Editura Global Info / Literatură

Constantin Negruzzi

Parte întăi

Tu vrei, iubita me prietină, să-ţi fac prescriire rătăcirilor tinereţii mele, orişicât ar fi ea de neplăcută; ceea ce tu pofteşti este pentru mine o poroncă neurnită, nu-ţi voi tăgădui nimica; şi fără să te supăr prin un înainte cuvânt supărători, îţi voi discoperi pănâ şi celi mai mici împregiurări a unii curvii înfricoşate, întru care odinioară am fost adâncită.

Adivărul va povâţui condeiul meu. Nu mă voi osteni a acoperi nici cu ce mai supţiri gază scriire me: voi zugrăvi lucrurile după fire, fără să mă tem că voi jîgni legile bunicuviinţă, cari nu sunt făcute pentru nişte persoane atât de prietini precum noi. Afarâ de aceasta, tu ai o cunoştinţă foarte adâncă de desfătările celi adivărate, pentru ca prescriere lor să te scandalisască. Tu ştii că oamenii cu duh şi cu gust au ca o datorie a-şi împodobi eticurile cu feliuri de goliciuni, cu toate că, temându-să de a răni ochii subţiri, nu le pun în sama lor. Să trecim la istorie me: fiind copil, mă numé Franţisca Hil. Eu sunt născută din nişte părinţi foarte săraci într-un sătişor lângă Liverpool, Lencashire.

Tatăl meu, pe cari slăbâciune îl opré de a lucra la lucrările celi de ţară, de abie puté vieţui cu un măsurat venit ci ave, făcând mreji şi voloaci, pe care maică-me nu îl mai măre, măcar că ţâné un pansion de copile a megieşilor. Ei avusăsâ mulţi copii din care numai eu rămăsăsâm. Educaţie me pănâ la vârsta de 14 ani au fost din celi mai proaste. A ceti, zicând a sloveni, a feşteli hârtii şi a coasă îndestul de rău era toată ştiinţa me. Cât pentru prensipurile meli, ele să cuprindé în o frică şi o ruşine firească la firea noastră de cari curând ne mântuim cu plata nevinovăţiei. Buna me mamă era totdeauna atât de empedosâtâ de şcoala sa şi de ale casii supărări, încât pre puţină vremi întrebuinţasă spre a mă-nvăţa ceva. Pe lângă aceasta, şi cum nu ştié ci vra să zică rău, nici puté a-mi da vreo învăţătură cari să mă aperi de el.

Întrasăm în anul al 15-le a vrâstii meii, când iubiţii şi jalnicii mei părinţi au murit de vărsat nu multe zile unul după altul. Eu m-am aflat prin moarte lor o ticăloasă orfelină, fără agiutori şi fără prietini (câci tatâl meu, care era din comitatu Kentului, să aşăzasă după întâmplari în acest loc).

Şi pe mine această boală molepsitoare m-au lovit, dar foarte uşor şi fărâ să-mi rămâie nici un sămn. Să trec la adivărata măhniciuni întru cari această pagubă m-au aruncat. Vreme şi diiathesis a tinereţii au şters foarte degrabă din aducere me aminte această tristă epohă. O tânără fimei, cu numile Esthir Davis, ci să afla atunci în satul nostru, era să-s întoarcă negreşit la Londra unde ea se afla slujind: ea mi-au zis să o urmez, încredinţându-mă că mă va agiuta atât cu sfaturile cât şi cu creditu său, ca să mă aşăză.

Cum nu să afla nimine în lumi cari să poarte grijă de stare me, am priimit îndatâ punere înainte a aceştii făpturi, hotărând de a-mi cerca norocul, cercare cel mai adesăori mai de primejdie decât de folos, atât la bărbaţi cât şi la fimei.

Eram plină de merare, de minunile cari Esthir Davis îmi povisté de Londra: trebuie numai să agiung ca să văd leii de la cetate, craiu, familie crăiască, mavsoliile de la Veistminster, comedie, opera; în sfârşit, toate lucrurile celi frumoasă cu cari ea aţâţe periérghie me prin povestirile ei celi frumoasă. Dar istoriile ei celi mai interesate era că multe dame de ţară săraci aflasă chip prin purtare lor ce bună a să îmbogăţi, atât eli cât şi ai lor; că multe fete cu fapte buni să măritasă după stăpânii lor cari astăzi le purta cu carâta, că ştie încâ pe unile ci să făcusâ duchesă; că norocul faci tot şi că şi noi o-s putem pretendirisâ aceasta. Luând curaj prin nişte aşa măgulitoare prorocii, m-am grăbit a lua mica me clironomie cari, scoţându-să datoriile şi cheltuielile îngropării, să suie la 8 ghinei şi 17 şilinci. Am pus rufile meli într-o cutii şi aşa am purces cu căruţa de la Shengher. Povăţuitoare me mi-au slujit de mamă pe tot drumu. Pentru cari au socotit de cuviinţă de a-i plăti ducire sa păn la Londra. Ea au făcut întru adivăr lucrurile cu mustrări de cuget şi au iconomisât punga me ca când ar fi fost a ei.

După ce am agiuns, Esthir Davis în protecsie caria mă nădăjduiam tare, m-au lăsat încreminită, zâcându-mi aceste cuvinte: slavă lui Dumnezău, am venit bine; acum mă duc îndatâ acasâ; caută de te vârâ la cineva slugă cât poţi mai degrabă: nu gândi că nu-i găsi loc, aici sunt o grămadă, te sfătuiesc să te duci la bureau (Viceai). Pentru mine, de ţ-oi găsi, îndatâ te-oi înştiinţa. Păn atunci, bini-ai faci să-ţi tocmeşti o odăi... îţi poftesc mult noroc... am nădejdi câ-i fi totdeauna fată cinstită şi nu-i necinsti pomenire părinţilor tăi. După această frumoasă dăscălie m-au complimentarisât şi s-au dus.

Am sâmţit cu o amărăciuni nepovestită, cruzime purtării sale, de abe să dusăsă şi am început a plânge, care m-a mai uşurat ceva, dar nu încât să-mi linişteascâ desăvârşit duhul asupra necazului întru cari mă aflam.

O slugă a hanului au pus vârf necazurilor meii, întrebându-mă de n-am trebuinţă de ceva. I-am răspuns cu prostii că n-am: dar că îl rog să mi să dei o lăcuinţă pe noapte aceea. Hangiţa s-au arătat şi mi-au zis cu răceală fărâ să-s înduri de stare întru cari mă vide. Că mi să va da un pat pentru un şeling şi că, neândoindu-să că n-avem prietini în oraş, adaozi îmi pot cată de treabă. Cum m-am văzut că am un pat, am mai dobândit curaj şi am hotărât să mă duc adaozi la biuro a căruia adres me-l însămnasă Esthir Davis. Nirăbdari ce avem de a-mi împlini scoposul meu m-au făcut să mă mânec de dimineaţă. M-am îmbrăcat îndată cu celi mai frumoasă podoabi ce avem din sat şi, lăsând în mâna hangiţii bocceluţa me, m-am dus drept la locul ci-mi era însămnat.

O matroană bătrână ţâne această casă. Ea şâde lângă o masă pe cari era un mare izvod, pe care să vide însămnati după aflavita un nenumărat număr de adresuri. M-am apropiet de această cinstită persoană cu ochii plecaţi, cu multă cucernicii, trecând printr-o mare mulţâmi de oameni cari era adunaţi tot pentru ace pricină. I-am făcut o giumătate de duzină de complementuri de ţară, arătându-i plecata me ceriri. Ea mi-au dat audienţii cu toată îngâmfare şi seriozitate unui mic ministru de stat şi, cântărindu-mă cu ochiul, ea mi-au răspuns, după ce m-au făcut întăi să dau un şiling, că condiţiile pentru fimei era foarte rari şi mai vârtos pentru mine cari nu sămănam vrednică pentru lucrurile celi de ostineală. Cu toate aceste, va căuta în carte sa de era vrun lucru de care să fiu vrednică, după ce va da drumul unora din muştereii săi.

M-am tras întristată înapoi şi mai diznădâjduită de răspunsul aceştii vechi antici. Pentru ca să mă mai ieu însă, am îndrăznit sâ-mi primblu căutătura pe cinstita adunări întru cari mă aflam şi printre cari am văzut o damă groasă cu o fiziognomii ţărănească, ca de vreo 50 de ani, cari avé ochii ţintiţi cu lăcomii la mine, ca când ar fi vrut să mă mănânce. întăiaşi dată m-am cam sastisit; dar un tainic santiment de iubire de sine, făcându-mă să ieu lucrul în favorul meu, mi-am dizvălit grumazii cum am putut mai bine, sârguindu-mă a mă arăta cel mai bine ce să va pute. în sfârşit, după ce m-au privit cât au vrut, s-au apropiet de mine cu un ifos blând şi m-au întrebat de voiem să întru în slujbă? La cari i-am răspuns, închinându-mă, ce voiam.

Adivărat, au zis ea, venisăm aici ca să caut o fată... Socotesc că dumta eşti bună.. . Fisiognomie dumitale nu mai are trebuinţă de chezăşii.. . Căci, draga me, trebui tare să iei sama, Londra îi un loc blăstămat.. . Ceea ci eu îţi cei etti ascultare la sfătuirile meii, şi să te fereşti de adunările celi răii. Ea au adaos şi alte cuvinte spre a înşăla o nevinovată de la ţară ci sâ socote pre norocită că au aflat-o aşa condiţii, câci îmi închipuiem că am a faci cu o cinstită damă.

În vreme aceasta baba ce cu izvodu, în faţa căreia să pitrecusă aşezare noastră, îmi zâmbé în chip că eu, ca o proastă, gândem că îi pare bine pentru buna me aşăzari; am aflat însâ pe urmă că amândouă babile era unite ca tâlharii în iarmaroc şi că această cinstită casă era o magazie de unde madam Brovn, stâpâna me, adesăori lua provizioane pentru muştereii săi. Ea era atât de mulţămită ca m-au întâlnit, încât, de frică să nu mă scape, m-au aruncat îndată întru o trăsură şi, scoţându-mi bocceluţa de la tractirul unde eram, am mers de ne-am scoborât drept la casa ei, uliţa N.N. Chipul locului, gustul şi curăţăneia mobililor nu au micşorat ideea ce bună ce luasâm pentru locul meu. Nu mă îndoiem că nu eram într-una din casile celi mai cinstite. îndată ce am intrat, stăpâna me au început întru a-mi zici că socotinţa sa era ca noi să trăim cu familiaritate împreună, că ea mă luasă mai mult ca să-i fiu de companii decât să o slujăsc şi că, de-oi vre să fiu bună fată, ea va faci pentru mine mai mult decât maicâ-me ce adivărată. La cari eu cu prostime i-am răspuns, făcând vro, vrednici de râs complimenturi, dar atâta îi sunt supusă slugă plecata. După un menunt, bătând în palme, o mari fată dizmăţată au venit. Marto, i-au zis madam Brovn, am tocmit pe această tânâră persoană ca să iei sama de cămeşi; du-te de-i arată odaia, îţi poroncesc însâ să o priveşti ca pe o altă eu; căci, să-ţi spui drept, atâta-mi place chipul ei încât, zău, nu ştiu ce voi fi vrednică să fac pentru ea.

Marta, cari era o ţolină vicleană de celi întăi în meşteşug, m-au heretesât cu plecăciune şi m-au dus în rândul al doile, într-o odăi în dos, unde era un foarte bun pat pe cari eram să-l împart, după cum mi-au spus ea cu o rudă a madamii Brovn. După cari ea mi-au făcut panighirică a bunii şi scumpii săli stăpâne, încredinţându-mă că eram foarte norocită că am căzut în nişte mâni aşa bune; că nu era cu putinţă să întâlnesc mai bun; că să vedi că m-am născut cu cunună; că mă pot lăuda că am făcut un bun noroc, într-un cuvânt, ea mi-au zis şi alte sute ţăranii de-aiestea, vrednici de a-mi deşchidi ochii, de aş fi avut cel mai mic praxis.

Au sunat o a doua oară: noi ne-am scoborât şi eu m-am dus într-o sală unde era pusâ o masă de trei persoane. Stăpâna mé avé atunci cu dânsa ace socotită de rudă pe care trebile lumii să învârte. Educaţia me era încredinţată sârguinţii sale şi, după acest plan, să pusăsă la caii ca să ne culcăm împreună.

Aice mi s-au făcut un nou examen din parte cuconiţii Febii, gubernatii meli, cari au avut bunătate a mă afla iarâşn pe planul său. Am avut cinste a şâde la masă între aceşti două dame ale cărora căutături şi luări-aminte îmi vesălié sufletul.

S-au hotărât să nu ies din casă păn mi să vor faci strai după rangul ci trebuia să am lângă stăpână-me. Dar acesta era numai un profasis: madam Brovn nu voie să mă vadă nimine păn va găsi un muştereu pentru ficiorie me pe cari prostie me o face să giudeci că o am.

De la vremi de masâ şi părâ sară n-au urmat nimica vrednic de a să spuni. Ceasul culcării sosind, fiiştecari ne-am suit în odaia sa. Febe, care au luat sama că-mi era ruşini să mă dizbrac dinainte sa, singură ea mi-au luat îndată batista de la pept, rochia şi cămeşa. Atunce, de ruşini că rămăsăsâm goală ca un felţer, m-am băgat subt ogheal, unde prietina m-au urmat. Febi avé cam la 25 de ani, sămăna însâ că ari zăci mai mult prin lungile şi ostenitoarile sale slujbe cari o sâlisă a să faci pezevenchi înainte de vremi.

[........................................................]

Două zile după întâmplare cabinetului, sculându-mă după întâmplare mai demineaţă decât altdată, şi toată lume dormind încă, m-am scoborât într-o grădinuţă ca să mă răcoresc, unde n-avem voi să merg când era muşterei în casă. M-am foarte spăimântat mergând printr-o sală, să văd un tânăr om ci dorme într-un jîlţ. M-am apropiet, prin o firească plecare a fimeilor, ca să-i văd fisiognomie. Dar, o, ceriule! ce privelişte! Cu neputinţă îmi este a arăta impresioana ci au făcut asupră-mi această minunată videri. Nu, scump, şi dulce ipochimen a plecărilor meii celor duioasă. Nu voi uita niciodată acest norocit menunt unde ochii mei plini de mierari te-au slăvit pentru ce dintăi dată... Mi să pari că te văd iarăş într-aceeaş şăderi de atunci.

Închipuieşti-ţ, buna me prietină, un tânâr de 18 pe 19 ani, plăcut şi frumos ca îngerii, sau adu-ţ aminti de toati frumusăţâle fiiului Afroditii şi starea cea frumoasă în cari l-au găsât psâhi când l-au văzut dormind. Inima mi să bate, tremuram în starea în cari mă aflam. Nu ştiem ci să fac. Pentru tot binile din lume nu aş fi vroit să scap prilejul de a-i vorovi, nu îndrăznem însă, făcând că mă stăpâné o frică, în sfârşât, dragostea mea m-au îmbărbătat, l-am apucat încet de mână şi l-am trezit, întăi s-au arătat că l-am înspăimântat şi, ca când i-ar fi părut rău că i-am stârnit somnul, dar după ci s-a uitat la mine, m-au întrebat ci ceas esti. I-am spus, adaogând, că m-am temut să nu răcească, şăzând aşa afară, mi-a mulţămit cu o dulceaţă cari să potrivé cu aceea a ochilor săi, el nu să îndoie că eu eram una din pansâonirile aceştii şcoli şi că venisăm ca să-l slujăsc. Cu toati acestea, sau că s-au temut să nu mă obijduiască, sau că politica sa cea firească l-au mărginit în hotarăle cinstii, mi-au vorbit cu politică şi m-au şi sărutat; mi-au zis că, dac-oi vre să petrec un ceas cu dânsul, nu-m va păre rău. Cu toati că dragostea ce să născusă mă îndemna, mă temem să nu mă prindă oamenii casii.

I-am răspuns că, pentru nişte pricini pe cari n-am vremi de a i le tălmăci, nu pot şâdé mai mult cu dânsul şi, cini ştii poati, de-l voi mai vidé în viiaţa me; acest cuvânt însă l-am zis cu o adâncă suspinari.

Acest tânăr vrednic de iubit cari, după cum am aflat pe urmă, nu s-au atins mai puţân de figura me precum şi eu de a sa, m-au întrebat cu grabă de voiesc să şăd împreună cu dânsul, adaogând că degrabă îm va găsâ o odăi şi va plăti ceea ci eram datoari în casa madamii Brovn.

Orişicâtă era nebuniia de a priimi o aşa puneri înainte di la un necunoscut, cari era pre tânăr pentru ca să să poată cineva încredinţa pornirea dragostii de cari mă sâmţăm cuprinsă nu-m da vremi a giudeca. I-am răspuns tremurând că mă arunc în braţăle sale şi mă las orbeşte asupra sa, ori di esti cu curăţănii, sau ba. Era câtăva vremi di când, pentru ca să scapi de întâmplările celi neplăcuti a oraşului, el căuta o fată cari să-i placă: bunul meu noroc l-au năstăvit di i-am plăcut şi îndată am şi pus la cali această târguiri.

Planul nostru au fost ca, a doua zâ la 7 ceasuri dimineaţa, să ies din casă şi să mă duc în marginea uliţii undi el mă va aştepta cu o caretă gata. I-am spus să nu dei a înţălegi că m-au văzut, pentru nişte pricini cari pe urmă i le voi spune. După aceasta, temându-mă ca, prin nebăgari de samă, să nu să strice scoposul nostru, am fugit dinaintea sa şi m-am suit în odaie me, fără să fac huiet. Febi dormé încă: m-am dizbrăcat încet şi m-am pus în pat cu inima vesălă şi îngrijită.

În vremea aceasta, singură nădejdi de a-m stâmpăra focul câti puţân-puţân, mi-am împrăştiat frica. Sufletul meu era atât de pironit la acest tânăr, cât aş fi vrut sângili să-l vărs ca să-l văd şi să mă bucur un menunt de dânsul; el ar fi putut faci cu mine ce-ar fi vrut. Viiaţa me era a lui, m-aş fi putut socoti norocită să pot muri de o aşa scumpă mână.

Zâua aceasta, cari mi s-au părut un vac, am pitrecut-o în nişte aşa cugetări. De câte ori am vrut să mişc menuntariu ceasornicului, ca când mâna me puté să grăbească vreme! Mă mier cum oamenii casii nu mi-au luat sama; mai ales la masă, când au venit vorbă de acest iubit muritori care făcusă zacusca acolé. Ah! striga tovărăşiţile meii, cât îi de frumos! cât îi de plăcut, dulce şi politicos! Eli s-ar fi bătut de la dânsul. Las a giudeca cât îmi aţâţa focul cari mă frige nişte aşa cuvinte. Cu toate aceste, tulburare în care am fost toată ziua au pricinuit o bună lucrare. Am dormit îndestul de bine păn la 5 ceasuri dimineaţa. Atunce m-am sculat din aşternut şi m-am îmbrăcat într-o clipală de ochi, am aşteptat cu atâta nerăbdare precum şi frică menuntu cel fericit a mântuirii mele.

La ce de pre urmă, menuntu acest atât de dulce au sosit. Atunci, îmbărbătată de dragoste, m-am scoborât în vârfu degitilor şi am agiuns la poartă, pe cari am deşchis-o, căci furasăm cheia de la Febi. îndată ci m-am văzut în uliţă, am zărit pe îngerul păzitoriu meu ci mă aştepta. A zbura la dânsul ca o săgeată, a sări în carâtă şi a m-arunca în grumajii săi, şi — mână vezăteu: aceasta au fost una.

Un părău de lacrămi, cele mai dulci ci am vărsat în viiaţa me, au izvorât atunci din ochii mei. Inima me de abia era în stare a puté cuprinde bucuriia ce sâmţăm de a mă vidé în braţăle unui tânăr aşa frumos. El mi să giura pe drum, prin nişte cuvinte pătimaşi, că niciodată nu-m va da pricină de a mă căi de pasul ce au făcut. Dar, vai, nu era plecarea me care mă fâcusă să îl fac?

În câtiva minunti (căci atunci ceasurile nu era nimica pentru mini), am agiuns la Helsea, la un vestit han. Noi am făcut zacuscă cu stăpânul casai, cari era un bătrân vesâl, cunoscători în aşa pricini. El ne-au zâs, uitându-să la mini şi râzând, că ne pofteşti o mulţâmire desăvârşită. Că, pre legea sa, noi eram tari bine potriviţi: că mulţi boieri şi cucoani vin în casa sa, dar că n-au văzut niciodată o părechi mai frumoasă, că poati giurá că eram poamă nouă, că mă arătam atât de fragidă, atât de nevinovată şi că, într-un cuvânt, tovarăşul meu era un muritori cu noroc. Aceşti laude, măcar că cam groasă, mi-au foarte plăcut şi am împrăştiet frica ce avem de a mă afla singură în puterea noului meu stăpân. Frică la cari să împărtăşă mai mult dragoste decât ruşine. Eu poftem, mă frigem de poftă: vroiem să mori pentru ca să-i plac şi însă nu ştiu cum nici pentru ce mă temem de punctul cel capital a dorinţălor meii celor înfocaţi. Această amestecări de patimi deosăbiti, această luptă între amori şi între frică m-au făcut să plâng iarăş. Dumnezăilor, cum nişte aşa stări sunt interâsătoari pentru nişte adivăraţ amorizaţi!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA