Editura Global Info / Literatură

Constantin Negruzzi

Cârlanii

vodevil într-un act

Reprezentat pe Teatrul Naţional în folosul emigraţilor din Transilvania la 1849.

Distribuţie

Persoane
• LIONESCU, fiiul boierului proprietar
• MIRON şi TERINTE ţărani fruntaşi
• DOMNICA, femeia lui Miron
• VOCHIŢA, femeia lui Terinte

Scena se pitrece într-un sat, în dreapta şi în stânga câte o casă ţărănească, în fund clopotniţa bisericei.

Scena 1

Miron, Terinte

MIRON: Ce ai, nene Terinte, de eşti aşa de posomorât? — Ce! nu ţ-ai adunat fânul? Nu ţ-ai cules păpuşoii?

TERINTE: Ba, i-am cules.

MIRON: Apoi de ce eşti zborşit?

TERINTE: Nu ştiu.

MIRON: Cum nu ştii? Ien nu mai îmbla şi-mi spune ce ai. ştii că eu ţie îţi spun tot ce am pe inimă, că tu eşti bun de sfat. Poate ţ-oi da şi eu vrun sfat care ţ-a veni la socoteală. ştiu că n-a fi vrun lucru de spăriat. Ien spune, dă.

TERINTE: Da dacă nu-mi e voia să-ţi spun? Da dacă n-am nevoie de sfat? ce-ţi pasă ţie?

MIRON: Bre! aşa faci tu cu cumătru tău? Bine!

TERINTE: E, nu-i aceea, omule! Da uneori are cineva poftă să tacă; n-are totdeauna chef să spuie toate cele.

MIRON: Zău, cumătre, n-am gândit că-i fi tu aşa cu mine. îmi pare rău.

TERINTE: Da după ce-ţi spui, măi române, că n-am chef de vorbă ce nu-mi dai pace?

MIRON: Terinte! Terinte!

N-am socotit niciodată
Că tu-i fi aşa cu mine,
Când de-o vreme-ndelungată
Eu-sunt prietin cu tine.
Cumătru tău au fost gata
Ori la ce să te slujească,
Numai sapa şi lopata
Gândem să ne despărţească.
Spune ce vrei? boii, carul,
Punga? Cere tot ce-ţi place.

TERINTE: Oh, nu ştii, cumătre, amarul
Care dragostea ne face. (bis)

MIRON: Ce spui? Dragostea! Nu cumva ţi s-au aprins călcăile după vro lelică?

TERINTE: Ba, ba.

MIRON: Nu-i de şagă, ien las. (Cheamă:) Nevastă! Nevastă!

TERINTE: Tacă-ţi gura. Doar te-i apuca să spui femeii tale. S-audă tot satul.

MIRON: Nu, nu. — Nevastă! Nevastă!

Scena 2

Domnica, şi cei de sus

DOMNICA: E, ce este? Ce strigi aşa tare, parcă-i cineva surd.

MIRON: Ia, cumătrul, nevastă, nu ştiu ce are; parcă nu i-s boii acasă. Vrea să-mi spuie ceva. Avem de vorbit. Du-ta de ne adă o oală de vin.

DOMINICA: Acuş, (În parte:) Oare ce are să-i spuie? (Intră în casă)

Scena 3

Terinte, Miron

TERINTE: Adecă ce nevoie era să-i spui? Asta-i treaba femeilor? Nu ştii tu că au nişte limbi — nişte limbi ia aşa de...

MIRON: ţâs! De te-auzi vruna, vai de urechile tale!

Scena 4

Cei de sus, Domnica (aducând o oală şi două pahare)

DOMNICA: Iaca vinul; cătaţi de nu vă chefăluiţi cum ve-i obiceiu.

MIRON: Taci tu, nevăstuică; ştii că vinu îmi dă chef să fac nişte lucruri... şi...

DOMNICA: şi — vă-mbătaţi şi treaba rămâne.

MIRON: N-ai nici o grijă. Du-te de ne găteşte ceva de mâncat. Avem de vorbit cu cumătrul.

DOMNICA: Mă duc. (În parte:) Nu vrea s-aud ce-a să-i spuie Terinte; bine; o să mă pui de pândă. (Intră şi să dă în dosul uşei.)

MIRON: (turnând în pahare.) Na, cumătre, bea şi începe.

TERINTE: N-am poftă nici de băut, nici de vorbit,

MIRON: Acu-i s-aştepţi şi rugat! Ien lasă marafeturile, deschide-ţi inima. Dacă ai vrun necaz, l-om împărţi amândoi ca doi fraţi. — Dă, spune: ai vro datorie de plătit?

TERINTE: Ba nu-i aceea.

MIRON: Apoi dar ce-i?

TERINTE: Ia cuconaşu nostru nu-mi pre vine la socoteală.

MIRON: Feciorul boieriului care vine în toate dimineţile de citeşte sub răchiţile aieste?

TERINTE: Tocma, pentru că ce-l face, măi, pe dânsul să vie chiar în dreptul casii noastre şi nu se duce, dacă-i trebuie umbră, în grădina curţii?

MIRON: Ha, am înţăles. îţi temi nevasta

TERINTE: Eu? Ba nici gândesc. Dar judecă tu singur, ce cată el aice? Nu vine, măi, de flori de cuc, ş-aş pune rămăşag că ş-au pus ochiu pe ceva.

MIRON: Zău se poate. Dar adecă de ce-ţi baţi capul? Parcă-i numai Vochiţa în tot satul?

TERINTE: Vochiţa, femeia mea! Ba că chiar. Zi mai bine Domnica, dar Vochiţa...

MIRON: Domnica zici? Visezi, fârtate! Domnica-i cuminte. Eu i-s drag. Vezi tu?

Când la boieresc eu, vara,
Am muncit mereu,
Şi mă-ntorc ostenit, seara,
La bordeiul meu,
Să vezi tu, nene Terinte,
Nevăstuica mea,
Cum îmi sare înainte,
Ca o turturea.
Hopa, ţupa, ţupa, lupa,
Amândoi cântăm,
Hopa, ţupa, ţupa, lupa,
Râdem şi jucăm.

TERINTE: Aşa! Apoi dar n-am ce mai zice.

MIRON: Bine, măi române, dacă n-ai nici o grijă, pentru ce eşti aşa de zborşit?

TERINTE: Pentru ce? — Pentru tine, dacă vrei s-o ştii!

MIRON: Pentru mine? Mări ce spui?

TERINTE: Aşa s-o ştii, pentru tine, sărmane omule! Am văzut ieri pe cuconaşu vorbind cu Domnica, şi ea unde-l asculta, şi unde-i râdea...

MIRON: Nevasta mea, ba că chiar! N-ai văzut bine, cumetre. Nevasta mea au fost fată în curte, nu-i de acele care socoţi tu. Dar pentru Vochiţa nu m-apuc. Am văzut-o dăunăzi şoptind cu cuconaşul, şi zău m-aş apuca că dacă...

TERINTE: Te-nşeli, cumătre! Ba eu m-aş apuca că dacă cuconaşul îmbla, Domnica...

MIRON: Domnica! E, cerce d-lui, şi-i videa cum mi ţi l-a lua cu o prăjină. Dar Vochiţa... ha, ha, ha.

TERINTE: (îngânându-l): Ha, ha, ha. Dacă ţi-i aşa povestea, pun rămăşag că dacă cuconaşul s-a lega de nevasta ta, păţeşti pozna. Iar de Vochiţa, ca mai ba.

MIRON: Bine. Eu pun cinci cârlani rămăşag.

TERINTE: Fie. adă mâna. (îşi dau mâna)

MIRON: îi să perzi cârlanii, cumătre!

TERINTE: Da, ce are a face. Domnica ta îi cuminte. Doamne fereşte! He, he, he!

DOMNICA: (în parte) Aşa, bade Terinte? Te-oi face eu de-i da cârlanii. Aşteaptă.

TERINTE: Om videa, om videa.

MIRON: Bine zici.—Da unde să ne ducem?

TERINTE: Vin' cu mine. ţi-oi spune eu ce gând am.

MIRON: Haidem, cumetre. (Iese)

Scena 5

Domnica (singură)

Aşa marţafoilor! Vreţi să vă cercaţi femeile! Bine, bine. Jucaţi-vă cu focul dacă vi-i voia să vă frigeţi. (Bate la uşa Vochiţii.) Vochiţo! Vochiţo! Vin' degrabă.

Scena 6

Vochiţa, Domnica

VOCHIŢA: Ce vrei, cumătră?

DOMNICA: Nu ştii, Vochiţo? Mangosiţii noştri de bărbaţi ne tem de cuconaşul.

VOCHIŢA: Zău, cam au dreptate. Cuconaşul îl tânăr şi frumos; Mi se pare că d-ta i-ai cam luat seama.

DOMNICA: Nu ştiu, eu ori tu ai jucat duminică la horă cu dânsul?

VOCHIŢA: Nu-i vina mea dacă joc mai bine decât altele.

DOMNICA: Ce are a face! — Da ien las, nu-i vorba să ne sfădim. Trebui să ne întoarcem ciuda pe bărbaţii noştri, pentru că n-au încredere în noi.

VOCHIŢA: Bucuroasă. Cum să facem?

DOMNICA: Terinte zice că eu ascult şăgile cuconaşului, şi barbatu-meu zice că tu-i eşti dragă.

VOCHIŢA: Auzi nătărăii! pentru că mi-e drag să şăd la vorbă, hop! li se nazare nu ştiu ce. Sărmanilor bărbaţi, sunteţi buni de legat la gard!

DOMNICA: Nătărăi, fa, şi nătângi, nătângi!

VOCHIŢA:

Cei mai gingaşi se arată
Pană nu-s căsătoriţi,
Dar cum s-o-nsurat, îndată
Să şi fac nesuferiţi.
Dragostea lor acea vie
Nicidecum n-o mai simţim,
Ei hârbareţi vor să fie,
Noi credinţă să păzim.

DOMNICA: Zău, bine zici, cumătră.

VOCHIŢA: Da ce să facem noi, spune?

DOMNICA: Ei au pus rămăşag cinci cârlani că ori tu, ori eu, ne-om pleca la vorbele cuconaşului. Or să se facă că se duc la târg, ca să ne poată pândi mai lesne. ştii ce? Noi să ne arătam scârbite că se duc. ş-apoi, ca să-i năcăjim, să ne facem c-ascultăm pe cuconaşul, îi să-i vezi cum or să crape de ciudă,

VOCHIŢA: Bine. A! dumnealor vor să se joace cu noi? Săracii! N-au văzut încă pe dracu!

DOMNICA: Iacătă-i vin. Să intrăm în casă, şi nu uita ca tu-i să-ncepi. (Intră.)

Scena 7

Terinte, Miron

TERINTE: Aşa! tocmai aşa. Nici visează ele de asta.

MIRON: E! ce zici? Ai văzut cum am pus lucru la cale? Vezi, eu, eu-s lup bătrân, bre.

TERINTE: Ce are a face! parcă eu nu m-aş fi priceput, dacă aş fi vrut. Dar să începem. Să vezi pe Vochiţa cum are să se scârbească. Vochiţo! Vochiţo!

MIRON: Dacă şi Domnica s-o vezi. Domnico! Domnico!

Scena 8

Cei dinainte, Vochiţa şi Domnica

VOCHIŢA: Cum îi bădică? Iată-mă-s,

TERINTE: Vrem să-ţi spui, nevăstuică, că eu şi cu cumătru ne ducem păn' la târg c-avem treabă.

VOCHIŢA: Cum! vrei să te duci şi să mă laşi singură. Hi, hi, hi! (Se face că plânge.)

TERINTE: (încet lui Miron) Vezi, Miroane! ştii ce? Dă cei cinci cârlani, şi nu mai zice nimic.

MIRON: Aşa! asta nu va să zică nimic. Domnico! Domnico! Da nu-i să vii acu?

DOMNICA: Dar ce-ai păţit az! Ce este?

MIRON: Ia, Domnico, o să ne ducem la târg cu cumătru...

DOMNICA: Cum? te duci şi mă laşi? Nu ştii, bădicuţă, că nu pot şidea un ceas far' dumneta? Hi, hi, hi! (Făcându-se că plânge.)

MIRON: (cătră Domnica) Nu plânge, fata mea, om îmbla degrabă! Rămâi sănătoasă, puică! (O sărută, ea se face că plânge.) Vezi tu Terinte, cum i-s de drag? Asta nu-i prefăcătorie, Crede-mă, nu te mai pune de pricină, şi dă cârlanii.

TERINTE: Ba, ba, păn-acu-i tot una. Să te găsesc sănătoasă, Vochiţo, şi pe dumneta, cumătriţă. Vin, Miroane.

DOMNICA: Să mergi sănătos, bădică. Păzeşte-te pe drum. Nu te osteni; şi dumneta, cumătre Terinte! (Bărbaţii ies.)

Scena 9

Vochiţa şi Domnica (bufnesc de râs)

VOCHIŢA: Sărmanii proşti! socot că ne-nşală.

DOMNICA: Gândea că plâng.

VOCHIŢA: Era cât pe ce să se mântuie rămăşagu!

DOMNICA: ţs! iacătă-i se pun la pândă în clopotniţă. Vin. (întră amândouă în casă.)

Scena 10

Terinte şi Miron (în clopotniţă)

MIRON: De aicea putem videa bine. Dar ştii tu că eşti tare îndărătnic? ai văzut cum mă iubeşte nevasta mea, ce-ţi mai trebui? Crede-mă, dă cârlanii.

TERINTE: Mai avem treabă, nenişorule. A! iaca merloiu. Teci că videm acu.

Scena 11

Ţăranii (în clopotniţă), Lionescu

LIONESCU: Ce osândă pentru mine să fiu silit a şidea la blăstămata astă de ţară, unde mor de urât. Eu nu ştiu ce i-au abătut tătâni-meu să vie să şeadă toată vara aice? Zău, dacă n-ar mai fi Vochiţa şi Domnica m-aş usca pe picioare.

TERINTE: Auzi tu? o zis Domnica.

MIRON: Ba o început cu Vochiţa.

LIONESCU: (puindu-se jos) Tot cărţi şi iar cărţi, ce dracu! vor să mă facă dobă de carte! când aş putea videa pe Vochiţa, care-i aşa de frumuşică!...

MIRON: Na! te pricepi acu? — După Vochiţa îmblă.

LIONESCU: Ori pe Domnica. Tare-mi place nevasta aceea.

TERINTE: E, ce zici acu? Tare-i place nevasta ta!

LIONESCU: Sărmanile femei! câtu-s de nenorocite să aibă niţie bărbaţi aşa gogomani!

TERINTE şi MIRON: Bun! — Mulţămim, cuconaşule!

LIONESCU: Ce s-aude! (Bărbaţii s-ascund.) Aşa, pre legea mea, chiar de mila lor ar trebui să le mângăi.

TERINTE: Mai bine ar fi să le dai pace.

LIONESCU: Ce dracu! parcă este un eho aice.

Scena 12

Cei doi sus, Vochiţa (ieşind)

LIONESCU: A, iaca Vochiţa. Te aştept de o grămadă de vreme; nu mai putem de dor să te văd.

VOCHIŢA: Dă-mi pace, cuconaşule; am treabă.

LIONESCU: Ia stai puţintel, dragă Vochiţo.

VOCHIŢA: Bai, bai, nu se poate. Când ai şti câtu-s de scârbită!

LIONESCU: Mata scârbită! cum se poate? şi de ce, sufletul meu?

VOCHIŢA; Bărbatul meu s-au dus la târg.

LIONESCU: Ha, ha, ha, ce norocire! te jăluieşti de cea mai bună treabă. Bărbatu-tău îi un ţărănoi, un prost, un...

VOCHIŢA: E, destul, cuconaşule; nu-l lăuda aşa tare,

LIONESCU: Mări, las. Omul acela nu-i făcut să aibă o floricică ca mata. îi un păcat că ţi-e bărbat.

TERINTE: î! căţelule! când n-ai fi ficiorul boierului...

MIRON: ţs! taci. Ai răbdare.

VOCHIŢA: Ce-i drept, aş fi putut găsi mai bine;

TERINTE : Auzi, spurcăciunea!

LIONESCU: Eşti aşa de frumuşică, aşa de bunişoară, ca...

VOCHIŢA: Da las, las. Dumneavoastră cuconaşii aşă sunteţi deprinşi a zice la toate.

LIONESCU: Să fiu nu ştiu cum, dacă nu-ţi spun drept. (O sărută.)

VOCHIŢA: Astâmpără-te, cuconaşule. Ce ar zice bărbatul meu te-a videa?

LIONESCU: Dă-l încolo pe bărbatul tău.

TERINTE: Las-că te-oi da eu încolo, moţopane!

MIRON: Nu-i să taci, măi creştine?

LIONESCU: Vin, Vochiţo să şidem pe laiţa asta.

VOCHIŢA: Aşa! Da ce a zice de mine lumea? Bărbatul meu ar face un calabalâc...

LIONESCU: Nu mai gândi la nătărăul acela.

TERINTE: Bun!

VOCHIŢA: Apoi dă, dacă mi-i bărbat. Mă tem de Domnica să nu umple satul.

LIONESCU: N-ai nici o grijă, drăguţă.

VOCHIŢA: Da-i şedea binişor, aşa-i? şi nu-i mai zice nimic de bărbatul meu?

LIONESCU: Nu, nu.

TERINTE: Iaca, se duce , se duce. Nu mă lăsa cumetre!

LIONESCU: Aşa-i Vochiţo, că-i veni în toate zilele să şedem de vorbă?

VOCHIŢA: şi ce-i să te-ncălzeştâ dintr-asta? Mai bine ai face să-ţi gaţi de cărţi.

LIONESCU: Cărţi:! Ba că chiar. Nu vrea să mai învăţ de acum. Nu gâdeac decât la mata, te visez când mă culc şi când mă scol şi dacă nu te văd, mor.

TERINTE: Măăăă! O turbat, nu-i de şagă.

VOCHIŢA: a zice babacă d-tale şi dascalu?

LIONESCU: Zice ce le-i voia.

De cu ziuă păn-în seară
Dascalu mă năcăjeşte.
Cu latina şi greceasca
Capu hojma-mi ameţeşte,

El tot spune, spune, spune,
Dârdâieşte cât de mult,
El tot spune, spune, spune
Iar eu casc şi nu-l ascult

Când mi-ai fi tu dăscăliţă
Ai videa cum m-aş sili,
De mine-ai fi mulţămită
Şi-n curând m-aş procopsi.

O, cu ce dulce plăcere
Lângă tine-aş învăţa!
Lecţiile le-aş culege
Pe dulce guriţa ta.

Ş-aş tot spune, spune, spune,
Răzămat de al tău sân;
ţ-aş tot spune, spune, spune
Lecţia mea prin suspin,

Când mi-ai fi tu dăscăliţă
Ai videa cum m-aş sili,
De mine-ai fi mulţămită
Şi-n curând m-aş procopsi.

TERINTE Las-că te-oi pricopsi eu, papă-lapte.

MIRON: Nu-i să taci, mă!

TERINTE: Crap de mânie!

VOCHIŢA: Nu te-nţăleg. Spune, ce vrei de la mine, cuconaşule?

LIONESCU:

Când babacă la neneaca
Vre un mic favor cerea,
Neneaca cu bucurie
Dorinţa îi împlinea;
Tu fă cum făcea neneaca,
Eu oi face ca babacă.

VOCHIŢA:

Când tătuca cu mămuca
Se juca şi şuguia,
Mămuca-i da peste mână
Când se mai obrăznicea;
D-ta faci ca tătuca,
Eu fac cum făcea mămuca.

(Lionescu vrea s-o îmbrăţoşeze, Vochiţa-i dă peste mână.)

LIONESCU şi VOCHIŢA: Când babacă la neneaca Când tătuca cu mămuca ş.c.l. ş.c.l,ş.c.l. s.c.l

TERINTE: Bre! abia mă răsuflăi. Măi, cum o luasă de iute!

MIRON: Cât pe ce era s-o păţeşti, cumătre,

LIONESCU: Zi ce vrei, nu te las dacă nu mi-i făgădui că-i veni aici în toate zilele.

VOCHIŢA: Fugi de aici, cuconaşule. Iaca mi se pare că ne-au văzut Domnica.

Scena 13

Domnica şi cei de sus

DOMNICA: Brava! frumos! ce vă pasă? bărbatul nu-i acasă.

LIONESCU: Dacă-i aşa, na. (O sărută.)

MIRON: Iaca bre! se leagă de nevasta mea acu.

DOMNICA: Ei, ia să-ţi spui, nu te pre, pre...

LIONESCU: Ce! te mânii? E bine, să-ţi dau înapoi sărutarea ce ţ-am luat-o.

DOMNICA: Ba mă rog.

LIONESCU: Fie ş-aşa dacă vrei. Dar măcar primeşte ineluşul ista.

VOCHIŢA: I! câtu-i de frumuşel.

MIRON: Vezi tu, cumătre, tâlhariul îmblă cu nadă; te-i mira Se nu l-a lua nevasta ta.

LIONESCU: ţine, Domnico, nime nu te vede.

DOMNICA: Bai, bai. (Intră în casă.)

Scena 14

Ceilalţi, afară de Domnica

LIONESCU: Domnico! Domnico! am scapat-o. Na-ţi-l matale, Vochiţo!

VOCHITA: Vorbă-i! să ieu eu ce-o lepădat altele.

LIONESCU: Ce gândei c-o să i-l dau ei? Nu ştii că numai mata îmi eşti dragă?

VOCHIŢA: Ien dă-mi pace. îs mânioasă. (Iese.)

Scena 15

Lionescu, bărbaţii (în clopotniţă)

LIONESCU: Na! că mi-au fugit amândouă, dar nu mă desnădejduiesc eu aşa lesne. Sărmanilor bărbaţi!
Trebui să vă slujesc când nu sunteţi acasă; almintrile nevestele voastre n-ar şti ce face de urât.

MIRON şi TERINTE: Foarte mulţămim de slujbă.

LIONESCU: Vine Domnica. Să te văd, Lionescule!

Scena 16

Cei de mai sus, Domnica

DOMNICA (în parte): îi tot aici. O să râdem acu.

LIONESCU: Mata eşti, Domnico. De ce-ai fugit adinioarea şi m-ai ăsat?

DOMNICA: îmi pare c-aveai cu cine vorbi.

LIONESCU: Ei, eşti mânioasă. Vin' de şezi colea lângă mine, să facem pace.

DOMNICA Bine, dar cu tocmală că-i fi cuminte.

LIONESCU: Să fiu cuminte?

Îmi cei un lucru piste putinţă,
Domnico dragă, căci de-aş şi vrea
Să ţin această făgăduinţă,
Mă jur pe ochi-ţi că n-aş putea.
Pot fi cuminte stând lângă tine,
Când pentru tine amor simţesc!
Amorul este stăpân pe mine
Şi lui viaţa îmi hărăzesc.

DOMNICA: Dacă-i aşa fug.

LIONESCU: Ba, ba, ascultă-mă Domnico, numai o vorbă.

DOMNICA: Ei, bine, ce vrei? (Se pun jos.)

LIONESCU: ţine ineluşul ista.

DOMNICA: Aşa! Da dacă m-a videa Vochiţa?

LIONESCU: Nu te teme, nimeni nu te vede. (îi pune inelu)

MIRON: Nime! A tigoare!

TERINTE: Taci! că merge treaba bine!

DOMNICA: Doamne! când m-at videa bărbatul meu!

LIONESCU: Ce-ţi mai baţi capul cu gogomanul acela?

MIRON: Mulţămim.

LIONESCU: Acu-i să-mi dai o guriţă, aşa-i?

DOMNICA:

Degrabă ţi-i!
Caută vre o fetiţă
Dacă-ţi trebui sărutat,
Sau vro mândră cuconiţă,
Ce doreşte măritat;
Nu îmbla după neveste,
Cuconaşule, că zău !
ţ-a face urâte feste
Vre un bărbat nătărău.
Noi, femeile de ţară
Nu ştim iubi ca la târg,
Şi pe birbănţei afară
Îi dăm iute şi de-sârg.

(Fuge)

LIONESCU: şi asta au fugit; nu-i nimica. Acu să pândesc vreme oi găsi pe Vochiţa a singură. (Iese).

Scena 17

Terinte, Miron

TERINTE: (râzând): Ha, ha, ha. E, cum îţi pare, cumătre!

MIRON: Dă-mi pace, n-auzi tu? — A, ţolina, auzi ce-mi face? Las' c-oi dobzăla-o eu.

TERINTE: Nu mai gândi, cumătre, şi trimite argatul la stână s-aducă cârlanii.

MIRON: Cârlanii! E, mai avem treabă.

TERINTE: Cum n-ai pierdut rămăşagu?

MIRON: Aşa-i, am perdut, am perdut, dar — n-am perdut.

TERINTE: Cum n-ai perdut? N-ai văzut chiar cu ochii tăi?

MIRON: Aşa-i, am văzut, am văzut, dar n-am văzut destul.

TERINTE: Da ce vrei să mai vezi, omule?

MIRON: Vreu să văd şi pe Vochiţa singură cu cucunaşu, ş-atunci om videa.

TERINTE: Bine, bine, ai cuvânt. Femeia mea n-o fost fată-n curte, aşa este. (Râde.)

MIRON: Râde, râde de mine. Să videm.

TERINTE: (îngânând pe Miron): Nevasta mea? ba că chiar. N-ai văzut bine, cumătre; nevasta mea a fost fată-n curte; nu-i de acele care socoţi tu. Ha, ha, ha, ha.

MIRON: (îngânându-l şi el): Ha, ha, ha, ha. Du-te la naiba şi nu mă năcăji! Zău, a să mă facă să intru-n păcat muierea dracului!

TERINTE: Nu te-amărâ degeaba. O fată crescută în curte! Ha ha ha, ha.

MIRON: Du-te la dracu! (Se primblă mânios.)

TERINTE: Ce are a face? Cuconaşu ş-o pus ochiul pe Vochiţa, nici gândeşte la Domnica. Ha, ha, ha! Mă, vrei să mă faci să dau într-o poznă cu râsu tău.

TERINTE: (îngânând pe Domnica): Doamne! când m-ar videa bărbatu-meu; Doamne, când...

MIRON: Când... când... când... iaca şi fimeia ta; să videm acum.

TERINTE: Aşa, aşa, ai cuvânt. Femeia mea n-o fost fată-n curte, şi...

MIRON: şi, şi, şi... tacă-ţi gura şi haide: la pândă. (Ies amândoi.)

Scena 18

Vochiţa, Domnica

DOMNICA: Vochiţo, Vochiţo, vin' degrabă.

VOCHIŢA: Iacă-ma-s, ce-i?

DOMNICA: Bărbaţii noştri s-o pus iar la pândă. Iaca vine cuconaşul, să faci cum te-am învăţat.

VOCHIŢA: Ei, bine. (Domnica intră-n casă.)

Scena 19

Vochiţa, Lionescu, Terinte şi Miron (în clopotniţă)

VOCHIŢA: (făcându-se că iese de la Domnica): Rămâi sănătoasă, cumătră; viu acuş.

LIONESCU: Ien stă, Vochiţo. Ce? fugi de mine?

VOCHIŢA: Te-nşeli, cuconaşule. Poate gândeşti că vorbeşti cu Domnica?

LIONESCU: Ah, Vochiţo! ce-ţi trece prin gând? nu ştii că eu numai la mata gândesc?

VOCHIŢA: Ce se potriveşte!

LIONESCU: Zău aşa! şi ca să facem pace, na-ţi ineluşul ista.

VOCHIŢA: Bai, te-a videa Domnica şi s-a mânia,

LIONESCU: Ce-mi pasă mie de Domnica, când eu numai pe Vochiţa iubesc.

VOCHIŢA: Pe mine? ti se pare, cuconaşule; mai bine dă-mi pace şi mă lasă să mă duc.

LIONESCU:

Ah, de ce eşti mânioasă?
Ce nu ţi-i milă de mine,
Când eşti aşa de frumoasă,
Şi vezi că mor pentru tine?

Tu eşti înger de viaţă,
Tu eşti dulcea mea lumină,
Când sunt foc tu eşti de gheaţă,
Spune-mi, ah! de ce pricină?

VOCHIŢA: Cuconaşule, dă-mi pace!

LIONESCU: Frumuseţa ta îmi place.

VOCHIŢA: Lasă-mă! mi-i drag bărbatul, Eu lui i-am jurat credinţă.

LIONESCU: Ieu asupra mea păcatul, De-a-nşăla aşa fiinţă.

VOCHIŢA:

Eu vreu să fiu credincioasă,
Să fiu femeie de bine,
Măcar deşi sunt frumoasă,
Şi zici că mori pentru mine.

Eu nu sunt o magopaţă,
Care dă la toţi pricină,
Eşti de foc eu sunt de gheaţă,
Căci n-am gând să cad în vină,

VOCHIŢA şi LIONESCU: Eu vreau să fiu credincioasă. Ah! de ce eşti mintoasă! ş.c.l. ş.c.l. ş.c.l. ş.c.l.

LIONESCU: Vochiţo! nu ştii cât de mult te iubesc, (îi dă inelul.)

VOCHIŢA: Zău, nu ştiu să te cred ori ba.

Scena 20

Vochiţa, Lionescu, Terinte şi Miron

TERINTE: (cătră Vochiţa) A, jupâneasă, de aste îmi eşti d-ta? a, ţolină!

MIRON: Ia las' cumătre, nu te năcăji.

TERINTE: Cum să nu mă năcăjesc, bre? — N-ai auzit ce poznă vrea să-mi facă?

MIRON: Nu-ţi bate capul, cumătre şi hai la joc. (îl ia de mână şi-l face să joace.)

Sub potcoava cizmei mele,
Buf, mocane, buf.
Şede dracu ş-o muiere,
Buf, mocane, buf,
Şi mă-nvaţă-a face rele,
Buf, mocane, buf,

TERINTE: (apărându-se) Lasă-mă, lasă-mă, lasă-mă, bre ; nu-nţălegi?

Scena 21

Cei din urmă, Domnica (ieşind)

DOMNICA: Ce huiet? Ce sfadă-i aice? Aţi sculat satul în gura voastră,

MIRON:

Mai ai încă obraz de vorbă,
Muiere nelegiuită,
Las-că nu te scap,
Socoţi tu că sunt o vită,
Să-mi pui coarne-n cap?

TERINTE: Ce vorbă-i asta, cumătre, nu-ţi aduci aminte ce-mi zicei?

Când la boieresc eu, vara,
Am muncit mereu,
Şi mă-ntorc acasă sară,
La bordeiul meu,
Să vezi tu, nene Terinte,
Nevăstuica mea,
Cum îmi sare înainte,
Ca o turturea.
Hopa, ţupa, ţupa, lupa,
Amândoi cântăm,
Hopa, ţupa, ţupa, lupa,
Râdem şi jucăm.

MIRON: (cătră Domnica) Am aflat eu trebile tale, leleo!

DOMNICA: Nebunit-ai ori nu ţi-i mult?

MIRON: Nu te mai făţarnici, tigoare veninoasă ce eşti, îmi vine să te... (O ameninţă.)

TERINTE: (îl ia de mină şi-l sileşte să gioace)

Sub potcoava cizmei mele,
Buf, mocane, buf.
Şede dracu ş-o muiere,
Buf, mocane, buf,
Şi mă-nvaţă-a face rele,
Buf, mocane, buf,

(Acelaşi joc de scenă.)

MIRON: Dă-mi pace, dă-mi pace, mă! n-am chef de joc!

DOMNICA: Bărbăţele, drăguţă!

MIRON: Lipseşte, scorchie! că întru-ntr-un păcat! (O ameninţă.)

DOMNICA: Iartă-mă, bădicuţă, am greşit şi ca să-ţi arăt, ţine, (îi dă o palmă.)

TERINTE: Puf! aşa ai deprins-o tu de când ai luat-o din curte!

VOCHIŢA: (cătră Terinte) şi eu, bădica, te rog să nu bănuieşti. (îi dă şi ea o palmă.)

(Terinte şi Miron se uită unul la altul.)

DOMNICA: Iar d-ta, cuconaşule, ia-ţi inceluşul şi te du de-nvaţă carte. Nu îmbla după nevestele oamenilor, (îi dă inelu.)

VOCHIŢA: (dându-i şi ea pe al ei) Nu te juca cu femeile, că-i păţi ce nu-i gândi.

MIRON: Cum! ce va să zică!

DOMNICA: Va să zică că altă dată nu trebui să vă temiţi femeile şi să vă-ndoiţi de dânsăle.

VOCHIŢA: şi mai ales să v-ascundeţi mai bine, dacă vreţi să vă cercaţi nevestele, ca să nu vă audă.

TERINTE: Va să zică ne-aţi auzit?

VOCHIŢA: Negreşit, şi v-am pedepsit cum vi se cade.

TERINTE: Uf! acu mă răsuflu.

MIRON: Da să vă spui, tare ne-aţi spăriat!

LIONESCU: Adecă dumneavoastră v-aţi bătut joc de mine?

VOCHIŢA şi DOMNICA: Cam aşa!

LIONESCU: Vă foarte mulţămesc de lecţia ce mi-aţi dat.

TERINTE: Mă ierţi, Vochiţo?

VOCHIŢA: Cum? o femeie necredincioasă, o ţolină... ba, ba, badeo, ba.

TERINTE: Vochiţico, drăguţă

MIRON: Domnico, ia Terinte îi pricina, eu nici gândeam, puică, iartă-mă.

DOMNICA: Ce face? Să te iert? Eu, o tigoare, o scorchie.

MIRON: Iartă-mă, Domnico, m-o luat gura pe dinainte!

TERINTE: Vochiţo, iartă-mă!

DOMNICA: Pune-te în genuchi.

VOCHIŢA: (lui Terinte) şi d-ta, jupâne.

DOMNICA: Acu sărută-mi mâna.

VOCHIŢA: şi dumneata, badeo. (Bărbaţii fac ce le zic.)

DOMNICA Nu-i mai face?

MIRON: Doamne fereşte.

VOCHIŢA Da dumneta?

TERINTE: Să fiu a dracului de oi gândi măcar.

DOMNICA şi VOCHIŢA: Bine, sculaţi-vă.

LIONESCU: Acum spuneţi-mi care-i pedeapsa mea, căci eu sunt cel mai vinovat.

DOMNICA: Te iertăm, pentru că, fără să ştii, ne-ai agiutat să dăm o bună învăţătură bărbaţilor noştri.

LIONESCU: Dacă-i aşa, primiţi ineluşile aste, nu ca de la un amorez, ci ca de la un bun prietin. Cred că şi dumnealor s-ar învoi la aceasta.

TERINTE şi MIRON: Bucuroşi,

Vodevil

LIONESCU:

Dacă brudnica junie
Amor caută, visează,
Gingaşa prietenie
Patimile alinează.
Dulce, blândă, liniştită,
Ea nu cade în ispită,

TOŢI:

Dulce, blândă, liniştită,
Ea nu cade în ispită.

TERINTE:

Ne-am făcut închipuire
C-o să dăm de supărare,
Omul, oricum îi din fire,
Gărgăuni în cap tot are.
Aibă ceriul mulţămită
Că n-am dat peste ispită.

TOŢI:

Aibă ceriul mulţămită
Că n-o dat peste ispită.

MIRON:

Voi ce-aveţi gogomănie
Să ispitiţi pe neveste,
Nu faceţi aşa prostie,
Căci femeia... dracu este.
Ea de cer îi osândită
Ca să cadă în ispită.

TOŢI:

Ea de cer îi osândită
Ca să cadă în ispită,

VOCHIŢA:

Autorul az vă roagă,
Şi plecat acum vă cere,
Să-i spuneţi dac-astă şagă
V-au adus vre o plăcere,
Aşteptarea lui dorită
N-o aduceţi în ispită.

TOŢI:

Aşteptarea lui dorită,
N-o aduceţi în ispită.

(Perdeaua cade.)

Notă

Succesul ce a căpătat astă mică farsă se cuvine mai mult nimeritului joc a actorilor şi frumoasei muzice a d. Flchtenmacher. Autoriul se cunoaşte dator a le mulţămi.

D. Teodorini şi d. Luchian au caracterizat cu un natural minunat pre ţăranii noştri.

D-na Gabriela a arătat în rolul Vochiţii toată naivitatea unei tinere ţărăncuţe. D-na Teodorini şi d. P. Neculau au contribuit, mult la succesul piesii.

S-au găsit însă câteva persoane din numărul — din norocire foarte mic — acelor ce critică tot ce este naţional, care s-au scandalizat de nişte cuplete foarte nevinovate. Acestora le-a răspuns aplaudele publicului, dar le-am fi răspuns şi noi, dacă au i-am cunoaşte că sunt cum zice Molière: „Plus chastea des oreilles que de tout le reste du corps“.

Apărută în broşură, Iaşi, 1849.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA