Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Constantin Stamati

    Zburătorul la zăbrea

    Traducere-adaptare a baladei Le sylphe de Victor Hugo


    Fetiţă amată, de ce şezi închisă
    În aceste ziduri cu porţi ferecate?
    Şi de ce zăbreaua nu o ţii deschisă,
    Să priveşti la lună pân’ la miez de noapte?

    Fetiţă, deschide-mi, căci mi-i frică tare,
    Pin tuneric, noaptea, când încep să umble
    Striga, tricoliciul ş-a morţilor umbre,
    Cu mantii de neguri pân-în ziua mare.

    Fetiţă, eu nu sunt sahastru de munte,
    Ce ne spun de lume ce are să fie,
    Nici tânăr de-aciea ce îşi ies din minte,
    Îndrăgind cucoane ce nu vor să-i ştie.

    Eu nu port nici cârjă, nici ostăşeşti straie,
    Nici am plete negre, nici am barbă albă,
    Şi a mea suflare atâta-i de slabă,
    Încât nici o iarbă nu poate să-ndoaie.

    Decât la prunci visul sunt mai uşor încă,
    Sunt fiu primăverii, şi sunt iarna oaspe,
    Când fetele sara fac clacă de furcă,
    Căci atunci mă aflu pe-acolo pe-aproape.

    Iar în ziuă astăzi un flăcău cu-o fată
    Se dezmierda fraged şi c-o sărutare
    M-au prins de-o aripă între buzişoare,
    Unde mă ţinură ziulica toată...

    Deci acum, vai mie! n-am culcuş de noapte,
    Căci rumăna roză unde mi-i lăcaşul
    S-au închis devreme; şi, dacă se poate,
    În săhniş la tine ca să-mi fie masul?

    Dă o bucăţică de pat lângă tine,
    Şi o perinuţă fiului luminii,
    Şi nici ca cum grijă să n-ai despre mine,
    Căci eu fug îndată la ivirea zilei.

    Fraţii mei mai ageri s-au dus după soare,
    Alţii ce rămase prin flori se culcară,
    Iar eu, rătăcitul, nu văd noaptea floare,
    Deci mă rog, fetică, ia-mă în cămară...

    Te rog mă ascultă, ca nu cumva noaptea
    Să vie rusalii să mă ia cu sine,
    Sau să mă răpească în pustietate
    Stafie urâtă ce o văd că vine!

    Văd că joacă morţii cu lină săltare,
    Şi luna senină holbat îi priveşte.
    Văd că tricoliciul groaznic târâieşte
    De păr pe un cioclu, vrând ca să-l omoare.

    O, tare mi-i frică nu cumva vro strigă
    Să mă ia cu dânsa în mormântul rece,
    Sau de vreun clopot de-aripi să mă lege,
    Ca cu al lui vuiet să mă şi ucigă...

    Deci deschide-mi uşa, iar de nu, m-oi duce
    Ca să răpesc cuibul vrunii rândunele...
    Deschide-mi, fetică, să-ţi dau floricele,
    S-auzi de la mine vorbişoare dulce;

    Să-mi vezi feţişoara câtu-i de frumoasă,
    Ş-aripile mele cât sunt de uşoare,
    Şi să-mi vezi guriţa ce miros revarsă,
    Care covârşeşte ori pe care floare.

    Mi-i frig, căci sunt gingaş, umbra mă îngheaţă,
    Iar ţie nu-ţi pasă de rugile mele;
    Deci deschide-mi uşa, ca să-ţi dau mărgele,
    Şi tu mă-ncălzeşte în a tale braţe...

    Ori ce să-ţi dau, spune, ca să-mi deschizi mie?
    Fotă îngerească, sau colan de zână,
    Sau să-ţi ghicesc nunta când are să-ţi fie,
    Sau de-a ta ursită de-a fi rea sau bună.

    Dar a mea suflare geaba abureşte
    Stecla la fereastră, căci tu prepui poate
    Că-s flăcău ce umblu să te-amăgesc noapte,
    Iar nu zburătorul ce se tânguieşte...

    Aşa zburătorul plângând se tot roagă,
    Şi la săhniş uşa s-au deschis îmi pare,
    Căci s-aude şopot şi vorbă de şagă.
    . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    Deci ghiciţi, fecioara cui au deschis oare?




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA