Editura Global Info / Literatură |
Constantin Negruzzi
Ursu şi oaspeţii săi
Într-o zi de carnaval,
Ursului i-a venit gust să deie şi el un bal.
Am greşit, nu bal, ci masă la care erau poftite
Dobitoacele din codru, prietene, cunoscute
Pentru ospăţul acesta, s-a făcut gătire mare
Şi îmi pare
Că nu lipsea nimic alta decât chefu, veselie;
Momiţa s-a socotit că este într-o pustie
Nu erau vorbe şi glume ce fac bucatele bune,
Mauvaise humeur aveau toţi, dar de ce nu ştiu a spune.
Momiţa n-a vrut s-aştepte; oaspeţii şi pe urs lasă,
Şi se scoală de la masă.
— Ce! Zice ursul, ce ne laşi? Cumătră, şi und' te duci?
— Acolo unde au chef, Bertrand îi răspunde atunci,
Cele mai bune bucate, dacă chef nu-i, nu-mi plac
Şi haz de ele nu fac.
Dumnezeu să ne ferească de ospăţul iscusit
Unde alta decât numai bucatele bune sunt.