Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Constantin Negruzzi

    Disţărare şlicului

    În a Olimbului munte Iupiter singur şăzând,
    Şi din cer pe tot pământul, pe toată lumea privind,
    Au văzut că capu nostru n-a să mai poată purta
    O mătăhală aşa mare, făcută de mucava —
    Şlicul vreau să zic. Atunce au tunat şi fulgerat
    Şi îndată toţi Dumnezeii lângă el s-au adunat.
    Minerva cea înţăleaptă, Mars cel viteaz şi avan,
    Mercur, Venus cu bărbatu şi Apolon cel plăvan,
    Neptun cu-a lui furculiţă, Pluton negru c-abanos,
    Ţiind în mână ţăpoiu c-un aier fioros.
    În sfârşit, într-o clipală toată lăţime' atmosferii
    De Dumnezei să umplură; era ca nisipu Mării.
    Iupiter, cu îngâmfare, barba-n mân' au apucat,
    S-au uitat la adunare, au tuşit, au stărnutat.
    Atunci d-un "să fie de bine" tot ceriul au răsunat,
    De uietul acel groznic pământu s-au clătinat.
    Toţi cu gurile căscate din acea mare-adunare
    Ce-a să fie, ce-a să iasă, aştepta cu nerăbdare.
    Mercur, şăzând într-o laturi, având în mân' un compas
    Măsura de câte palme este al lui Iupiter nas.
    Minerva şi Prozerpina, Seres şi fiica Latonei,
    Criticând câtu-i de mare cocu, corsetu Iunonii,
    Mai încolo şidea Febus, ţiind caii deshămaţi,
    Şi Mars, Vulcan şi Venera pe lângă el adunaţi.
    Iară vicleanul Cupidon lângă Imeneu era
    Şi da sfârle piste nas[u-i], câte putea rădica.
    Îi dă tifle-i făcea coarne şi de chică îl trăgea,
    Şi apoi zicea că e în şagă, dacă-l videa că plângea.
    "Mi să pare, zice Venus, că ochiu iar ş-au mai pus
    Pe vro nouă muritoare; vrea să ne-o aducă sus,
    Ca când nu-s destule-aice: avem şi de lepădat.
    Că de când era mai tânăr, cu târâşu le-au cules."
    — Prepun, răspunde Apolon, câ-i vro pricină de Stat,
    Nu cumva oare titanii iar să vor fi rădicat?
    Vina a şchiopului este, zice Mars c-un chip fălos,
    Fulgerile n-au fer bine, nu le-au lucrat sănătos.
    Am să dau un proiect astăzi lui Iupiter şi să zic,
    Spre pedeapsă să-mi dea voi şi cela picior să-i stric.
    Toţi au râs d-această vorbă, şi Venus râdé mai tare,
    Vulcan, deşi are flegmă, dar l-a fost scos din răbdare.
    "Bătăuşule", îi zice, "fimei fără de minte,
    De gură sunteţi prea bune şi nu vă aduceţi aminte
    Că ne-au ferecat în lanţuri întocmai cum să cuvine
    Unor Dumnezei ca voi, făr de cuget şi ruşine."
    Mars s-aprinde, Vulcan strigă, Venus ţipă cât ce poate,
    Că bărbat-o ocărăşti şi că e vrednic de moarte.
    Gâlceava era să înceapă, când iat-un lung ţistuit
    I-au făcut pe toţi să tacă şi sfada s-au potolit:
    Să împărţisă în grupuri, să făcusă tot părechi,
    Făcea feliuri de proiecturi, îşi şopotea la urechi.

    Iupiter deschide gura şi îndată toţi tăcură,
    Nu s-aude nici a muştii măcar o bâzâitură.
    — Dumnezei, Dumnezeiţe, ai noştri supuşi şi fii,
    Ce de toate n-a veţi teamă, ce sunteţi pururea vii,
    V-am adunat pe toţi astăzi ca să vă cerem un sfat,
    Ce să facem unii naţii ce, pentru al ei păcat,
    S-au fost osândit de soartă de un veac întreg trecut
    Să poarte pe cap o povoară ce nu s-au mai auzit.
    O mahină umflată, mare, pe care şlic o numesc.
    Nu pot găsi în cer lucru să v-o asămăluiesc.
    Îşi aduci cu a lumii glob ceva la rătunzire
    Şi de-aş vrea pentru plăceri să va fac o potrivire,
    Când pe creştitul Hecatei se puni cât o planetă
    Şi-o întunecă de-i eclips, aşa are o plăcintă
    Şi el pe vârfu său pusă, când mai mică, când mai mare,
    După chef şi după crieri poartă fieştecari,
    Şi altile iar au bortă şi apoi cu păr îmbrăcat.
    Cupidon iasă şi zice: "Cunosc cest lucru ciudat;
    Mă dusesem la o fată în săptămâna trecută,
    Şi pe furiş, vrând să întru, mă-mpedic de-un şlic ciudat,
    El s-au dat de-a rotogolu şi ca eho răsuna
    Şi apoi întorsăsă gura şi la mine să uita.
    Gândem că este vro fiară şi că vrea să mă mănânce.
    Am şi plecat-o la fugă, tot îmi părea că m' agiunge,
    De abia sosind în ceriuri, ceva m-am mai răsuflat,
    Dar de frica mea cea mare pân în ziu-am tremurat."

    Pluton atuncea să scoală, să-nchinâ la adunări,
    Pe lângă el să răsufla un duh, o de moarte boare.
    — "Părinte a omenirii ş-a Dumnezeilor toţi,"
    Zice, "tu, ce-a tuturora sorţi într-a ta dreaptă porţi,
    Primeşti cu umilită, să supui l-a ta mărire
    A iadului jăluire şi a mea nedumerire.
    Mahina această mare, ce şlic o aţi botezat,
    Când să-ntâmple ca să vie la iad pentru vrun păcat,
    Pe a Tartarului poartă s-încapă nu-i cu putinţă.
    Deci, văzând eu acest lucru, găsisem de cuviinţă
    Poarta să să mai lărgească şi smetul de cheltuială
    Anume să şi făcuse şi am fost în socoteală
    Să poruncesc pentru meşteri, dar Minos luând aminte
    Că trebuiesc some mari, rezon mi-au pus înainte
    Că finanţăle se află într-o stare de jălit,
    Pentru că întâmplări multe şi piste iad au venit.
    Minos este controloru al Împărăţiei mele.
    El sloboade, el primeşti, el ţine la socoteli.
    Au trebuit să mă las. Pe urmă am mai poronci
    Că nime cu şlicu-n cap să nu fii în iad primit.

    Dar însă şi la aceasta Radamant să-mpotriveşti,
    Zicându-mi că acest lucru de pravilă să opreşti ;
    Căci în iad după căciulă giudecăm pe fiiştecare;
    Pe-acel cu căciulă mare îl chinuim şi mai tare."
    Cupidon atunci se pleacă la urechea lui Febus,
    Zice: "Vai de cei cu şlice, dac-aşa pravil-au pus.
    Mă rog, dă o hotărâre: ori şlicu să nu mai fie,
    Sau cu astfel de căciulă în iad de acum să vie.
    Iar, de esti să stric poarta, atunce puni la cali
    Să mi se sloboadă o soma din visteriile tale."
    Iupiter să cam zbârceşti, căci, măcar că Dumnezeu,
    Dar a scoate bani din pungă, îi părea foarte cu greu.
    Ş-adevărat de când lumea bani cineva a tot ceri
    E lucru prost, de rău ton, cari aduci neplăceri.
    Prin această oricine arată că n-are învăţătură,
    Că, neştiind ce să zică, numai bani îi ias din gură.
    Eu ca creditorii breaslă mai ră să fie nu crez,
    Căci îi destul p-unu numai dintre dumnealor să vez.
    Îndată chefu să duci şi buzile în gios laşi,
    Şi-apoi începi pin odăi a te primbla cu mari paşi,
    Îţi munceşti mintea să poată vrun nou mijloc iscodi
    Ce să-i mai pui înainte, să-l poţi din casă urni.
    — N-am bani, mă rog, mai aşteaptă, îi un metod tari prost,
    Breasla ce creditorească îl ştii acum de rost,
    Ameţăşti fantazia, poezia le sfecleşti,
    Căci nu faci haz de stihuri, numai bani strigă, răcneşte.
    Să mă ierte cetitorii, c-am ieşit din şiru meu,
    Dar să îl mai spui o dată acestor dărăptnici vreu
    Că nu-i frumos, nu-i cu cale, cât or trăi să tot ceie:
    Mai aştepţi pe datornici, când or avea să le dei.

    Sfârşind, Pluton gios să pune şi aşteaptă un răspuns.
    Deci el lasă lucru baltă, să-ntoarci spre toţi şi zice...
    Iupiter atuncea zice:
    Acel scopos pentru cari v-am fost adunat aice
    Esti să să hotărască astăzi a şlicului soartă,
    Să să dizlege pedeapsa norodului care-l poartă
    Şi şlicul să să arunce în Ocheanu cel lat.
    Pomenire lui să pieie. — Eu îl primesc ne'nnecat,
    Zice bătrânul Neptun, din el un caic mi-oiu face.
    — "Ai caice", Vulcan strigă, "mai bine adă-l încoace,
    Căci am de foi trebuinţă, din el nişte foi prea bune."

    Iară Mars, să taie vorba, nu-l lasă mai mult a spune:
    — Eu l-am fost chitit că-i bun drept pavăză să slujască,
    Căci apără mâna stângă şi poate să-ngrozască
    Pe duşmani cu a sa formă, — socotinţa mea-i aşa.
    Iupiter în îndoială cui să-l dei să afla:
    Plecându-să la urechi, Iunona nu-ş ce i-au zis
    Pentru şlic. Am aflat numai, Iupiter că tare-au râs.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA