liberat de orice privilegiu si ipoteca, platind pretul creditorilor dupa ordinea inscriptiei lor, sau depunindu-l la casa de depozite si consemnatiuni. (C. civ. 978, 1800).

Art. 1808. - In caz de revinzare, ea se va face cu formele prescrise pentru expropriatiunile fortate (executare silita), dupa staruinta sau a creditorului care a cerut revinzarea sau a noului proprietar.

Acela din acestia care va starui pentru vinzare, va ingriji a se pune in afiptele de publicatie pretul stipulat prin contract sau declarat dupa estimatie, si suma cu care creditorele s-a obligat a sui acest pret. (C. civ. 1805, 1806, 1824).

Art. 1809. - Adjudecatarul este dator, peste pretul adjudecarii, a restitui dobinditorului imobilului sau donatarului deposedat toate cheltuielile ce acesta a facut cu formarea contractului sau, pentru transcriptia lui, acelea ale notificarii, si cele facute de el la vinzare prin licitatie. (C. civ. 1341).

Art. 1810. - Daca imobilele in urma licitatiei s-au adjudecat asupra dobinditorului imobilului sau a donatarului, acesta nu este obligat de a transcrie jurnalul de adjudecare (ordonanta de adjudecare).

Art. 1811. - Retragerea creditorului care va fi cerut punerea in licitatie nu va putea stavili sub nici un cuvint adjudecarea publica, daca nu vor consimti toti creditorii privilegiati sau ipotecari.

Art. 1812. - Daca adjudecarea se va face asupra aceluia care cumparase imobilul, atunci va avea recurs in contra vinzatorului, spre a fi dezdaunat de suma care excede pretul stipulat prin actul de vinzare si pentru dobinda acestui excedent. (C. civ. 1341, 1799).

Art. 1813. - In cazul cind titlul noului proprietar ar cuprinde imobile si mobile, sau mai mult imobile, din care unele ipotecate si altele neipotecate, situate in aceeasi sau in diferite raze teritoriale de judecatorii, toate instrainate cu un singur pret sau pentru preturi deosebite si separate, sau ca aceste imobile sint cuprinse sau ca nu sint cuprinse in aceeasi exploatatiune, in aceste cazuri pretul imobilului asupra caruia sint luate inscriptii se va determina cu analogie (proportional fata de pretul total) dupa pretul total, si va fi declarat in notificarea ce noul proprietar este obligat a face conform cu articolul 1804.

Creditorele care a cerut punerea in licitatie nu este dator, in nici un caz, a face suirea pretului cerut prin articolului 1806, pentru mobile sau pentru alte imobile decit cele ipotecate creantei sale.

Noului proprietar ii ramine totdeauna recurs in contra autorului (vinzatorului) sau spre a fi dezdaunat de vatamarea ce ar suferi, sau din cauza diviziunii achizitiei sale, sau din cauza diviziunii exploatatiunilor. (C. civ. 1804, 1830).

Art. 1814. - Nici un imobil nu poate fi liberat de ipotecile legale, decit supunindu-se ipotecii un alt imobil de aceeasi valoare, sau depunindu-se, la casa de depozite si consemnatiuni, o suma egala cu valoarea creantei asigurate prin ipoteca.

Formele ce urmeaza a se observa la mutarea ipotecii, de pe un imobil pe altul, se vor determina prin legea de procedura. (C. civ. 1753, 1800).

Art. 1815. - Femeile casatorite pina la promulgarea acestei legi vor fi datoare in curs de un an de la aceasta epoca a cere inscriptie asupra imoblilelor barbatilor pentru asigurarea dotei lor, conform regulilor prescrise prin acest codice.

CAPITOLUL IX
Despre publicitatea registrelor si despre responsabilitatea secretarilor notariatelor de stat, insarcinati cu tinerea registrelor

Art. 1816. - Secretarii notariatelor de stat sint tinuti de a elibera tuturor acelor ce cer copie de pe actele transcrise in registrele lor si de pe inscriptiile existente, sau certificat ca nu exista nici o inscriptie. (C. civ. 1804, 1817 si urm., 1822).

Art. 1817. - Ei sint responsabili pentru orice prejudiciu ar rezulta:

1. Din omisiunea pe registrele lor a transcriptiilor actelor de mutatie ale proprietatii, si a inscriptiilor luate in birourile notariatului de stat;
2. Din lipsa de mentiune in certificatele lor a unei sau mai multor inscriptii existente, afara de cazul cind eroarea provine din aratari nesuficiente care nu pot sa le fie imputate. (C. civ. 998, 1740, 1780, 1801, 1802, 1818, 1822).

Art. 1818. - Imobilul in privinta caruia secretarul ar fi omis in certificatele sale una sau mai multe sarcine inscrise ramine cu toate acestea incarcat cu toate sarcinile inscrise, raminind insa noului cumparator, care a fost indus in eroare; recurs contra sechestrului pentru daunele ce i s-au cauzat prin omisiune, precum si recurs contra vinzatorului pentru intoarcerea pretului si daunelor-interese. (C. civ. 1746, 1790).

Art. 1819. - In nici un caz, secretarii notariatelor de stat nu pot refuza, nici intirzia transcriptia actelor de mutatie ale proprietatilor, inscriptia privilegilor si drepturilor ipotecare, nici eliberarea de certificate ce se cer de parti, nici prezentarea registrelor originale cind se cer de parti, sub pedeapsa de raspundere de daune-interese catre parti; drept care, la caz de refuz sau intirziere nemotivata, se va incheia indata asupra cererii partilor proces-verbal despre aceasta de catre procurorul tribunalului respectiv. (C. civ. 1822).

Art. 1820. - Secretarii notariatelor de stat vor fi tinuti de a avea un registru pe care vor inscrie zi cu zi si in ordine numerica depunerile ce li se vor fi facut de actele de mutatie ale propritatilor destinate de a fi transcrise; ei vor elibera deponentului un bilet de recunoastere care va purta numarul de ordine sub care s-a inscris depunerea in registru si ei nu vor putea transcrie, in registrele destinate pentru aceasta, actele de mutatie ale proprietatilor decit cu data si dupa ordinea in care s-a facut depunerea acelor acte la notariatul de stat.

Art. 1821. - Toate registrele de transcriptie si inscriptie vor fi snuruite, numerotate si parafate pe fiecare pagina de catre notarul de stat.

Art. 1822. - Secretarii notariatelor de stat sint tinuti de a se conforma, in exercitiul functiunii lor, tuturor dispozitiilor capitolului prezent, sub pedeapsa de amenda de la 500 la 3000 lei pentru intiia contraventie, si de destituire pentru a doua contraventie, fara prejudiciul daunelor-interese catre parti care vor fi platite inaintea amendei. (C. civ. 1816 si urm.).

Art. 1823. - Mentiunile de depozit, inscriptiile si transcriptiile se vor face in registre, in sir, fara nici un loc alb, nici interlinii, sub pedeapsa in contra secretarului notariatului de stat de o amenda de la 1500 lei pina la 5000 lei si de daune-interese catre parti, care vor fi platite inaintea amendei.

TITLUL XIX
DESPRE EXPROPRIATIUNEA SILITA (EXECUTAREA SILITA ASUPRA BUNURILOR NEMISCATOARE)

Art. 1824. - Creditorul poate urmari expropriatiunea:

1. a bunurilor imobile si a accesoriilor reputate imobile care sint proprietatea debitorului sau;
2. a uzufructului ce are debitorul asupra bunurilor de aceeasi natura. (C. civ. 462 si urm., 488 si urm. 517 si urm., 1750).

Art. 1825. - Cu toate acestea, partea nedivizata a unui coerede in imobilele unei succesiuni nu poate fi pusa in vinzare de catre creditorii sai personali inaintea impartelii sau a licitatiei ce pot provoca creditorii, daca vor gasi de cuviinta, sau in care au dreptul de a interveni. (C. civ. 731, 785, 974, 1737).

Art. 1826. - Imobilul unui minor sau unui interzis nu poate fi pus in vinzare inaintea vinzarii mobilelor sale. (C. civ. 1662, 1794).

Art. 1827. - Discutia (urmarirea) prealabila a mobilelor nu este ceruta la expropriatiunea imobilelor posedate in nediviz de catre un major si un minor interzi, daca datoria le este comuna; asemenea discutia (urmarirea) nu se cere in cazul cind urmaririle au fost incepute in contra unui major sau inaintea pronuntarii interdictiei.

Art. 1828. - Creditorul nu poate urmari vinzare imobilelor care nu-i sint ipotecate decit la cazul cind bunurile ce-i sint ipotecate nu ajung spre plata creantei sale. (C. civ. 1746, 1824, 1830).

Art. 1829. - Vinzarea silita a bunurilor situate in diferite raze teritoriale nu poate fi provocata decit succesiv, afara de cazul cind acele bunuri fac parte din una si aceeasi exploatatiune.

Vinzarea se urmareste inaintea judecatoriei in a carei raza teritoriala se gaseste centrul exploatatiunii sau in lipsa unui asemenea centru, partea bunurilor ce prezinta cel mai mare venit. (C. civ. 1813, 1830).

Art. 1830. - Daca bunurile ipotecate creditorului si bunurile ce nu-i sint ipotecate sau bunurile situate in diferite raze teritoriale fac parte din una si aceeasi exploatatiune, vinzarea unuia si altora se va urmari la un loc, daca o cere debitorul. (C. civ. 1812, 1829).

Art. 1831. - Daca debitorul justifica, prin contracte de arenda autentice, ca venitul curat al imobilelor sale pe timp de un an este de ajuns pentru plata capitalului datoriei dobinzilor si cheltuielilor si daca el da delegatiei creditorului de a percepe acel venit, judecatoria poate suspenda urmaririle, care urmariri pot fi insa continuate daca se prezinta vreun obstacol sau vreo opozitie la plata datoriei. (C. civ. 1101, 1132).

Art. 1832. - Vinzarea silita a imobilelor nu poate fi provocata si urmarita decit in virtutea unui titlu autentic si executoriu pentru o datorie certa si lichida.

Daca datoria consista in sume nelichidate, urmaririle sint valabile, dar adjudecarea nu se va putea face decit dupa lichidare.

Art. 1833. - Cesionarul unui titlu executor nu poate urmari expropriatiunea decit dupa significatiunea (notificarea) facuta debitorului despre cesiunea titlului. (C. civ. 780, 1106, 1393, 1394, 1744).

Art. 1834. - Adjudecarea nu se poate face decit dupa o sentinta defintiva in ultima instanta sau trecuta in putere de lucru judecat.

Art. 1835. - Urmarile nu pot fi anulate sub pretext ca creditorul ar fi inceput a cere urmarire pentru o suma mai mare decit ceea ce este datorita.

Art. 1836. - Orice urmarire de expropriatiune trebuie sa fie precedata de o somatie de plata, facuta din partea creditorului, debitorului in persoana sau mandatarului sau.

TITLUL XX
DESPRE PRESCRIPTIE*)

*) 1. Dispozitiile titlului XX (art. 1837 si urm.), precum si celelalte dispozitii din Codul civil privitoare la prescriptia extinctiva a dreptului la actiune avind un obiect patrimonial, au fost implicit abrogate prin Dec. nr. 167/1958 prvitor la prescriptia extinctiva (B. Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat in B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960), in masura determinata prin art. 25 si art. 26 ale acestui decret.

Potrivit art. 21 din Dec. nr. 167/198, dispozitiile acestui act normativ nu se aplica drepului la actiune privitor la drepturile de proprietate, uzufruct, uz, abitqatiune, servitute si superficiale.

CAPITOLUL I
Dispozitii preliminare

Art. 1837. - Prescriptia este un mijloc de a dobindi proprietatea sau de a se libera de o obligatie, sub conditiile determinate prin aceasta lege. (C. civ. 645, 1091, 1200, 1800, 1887, 1888).

Art. 1838. - Nu se poate renunta la prescriptie decit dupa implinirea ei. (C. civ. 965, 1839).

Art. 1839. - Renuntarea la prescriptie este sau expresa sau tacita.

Renuntarea tacita rezulta dintr-un fapt care presupune delasarea dreptului cistigat.

Art. 1840. - Cel ce nu poate instraina nu poate renunta la prescriptie. (C. civ. 946, 948, 1306, 1536).

Art. 1841. - In materie civila, judecatorii nu pot aplica prescriptia daca cel interesat nu va fi invocat acest mijloc.

Art. 1842. - Prescriptia poate fi opusa in cursul unei insante pina in momentul cind Curtea de Apel (potrivit art. 10 din Legea de organizare judecatoreasca nr. 92/1992 (M. Of. nr. 197 din 13 august 1992), instantele judecatoresti sint: judectoriile, tribunalele, curtile de apel, Curtea Suprema de Justitie.) va pronunta defintiva sa decizie, asupra careia nu mai poate reveni dupa lege, afara numai de cazul cind cel in drept a o opune ar trebui sa se prezume, dupa imprejurari, ca a renuntat la dinsa.

Art. 1843. - Creditorii si orice alta persoana interesata pot sa opuna prescriptia cistigata debitorului sau codebitorului lor, ori proprietarului, chiar si daca acel debitor, codebitor sau proprietar renunta la dinsa. (C. civ. 562, 699, 974).

Art. 1844. - Nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declaratie a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privata, ci sint scoase afara din comert. (C. civ. 476, 963, 1310).

Art. 1845. - Statul, stabilimentele pubice si comunale, in ceea ce priveste domeniul lor privat, sint supuse la aceleasi prescriptii ca particularii si, ca si acestia, le pot opune.

CAPITOLUL II
Despre posesiunea ceruta pentru a prescrie

Art. 1846. - Orice prescriptie este fondata pe faptul posesiunii.

Posesiunea este detinerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitata, una sau alta, de noi insine sau de altul in numele nostru. (C. civ. 485, 486, 1847 si urm., 1909).

Art. 1847. - Ca sa se poata prescrie, se cere o posesiune continua, neintrerupta, netulburata, publica si sub nume de proprietar, dupa cum se explica in urmatoarele articole. (C. civ. 1853, 1854, 1863).

Art. 1848. - Posesiunea este discontinua cind posesorul o exercita in mod neregulat, adica cu intermitente anormale. (C. civ. 1847, 1850 )

Art. 1849. - Posesiunea este intrerupta prin modurile si dupa regulile prescrise in articolele 1863-1873. (C. civ. 1847).

Art. 1850. - Continuitatea si neintreruperea posesiunii sint dispensate de proba din partea celui ce invoca prescriptia, in acest sens ca, posesorul actual care probeaza ca a posedat intr-un moment dat mai inainte, este presupus ca a posedat in tot timpul intermediar, fara insa ca aceasta sa impiedice proba contrarie. (C. civ. 1200, 1202, 1847).

Art. 1851. - Posesiunea este tulburata cind este fundata sau conservata prin acte de violenta in contra sau din partea adversarului. (C. civ. 953, 955, 1847, 1900).

Art. 1852. - Posesiunea este clandestina cind posesorul o exercita in ascuns de adversarul sau incit acesta nu este in stare de a putea sa o cunoasca. (C. civ. 1847).

Art. 1853. - Actele ce exercitam sau asupra unui lucru al altuia, sub nume precar, adica in calitate de locatari, depozitari, uzufructuari etc., sau asupra unui lucru comun, in puterea destinatiei legale a aceluia, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar.

Tot asemenea este posesiunea ce am exercita asupra unui lucru al altuia, prin simpla ingaduinta a proprietarului sau. (C. civ. 1858).

Art. 1854. - Posesorul este presupus ca poseda pentru sine, sub nume de proprietar, daca nu este probat ca a inceput a poseda pentru altul. (C. civ. 1200, 1202, 1850, 1853).

Art. 1855. - Cind posesorul a inceput a poseda pentru altul, se presupune ca a conservat aceeasi calitate, daca nu este proba contrarie. (C. civ. 1200, 1202, 1850, 1853).

Art. 1856. - Posesiunea viciata prin vreuna din cauzele aratate in art. 1847 devine posesiunea utila, indata ce acel viciu inceteaza in vreun mod oarecare. (C. civ. 953, 955 si urm., 1847, 1900).

Art. 1857. - Posesorul care poseda nu sub nume de proprietar nu poate sa schimbe el insusi, fie prin sine singur, fie prin alte persoane interpuse, calitatea unei asemenea posesiuni. (C. civ. 1855).

Art. 1858. - Posesiunea care se exercita nu sub nume de proprietar, nu se poate schimba in posesiune utila, decit prin vreunul din urmatoarele patru moduri:

1. cind detinatorul lucrului primeste cu buna-credinta de la o a treia persoana, alta decit adevaratul proprietar, un titlul translativ de proprietate in privinta lucrului ce detine;
2. cind detinatorul lucrului neaga dreptul celui de la care tine posesiunea prin acte de rezistenta la exercitiul dreptului sau;
3. cind detinatorul stramuta posesiunea lucrului, printr-un act cu titlu particular translativ de proprietate, la altul care este de buna-credinta;
4. cind transmisiunea posesiunii din partea detinatorului la altul se face printr-un act cu titlu universal, daca acest succesor universal este de buna-credinta. (C. civ. 1855, 1857, 1859, 1861).

Art. 1859. - In toate cazurile cind posesiunea aceluiasi lucru trece pe rind in mai multe miini, fiecare posesor incepe, in persoana sa, o noua posesiune, fara a distinge daca stramutarea posesiunii s-a facut in mod singular sau universal, lucrativ sau oneros. (C. civ. 1858, 1860, 1861).

Art. 1860. - Orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescriptia, sa uneasca posesiunea sa cu posesiunea autorului sau. (c. civ. 653, 1859 si urm.).

Art. 1861. - Dispozitiile celor doua articole precedente nu deroga la cele prescrise prin articolul 1858, in ultimul sau alineat. (C. civ. 1859, 1860).

Art. 1862. - Daca viciul posesiunii consista in discontinuitatea, in intreruptiunea sau in precaritatea sa, oricine are interes ca sa nu fie prescriptia implinita il poate opune.

Daca clandestinitatea si tulburarea posesiunii sint vicii numai relative si nu pot fi, prin urmare, opuse decit numai de cei in privinta caror posesiunea a avut asemenea caracter. (C. civ. 1847, 1853 si urm.).

CAPITOLUL III
Despre cauzele care intrerup sau care suspenda cursul prescriptiei

SECTIUNEA I
Despre cauzele care intrerup prescriptia

Art. 1863. - Prescriptia poate fi intrerupta sau in mod natural sau in mod civil. (C. civ. 1847, 1864 si urm.).

Art. 1864. - Ese intrerupere naturala:

1. cind posesorul este si ramine lipsit, in curs mai mult de un an, de folosinta lucrului, sau de catre vechiul proprietar sau de catre o a treia persoana;
2. cind lucrul este declarat neprescriptitibil in urmarea unei transformari legale a naturii sau destinatiei sale. (C. civ. 1863).

Art. 1865. - Intreruperea civila se opereaza:

1. printr-o cerere facuta in judecata, fie introductiva de instanta sau numai incidenta intr-o instanta deja inceputa;
2. printr-un act incepator de executare, precum sechestrul (saisie) sau cererea executiei unui titlu carui legea recunoaste puterea executorie;
3. prin recunoasterea de catre debitor sau posesor a dreptului celui in contra carui prescrie. (C. civ. 1905).

Art. 1866. - Efectele intreruperii prescriptiei prin vreunul din modurile naturale sint absolute; intreruperea civila, afara de exceptiile cuprinse in articolele 1872 si 1873 si altele asemenea, nu foloseste decit celuia ce o face si nu vatama decit celui contra carui se face. (C. civ. 1864, 1867 si urm.).

Art. 1867. - Intreruperea, fie civila, fie naturala, sterge cu totul orice prescriptie inceputa inaintea sa; in nici un caz acea prescriptie numai poate fi continuata. Posesorul sau debitorul pot incepe o noua prescriptie dupa ce actele constitutive de intrerupere inceteaza, conform naturii lor si regulilor aci mai jos stabilite. (C. civ. 1864, 1866, 1868).

Art. 1868. - Cererea facuta in judecata nu va putea intrerupe prescriptia decit daca va incuviinta de judecatorie prin hotarire de nerevocabila autoritate (hotarire defintiva).
In cazul acesta nici o prescriptie nu poate curge de la formarea cererii in judecata si pina la prountarea unei asemenea hotariri. (C. civ. 870, 1871).

Art. 1869. - Daca cel ce a format cererea in judecata lasa sa se perime acea actiune a sa prin nelucrare; daca se dezista de acea cerere pentru oricare alt motiv, afara de nulitati de forma sau de necompetinta instantei catre care a fost facut, nici o intrerupere de prescriptie nu poate fi. (C. civ. 1865, 1868, 1870).

Art. 1870. - Cererea in judecata intrerupe prescriptia, dupa regulile cuprinse in articolul 1868 si 1869, chiar in cazul cind este adresata la o instanta judecatoreasca necompetenta si chiar daca este nula pentru lipsa de forme. (C. civ. 1868, 1869, 1871).

Art. 1871. - In cazurile prvazute in articolul precedent, prescriptia nu va fi intrerupta decit daca cel interesat va fi facut, mai inainte de hotarirea de peremtiune (perimare), ce ar putea fi pronuntata in contra sa, o noua cerere in buna si cuvenita forma, si daca aceasta dupa urma cerere se va fi incuviintat, dupa cum se arata la articolul 1868 (C. civ. 1870).

Art. 1872. - Intreruperea civila a prescriptiei, facuta in contra unuia din debitorii solidari, are efect in contra tuturor celorlalti codebitori ai sai.

Intreruperea civila facuta in contra unuia din mostenitorii unui debitor solidar nu are efect in contra celorlalti comostenitori, chiar daca creanta ar fi ipotecara, daca obligatia nu este nedivizibila. Asemenea intrerupere nu are efect in contra codebitorilor debitorului defunct, decit in masura partii de obligatie a mostenitorului contra carui s-a facut intreruperea.

Spre a intrerupe prescriptia in contra acelor codebitori, trebuie o intrerupere facuta in contra tuturor mostenitorilor debitorului defunct. (C. civ. 742, 1036 si urm., 1045, 1057, 1062, 1873).

Art. 1873. - Intreruprea civila a prescriptiei, facuta in contra debitorului principal, are efecte in contra cautiunii.

Intreruperea facuta in contra cautiunii nu poate opri cursul prescriptiei datoriei principale. (C. civ. 1652 si urm., 1679 si urm.).

SECTIUNEA a II-a
Despre cauzele care suspenda cursul prescriptiei

Art. 1874. - Suspendarea opreste cursul prescriptiei pe timpul cit dureaza, fara insa a o sterge pentru timpul trecut (C. civ. 1875 si urm.).

Art. 1875. - Prescriptia curge in contra oricarei persoane care n-ar putea invoca o exceptie anume stabilita prin lege. (C. civ. 1876 si urm.).

Art. 1876. - Prescriptia nu curge in contra minorilor si interzisilor, afara de cazurile determinate prin lege. (C. civ. 1900 si 1908).

Art. 1877. - Prescriptia curge in contra femeii maritate in privinta averii sale parafernale, chiar si daca aceea se afla sub administratia barbatului, cu rezerva insa, pentru cazul acesta, de actiune recursorie a femeii in contra barbatului.

Art. 1878. - Prescriptia nu curge pe cit timp tine casatoria, in contra femeii maritate, in privinta imobilelor dotale care n-au fost declarate alienabile prin contractul de casatorie, decit, daca va fi inceput a curge mai inainte de casatorie, sau din momentul separatiei patrimoniilor, conform articolelor 1256-1270, oricare ar fi epoca in care a inceput posesiunea.

Art. 1879. - (Abrogat prin Legea din 20 aprilie 1932 pentru ridicarea incapacitatii civile a femeii maritate).

Art. 1880. - Nu este asemenea supusa prescriptiei, pe cit timp tine casatoria, nici o actiune a femeii care ar putea sa se rasfringa cumva in contra barbatului, de ar fi exercitata de femeie contra unei a treia persoane.

Art. 1881. - Prescriptia nu curge intre soti, pe cit timp tine casatoria. (C. civ. 1882 si urm.).

Art. 1882. - Prescriptia nu curge contra mostenitorului beneficiar in respectul creantelor sale asupra succesiunii.

Ea nu curge in contra succesiunii, nici in privinta creantelor, nici in privinta drepturilor reale. (C. civ. 713, 188).

Art. 1883. - Regulile prescrise prin articolul precedent se aplica si la prescriptia dintre administratorul legal al averii unei persoane si acea persoana, precum dintre o succesiune vacanta si persoana numita curator al ei. (C. civ. 1882).

Art. 1884. - Prescriptia curge atit in folosul cit si in contra unei succesiuni vacante, chiar si daca n-are curator, si chiar in timpul termenelor de trei luni pentru facerea inventarului si de 40 zile pentru deliberare. (C. civ. 706 si urm.).

Art. 1885. - Prescriptia unei creante conditionale sau cu termen nu poate incepe decit din momentul cind s-a implinit conditia sau a expirat termenul.

Actiunile reale ale creditorului sau proprietarului sint, prin exceptie, supuse prescriptiei in folosul celui ce detine lucrul, chiar si mai inainte de realizarea conditiilor, sau de expirarea termenelor la care acele actiuni pot fi subordonate. (C. civ. 1017, 1022, 1337).

CAPITOLUL IV
Despre timpul cerut pentru a prescrie

SECTIUNEA I
Dispozitii generale

Art. 1886. - Nici o prescriptie nu poate incepe a curge mai inainte de a se naste actiunea supusa acestui mod de stingere.

Art. 1887. - Termenul prescriptiei se calculeaza pe zile, si nu pe ore. Prin urmare ziua in cursul careia prescriptia incepe nu intra in acel calcul. (C. civ. 1888, 1889).

Art. 1888. - Ziua se imparte in 24 de ore. Ea incepe la miezul noptii si se fineste la miezul noptii urmatoare.

Art. 1889. - Prescriptia nu se socoteste cistigata, decit dupa implinirea celei dupa urma zile a termenului defipt prin lege.

SECTIUNEA a II-a
Despre prescriptia de 30 de ani

Art. 1890. - Toate actiunile atit reale cit si personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile si pentru care n-a defipt un termen de prescriptie, se vor prescrie prin treizeci de ani, fara ca cel ce invoca aceasta prescriptie sa fie obligat a produce vreun titlu, si fara sa i se poata opune reaua-credinta. (C. civ. 557, 565, 645, 700, 840, 1091).

Art. 1891. - Instantele incepute si delasate se vor prescrie, in lipsa de cerere de peremtiune, prin 30 ani socotiti de la cel dupa urma act de procedura, oricare ar fi termenul de prescriptie al actiunilor in urma caror se vor fi inceput acele instante.

Art. 1892. - Renditele sau creantele ale caror capete (capital) nu sint niciodata exigibile si care produc in folosul creditorului interese periodice (venituri periodice) sau in perpetuu (rendite perpetue) sau pe viata, se prescriu prin 30 de ani incepind de la data titlului lor constitutiv.

Art. 1893. - Dupa 28 de ani de la data titlului constitutiv sau a celui de pe urma titlu, debitorul poate fi constrins sa procure un nou titlu creditorului sau reprezentantilor sai.

Art. 1894. - Regulile prescriptiei relative la alte obiecte decit cele cuprinse in acest titlu si care sint expuse la locurile respective din acest codice exclud aplicarea dispozitiilor acestuia titlu in toate cazurile cind sint contrarii lor. (C. civ. 557, 619, 623 si urm., 639 si urm., 700, 722, 783, 789, 833, 840, 931, 1334, 1359, 1512, 1800 pct. 4, 1901).

SECTIUNEA a III-a
Despre prescriptiile de 10 pina la 20 de ani

Art. 1895. - Cel ce cistiga cu buna-credinta si printr-o justa cauza un nemiscator determinat va prescrie proprietatea aceluia prin zece ani, daca adevaratul proprietar locuieste in circumscriptia tribunalului judetean unde se afla nemiscatorul, si prin douazeci de ani daca locuieste afara din acea circumscriptie. (C. civ. 486, 487, 1896).

Art. 1896. - Daca adevaratul proprietar a locuit, in diferite timpuri, in circumscriptia tribunalului judetean unde se afla nemiscatorul, si afara dintr-insa, prescriptia se va completa adaugindu-se, la anii de prezenta, un numar de ani de absenta indoit decit cel ce lipseste la anii de prezenta pentru ca sa fie zece.

Art. 1897. - Justa cauza este orice titlu translativ de proprietate, precum vinderea, schimbul etc.

Un titlu nul nu poate servi de baza precriptiei de 10 pina la 20 de ani.

Un titlu anulabil nu poate fi opus posesorului care a invocat prescriptia de 10 pina la 20 de ani, decit de cel ce ar fi avut dreptul de a cere anularea sa, sau de reprezentantii dreptului sau, daca posesorul n-a cunoscut cauza anulabilitatii. (C. civ. 1858, 1895).

Art. 1898. - Buna-credinta este credinta posesorului ca, cel de la care a dobindit imobilul, avea toate insusirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea.

Este destul ca buna-credinta sa fi existat in momentul cistigarii imobilului.

Art. 1899. - Justa cauza trebuie sa fie totdeauna probata de cel ce invoca prescriptia de 10 pina la 20 ani.

Buna-credinta se presupune totdeauna si sarcina probei cade asupra celui ce aleaga rea-credinta. (C. civ. 486, 487, 960).

Art. 1900. - Actiunea pentru nulitatea sau pentru stricarea unei conventii, se prescrie prin 10 ani, in toate cazurile cind legea nu dispune altfel.

Aceasta prescriptie nu incepe a curge, in caz de violenta, decit din ziua cind violenta a incetat; in caz de eroare sau de dol, din ziua cind eroarea sau dolul s-a descoperit; pentru actele facute de femei maritate neautorizate, din ziua desfacerii casatoriei; in contra minorilor din ziua majoritatii, iar in respectul interzisilor din ziua cind s-a ridicat interdictia. (C. civ. 790, 899, 953 si urm., 1157, 1837 si urm., 1895 si urm., 1903).

Art. 1901. - Orice actiune a minorului contra tutorelui, relativa la faptele tutelei, se prescrie prin 10 ani, incepind de la majoritatea sa. (C. civ. 1890; C. civ. fr. 475).

Art. 1902. - Dupa 10 ani, arhitectii si intreprinzatorii de lucrari sint desarcinati de raspundere la care sint supusi pentru stricaciunea in tot sau in parte a constructiei, prin viciile de construire sau prin viciile pamintului.(C. civ. 1483).

SECTIUNEA a IV-a
Despre citeva prescriptii particulare

Art. 1903. - Actiunea maistrilor si intitutorilor de stiinte sau de arte, pentru lectiile ce dau cu luna;
a ospatarilor si gazduitorilor, pentru nutrirea si locuirea ce procura, si a oamenilor cu ziua, pentru plata zilelor, a materiilor de dinsii procurate si a simbriilor;
se prescriu prin sase luni. (C. civ. 1905, 1908).

Art. 1904. - Actiunea medicilor, a chirurgilor si a apotecarilor, pentru vizite, operatii si medicamente;
a negutatorilor, pentru marfele ce vind la particularii care nu sint negutatori;
a directorilor de pensionate, pentru pretul pensiunii scolarilor lor, si a altor maistri, pentru pretul ucedniciei;
a servitorilor care se tocmesc cu anul, pentru plata simbriei lor;
se prescriu printr-un an. (C. civ. 1905, 1908).

Art. 1905. - Prescriptia in cazurile mai sus aratate se va implini, chiar daca ar urma serviciile, lucrarile si predarile acolo mentionate.

Ea nu inceteaza de a curge decit cind s-a incheiat socoteala, s-a dat un bilet sau adeverinta, ori s-a format cerere in judecata. (C. civ. 1865, 1903, 1906, 1908).

Art. 1906. - Cu toate acestea, cei carora vor fi opuse aceste prescriptii pot dovedi, prin orice mijloace, ca plata este inca datorata.

Art. 1907. - Veniturile renditelor perpetue sau pe viata:

prestatiunile periodice ale pensiunilor alimentare, chiriile caselor si arenzile bunurilor rurale;
dobinzile sumelor imprumutate si in genere tot ce se plateste cu anul sau la termene periodice mai scurte;
se prescriu prin 5 ani. (C. civ. 1429, 1587, 1639, 1908).

Art. 1908. - Prescriptiile prezentei sectiuni curg in contra minorilor si interzisilor, raminind acestora recurs in contra tutorilor lor. (C. civ. 1711).

Art. 1909. - Lucrurile miscatoare se prescriu prin faptul posesiunii lor, fara sa fie trebuinta de vreo curgere de timp.

Cu toate acestea, cel ce a pierdut sau cel carui s-a furat un lucru, poate sa-l revendice, in curs de trei ani, din ziua cind l-apierdut sau cind i s-a furat, de la cel la care-l gaseste, raminind acestuia recurs in contra celui de la care il are. (C. civ. 472, 485, 972, 1156, 1598, 1730, 1751, 1846, 1910).

Art. 1910. - Daca posesorul actual al lucrului furat sau pierdut l-a cumparat la bilci sau la tirg, sau la o vindere publica, sau de la un negutator care vinde asemenea lucruri, proprietarul originar nu poate sa ia lucrul inapoi decit intorcind posesorului pretul ce l-a costat.

Art. 1911. - Prescriptiile incepute la epoca publicarii acestui codice se vor regula dupa legile cele vechi.

Dispozitii generale

Art. 1912. - Codicii Domnilor Calimach si Caragea, si orice alte legi civile anterioare, ordonantele domnesti si instructiunile ministeriale din ambele Principate-Unite, sint abrogate in tot ce nu este conform regulilor prescrise in prezentul codice.

Art. 1913. - Acest codice civil se va pune in lucrare la 1 iulie anul 1865.

Art. 1914. - Fiica dotata inaintea promulgarii acestei legi, de voieste a veni la o ereditate deschisa in urma promulgarii acestei legi, va fi obligata a reporta dotata.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA