Ştiri / Mapamond |
Comoară de monede antice romane găsită în Elveţia
Un fermier elveţian a descoperit mai mult de 4000 de monede antice romane de bronz şi de argint în livada lui de cireşi, după ce a văzut ceva sclipind într-un muşuroi de cârtiţă.
Comoara a fost descoperită în Ueken, în nordul cantonului Aargau. Cântărind în jur de 15 kg, monedele, aflate într-o stare excepţională, se pare că au fost îngropate în urmă cu aproape 1700 de ani, datând dintre anii 270 şi 294 d.Hr.
Unele dintre monede datează din 274 d.Hr. şi au pe ele figura împăratului Aurelian. Comoara conţine, de asemenea, monede din timpul împăraţilor Tacitus (275-276), Probus (276-282), Carinus (283-285), Diocletian (284-305) şi Maximianus (286-305). Piesele de bronz şi argint au fost scoase din circulaţie imediat după ce au fost bătute.
Arheologii afirmă că, comoara găsită este una dintre cele mai mari descoperiri de acest fel din Elveţia.