Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Sănătate / Ştiinţa şi sănătatea

    Consumul a mai mult de 2,84 litri de băuturi alcoolice pe săptămână ar putea scurta viaţa

    Consumul regulat a mai mult de 2,84 litri de băuturi alcoolice pe săptămână ar putea scurta viaţa cu ani de zile, potrivit unor cercetări efectuate la Universitatea din Cambridge, Marea Britanie. Studiul arată că consumul de alcool duce la un risc mai mare de accident vascular cerebral, anevrism, insuficienţă cardiacă şi deces.



    Consumul a mai mult de 2,84 litri de băuturi alcoolice pe săptămână ar putea scurta viaţa.


    Studiul a comparat consumul de alcool la peste 600000 de persoane din 19 ţări şi a ţinut seama de vârstă, fumat, istoricul diabetului, nivelul de educaţie şi de ocupaţie.

    Limita de siguranţă a consumului a fost stabilită la aproximativ cinci băuturi pe săptămână (100 g de alcool pur, sau puţin peste cinci halbe de bere de 4% sau cinci pahare de 175 ml de vin de 13%).

    Consumul de alcool peste această limită a fost legat de o speranţă de viaţă mai mică.

    De exemplu, consumul a 10 sau mai multe băuturi pe săptămână a fost legat de o speranţă de viaţă cu până la doi ani mai scurtă, iar 18 sau mai multe băuturi pe săptămână a fost legat de o speranţă de viaţă mai scurtă cu patru până la cinci ani.

    Consumul de alcool a fost asociat şi cu un risc mai mare de accident vascular cerebral, insuficienţă cardiacă, anevrisme aortice fatale, boli hipertensive letale şi insuficienţă cardiacă.

    Studiul s-a axat pe consumatorii de alcool obişnuiţi, pentru a reduce denaturările cauzate de cei care se abţin de la alcool din cauza sănătăţii proaste.

    31 IANUARIE 2023



    TE-AR MAI PUTEA INTERESA

    Săpunul antibacterian este privit ca un produs care, în afară de curăţenie îţi asigură şi o protecţie suplimentară împotriva germenilor patogeni. Dar acum, el a intrat în vizorul Agenţiei americane pentru controlul medicamentelor.
    Persoanele care suferă de depresie sunt mult mai aproape de a avea peste ani boala Parkinson, conform unui studiu realizat de cercetătorii suedezi de la Umeå University.
    Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Newcastle, Anglia, au reuşit să identifice enzima responsabilă de aspectul tineresc al pielii.
    Este foarte dificil să se penetreze membrana unei celule pentru a introduce medicamente sau substanţe nutritive, fără ca aceasta să se deterioreze. O metodă eficientă este de a folosi nanoparticule de aur pur, acoperite cu un strat subţire de polimer.
    Un test de salivă care detectează niveluri ale diferitelor proteine ar putea ajuta la diagnosticarea copiilor cu autism. În prezent, diagnosticarea autismului se face de către psihologi, care se bazează pe observarea comportamentului şi pe teste complicate, uneori subiective.
    Oamenii de ştiinţă, de la compania biofarmaceutică Glutage din Australia, au dezvoltat un comprimat care reduce efectele bolii celiace.