Editura Global Info / Literatură

Constantin Negruzzi

Florăriţa româncă

Româncă copiliţă, nu-ţi e destul podoaba
Ce-ţi dărui natura atât de generosu?
La ce-ţi slujeşte salba şi scumpele mărgele
Ce-nconjură cu fală frumosul tău grumaz?

Deprinderilor lumei voieşti a te supune
Prin lucea minciunoasă deşartelor gătiri?
Nu ştii că-mprumutata podoabă nu-i plăcută.
Nici poate fi ca raza ce-aruncă ochii tăi?

Tu duci la târg a verei frumoasele dulci poame
Şi flori mirositoare. Privind la corpul tău
Ca bradul de subţire, cred zicerea povestei
Că poamele şi roza surori cu tine sunt.

Al tău păr este negru şi-ntunecos ca ora
Când intră-n blânde inimi păcatul fioros;
Pe buze-ţi stă garofa. Spune, frumoasă, oare
Guriţa ta nu este făcută din garofi?

Obrazii tăi sunt rumeni ca roza-mbobocită;
Ferbinte ca un soare e ochiul tău aprins;
Mărgăritare dinţii; ca două mândre persici
E peptul tău cel fraged şi sânu-ţi verginal.

O, jună copiliţă! Să n'aibi nici o sfială,
— Îţi spun cu-ncredinţare, căci şi eu sunt florist —
Producturile verei tu poţi la târg a duce,
De vreme ce copilă şi tu verei eşti.

Panerul tău ce'i galbăn întocmai ca safranul
E plin cu-mbelşugare de roze, de zămoşi;
Dar gura ta-i mai roză, şi mai mirositoare
De cât aceste toate — e sărutarea ta.

Te poţi duce oriunde fără să aibi vr'o grijă;
Dar crede-mă pe mine, de amor să te păzeşti,
Căci tenera femeie s'aseamănă cu roza,
Ca ea se vestezeşte, se frănge ca şi ea.

Tu râzi, copilă dragă, d-a mele bune sfaturi,
Căci soarta te destină în lume să iubeşti;
Dar când puful din faţă-ţi ca floarea se va şterge
Şi-i rămânea ca roza ce creşte-n Ericho,

C'acea veştedă floare ce-atunce se roşeşte,
Când o adapă numa cu apă din izvor
Aşa tu a ta faţă în ap-o răcoreşte;
Isvorul este ochiul, lacrimi sunt apa lui.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA