Afaceri / Planul de conturi contabile |
Contul 348 "Diferenţe de preţ la produse"
Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa diferenţelor între preţul standard (prestabilit) şi costul de producţie al produselor finite şi semifabricatelor.
Contul 348 "Diferenţe de preţ la produse" este un cont rectificativ al valorii de înregistrare a produselor.
În debitul contului 348 "Diferenţe de preţ la produse" se înregistrează:
- diferenţele de preţ în plus sau nefavorabile (costul de producţie este mai mare decât preţul standard) aferente produselor intrate în gestiune din producţie proprie (711);
- diferenţele de preţ în minus sau favorabile repartizate asupra produselor ieşite din gestiune (711).
În creditul contului 348 "Diferenţe de preţ la produse" se înregistrează:
- diferenţele de preţ în minus sau favorabile (costul de producţie este mai mic decât preţul standard) aferente produselor intrate în gestiune din producţie proprie (711);
- diferenţele de preţ în plus sau nefavorabile repartizate asupra produselor ieşite din gestiune (711).
Soldul contului reprezintă diferenţele de preţ aferente produselor existente în stoc.
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
Abonamentul la Engleza și Dicționarul de contabilitateAcest abonament vă oferă acces la toate resursele din secțiunea Engleza pentru contabilitate, precum și la Dicţionarul de contabilitate (englez-român și român-englez). Preț: 355 lei / 3 luni Prețul afișat acoperă un abonament pe trei luni. Engleza pentru contabilitate cuprinde 24 de unități care tratează câte un subiect distinct din domeniul contabilității. Fiecare unitate cuprinde narațiuni cu terminologia contabilă legată de subiectul tratat, un exercițiu de pronunție a celor mai importanți termeni de specialitate și un test bazat pe fraze din domeniul contabilității, toate însoțite de audio și de traducere. Fișierele audio atașate unităților sunt înregistrări ale unor vorbitori nativi de limbă engleză din Marea Britanie, Statele Unite și Canada. Vocile au fost alese cu atenție pentru ca utilizatorul să poată deprinde o pronunție corectă și să se poată familiariza cu o diversitate de accente asa cum va întâlni și in viață. |